Procedura insolvenţei. Renunţarea la judecată a creditoarei – intimate, a cărei cerere de deschidere a procedurii a fost admisă la fond


Legea nr. 85/2006, art. 31

Legea nr. 85/2006 instituie o procedură concursuală, prin care creditorii recunoscuţi participă împreună la urmărirea şi recuperarea creanţelor lor. Caracterul colectiv al procedurii insolvenţei determină consecinţe specifice şi limitate ale actului de voinţă al renunţării la judecată, exercitat conform art. 246 C. proc. civ. Renunţarea la judecată a creditoarei a cărei cerere de deschidere a procedurii a fost admisă de judecătorul sindic, determinată de plata creanţei înainte de primul termen de judecată în recurs, nu poate avea ca efect respingerea cererii de deschidere a procedurii, în recurs.

Decizia nr. 27 din 11 ianuarie 2010

Prin sentinţa civilă nr. 528/F din 28 octombrie 2009 Tribunalul Vaslui – judecător sindic a respins contestaţia debitorului SC A.I.D. SRL şi a admis cererea formulată de creditorul SC JEW & WE SRL, pentru deschiderea procedurii generale de .

In temeiul art. 31 alin. (I) din s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului SC A.I.D. SRL, iar în temeiul art. 34 a fost numit administrator judiciar provizoriu LD EG IPURL, pentru a îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din Legea procedurii insolvenţei, cu o retribuţie de 1000 lei lunar.

Pentru a se pronunţa astfel, judecătorul sindic a reţinut că fişele analitice – depuse de creditoare alăturat cererii introductive – dovedeau creanţa acumulată de debitor în baza contractului nr. 16/21.09.2005, finalizat la data de 11.09.2008 prin procesul-verbal de recepţie finală.

A reţinut instanţa că – deşi necontestată – creanţa certă, lichidă şi exigibilă nu a fost onorată de mai mult de 30 de zile, iar plăţile pe care debitoarea le facca nu se dovedeau a fi făcute creditorului, ci aveau o altă

destinaţie şi erau în mod evident mici, demonstrând astfel starea de insolvabilitate.

împotriva sentinţei a declarat recurs debitoarea SC A.I.D. SRL, învederând că a încheiat o tranzacţie cu crcditoarea, prin care litigiul dintre părţi – determinat de neplata unor sume restante, din contractul din 21 septembrie 2005 – s-a stins. Ca atare – a pretins recurenta – cererea creditoarei a rămas fară obiect.

La termenul de judecată din 11 ianuarie 2010 intimata-creditoare a depus cerere de renunţare la judecată, în temeiul art. 82 şi 246 C. proc. civ., învederând că debitoarea a achitat voluntar suma datorată, astfel cum părţile au stabilit prin tranzacţie.

Examinând actele şi lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că Legea nr. 85/2006 instituie o procedură concursuală, prin care creditorii recunoscuţi participă împreună la urmărirea şi recuperarea creanţelor lor. Caracterul colectiv al procedurii insolvenţei determină consecinţe specifice şi limitate ale actului de voinţă al renunţării la judecată, exercitat conform art. 246 C. proc. civ. Curtea de apel a constatat că renunţarea la judecată a creditoarei nu putea avea ca efect respingerea cererii de deschidere a procedurii, în recurs, aşa cum a solicitat recurenta.

Curtea a reţinut că între momentul pronunţării sentinţei de deschidere a procedurii generale a insolvenţei şi cel al soluţionării recursului, dat fiind caracterul executoriu al hotărârii judecătorului sindic, s-au efectuat operaţiuni de administratorul judiciar şi s-au putut depune creanţe şi de alţi creditori.

Ca atare, curtea a considerat că este necesar ca – în raport de actul nou depus în recurs, respectiv tranzacţia dintre creditoare şi debitoare, în urma căreia SC EW & WE SRL nu mai avea nici o pretenţie – judecătorul sindic să verifice dacă subzistau condiţiile deschiderii procedurii insolvenţei, în sensul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Faţă de considerentele expuse, curtea a admis recursul, casând sentinţa recurată şi trimiţând cauza aceleiaşi instanţe, pentru rejudecare.