Textele art. 14 şi art. 15 din Legea contenciosului administrativ reglementează situaţii juridice diferite de formulare a cererilor de suspendare comune fiind doar condiţiile de adminisibilitate ce se cer a fi întrunite cumulativ şi anume existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Soluţionarea unei cereri de suspendare formulată în condiţiile prevăzute de textul art. 14, nu se poate baza exclusiv pe temeiul art. 15, text neavut în vedere de titularul cererii la data formulării acesteia.
Prin Încheierea din 19 iulie 2011 pronunţată în dosarul nr.5686/102/2010 Tribunalul Mureş a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins cererea formulată de reclamanta Direcţia Silvică Mureş, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, având ca obiect suspendarea executării Deciziei nr.1319/28.09.2010 emisă de directorul Camerei de Conturi a judeţului Mureş.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că cererea de suspendare formulată în dosarul nr. 4165/102/2010 şi soluţionată prin Sentinţa nr. 1193/09.11.2010, a fost întemeiată pe dispoziţiile art.14 din Legea nr.554/2004, iar cererea de suspendare care formează obiectul prezentului dosar, fiind formulată odată cu acţiunea în anularea actului, se întemeiază pe dispoziţiile art. 15 coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Articolul 15 din Legea nr. 554/2004, care prevede că suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea actului atacat, face trimitere, în privinţa condiţiilor în care se poate acorda suspendarea, la art. 14 din acelaşi act normativ. Ca urmare, în ambele situaţii la aprecierea asupra cererii de suspendare sunt avute în vedere aceleaşi motive prevăzute de lege şi anume existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
În consecinţă, în opinia instanţei de fond, este lipsit de relevanţă faptul că în prima cerere a fost invocat doar art. 14 iar în a doua cerere şi art.15, condiţiile de acordare a suspendării fiind identice.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Direcţia Silvică Mureş, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre continuarea judecăţii.
În cererea de recurs s-a menţionat că, în temeiul art.15 alin.1 din Legea nr.554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat şi se poate dispune până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
S-a apreciat că îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, cazul bine justificat şi iminenţa producerii pagubei trebuie îndeplinite şi în ipoteza reglementată de art.15 din lege.3
Astfel, cum temeiul juridic al cererilor nu este identic, excepţia autorităţii de lucru judecat este neîntemeiată.
Analizând recursul formulat în cauză, prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor art.3041 C.pr.civ. instanţa a reţinut următoarele:
Legiuitorul a reglementat două tipuri de cereri diferite în art.14 şi 15 din Legea nr.554/2004, art. 14 stabilind condiţiile în care se poate dispune suspendarea executării actului administrativ.
Art. 15 reglementează un tip diferit de acţiune, făcând doar trimitere la necesitatea îndeplinirii condiţiilor descrise în art.14 din lege, pentru a nu le mai relua.
Aceasta nu înseamnă însă că suntem în prezenţa aceleiaşi acţiuni, câtă vreme legiuitorul a înţeles să adauge un nou articol, respectiv art.15, pentru a da posibilitatea părţii să beneficieze de instituţia suspendării şi după introducerea acţiunii în administrativ.
În consecinţă, în baza art.312 C.pr.civ., instanţa a admis recursul, a casat încheierea atacată şi a dispus analizarea cererii de suspendare pe noul temei legal, respectiv art.15 din Legea nr.554/2004, urmând a se avea în vedere noile de motive de suspendare invocate de parte.