Nulitatea contractului de asociere în participaţiune şi de închiriere. Invocarea propriei culp


Reclamantul nu îşi poate invoca propria culpă (lipsa mandatului valabil de a încheia acte juridice de dispoziţie) drept temei al nulitătii absolute a contractelor încheiate.

Decizia nr. 83 din 8 noiembrie 2010

Prin sentinţa nr. 189/com din 03.02.2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta R.A.R.A.R. în contradictoriu cu pârâta SC T. S.A. Iaşi; s-a constatat că părţile sunt coproprietare ale imobilului – hală de omologări, reclamanta având o cotă de 89%, iar pârâta o cotă de 11%; s-a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor cu privire la acest imobil, având în valoare de circulaţie de 399.942 lei şi ca efect al partajului s-a atribuit în totalitate acest bun pârâtei; s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 355.949 lei cu titlu de sultă în termen de 60 de zile de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii şi s-au respins celelalte cereri.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut – cu privire la cererea de constatare a nulităţii contractelor – că în contractul de închiriere se consemnează expres faptul că avizul despre care face vorbire reclamanta exista la momentul încheierii lui şi că reclamanta invocă drept motiv de nulitate după circa 12 ani şi respectiv 8 ani propria culpă.

Al doilea capăt de cerere privind rezoluţiunea contractelor a fost respins având în vedere că denunţarea unilaterală a contractelor formulată de una dintre părţi este o noţiune juridică diferită de cea a rezilierii, fie ea convenţională sau judecătorească.

Totodată, a fost respinsă şi cererea reclamantei privind constatarea faptului că începând cu data de 01.01.2007 spaţiul situat în Iaşi nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia naţională şi comunitară pentru desfăşurarea activităţii de registru auto, motivat de faptul că potrivit dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., nu poate fi admisă cererea prin

care se solicită constatarea unei situaţii de fapt.

împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta R.A.R.A.R.

Curtea a reţinut că apelul este neîntemeiat.

La data de 23.03.1996 s-a încheiat între R.A.R.A.R. şi SC T. S.A. un contract de asociere în participaţiune, având ca obiect asocierea (fară a se constitui o persoană juridică nouă) în vederea asigurării condiţiilor materiale necesare desfăşurării activităţii de registru auto. în conformitate cu prevederile capitolului III – contribuţia părţilor asociate, Registrul Auto

Român aducea în această asociere cota parte de 89% din clădire, precum şi bunuri mobile necesare desfăşurării activităţii, iar SC T. S.A. aducea terenul construit şi neconstruit în suprafaţă de 2.550 m.p. şi cota parte din clădire de 11%.

In conformitate cu prevederile Capitolului IX – Durata contractului, încctare – modificare s-a prevăzut că raportul contractual sc încheie pentru o perioadă de 50 de ani, putând înceta înainte de termen prin acordul părţilor, desfiinţarea sau falimentul uneia dintre părţi.

Prin actul adiţional nr. 1/1998 la contractul dc asocicre în partici-paţiune s-a adăugat un nou aliniat la Capitolul X – Clauze de încetare a asocierii care prevede posibilitatea oricăreia dintre părţi să solicite încetarea asocierii dacă aceasta nu este rentabilă.

Apelanta a solicitat să se constate nulitatea absolută parţială a contractului de asociere în participaţiune încheiat la data de 23.03.1996 şi pe cale dc consecinţă să se dispună rcducerea duratei contractului; să sc constate că începând cu data de 01.01.2007, spaţiul situat în Iaşi nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia naţională şi comunitară pentru desfăşurarea activităţii dc registru auto, astfel încât începând cu data de

01.01.2007 sunt îndeplinite condiţiile de încetare a contractului prevăzut la Capitolul X – Clauze de încetare a asocierii – lit. e) din Actul adiţional nr. 1/1998 la Contractul de Asocicre în participaţiune nr. 57/1996; să se dispună ieşirea din indiviziune asupra imobilului construcţie situat în Iaşi.

Curtea a constatat că aceste critici sunt nefondate.

Judecătorul de fond a respins corect primul capăt dc acţiune, motivat de faptul că nu se poate invoca ca unic motiv de nulitate propria culpă, ceea ce reclamanta a făcut în cauză. Instanţa are în vedere perioada mare de timp în care reclamanta a stat în pasivitate precum şi faptul că în contractul de închiriere este consemnat expres avizul despre care apelanta a susţinut că nu ar fi existat. Judecătorul de fond nu a respins primul capăt al acţiunii ca urmare a neexercitării lui într-o anumită perioadă de timp, ci ca urmare a faptului că nu sc poate invoca ca unic motiv dc nulitate propria culpă.

In ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de nulitate despre care a fâcut vorbire apelanta şi anume existenţa clauzelor leonine, curtea a constatat că acesta nu a fost invocat la instanţa de fond, fiind un motiv nou în sensul prevăzut de art. 292 C. proc. civ., motiv ce nu poate fi analizat direct în apel.

Dealtfel, nici nu a fost dovedită disproporţia între prestaţiile părţilor, ştiind că anularea unui act nu este posibilă pentru o simplă disproporţie între prestaţiile părţilor.

Având în vedere considerentele arătate, curtea, în baza art. 296 C. proc. civ., a respins apelul ca nefondat, instanţa dc fond făcând o corcctă aplicarc a dispoziţiilor legale raportat la situaţia de fapt reţinută.