C. proc. civ., art. 3588 alin. (1)
Cât timp art. 3588 alin. (1) C. proc. civ. instituie competenţa tribunalului de încuviinţare a măsurilor asigurătorii iar instanţa a fost sesizată cu o asemenea cerere, aceasta era tinută a o soluţiona. Posibilitatea de a opta pentru utilizarea articolului 358 indice 9 C. proc. civ. aparţine părţii care cere măsurile asigurătorii şi nu instanţei de judecată, legal sesizată cu cererea de instituire a măsurilor.
Decizia nr. 209 din 12 aprilie 2010
Prin sentinţa nr. l/cam. cons. din 13 ianuarie 2010, Tribunalul Iaşi a admis cererea de completare a sentinţei nr. 1732/com din 18 noiembrie 2009 a Tribunalului Iaşi, a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor de judecată în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de încuviinţare a măsurilor asigurătorii şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că – potrivit dispoziţiilor art. 358s alin. (1) C. proc. civ. – înaintea sau în cursul arbitrajului oricare dintre părţi poate cere instanţei judecătoreşti competente să încuviinţeze măsuri asigurătorii, iar conform dispoziţiilor art. 3589 alin. (1) C. proc. civ. în cursul arbitrajului măsurile asigurătorii (…) pot fi încuviinţate şi de tribunalul arbitrai.
Tribunalul a reţinut că – la momentul completării sentinţei – dosarul de fond, având ca obiect pretenţiile solicitate, se află în curs de soluţionare în faţa instanţei arbitrale, care a fost învestită ca urmare a sentinţei nr. 1732/COM/2009. Pentru această situaţie, dispoziţiile articolelor indicate prevăd competenţa atât a instanţelor de judecată cât şi a celor arbitrale, tribunalul opinând în sensul că este o situaţie de competenţă alternativă. Având, însă, în vedere că cererea de instituire a măsurilor asigurătorii nu a fost introdusă ca acţiune distinctă, ci a fost formulată ca o cerere incidentală, la data de 29.10.2009, în dosarul nr. 4881/99/2009, sunt aplicabile dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., care arată că cererile incidentale şi accesorii sunt de competenţa instanţei competente să judece cererea principală.
în consecinţă, în baza art. 2812 C. proc. civ., instanţa a dispus completarea sentinţei pronunţate şi – admiţând excepţia necompetenţei generale –
a înaintat cauza la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta SC I.G. SRL
Examinând actele şi lucrările dosarului, curtea a constatat următoarele:
Excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului, asupra cărora instanţa este ţinută a se pronunţa mai întâi, sunt nefondate.
Conform alin. (3) al art. 158 C. proc. civ., termenul de recurs în speţă era de 5 zile de la pronunţare şi a fost respectat de SC I.G. SRL, care a depus recursul la data de 18 ianuarie 2010, sentinţa fiind pronunţată la 13
ianuarie 2010. In ce priveşte nulitatea, pentru nemotivarea în termen, curtea a reţinut că termenul de motivare a recursului, potrivit alineatului (2) al articolului 303 C. proc. civ., curge dc la comunicarea hotărârii (iar nu de la pronunţare, cum pretinde intimata). în dosar s-a depus dovada comunicării sentinţei către recurentă, rezultând că această comunicare s-a realizat la 24 februarie 2010. In consecinţă, motivarea prezentată la 01 martie 2010 apare în termen, excepţia nulităţii recursului apărând neîntemeiată.
In ce priveşte competenţa de soluţionare a cererii în primă instanţă, curtea a constatat că nu avea caracterul de cerere accesorie sau incidentală (în sensul art. 17 C. proc. civ.) cererea reclamantei de instituire de măsuri asigurătorii.
Cât timp art. 358s alin. (1) C. proc. civ. instituie competenţa tribunalului de încuviinţare a măsurilor asigurătorii iar instanţa a fost sesizată cu o asemenea solicitare, ea era ţinută a soluţiona cererea. Posibilitatea de a opta pentru utilizarea articolului 3589 C. proc. civ. aparţine părţii care cere măsurile asigurătorii, şi nu instanţei de judecată, legal sesizate cu cererea.
Raportat considerentelor expuse şi în aplicarea art. 304 pct. 9 şi 312 alin. (5) C. proc. civ., curtea a admis recursul, casând sentinţa recurată. S-a respins excepţia necompetenţei generale a instanţelor de judecată şi s-a trimis cauza, spre competentă soluţionare, Tribunalului Iaşi.
