Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale. Termen de prescripţie special. Aplicabilitate


C. proc. fisc., art. 21

Ordonanţa nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală defineşte, în cuprinsul art. 21, ce se înţelege prin creanţele fiscale. Creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal – art. 21 alin. (1) C. proc. fisc. în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (2) C. proc. fisc., din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conţinutul, cât şi cuantumul creanţelor fiscale.

Termenul de prescripţie special, 5 ani, se aplică exclusiv în materia creanţelor fiscale, nefiind permisă extinderea dispoziţiilor speciale în discuţie către creanţe ce au o altă sorginte.

Decizia nr. 292 din 14 iunie 2010

Prin încheierea din 12.05.2010 pronunţată de Tribunalul Vaslui -judecător sindic a fost respinsă cererea formulată de creditoarea AJOFM, prin care solicită învestirea cu formulă a sentinţei civile nr. 148/F din 31 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Vaslui.

Pentru a se pronunţa în acest sens, judecătorul sindic a reţinut că executarea sentinţei civile nr. 148/F din 31 mai 2005 s-a prescris. Astfel, prin sentinţa civilă nr. 148/F din 31 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Vaslui, s-a admis acţiunea DSV împotriva pârâtului BV şi – în consecinţă – a fost obligat pârâtul să suporte pasivul debitoarei SC B. SRL. Potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 64/1995, în vigoare la data pronunţării sentinţei, hotărârile pronunţate de către judecătorul sindic în primă instanţă sunt executorii, recursul nesuspendând executarea. Conform articolului 405 C. proc. civ., dreptul debitorul de a cere silită se prescrie în termen de 3 ani şi începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită.

Cum dreptul AJOFM de a cere executarea silită a sentinţei civile nr. 148/F din 31 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Vaslui în dosarul

civil nr. 56/89/2003, s-a născut la data de 31.05.2005, iar cererea a fost formulată la data de 30 aprilie 2010, având în vedere că în cauză nu a intervenit vreo cauză dc întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei, instanţa a reţinut că dreptul AJOFM de a cere executarea silită s-a prescris.

Împotriva încheierii a formulat recurs AJOFM.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivului de recurs încadrabil în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., relativ la greşita reţinere de către instanţa de fond a incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 405 C. proc. civ., text care conţine o normă generală, în condiţiile în care – în speţă – ar fi operante dispoziţiile art. 131 alin. (1) C. proc. fisc. coroborate cu cele ale art. 31 din O.G. nr. 274/2004, ce reglementează un termen de prescripţie special – de 5 ani – care ar începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept, curtea a constatat următoarele:

In conformitate cu dispoziţiile art. 131 alin. (1) din Ordonanţa nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală, dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prcscrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept. Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale, conform dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi act normativ.

Din cuprinsul textului în discuţie rezultă că termenul special de prescripţie de 5 ani se aplică doar în cazul dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale. Ordonanţa nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală defineşte, în cuprinsul art. 21 ce se înţelege prin creanţele fiscale.

Astfel, creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal – art. 21 alin. (1) C. proc. fisc.

In conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (2) C. proc. fisc., din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conţinutul cât şi cuantumul creanţelor fiscale, reprezentând drepturi determinate, constând în:

a) dreptul la perccperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea , dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume carc constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanţe fiscale principale;

b) dreptul la perceperea dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, în condiţiile legii, denumite creanţe fiscale accesorii.

Raportat celor anterior expuse rezultă că termenul de 5 ani se aplică exclusiv în materia creanţelor fiscale, nefiind permisă extinderea dispoziţiilor speciale în discuţie către creanţe ce au o altă sorginte.

In cauză se solicitase investirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 148/F din 31 mai 2005 prin care, urmare a admiterii acţiunii formulate de DSV, a fost obligat pârâtul BV să suporte pasivul debitoarei SC B. SRL.

In context, creanţa în discuţie nu se află printre cele expres şi limitativ prevăzute de textul la care face trimitere recurenta, astfel încât corect a reţinut judecătorul fondului incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 405 C. proc. civ., constatând prescris dreptul de a cere executarea silită.

Cum în cauză nu este operant motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a fost respins recursul formulat de creditoarea AJOFM împotriva încheierii din 12.05.2010 a Tribunalului Vaslui – judecător sindic, hotărâre ce a fost menţinută, ca legală şi temeinică.