O.U.G. nr. 119/2007, art. 1, art. 2 alin. (1), art. 5, art. 9 Directiva 2000/35/CE, Preambul, paragrafele 7 şi 13,
art. 1, art. 5
C. proc. civ., art. 379
Trib. Bucureşti, s. a VI-a corn., înch. nr. 50106/3/2009 din 22 februarie 2010, nepublicată
Prin cererea formulată, creditoarea X a solicitat emiterea ordonanţei de plată împotriva debitoarei Y pentru plata debitului restant de 469.234,39 lei, a penalităţilor de întârziere în cuantum de 55.369,66 lei, calculate până la 01.12.2009, precum şi plata penalităţilor, în continuare, până la data achitării debitului.
în susţinerea cererii, creditoarea a arătat că între părţi a fost perfectat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1138/2007, având ca obiect vânzarea-cumpărarea apartamentului nr. (…) situat
în Bucureşti, str. (…), cât şi a locului de parcare nr. 2236. In executarea contractului, debitoarea a emis facturi care au fost achitate de creditoare, aceasta afirmând că şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, în timp ce debitoarea nu şi-a executat obligaţia de predare a bunului, deşi au fost depăşite termenele stipulate în contact.
Creanţa, în opinia creditoarei, este certă, lichidă şi exigibilă.
Caracterul cert este dovedit, având în vedere că există contractul de vânzare-cumpărare asumat de părţi, iar predarea bunului nu s-a realizat. Creanţa este lichidă şi exigibilă, deoarece în art. 3.7 se arată că plata se va efectua în 5 zile de la data emiterii facturii pro forma.
în apărarea sa, debitoarea a depus întâmpinare la data de 22.02.2010 şi a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii ca urmare a neintervenţii rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare.
Pe fondul cauzei, debitoarea a solicitat respingerea ca nefondată a cererii.
Deliberând cu prioritate asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii, Tribunalul a constatat: creditoarea a înţeles să sesizeze instanţa cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 119/2007, act normativ care transpune în dreptul românesc Directiva 2000/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind combaterea întârzierii plăţilor în tranzacţiile comerciale.
Conform art. 2 şi art. 5 din O.U.G. nr. 119/2007, prevederile acestui act normativ se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani reprezentând preţul contractului comercial.
Din analiza actului normativ de care creditoarea a înţeles să se prevaleze, rezultă că domeniul de aplicare este limitat la creanţele
necontestate de debitor având ca obiect plata preţului. Astfel, în art. 9 din ordonanţă se prevede că sub sancţiunea decăderii, debitorul poate contesta creanţa prin întâmpinare, iar instanţa este obligată să veri-fice dacă această contestaţie este întemeiată. In art. 5 din Directivă se prevede obligaţia statelor de a garanta obţinerea titlului executoriu, cu condiţia ca datoria sau aspecte ale procedurii să nu fie contestate.
Aşadar, întreaga procedură este instituită pentru recuperarea creanţelor necontestate reprezentând preţul contractului.
De altfel, aşa cum rezultă din preambulul Directivei 2000/35/CE – a se vedea alin. (7) şi (13) – la adoptarea actului normativ european au fost avute în vedere greutăţile de ordin administrativ şi financiar cu care se confruntă întreprinderile mici şi mijlocii, iar domeniul de aplicare trebuie limitat la plăţi efectuate ca remuneraţie pentru tranzacţii comerciale.
In art. 1 din Directivă se menţionează că, în înţelesul său, tranzacţia comercială înseamnă tranzacţia între întreprinderi sau între întreprinderi şi autorităţi publice care conduc la livrarea de bunuri sau furnizarea de servicii contra cost.
Faţă de prevederile legale incidente, s-a constatat că nu sunt îndeplinite premisele pentru angajarea procedurii de ordonanţă de plată întrucât:
Creditoarea – persoană fizică, necomerciant – a învestit instanţa cu o cerere de emitere a ordonanţei de plată şi a dedus judecăţii un litigiu izvorât din pretinsa neexecutare a unui contract de vânzare-cumpărare a unui bun viitor, solicitând restituirea preţului achitat în temeiul acestui act juridic.
S-a constatat că reclamanta nu solicită plata preţului, ci restituirea unei prestaţii efectuate în baza unui act juridic ale cărui efecte le consideră încetate.
Avansul se restituie ca urmare a desfiinţării unui act juridic, instanţa fiind obligată să verifice dacă a operat desfiinţarea retroactivă a contractului şi, deci, întrunirea condiţiilor răspunderii civile contractuale în persoana debitorului.
Or, în procedura simplificată a ordonanţei de plată este interzis instanţei să analizeze fondul raportului juridic dintre părţi.
Numai din momentul în care sunt întrunite condiţiile rezolutiunii, se naşte dreptul subiectiv al creditorului de a pretinde restituirea prestaţiilor de la debitorul său.
Faţă de considerentele expuse, Tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile domeniului de aplicare a O.U.G. nr. 119/2007,
astfel încât cererea a fost respinsă ca inadmisibilă, creditoarea având deschisă numai acţiunea pe calea dreptului comun.
