Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.603/CM
Ședința publică din 20 octombrie 2009
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier – –
S-au luat în examinare recursurile civile formulate de:
– recurenta reclamantă intimată, domiciliată în C,-, -.5,.29, județul C și,
– recurenta pârâtă intimată – -, cu sediul în C, Port, 54, județul C, împotriva sentinței civile nr. 544/14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect contestație decizie concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta pârâtă intimată d-na avocat -, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009, depusă la dosar, lipsind recurenta reclamantă intimată.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod pr.civilă.
Ambele recursuri sunt declarate în termen, motivate și scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Întrebată fiind partea prezentă, aceasta susține că în cauză nu mai are alte cereri de formulat sau înscrisuri noi de depus, motiv pentru care, instanța declară dezbaterile încheiate, conform art.150 cod pr.civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor de față.
Având cuvântul apărătorul recurentei pârâte intimate, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, iar în ce privește recursul formulat de către recurenta reclamantă intimată – respingerea acestuia ca nefondat.
CURTEA:
Curtea, cu privire la recursurile civile de față;
a declarat recurs la 15 iunie 2009 împotriva sentinței civile nr.544/14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Împotriva aceleași sentințe a declarat recurs la 21 iulie 2009 și –
În fapt:
Prin cererea de chemare în judecată formulată la 2.06.2008, reclamanta a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta C și pe baza probelor administrate, să se dispună:
– anulareadeciziei nr. 402/06.05.2008, prin care a fost desfăcut contractul individual de muncă al reclamantei și ca urmare a acestui fapt, reintegrarea în funcția avută anterior, cu plata drepturilor pentru perioada ulterioară desfacerii contractului și până la reintegrarea în funcție, reactualizate și majorate cu rata inflației;
– plata, în cazul respingerii primului capăt de cerere, în conformitate cu prevederile art. 132 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul, înregistrat la. C sub numărul 19510/27.09.2006, a sumei de 9.610 lei, reprezentând diferență plată salarii compensatorii neacordate;
– plata sumei de 500 lei, reprezentând “prima de C 2007” ;
– plata sumei de 230 lei, reprezentând “prima de Paști 2008”;
– plata sumei de 1.735 lei reprezentând drepturi salariale brute neacordate
pentru luna februarie, martie și aprilie 2008;
– plata unei despăgubiri reprezentând reactualizarea cu rata inflației a drepturilor
salariale neacordate pe lunile februarie 2008, de la data scadenței acestora și
până la momentul achitării;
– contravaloarea tichetelor de masă neacordate pe lunile februarie 2008;
– plata sumei de 1.020 lei, reprezentând cel de-al 13-lea salariu pentru anul 2007;
– plata sumei de 3.562 lei, reprezentând dispatch pentru perioada 01.01.2007 –
31.06.2007;
– cu cheltuielile de judecată.
În considerente s-a arătat că la data de 06.05.2008 i-a fost comunicată reclamantului decizia nr. 402/06.05.2008, prin care i s-a adus la cunoștință că după expirarea perioadei de preaviz de 20 de zile lucrătoare, contractul individual de muncă încetează; decizia a fost emisă ca urmare a procedurii de concediere colectivă ce s-a desfășurat în
S-a susținut că începând cu luna februarie 2008, cea mai mare partea angajaților societății, care erau și membri ai Sindicatului Lucrătorilor, au fost trimiși acasă și plătiți cu o indemnizație reprezentând 75% din salariu, la care s-a adăugat sporul de vechime. Condiția ca angajații să fie acceptați în continuare la muncă era să se retragă din sindicat; în aceste condiții, reprezentanții societății le solicitau, celor ce acceptau, să semneze un act adițional la contractul individual de muncă prin care erau modificate mai multe clauze, între care și încadrarea în muncă.
Reclamantul a menționat astfel că indiferent de funcția avută anterior în sectorul exploatare, cei care acceptau erau încadrați ca “mecanizatori” – o nouă funcție ce nu se regăsea anterior în organigrama societății; în cazul personalului au fost redenumite compartimentele funcționale ale societății, creându-se astfel aparența că au fost înființate noi servicii și departamente. Au fost înființate funcții noi care au preluat practic atribuțiile ce reveneau vechilor angajați, vizați de concediere.
S-a mai susținut că aceste concedieri aveau un scop mascat și prin prisma faptului că noii angajați au trebuit pregătiți de către vechii salariați, precum și că organigrama în baza căreia s-a făcut reorganizarea societății a fost proiectată pentru ca vechii salariați să nu poată fi redistribuiți, deși legea impune găsirea de soluții în acest sens (art. 69 Codul muncii coroborat cu art. 79 CCM național) sau să se ajungă la aplicarea criteriilor de selecție impuse de contractele colective (art. 81 CCM național; art. 83 CCM ramură).
A fost invocată nulitatea absolută a procedurii de concediere colectivă, pentru următoarele considerente:
a). încălcarea prevederilor art. 711. muncii;
Conform acestei dispoziții legale, angajatorul poate decide aplicarea măsurii concedierii colective numai după consultarea prealabilă a organizației sindicale sau a reprezentanților salariaților.
Dar, astfel cum rezultă și din notificarea datată 03.03.2008 transmisă Sindicatului Lucrătorilor, prin Decizia Consiliului de Administrație din data de 26.02.2008 se hotărâse deja reorganizarea prin renunțarea la 187 de salariați, iar consultările ulterioare au avut un caracter formal, ele nevizând locurile de muncă ce urmau a fi restructurate. S-a apreciat că în acest sens au fost încălcate disp. art. 30 din Legea nr. 54/2003, cât și cele din contractele colective de muncă (art. 87 CCM național; art. 95 CCM transporturi; art. 140 CCM unitate) care impun obligația pentru patron de a invita la ședințele Consiliului de Administrație pe reprezentanții sindicali, atunci când sunt luate în discuție probleme ce au caracter social și economic.
b). nerespectarea termenului de informare a organizației sindicale cu 30 de zile înainte de luarea măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel național;
Art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel național dispune că angajatorul are obligația de a iniția consultări cu sindicatul în situația în care intenționează să efectueze concedieri colective, în “timp util”; această dispoziție contractuală reia și explică în același timp dispozițiile legale cuprinse în art. 69 Codul muncii, părțile semnatare stabilind în mod imperativ un termen.
Reclamanta a apreciat că prin sintagma “timp util”, în cazul societăților cu peste 250 de salariați, cum este cazul, se înțelege un termen de 30 de zile înainte de notificarea prevăzută de art. 711Codul muncii. Ori, administratorii societății au înaintat o notificare către C și Agenția de Muncă în data de 04.04.2008. În ceea ce privește notificarea prin care a fost adusă la cunoștința organizației sindicale intenția de concediere, aceasta a fost transmisă în data de 03.03.2008.
Notificarea transmisă în forma inițială stabilea la pct. VII că “începerea concedierilor va avea loc în minim 45 de zile calendaristice și maxim 55 de zile calendaristice de la primirea de către sindicat a prezentei notificări”.
Reclamanta a arătat că, din perspectiva termenului de 30 de zile impus de art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel național stabilit între momentul anunțării intenției de concediere colectivă și notificarea transmisă instituțiilor statului conform art. 711.muncii, precum și a termenului ulterior, tot de 30 de zile, impus de art. 711alin. 1 Codul muncii, între momentul transmiterii notificării către și și data la care sunt emise deciziile de concediere, concedierea a fost dispusă fără a fi respectate aceste termene imperative.
c). emiterea deciziilor de concediere anterior împlinirii termenului de 60 de zile, stabilit prin notificarea de anunțare a intenției de concediere colectivă, conform dispozițiilor art. 69 din contractul colectiv la nivel național, coroborat cu dispozițiile art. 711Codul muncii;
Reclamanta a arătat că prin notificarea 2357/03.03.2008, astfel cum aceasta a fost modificată prin -ul 2580/07.03.2008, s-a stabilit că: “Începerea concedierilor va avea loc în minim 60 de zile calendaristice și maxim 70 de zile calendaristice de la primirea de către Sindicat a prezentei notificări”.
Decizia de concediere a fost însă emisă în data de 06.05.2008, adică în termen de 60 de zile de la data emiterii acestui.
Data emiterii -ului nu este însă similară cu data primirii acestuia de către reprezentantul sindicatului, care este 10.03.2008.
Mai mult, la 06.05.2008, când a fost emisă decizia de concediere, termenul minim de 60 de zile nu era împlinit, acesta epuizându-se la 09.05.2008.
d). nerespectarea termenului de informare a organizației sindicale, cu 45 de zile înainte de luarea măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi;
Reclamanta a susținut că procedura concedierii colective nu a respectat nici termenul de informare a organizației sindicale reprezentative, reglementat în contractul colectiv la nivel de ramură, care nu este de 30, ci de 45 de zile.
Astfel, conform art. 79 din CCM la nivel național, angajatorul are obligația de a iniția consultări cu sindicatul în scopul ajungerii la o înțelegere, cu cel puțin 30 de zile înainte de comunicarea notificării prevăzute la art. 711. muncii.
Întrucât este o societate încadrat în Transporturi, îi sunt aplicabile și prevederile contractului colectiv de muncă la nivelul acestei ramuri, iar prin art. 81 al CCM pe ramură ( spre deosebire de art. 79 din contractul la nivel național ) se stabilește un termen de 45 de zile anterior comunicării notificării prealabile privind concedierea colectivă. Ori, în speță, acest termen nu a fost respectat.
e). nerespectarea dispozițiilor contractelor colective de muncă în vigoare privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere;
Reclamanta a apreciat că ncadrarea ca mecanizatori a celor care au fost de acord cu modificarea contractului individual de muncă, în condițiile impuse de conducerea societății, se constituie într-o măsură ilegală, luată cu eludarea prevederilor art. 81 din contractul colectiv la nivel național, dar și ale art. 83 din CCM Transporturi. S-a considerat că salariații care urmau a rămâne în cadrul societății au fost anterior selecționați de conducerea societății pe criterii strict subiective.
Nu s-a ținut cont nici de prevederile art. 115 din la nivel de societate, care impun obligația administrației de a aduce la cunoștința salariaților posturile vacante și nici de dispozițiile art. 84 din la nivel național, care impun, ca principiu, stabilirea de comun acord între administrație și sindicat a programului de formare profesională a salariaților. În cazul de față, nu a avut cunoștință despre “policalificarea” angajaților care s-a realizat “la locul de muncă”, nu de către formatori profesionali autorizați, ci de alți salariați ai societății.
S-a concluzionat în sensul că, în virtutea dispoziției cuprinse în art. 76 Codul muncii și având în vedere motivele prezentate, măsura concedierii este lovită de nulitate absolută.
Cu privire la capătul 2 de cerere, subsidiar, privitor la plata salariilor compensatorii, reclamanta a menționat că la finalul negocierilor colective din luna august 2006, la nivelul a fost încheiat contractul colectiv de muncă înregistrat la. C sub numărul 19510/27.09.2006.
Art. 7 alin. 1 din contract a stabilit că acesta este valabil până la data de 31.08.2007, dar în același timp, alin. 3 prevedea că: “dacă nici una din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv un an calendaristic.”
În luna august 2007, deci anterior împlinirii unui an de la încheierea acestui contract, reprezentanții conducerii societății și-au exprimat intenția de denunțare contractului colectiv și în acest sens au înștiințat Sindicatul Lucrătorilor; această adresă, înregistrată sub numărul 4403, fost înaintată către în data de 03.07.2007. Astfel, nu a fost respectat termenul de 30 de zile stabilit de art. 7 alin. 3 din contract, denunțarea nerealizându-se în condițiile de validitate contractuale convenite, motiv pentru care își produce efectul dispoziția ce stabilește că în lipsa unei denunțări valide, contractul colectiv se prelungește cu încă un an.
Reclamanta a menționat că acest contract a fost înregistrat la. C în data de 27.09.2006, motiv pentru care administrația a considerat ca acest contract a intrat in vigoare la data menționată.
Această interpretare, a susținut reclamantul, nu este însă corectă, întrucât deși art. 25 alin. 3 din Legea 130/1996 stabilește că un contract colectiv se aplică de la data înregistrării, acest aspect nu are nici o consecință asupra perioadei pentru care s-a încheiat contractul și care rămâne cea stabilită de părți.
S-a arătat că ulterior, în a fost declanșat conflictul de interese, fiind desfașurată o grevă generală, însă nu s-a mai încheiat un contract colectiv de muncă.Toate aceste evenimente ulterioare nu sunt însă de natură să valideze denunțarea unilaterală a contractului colectiv ce nu s-a realizat în condițiile stabilite în contract, cu 30 de zile anterior expirării acestuia, deci înaintea datei de 01.07.2007.
Reclamanta a concluzionat că din acest punct de vedere contractul este în vigoare până la data de 31.08.2008.
Ori, în această situație, art. 132 din contractul colectiv la nivel de unitate stabilește o plată compensatorie, în funcție de vechimea în muncă.
În ce privește pretențiile vizând plata sumei de 500 lei, reprezentând “prima de C 2007”, a 230 lei reprezentând “prima de Paști 2008” și a 1.020 lei reprezentând cel de-al 13-lea salariu, au fost formulate următoarele considerente:
În contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul, înregistrat la. C sub numărul 19510/27.09.2006, art. 96 stabilit că prima de C pentru fiecare angajat este de 500 lei, sumă ce nu a fost primită pe anul 2007. Același text a prevăzut că prima de Paști este în cuantum de 230 lei, drept care nu a mai fost achitat pentru anul 2008.
Art. 43 alin. 2 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi prevede totodată pentru toți salariații încadrați în această ramură de activitate (în care sunt incluși și salariații ) dreptul de a primi al 13-lea salariu; acesta este stabilit ca fiind egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie al anului precedent. Reclamantul a menționat, în privința termenului în care acest drept este acordat, că aceeași clauză stabilește că plata se face în primul semestru al anului următor – în cazul de față, în primul semestru din anul 2008.
S-a susținut că deși organizația sindicală a solicitat conducerii societății plata acestui drept salarial, solicitarea a rămas fără răspuns.
Sub aspectul neplății sumei de 1.735 lei reprezentând diferențe de drepturi salariale brute aferente lunii februarie 2008, precum și al plății despăgubirii reprezentând reactualizarea cu rata inflației, de la scadență și până la momentul plății, a acestor drepturi salariale neacordate, reclamantul a arătat că suspendarea contractului individual de muncă urmare reducerii temporare a activității societății conform art. 52 alin. 1 lit. d Codul muncii nu este legală, întrucât măsura s-a luat după inițierea grevei generale și doar față de participanții la această formă de protest; ceilalți salariați au fost păstrați în locurile de muncă, fiind nevoiți să realizeze ore suplimentare pentru a suplini absența colegilor.
Cât privește cererea vizând contravaloarea tichetelor de masă neacordate pe luna februarie 2008, s-a solicitat să se rețină aceleași considerente formulate asupra nelegalității suspendării activității societății în raport de prevederile art. 52 alin. 1 lit. d Codul muncii, cât și împrejurarea că acest drept recunoscut prin art. 43 alin. 2 lit. b din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, nu a fost acordat datorită măsurii abuzive a angajatorului, care i-a interzis salariatului accesul în cadrul unității.
Sub aspectul plății sumei de 3.562 ron reprezentând dispatch pentru perioada 01.01.2007 – 31.06.2007:
Reclamantul a menționat, în ce privește aceste pretenții, că în cursul anului 2007 Sindicatul Lucrătorilor C, în numele unora dintre membrii de sindicat, a chemat în judecată pentru a fi obligată să respecte prevederile art. 42 alin. 1 lit. d) din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, modificat prin Actul adițional din data de 18.12.2006, înregistrat la. sub nr. 2837/27.12.2006, care stabilesc că primele de operare cu celeritate (dispatch money) vor fi folosite pentru acordarea de premii salariaților care au contribuit direct la încasarea acestora.
Prin sentința civilă nr. 518/25.04.2008, Tribunalul Constanțas -a pronunțat în dosarul -, în sensul admiterii în parte a acțiunii, cu consecința obligării societății să achite salariaților premii corespunzătoare primei de dispatch achitate pe perioada 01.01.2007- iunie 2007, conform art.42 alin.1 lit d din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, modificat. S-a avut în vedere faptul prin Raportul semestrial de activitate al pentru perioada 01.01.2007 – 30.06.2007 s-a făcut dovada că s-au încasat cu titlu de dispatch importante sume de bani.
S-a susținut că în raport de veniturile societății în perioada arătată, care au crescut față de perioada similară din anul precedent cu 19,73%, respectiv cu 2.459.673 lei și de numărul total de salariați – 420 – se poate calcula o primă brută de 3.562 lei pentru fiecare angajat și care nu a fost achitată.
Pârâta, prin întâmpinare,a solicitat să se constate că în procedura emiterii deciziei de concediere ( urmare concedierii colective ) au fost respectate toate normele legale.
Astfel, în ședința Consiliului de Administrație s-au analizat motivele care au dus la declinul financiar al societății și soluțiile necesare pentru creșterea eficienței economice, propunându-se desființarea unui număr de 187 de posturi; nu s-a decis însă aplicarea măsurii concedierii colective, ci doar reorganizarea societății și stabilirea posturilor pe care patronatul preconiza să le desființeze .
Dispozițiile legale speciale care reglementează procedura concedierii colective conferă sindicatului în acest caz un statut cu caracter special, de consultant, iar în situația în care, în urma consultărilor cu sindicatul nu se ajunge la nici o soluție de evitare sau de diminuare a numărului concedierilor, angajatorul va decide aplicarea măsurii concedierii colective și desființarea posturilor care sunt afectate de această măsură.
Pârâta a menționat că din perspectiva art. 69 alin. (1) din Codul muncii, termenul de “timp util” poate fi definit ca fiind un termen limită în care sindicatul își poate formula propunerile privind măsurile de evitare a concedierilor ori de diminuare a numărului de salariați concediați, respectiv 10 zile de la momentul primirii notificării prevăzute de art. 69 alin.(2) din Codul muncii și a informațiilor necesare.
S-a arătat că la 03.03.2008, societatea a inițiat consultările cu sindicatul în sensul art. 69 Codul muncii, notificarea emisă și înregistrată sub nr. 2358/03.03.2008 fiind transmisă în aceeași zi și la ITM și AJOFM Au fost puse la dispoziția sindicatului toate informațiile cerute de lege și de contractele colective de muncă aplicabile. Inițial, prin notificarea comunicată sindicatului au fost solicitate propuneri în termen de 10 zile de la primirea notificării; ulterior, datorită complexității motivelor care stăteau la baza reorganizării, a dorinței societății de a identifica împreună cu sindicatul eventuale soluții de atenuare sau diminuare a efectelor generate de concedierea preconizată și pentru a se asigura sindicatului timpul necesar pentru studierea informațiilor puse la dispoziție, a fost majorată durata consultării la 30 de zile, calculată de la momentul primirii notificării, inclusiv cu extinderea termenului până la care sindicatul putea să își formuleze propunerile la 21 de zile de la primirea notificării.
Aceste extinderi de termene au fost aduse la cunoștința sindicatului în data de 10.03.2003 prin -ul cu nr.2580/07.03.2008 (comunicat corespunzător și la ITM C și la AJOFM C).
Sindicatul a trimis propunerile sale cu 3 zile înainte de expirarea termenului de care avea dreptul să dispună (ultima zi de depunere a propunerilor era 24.03.2008, iar sindicatul a înaintat societății propunerile sale în data de 21.03.2008). Au fost puse în discuție propunerile formulate, iar la 26.03.2008 s-a înaintat sindicatului răspunsul angajatorului.
Având în vedere că sindicatul și societatea, cu ocazia consultării, nu au găsit soluții optime care să fie în măsură să elimine cauzele care generau reorganizarea preconizată, în data de 04.04.2008 Consiliul de Administrație a dispus aplicarea măsurii concedierii colective și desființarea celor 187 de posturi, iar în 04.04.2008, potrivit art.711din Codul muncii, au fost notificați ITM C, AJOFM C și sindicatul cu privire la acest fapt.
La 06.05. și respectiv 07.05.2008 s-au comunicat către salariați deciziile de concediere, reducerea de personal urmând să-și producă efectele la data împlinirii termenului de preaviz – astfel fiind respectat și termenul de 45 de zile prevăzut de Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi în art. 81 lit.c).
Societatea pârâtă a precizat că esființarea posturilor ca urmare a reorganizării a fost reală și efectivă, iar aptul că, în unele cazuri, anumite atribuții au fost absorbite de posturi care presupun un grad mai mare de specializare și de complexitate, nu poate duce la concluzia că postul nu a fost desființat.
Cu privire la ererile reclamantului referitoare la obligarea la:
-plata unei diferențe, reprezentând salarii compensatorii neacordate, conform art. 132.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul înregistrat la. C sub nr.19510/27.09.2006;
– plata primei de C pe anul 2007 și a primei de Paști pe anul 2008, conform art. 96 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul înregistrat la. C sub nr.19510/27.09.2006, societatea le-a apreciat ca fiind nefondate, deoarece contractul colectiv de muncă invocat și-a încetat efectele începând cu data de 27.09.2007.
A fost făcută trimiterea la prevederile art. 242 Codul muncii.
ererea reclamantului referitoare la plata celui de-al 13-lea salariu aferent anului calendaristic 2007 fost apreciată ca neîntemeiată, deoarece contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe care reclamanta își întemeiază cererea produce efecte începând cu data de 24.02.2008.
Astfel, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi, ale căror dispoziții s-au aplicat anului calendaristic 2006-2007, nu conținea nici o prevedere referitoare la cel de-al 13-lea salariu; asemenea mențiuni apar în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, care produce efecte începând cu data de 24.02.2008 (data înregistrării acestuia la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse).
S-a solicitat și respingerea capetelor de cerere privind plata diferențelor de drepturi neacordate (inclusiv a tichetelor de masă) aferente lunii februarie 2008, întrucât dreptul salariatului la contestarea măsurii suspendării contractului individual de muncă potrivit art. 52 alin. 1 lit. d Codul munciis -a prescris. S-a solicitat să se rețină, totodată, că suspendarea contractului a fost generată de întreruperea temporară a activității datorită lipsei volumelor de marfă în vederea operării, precum și a situației economico-financiare în care se afla societatea.
În legătură cu solicitarea vizând plata sumei reprezentând dispatch-ul aferent perioadei 01.01.2007-31.06.2007, pârâta a susținut că aceasta este inadmisibilă, fiind prematură, iar pe fond, neîntemeiată.
S-a arătat că prin sentința pronunțată anterior s-a menționat că: “Modalitatea concretă în care prima de dispatch urmează a fi repartizată egal sau, dimpotrivă, în directă corelație cu contribuția adusă de fiecare salariat la încasarea sumei de către operator, reprezintă o chestiune ce urmează a fi stabilită de Comisia Paritară și soluționată de comun acord sau prin mediere de către partenerii sociali”.
Printr-un Protocol încheiat în data de 05.03.2007 între Organizația “Operatorul C” și Federația Națională a Sindicatelor e Cs -a prevăzut că: “Prima de operare cu celeritate (dispatch money), va fi folosită pentru acordarea de premii salariaților care au contribuit la încasarea ei, precum și pentru plata penalităților de depășire a termenului de staționare a navelor. Modalitatea concretă, procentele în care se acordă și categoriile de salariați care beneficiază de aceste prime, se stabilesc prin contract colectiv de muncă la nivel de unitate”.
Pe fond, s-a susținut că pentru a se determina valoarea netă a dispatch-ului, din această sumă brută vor trebui scăzute în prealabil toate cheltuielile societății efectuate pentru realizarea primei; după stabilirea valorii nete a dispatch-ului încasat pentru operațiunile derulate în perioada 01.01.2007-31.06.2007, urmează a se stabili care sunt salariații care au contribuit direct la obținerea acestuia(dispatch-ul realizat în perioada 01.01.2007-31.06.2007 provine în proporție de 97,88% din încărcarea/descărcarea la/ și de la nave a mărfurilor vrac, în care manuală are o pondere redusă).
Prin precizările formulate în cauză, prezentat situația angajărilor efectuate în perioada iunie-octombrie2008.
Prinîncheierea interlocutorie pronunțată la 26.09.2008a fost respinsăexcepția inadmisibilitățiicapătului de cerere privind prima de dispatch, dedusă din excepția de prematuritate, astfel cum a fost invocată prin întâmpinare.
Această soluție a avut în vedere că lipsa unor negocieri ale partenerilor sociali cu privire la modalitatea efectivă de punere în practică a unor prevederi contractuale nu atrage inadmisibilitatea demersului judiciar și nici prematuritatea acțiunii, analiza justeței acestor pretenții urmând a fi făcută pe fondul cauzei.
Prin aceeași încheiere a fost respinsăexcepția tardivitățiiformulării prezentei acțiuni cu privire la capetele de cerere referitoare la drepturile salariale brute, actualizate, precum și la tichetele de masă neachitate pe perioada lunilor februarie 2008. Pentru a pronunța această soluție s-a avut în vedere că promovarea unei acțiuni în pretenții de natura celor evocate nu poate fi obstaculată prin invocarea excepției tardivității, câtă vreme drepturile patrimoniale pretinse sunt supuse termenului general de prescripție; împrejurarea că salariatul a contestat sau nu în termenul legal măsura suspendării contractului său individual de muncă ține de fondul judecății, având relevanță doar în ansamblul susținerilor părților referitoare la drepturile ce urmau a fi recunoscute pe perioada de suspendare.
Prinîncheierea din 24.10.2008, cauza a fost suspendată în condițiile art. 244 alin. 1 pct. 1 cod proc. civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr- al Tribunalului Constanța -secția civilă, având ca obiect anularea deciziei nr. 11/30.01.2008 care a fundamentat suspendarea contractului individual de muncă.
Cauza a fost repusă pe rol potrivit solicitării formulate la 10.02.2009, după rămânerea irevocabilă a sentinței civile pronunțate în dosarul menționat, care a respins acțiunea privind anularea deciziei.
Prin sentința civilă nr. 544/14.04.2009Tribunalul Constanța s-a admis în parte acțiunea reclamantei și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2.605 lei cu titlu de primă de dispatch corespunzătoare perioadei 01.01.2007 – 31.06.2007.
A fost obligată pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 125 lei reprezentând din cheltuielile de judecată ( onorariu avocat ) și au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantei, precum și capătul de cerere privitor la anularea deciziei de concediere nr. 300/06.05.2008.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a contestat decizia de încetare a contractului său individual de muncă urmare concedierii ( art. 65 și 66 Codul muncii ) prin prisma nelegalității procedurii de concediere colectivă operate în începând cu luna februarie 2008.
A invocat încălcarea prevederilor cuprinse în secțiunea 5 Capitolului V din Codul muncii, referitoare la concedierea colectivă, cât și a celor menționate în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, apreciindu-se că sunt incidente prevederile art. 76 Codul muncii potrivit cărora, Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.
În analiza legalității concedierii reclamantei prin prisma concedierii colective desfășurate în cadrul societății, au fost avute în vedere următoarele aspecte:
a). cu privire la încălcarea disp. art. 711Codul muncii.
1 al textului indicat precizează că:, În situația în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanții salariaților, potrivit prevederilor art. 69 și 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligația de a notifica în scris inspectoratul teritorial d e muncă și agenția teritorială de ocupare a forței de muncă, cu cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.
În fapt, susținerile reclamantei s-au raportat la momentul anterior celui reglementat prin art. 711Codul muncii, anume, că măsura concedierii colective s-a hotărât în Consiliul de Administrație la 26.02.2008, la a cărui ședință sindicatul reprezentativ nu a fost invitat.
O asemenea susținere nu este, însă, fondată, în măsura în care legea impune angajatorului, conform art. 69 alin. 1 Codul muncii, doar obligația de a iniția consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, cu privire la: metodele și mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariați care vor fi concediați, precum și la posibilitățile de atenuare a consecințelor concedierii.
Nici o dispoziție legală nu impune și nici nu sancționează cu nulitatea absolută situația invocată de către reclamantă, anume, stabilirea de către angajator, în forul de conducere și fără invitarea reprezentanților salariaților, a măsurilor de concediere colectivă.
Ceea ce reglementează disp. art. 69 Codul muncii este obligația informării sindicatului asupra intenției de realizare a unor concedieri colective și de a se iniția în acest sens consultări între partenerii sociali, cu prezentarea tuturor informațiilor necesare identificării soluțiilor (motivația măsurii preconizate, numărul și categoriile de salariați afectați etc.).
Această obligație legală vine în concordanță cu cele statuate prin art. 70 și art. 711Codul muncii, referitoare la emiterea notificărilor scrise.
Ori, aceste obligații au fost îndeplinite în cauză.
În privința prevederilor art. 87 din contractul colectiv de muncă la nivel național, art. 98 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi și respectiv, art. 140 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, privitoare la obligația patronatului de a invita la ședințele Consiliului de Administrație pe reprezentanții sindicali în cazul în care sunt luate în discuție probleme cu caracter social economic, s-a reținut că acestea – deși au forța juridică dată prin art. 7 din Legea nr. 130/1996 republicată ( legea părților ) – nu stabilesc și nici nu pot determina peste voința legiuitorului alte situații de nulitate absolută.
Pe cale de consecință, aceste prevederi nu concurează legea și nici nu pot să o completeze/modifice, nulitatea absolută decurgând ca sancțiune procedurală exclusiv din lege.
b). cu privire la încălcarea disp. art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel național.
Art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007 – 2010, publicat în Monitorul Oficial Partea V nr. 5/29.01.2007 prevede că:
,În cazul în care unitatea este pusă în situația de a efectua concedieri colective, părțile convin asupra respectării următoarelor principii: ( )
c) în cazul în care angajatorul intenționează să efectueze concedieri colective, acesta are obligația de a iniția, în timp util și în scopul ajungerii la o înțelegere, în condițiile prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, cu privire cel puțin la:
▪ metodele și mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariați care vor fi concediați;
▪ atenuarea consecințelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaților concediați.
Prin sintagma timp util se înțelege:
–la întreprinderile cu un efectiv sub 100 de salariați, cu 15 zile înainte de notificarea prevăzutăla art. 711din Codul muncii, cu modificările ulterioare;
–la întreprinderile cu 101-250 de salariați, cu 20 de zile înainte de notificarea prevăzută la art. 711din Codul muncii, cu modificările ulterioare;
–la întreprinderile cu peste 250 de salariați, cu 30 de zile înainte de notificarea prevăzută la art. 711din Codul muncii, cu modificările ulterioare.
Reclamanta a precizat că, în speță, angajatorul nu a respectat termenul de 30 de zile reglementat prin textul enunțat ( având în vedere încadrarea în categoria societăților cu peste 250 de angajați ), stabilind în condițiile art. 711Codul munciio durată mai redusă pentru aceste consultări.
Textul menționat reia și nuanțează dispozițiile cuprinse în art. 69 Codul muncii, întrucât deși legea nu stabilește limite temporale care să clarifice sintagma,timp util, este incontestabil faptul că derularea unor consultări reale, organizate și în deplină cunoștință de cauză asupra situației societății, exclude stabilirea unor termene nerezonabile și insuficiente pentru scopul pentru care a fost legal acordat.
S-a reținut, astfel, că în speță, societatea pârâtă a comunicat Sindicatului Lucrătorilor ( ca de altfel și și C ) o notificare fondată pe disp. art. 69 alin. 2 Codul muncii la data de 03.03.2008, reprezentantul sindicatului primind sub semnătură acest înscris.
Între data primirii acestei notificări și cea emisă în condițiile art. 711Codul muncii ( înregistrată la instituții și primită de sindicat la 04.04.2008) sunt mai mult de 30 de zile calendaristice, norma de trimitere nefăcând distincție sub aspectul modalității de calcul (zile calendaristice sau zile lucrătoare).
Faptul că acest termen a fost respectat este demonstrat, de altfel, de formularea, la 21.03.2008 (și înaintarea cu adresa nr. 3301 din aceeași dată), a propunerilor sindicale.
Susținerile legate de prorogarea acestui termen în considerarea modificării – conform -ului nr. 2580/07.03.2008 la notificarea 2357/03.03.2008 – a momentului de la care urmau a începe concedierile, nu sunt întemeiate. Art. 69 Codul muncii, ca și art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007 – 2010, se referă la timpul util negocierilor și consultărilor, marcând acest moment prin raportare la cel al declarării de către angajator a intenției de reorganizare.
Faptul că ulterior patronatul înțelege să extindă perioada de punere în aplicare a măsurii preconizate nu poate avea nici un efect asupra termenului util necesar consultărilor, o asemenea situație fiind în sprijinul reprezentanților salariaților și în favoarea angajaților vizați de concedierea colectivă.
Cum în speță a operat o prelungire a perioadei estimate de la care angajatorul urma să pună în practică măsurile de reorganizare, de la 45-55 zile calendaristice calculate de la 03.03.2008, la 60-70 zile calendaristice calculate de la aceeași dată, această susținere de nelegalitate a fost respinsă.
c). în privințaemiterea deciziilor de concediere anterior împlinirii termenului de 60 de zile, stabilit prin notificarea de anunțare a intenției de concediere colectivă, conform dispozițiilor art. 69 din contractul colectiv la nivel național, coroborat cu dispozițiile art. 711Codul muncii.
Reclamanta a apreciat că prin emiterea deciziei de concediere la 06.05.2008, anterior împlinirii termenului minim de 60 de zile stabilit pentru inițierea concedierii colective, măsura este nelegală.
Motivarea referitoare la modalitatea de calcul a acestei perioade – anume, cu luarea în calcul a zilei de comunicare către reprezentantul sindical a -ului la notificare – este însă neîntemeiată și nefundamentată, întrucât termenul de inițiere a concedierii colective a fost prorogat în corelare cu data la care angajatorul și-a făcut cunoscută intenția de reorganizare, în speță, 03.03.2008.
Art. 711Codul muncii, singurul aplicabil în acest context, impune respectarea de către patronat a unui termen de cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere, calculat de la data comunicării notificării scrise reglementate de acest text. Ori, în cauză, față de data de 04.04.2008 a notificării formulate în temeiul art. 711Codul muncii, emiterea deciziei reclamantului a respectat această cerință legală.
d). cu privire lanerespectarea termenului de informare a organizației sindicale, cu 45 de zile înainte de luarea măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi.
Textul art. 81 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008 – 2010, publicat în Monitorul Oficial Partea a V-a nr. 3/11.02.2008, dispune în sensul că în cazul reducerilor de personal efectuate la societățile supuse acestui CCM, determinate de restrângerea activității, retehnologizare, automatizare și robotizare a procesului de producție, patronul va pune la dispoziția organizației sindicale, cu 45 de zile calendaristice anterioare, justificarea tehnico-economică în legătură cu măsurile privind posibilitățile de redistribuire a personalului, modificarea programului de lucru, etc. precum și va informa organizația sindicală asupra motivelor ce stau la baza reducerii numărului de salariați.
Astfel cum s-a arătat în precedent, dispoziția nu este de natură să completeze, în sensul denaturării normelor legale și nici nu este susceptibilă a produce vreo nulitate câtă vreme asemenea prevederi urmăresc protejarea drepturilor salariaților de a cunoaște, prin intermediul sindicatelor și de a face în termen util propuneri pentru evitarea disponibilizărilor.
Pe cale de consecință, a fost apreciată ca nerelevantă în cauză această susținere de nelegalitate.
e). în ce priveștenerespectarea dispozițiilor contractelor colective de muncă în vigoare privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere.
Reclamanta a precizat că în derularea procedurii de concediere colectivă nu au fost respectate prevederile art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel național, precum și cele ale art. 83 din contractul colectiv de muncă pe ramura transporturi.
Aceste prevederi creează însă cadrul negocierilor între patronat și sindicat/reprezentanții salariaților în vederea identificării condițiilor concrete de reducere a personalului.
În speță, însă, criticile vizează modificarea unor posturi și implicit a unor contracte individuale de muncă în derulare, prin condensarea și preluarea unor atribuții de către unii dintre salariați în condițiile desființării altor posturi de natura celor menționate în notificarea datată 03.03.2008.
Această măsură nu este nelegală, câtă vreme angajatorul are posibilitatea de a stabili posturile căror salariați sunt afectate de reorganizare, sindicatul având dreptul de a propune, la rândul său, punctual, alte măsuri.
În cauză, nu a propus, cu ocazia formulării adresei din 21.03.2008, impunerea unor criterii de selecție, ci doar inițierea unor cursuri de formare profesională pentru cei supuși concedierii.
Nu se poate susține întemeiat că societatea a acționat într-un mod nelegal stabilind în final, pe baza evidenței de ansamblu a numărului de posturi ce urmau a fi restructurate, care personal rămâne în activitate și care este concediat, câtă vreme nu s-a dovedit că au fost concediați exclusiv salariații membri de sindicat și că nu au fost respectate criterii de selecție convenite de partenerii sociali.
Nu s-a dovedit, pe de altă parte, că sunt neîntemeiate apărările vizând desființarea tuturor posturilor de aceeași natură cu cele ocupate de salariații afectați de concedierea colectivă, motiv pentru care nu mai avea obiect aplicarea criteriilor de prioritate la concediere.
Este irelevantă împrejurarea invocată de reclamant în legătură cu pregătirea profesională a unora dintre mecanizatori fără ca acest lucru să fie cunoscut de către sindicat, cu atât mai mult cu cât reclamanta a susținut că această operațiune a avut caracter intern, realizându-se de către salariați.
Concluzionând, s-a reținut că toate aceste motive referitoare la incidența art. 76 Codul muncii și deci, la nulitatea procedurii de concediere colectivă, sunt nefondate.
Având în vedere că în cuprinsul acțiunii au fost conturate și alte aspecte care vizează legalitatea concedierii dispuse în temeiul art. 65 și 66 Codul muncii, instanța a analizat în ansamblu situația arătată de societatea pârâtă – prin prisma dificultăților economice evocate.
În acest context, s-a avut în vedere faptul că documentația prezentată la dosar ( decizia Consiliului de Administrație întrunit la 26.02.2008, organigrama anterioară și ulterioară concedierii colective, raportul administratorilor societății pentru perioada 01.01. – 31.12.2007, hotărârea AGA din 17.04.2008 cu privire la aprobarea situației financiare a societății ) atestă că a finalizat anul 2007 cu pierderi în ansamblul înregistrării unor cheltuieli totale mai mari decât veniturile, determinate îndeosebi de reducerea traficului de mărfuri ca urmare a închiderii unor capacități de producție naționale în domeniul produselor chimice, dar și de greva generală a salariaților, derulată pe perioada 26.10.2007 – 14.01.2008, care au condus la neoperarea în cursul lunii noiembrie a nici unei nave și operarea în luna decembrie 2007 unui volum de cca. 12% din traficul realizat în aceeași perioadă a anului precedent.
Cu toate că derularea unei greve legale nu poate constitui în sine o motivație pentru operarea concedierilor colective, în cauză, măsurile propuse de patronat au fost justificate de situația economico-financiară a societății, restrângerea de personal, pe sectoare de activitate, fiind motivată și prezentată sindicatului în raport de situația efectivă a posturilor.
Cu toate că derularea unei greve legale nu poate constitui în sine o motivație pentru operarea concedierilor colective, în cauză, măsurile propuse de patronat au fost justificate de situația economico-financiară a societății, restrângerea de personal, pe sectoare de activitate, fiind motivată și prezentată sindicatului în raport de situația efectivă a posturilor.
Faptul că ulterior concedierii, în cadrul au fost realizate angajări nu contrazice demersul angajatorului, fiind dovedit că personalul nou angajat s-a încadrat, ca titulatură a funcției și a atribuțiilor locului de muncă, în structura noii organigrame.
Pe cale de consecință, s-a reținut că, în raport de considerentele dezvoltate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, procedura concedierii colective nu a fost inițiată și derulată contrar legii, astfel că măsura desfacerii contractului individual de muncă al reclamantului a fost legală și temeinică.
În ce privește capătul de cerere subsidiar, vizând obligarea societății la plata diferențelor rezultate dindrepturile corespunzătoare salariilor compensatorii, conform art. 132 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății, înregistrat sub nr. 19510/27.09.2006 la.
Considerentele formulate asupra acestor pretenții au relevanță și aplicabilitate și în contextul celorlalte pretenții bănești ale reclamantului, întrucât țin de interpretarea unei situații juridice – valabilitatea sau, dimpotrivă, încetarea efectelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
Principalele poziții formulate de părți în acest context au pornit de la următoarele premise:
Reclamanta: CCM la nivel de unitate a fost înregistrat conform art. 25 din Legea nr. 130/1996, la data de 27.09.2006, dar părțile semnaseră actul la 31.07.2006 și conveniseră ca perioada de valabilitate a acestuia să fie până la 31.08.2007; prin urmare, în virtutea art. 7 alin. 3 din contract, intenția de denunțare a contractului făcută de reprezentanții patronatului cu mai puțin de 30 de zile calculate până la 31.08.2007, lipsește de eficiență acest demers, iar contractul colectiv este prorogat prin voința părților ( legea părților ), pentru încă un an.
Pârâta: Contractul colectiv de muncă produce efecte, conform aceluiași text de lege, de la data înregistrării lui, iar potrivit art. 242 Codul muncii, acesta se încheie pe o perioadă determinată, care nu poate fi mai mică de 12 luni; prin urmare, stabilirea valabilității contractului până la 31.08.2007 și implicit calculul celor 30 de zile de denunțare unilaterală prin raportare la data menționată nu sunt întemeiate. Contractul nu poate fi considerat a fi în vigoare câtă vreme sindicatul a declanșat conflictul de interese și greva generală.
În analiza acestor puncte de vedere s-a considerat ca legal și temeinic cel dezvoltat de societatea pârâtă.
Astfel, art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996 stabilește că regula este cea a aplicării contractelor colective de muncăde la data înregistrării( în speță, 27.09.2006 ), părțile având doar posibilitatea de a conveni ca data aplicării să fie ulterioară ( deci, nu anterioară ) celei de înregistrare.
Art. 23 alin. 1 din lege dispune, totodată, că un contract colectiv de muncă se încheie pe o perioadă determinată, care însă nu poate fi mai mică de 12 luni.
Ori, în cauză, textul enunțat, coroborat cu cel al art. 25 alin. 3, atestă că CCM la nivel de societate putea să-și producă în mod legal efectele până la 27.09.2007.
Mai mult, art. 13 din Legea nr. 168/1999 dispune în sensul că pe durata valabilității unui contract colectiv de muncă salariații nu pot declanșa conflicte de interese, cu excepțiile strict prevăzute ( inaplicabile în litigiu ). În cauză, însă, la data de 4.10.2007 Sindicatul Lucrătorilor a înregistrat cererea de conciliere prealabilă, invocând existența unui conflict de interese având ca principal obiectiv încheierea unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate.
În documentația transmisă Direcției de Muncă, sindicatul a precizat că în perioada 27.08. – 28.09.2007 au avut loc negocieri între partenerii sociali pentru a se ajunge la modificarea anumitor clauze ale contractului; în cadrul conflictului de interese a fost parcursă procedura concilierii, iar la 23.10.2007 a fost anunțată greva generală.
În aceste condiții, opinia exprimată de către reclamant potrivit căreia contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și-a produs efectele și ulterior datei de 27.09.2007 este în neconcordanță cu probele administrate, cu atât mai mult cu cât legalitatea grevei a fost recunoscută de instanțele judecătorești.
Pornind de la acest punct de vedere, se va reține că după data menționată, niciuna dintre clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nu mai putea să producă efecte, fiind incidente, într-o asemenea situație, prevederile contractului colectiv aplicabil la nivel superior – în speță, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2006 – 2007, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 6 din 17.04.2006.
Textul aplicabil era, așadar cel al art. 79, care prevedea că la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, salariații să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, și o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate.
Nu s-a contestat acordarea acestor compensații, astfel cum de altfel a susținut și societatea.
Față de considerentele arătate, s-a reținut că reclamanta nu este îndreptățită la plata altor compensații la concediere, rezultate din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Aceleași considerente ca în precedent, legate de valabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate ulterior datei de 27.09.2007, au fost avute în vedere și în raport de pretențiile vizândplata primei de C pe anul 2007 și a celei de Paști pe anul 2008, invocate și întemeiate în acțiune prin raportare la prevederile art. 96 din CCM la nivel de unitate.
Aceste drepturi de natură salarială nu sunt cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel superior ( respectiv, cât privește prima de C, în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2006 – 2007, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 6 din -, iar cât privește prima de Paști 2008, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din 11.02.2008 ), motiv pentru care aceste pretenții nu pot fi întemeiate nici pe dispoziții ale acestor contracte.
Cât priveșteplata celui de-al 13-lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent și acordat în primul semestru al anului următor, instanța a reținut că această dispoziție nu s-a regăsit în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură ( art. 43 alin. 2 ) decât în forma publicată la 11.02.2008.
Prin urmare, acest drept nu putea fi pretins cu titlu retroactiv, pentru o perioadă care nu intră sub incidența dispozițiilor contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din 11.02.2008.
Sub aspectul capetelor de cerere referitoare laplata drepturilor salariale brute neacordate, reactualizate cu rata inflației, aferente perioadei lunii februarie 2008, precum și a contravalorii tichetelor de masă pe aceeași perioadă, instanța a reținut că aceste pretenții sunt nefondate.
Potrivit art. 52 alin. 1 lit. d Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului și în cazul întreruperii temporare a activității, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare.
Conform art. 53 alin. 1 Codul muncii, pe durata întreruperii temporare a activității angajatorului, salariații beneficiazăde o indemnizație, plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.
Textul de lege este neechivoc, în sensul că pe perioada de întrerupere temporară a activității care conduce la suspendarea contractului, salariatul nu mai primește salariul – cu componentele sale: salariul de bază, sporuri și alte drepturi legale – ci o indemnizație în cuantum determinat de text ca fiind egală sau mai mare cu 75% din salariul de bază.
În speță, acțiunea privitoare la anularea deciziei prin care s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă a fost respinsă și a rămas irevocabilă, confirmând atât temeiurile de întrerupere temporară a activității, cât și pe cele avute în vedere la luarea măsurii de suspendare a raporturilor de muncă, în aplicarea acestui text.
Întrucât judecata prezentei cauze a fost suspendată pe temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 cod proc. civilă până la soluționarea acțiunii vizând anularea deciziei angajatorului, apreciindu-se că are relevanță în analizarea temeiurilor de nelegalitate a consecințelor măsurii contestate și deoarece s-a statuat, irevocabil, că suspendarea pe temeiul art. 52 alin. 1 lit. d Codul munciia fost legală și temeinică, se s-a reținut că reclamantul nu putea pretinde plata acestor drepturi salariale, pentru perioada arătată.
În fine, cu privire la obligarea pârâtei la plata sumei de 3.562 lei cu titlu de dispatch pentru perioada 01.01.2007 – 31.06.2007, instanța a reținut următoarele aspecte:
Prin Actul adițional la Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2006 – 2007 încheiat la 18.12.2006 și înregistrat la. sub nr.2837/27.12.2006 a fost completat textul art. 42, în sensul că la lit. d s-a consemnat, prin voința partenerilor sociali semnatari, că:
,În domeniul transportului naval, primele plătite de către armatori ( dispatch money ), indiferent de pavilionul navei, pentru operarea navelor în porturi, într-un termen mai scurt decât cel prevăzut de normele portuare, se încasează de către unitățile de operare portuare care au efectuat operațiunile de încărcare-descărcare a navei respective. Prima de operare cu celeritate( dispatch money ) va fi folosită pentru acordarea de premii salariaților care au contribuit, direct la încasarea acesteia. .
Conform art. 11 alin. 1 lit c din Legea nr. 130/1996 republicată, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte, după cum urmează:( )– pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
Consecința directă a stabilirii destinației primei de operare cu celeritate de către părțile semnatare ale contractului colectiv pe ramură, o reprezintă nașterea, în persoana beneficiarilor,a dreptului de a primi– în măsura încasării de către operatorul portuar a unor sume cu acest titlu – a premiului de natură salarială.
Modalitatea în care prima de dispatch trebuie repartizată între salariați, anume, în mod egal sau, dimpotrivă, în directă corelare cu contribuția adusă de fiecare salariat la încasarea sumei de către operator, reprezintă însă o chestiune ce urma a fi stabilită de Comisia Paritară și soluționată de comun acord sau prin mediere de către partenerii sociali.
Instanța a reținut, că dreptul salariaților la plata acestei prime nu trebuie însă să rămână unul iluzoriu, în absența unei modalități clare de partajare a premiilor rezultate în acest mod, iar dezacordul părților ori dezinteresul manifest al uneia dintre părțile contractante în a stabili în Comisia paritară criteriile necesare valorificării acestui drept de natură salarială implică alte pârghii procedurale nu poate justifica nerespectarea dreptului care constituie, în accepțiunea dată de art. 1 din Protocolul 1 al CEDO, un bun.
S-a constatat, în acest sens, că deși prin sentința civilă nr. 518/25.04.2008 a Tribunalului Constanța -secția civilă, irevocabilă, s-a dispus plata de către societate a primei de dispatch corespunzătoare perioadei 01.01.2007 – iunie 2007, nici o probă nu a fost administrată în sensul punerii în a acestei hotărâri și a modalității asumate de partenerii sociali în ce privește algoritmul de plată a acestei prime.
Acesta este considerentul pentru care nu a fost reținută ca fiind concludentă în cauză efectuarea unei expertize contabile judiciare, dar pentru care au fost administrate probe care să conducă la o justă soluționare a litigiului pe acest aspect.
În raport de considerentele arătate, instanța a reținut că – în absența unor convenții contrare – toți salariații societății sunt îndreptățiți să participe în mod egal la această formă de premiere, prin raportare la prima de dispatch încasată efectiv de societatea pârâtă pe perioada ianuarie 2007 – iunie 2007 și la numărul de salariați existenți la finele primului semestru al anului 2007.
Nu au fost reținute nici susținerile societății, potrivit cu care nu poate fi raportată întreaga sumă obținută cu acest titlu pentru acordarea de prime în condițiile art. 42 lit. d din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2006 – 2007 și că plata primelor s-ar datora după deducerile legale; societatea pârâtă nu a probat că a inițiat demersurile necesare identificării, împreună cu sindicatul, a modalității concrete de punere în practică a textului și nici a deducerilor legale la care a fost supusă suma astfel încasată.
Recursul reclamantei:
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat, în esență, următoarele:
În motivarea soluției date, instanța de fond a reținut că în cazul concedierii colective ce a avut loc la “” în perioada martie-iunie 2008, proces în urma căruia a încetat și contractul individual de muncă al recurentului reclamant, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 76 din Codul muncii.
Au fost avute în vedere argumente construite pe o aplicare greșită a legii, prin indicarea dispozițiilor art. 711din Codul muncii și art. 79 din CCM Național.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 711, angajatorul are dreptul de a adopta o asemenea măsură, de concediere colectivă numai după ce în prealabil s-a consultat cu reprezentanții sindicatului sau reprezentanții salariaților.
Măsura concedierii colective a fost luată la 26.02.2008 în timp ce prima notificare cu privire la intenția de a lua în considerare posibilitatea de concediere colectivă a unei părți dintre salariați s-a transmis sindicatului în data de 3.03.2008, după ce decizia de concediere colectivă în cadrul Consiliului de administrație al societății fusese luată.
Cu privire la încălcarea art. 79 din a învederat că în conformitate cu acesta angajatorul are obligația de a iniția consultări cu sindicatul, “în timp util”, în situația în care intenționează să efectueze concedieri colective. Practic această dispoziție contractuală reia și explică în același timp dispozițiile legale cuprinse în art. 69 din Codul muncii, părțile semnatare stabilind în mod imperativ un termen.
În continuarea aceleiași clauze se precizează că prin sintagma “timp util” în cazul unei societăți cu peste 250 salariați, se înțelege un termen de 30 de zile înainte de notificarea prevăzută de art. 71 Codul muncii.
În ceea ce privește notificarea în forma finală întocmită conform art. 69 Codul muncii, care anunță intenția de realizare a concedierii colective, această a fost adusă la cunoștința sindicatului în data de 10.03.2008.
Astfel, angajatorul a emis, în conformitate cu art. 711Codul muncii, notificarea prin care anunța hotărârea sa de aplicare a măsurii concedierii colective în data de 4.04.2008, anterior împlinirii termenului stabilit prin art. 79 din CCM, care ar fi fost 11.04.2008.
Decizia de concediere este nelegală și pentru că a fost emisă anterior împlinirii termenului de 60 de zile stabilit prin notificarea de anunțare a intenției de concediere colectivă, conform dispozițiilor art. 79 din, coroborate cu prevederile art. 711Codul muncii.
De la momentul transmiterii intenției angajatorului de realizare a unei concedieri colective și până la data emiterii deciziei ar fi trebuit să existe un termen de 60 de zile. În acest caz nu s-a întâmplat așa, notificarea transmisă conform prevederilor art. 69, în forma finală, (inclusiv addendumul la notificare) a fost transmis reprezentanților sindicatului salariaților în data de 10.03.2008, în timp ce decizia de concediere a fost transmisă salariaților în data de 6.05.2008, după 56 de zile și nu după 60.
Angajatorul nu a respectat termenul de informare a organizației sindicale, cu 45 de zile înainte de luarea măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 81 din.
A învederat, totodată că, nu au fost respectate dispozițiile contractelor colective de muncă în vigoare privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere.
A susținut că încadrarea pe posturile de mecanizatori a celor care au fost de acord cu modificarea contractului individual de muncă, în condițiile impuse de conducerea societății, cu câteva zile anterior comunicării notificării prin care era anunțată concedierea colectivă, fără ca în prealabil să fie comunicată o nouă organigramă a societății în care să apară și această funcție sau criteriile în baza cărora unora dintre angajați le-a fost schimbată încadrarea, se constituie într-o măsură inegală al cărui unic scop este eludarea prevederilor art. 81 din dar și ale art. 83 din CCM la nivelul ramurii transporturi care prevedeau criteriile de stabilire a ordinii de prioritate.
După momentul concedierii societatea a făcut noi angajări încălcând astfel și prevederile art. 72 din Codul muncii care interzice noi angajări pe locurile celor concediați. Au fost angajați docheri, operatori dană, astfel cum rezultă din înștiințarea C, apărarea societății fiind în sensul că nu a fost posibilă angajarea de “mecanizatori” pentru că această meserie nu este prevăzută în, iar de aceea a angajat “docheri”, însă cu privire la “operatori dană” nu a susținut nimic.
Reclamanta a criticat soluția și sub aspectul solicitării de obligare la plata sumei reprezentând cel de-al 13-lea salariu pentru anul 2007.
A susținut că al 13-lea salariu este un drept salarial prevăzut în contractul colectiv de mu că la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și că acest temei de drept a fost precizat în fața instanței de fond, inclusiv prin precizările scrise depuse la dosarul cauzei.
A învederat că în interpretarea temeiului convențional al acestui drept salarial, adoptat de Tribunal, se omite unul din elementele definitorii ale contractului colectiv: acesta a fost încheiat pentru o perioadă de trei ani.
Acceptarea interpretării propuse de pârâta intimată și adoptată de instanță ar fi de natură să lipsească de efecte, pentru un an acest contract.
Fiind încheiat pentru o perioadă de 3 ani în mod evident, salariații cărora le este aplicabil acest contract colectiv trebuiau să beneficieze, de trei ori, de acest drept, ori interpretarea intimatei presupune acordarea acestui drept doar de două ori, în anii 2009 și 2010.
Conform art. 43 alin. 2 lit. “a”, toți salariații încadrați în ramura transporturi beneficiază de acest drept salarial numit al 13-lea salariu, atât în anul 2008, cât și în anii 2009 și 2010.
A criticat hotărârea și sub aspectul soluționării capătului de cerere referitor la prima de dispatch.
Recursul reclamantei este nefondat.
a) Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 711Codul muncii:
Alineatul 1 al textului indicat precizează că: “În situația în care ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanții salariaților, potrivit art. 69 și 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligația de a notifica în scris inspectoratul teritorial d e muncă și agenția teritorială de ocupare a forței de muncă, cu cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.
Recurenta critică hotărârea raportat la împrejurarea că măsura concedierii colective s-a hotărât de Consiliul de Administrație la 26.02.2008, la a cărui ședință sindicatul reprezentativ nu a fost invitat.
Legea impune în conformitate cu art. 69 alin. 1 Codul muncii doar obligația de a iniția consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, cu privire la metodele și mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariați care vor fi concediați, precum și la posibilitatea de atenuare a consecințelor concedierii.
Nicio dispoziție legală nu impune și nici nu sancționează cu nulitatea absolută situația invocată de către reclamantul recurent, anume, stabilirea de către angajator, în forul de conducere și fără invitarea reprezentanților salariaților, a măsurilor de concediere colectivă.
Articolul art. 69 Codul muncii reglementează obligația informării sindicatelor asupra intenției de realizare a unor concedieri colective, de a se iniția în acest sens consultări cu partenerii sociali, cu prezentarea tuturor informațiilor necesare identificării soluțiilor (motivația măsurii preconizate, numărul și categoriile de salariați afectați).
Obligația instituită de art. 69 Codul muncii vine în concordanță cu cele statuate prin art. 70 și art. 711Codul muncii, referitoare la emiterea notificărilor, iar aceste obligații au fost îndeplinite în cauză.
b) Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel național:
Recurenta critică hotărârea cu motivarea că Tribunalul nu a sancționat în mod corespunzător încălcarea săvârșită de patronat prin nerespectarea termenului de 30 de zile între momentul notificării intenției de realizare a concedierii colective și aplicarea măsurii, respectiv 4.04.2008.
Articolul 69 Codul muncii nu explicitează noțiunea de “timp util”, astfel că art. 79 din CCM la nivel de ramură prevede următoarele: “Prin sintagma timp util se înțelege: – la întreprinderile cu peste 250 de salariați, cu 30 de zile înainte de notificarea prevăzută la art. 711din Codul muncii, cu modificările ulterioare”.
În speță, societatea a comunicat Sindicatului Lucrătorilor încă de la 3.03.2008 intenția de concediere colectivă, astfel cum rezultă din ul la Notificarea nr. 2357/3.03.2008 înregistrat sub nr. 2580 din 7.03.2008 și primit de reprezentanții sindicatului în data de 10.03.2008.
c)În privința emiterii deciziilor de concediere anterior împlinirii termenului de 60 de zile, stabilit prin notificarea de anunțare a intenției de concediere colectivă, conform dispozițiilor art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel național și art. 711din Codul muncii și această critică este nefondată.
Recurentul apreciază că prin emiterea deciziei de concediere la 6.05.2008 au trecut numai 56 de zile – prin raportare la 10.03.2008 momentul transmiterii notificării de concediere – și nu 60 de zile, cum prevăd dispozițiile art. 79 din prin raportare la art. 711Codul muncii.
Motivarea referitoare la modalitatea de calcul a acestei perioade – anume cu luarea în calcul a zilei de comunicare către reprezentantul sindical a la notificare – este neîntemeiată, întrucât termenul de inițiere a concedierii colective a fost prorogat în corelare cu data la care angajatorul și-a făcut intenția de reorganizare și concediere colectivă, în speță la 3.03.2008.
Articolul 711Codul muncii, impune respectarea de către patronat a unui termen de cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere, calculat de la data comunicării notificării scrise reglementate de acest text. Ori, în cauză, față de data de 4.04.2008 a notificării formulate în temeiul art. 711Codul muncii, emiterea deciziei reclamantului a respectat această cerință legală.
d)O altă critică vizează nerespectarea termenului de informare a organizației sindicale, cu 45 de zile înaintea luării măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Textul art. 81 din CCM la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008- 2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a, nr. 3/11.02.2008 dispune în sensul că, în cazul reducerilor de personal efectuate la societățile supuse acestor CCM, determinate de restrângerea activității, retehnologizare, automatizare și robotizare a procesului de producție, patronul va pune la dispoziția organizației sindicale, cu 45 de zile calendaristice anterioare – justificarea tehnico-economică în legătură cu măsurile
privind posibilitățile de redistribuire a personalului, modificarea programului de lucru, etc. precum și va informa organizația sindicală asupra motivelor ce stau la baza reducerii numărului de salariați.
Ne însușim considerentele Tribunalului Constanța, în sensul că acest termen nu se constituie într-o condiție de validitate, nefiind deci susceptibil a produce vreo nulitate, nerespectarea acestora atâta timp cât oricum s-a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 79 din CCM la nivel național, aceste prevederi urmăresc protejarea salariaților de a cunoaște prin intermediul sindicatelor și de a face în termen util propuneri pentru evitarea disponibilizărilor.
e)Reclamanta critică hotărârea și sub aspectul încălcării dispozițiilor contractelor colective de muncă în vigoare privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere.
Învederează încălcarea prevederilor art. 81 din CCM la nivel național și art. 83 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, dar trebuie arătat că aceste prevederi legale crează cadrul negocierilor între patronat și sindicat/reprezentanții salariaților în vederea identificării condițiilor concrete de reducere a personalului.
În cuprinsul acestei critici se arată și faptul că în luna februarie 2008, din totalul celor 100 de docheri angajați ai “”, pentru 45 s-au modificat contractele individuale de muncă, prin schimbarea funcției în cea de “mecanizator”, însă reclamantul nu a investit Tribunalul cu o cerere având ca obiect sancționarea măsurii de modificare unilaterală a contractului individual de muncă sub acest aspect.
Pe de altă parte, condensarea și preluarea unor atribuții de către unii dintre salariați, în condițiile desființării altor posturi de natura celor menționate în notificarea datată 3.03.2008 nu este nelegală, câtă vreme angajatorul are posibilitatea de a stabili posturile căror salariați sunt afectate de reorganizare, sindicatul având dreptul de a propune, la rândul său, punctual, alte măsuri.
Trebuie arătat și faptul că nu a propus, cu ocazia formulării adresei din 21.03.2008, impunerea unor criterii de selecție, ci doar inițierea unor cursuri de formare profesională pentru cei supuși concedierii.
Criticile referitoare la angajarea altor persoane după efectuarea concedierilor colective cu încălcarea dispozițiilor art. 72 din Codul muncii nu poate fi primită, situația de fapt fiind corect reținută din acest punct de vedere de Tribunalul Constanța, care după verificarea comparativă a atribuțiilor categoriilor de personal nou angajate a stabilit că prin fișa postului acestea sunt diferite de cele ale personalului concediat.
Pe de altă parte, nerespectarea prevederilor art. 72 din Codul muncii nu se poate constitui într-un temei de nulitate a deciziei de concediere întrucât ea este ulterioară și nu concomitentă sau anterioară emiterii actului, ea putându-se eventual constitui într-un motiv de nulitate a contractelor colective individuale nou încheiate.
Având în vedere că în cuprinsul recursului au fost conturate și alte aspecte are vizează legalitatea concedierii, se va analiza în ansamblu situația arătată de societatea pârâtă – prin prisma dificultăților economice evocate și reținute în mod judicios de Tribunalul Constanța.
În acest context, se va avea în vedere faptul că documentația prezentată la dosar (decizia Consiliului de Administrație întrunit la 26.02.2008, organigrama anterioară și ulterioară concedierii colective, raportul administratorilor societății pentru perioada 1.01.-31.12.2007, hotărârea AGA din 17.04.2008 cu privire la aprobarea situației financiare a societății) atestă că “” a finalizat anul 2007 cu pierderi în ansamblul înregistrării unor cheltuieli totale mai mari decât veniturile, determinate îndeosebi de reducerea traficului de mărfuri ca urmare a închiderii unor capacități de producție naționale în domeniul produselor chimice, dar și de greva generală a salariaților, derulată pe perioada 26.10.2007-14.01.2008, care au condus la neoperarea în cursul lunii noiembrie a niciunei nave și operarea în luna decembrie 2007 unui volum de cca. 12% din traficul realizat în aceeași perioadă a anului precedent.
Faptul că ulterior concedierii, în cadrul “” au fost realizate angajări nu contrazice demersul angajatorului, fiind dovedit că personalul nou angajat s-a încadrat, ca titulatură a funcției și a atribuțiilor locului de muncă, în structura noii organigrame.
Pe cale de consecință, se va reține că, procedura concedierii colective nu a fost inițiată și derulată contrar legii, astfel că măsura desfacerii contractului individual de muncă al reclamantei a fost legală și temeinică.
O ultimă critică vizează respingerea pretenției referitoare la plata salariului 13 pentru anul 2007.
Critica va fi respinsă ca nefondată, întrucât această dispoziție nu s-a regăsit în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură (art. 42 (2) decât în forma publicată la 11.02.2008.
Prin urmare, acest drept nu va putea fi pretins cu titlu retroactiv pentru o perioadă care nu intră sub incidența dispozițiilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a, nr. 3 din 11.02.2008.
Critica referitoare la prima de dispatch va fi respinsă ca nefondată, întrucât Tribunalul a admis acest capăt de cerere pentru perioada solicitată, recurenta fiind nemulțumită de suma acordată, care nu a fost cuantificată corect, deși reperele indicate de aceasta nu îndreptățesc la această modalitate de calcul.
Drept urmare, Curtea, găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge acest recurs ca nefondat.
II.Recursul pârâtei – –:
Recurenta pârâtă critică hotărârea pentru faptul că instanța de fond s-a subrogat rolului partenerilor sociali în ce privește acordarea primei de dispatch în cuantum de 2.605 lei aferentă perioadei 01.01.2007-31.06.2007.
Prin actul adițional la contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2006 – 2007 încheiat la data de 18.12.2006 și înregistrat la. sub nr. 2837/27.12.2006 a fost completat art. 42, în sensul că la lit. “d”, s-a stabilit prin voința partenerilor sociali modalitatea și condițiile de acordare a primei de operare cu celeritate.
Prin urmare, modalitatea în care aceasta prima urmează să fie repartizată reprezintă o chestiune ce urmează a fi stabilită de comisia paritară. De asemenea, nu s-a avut în vedere faptul că suma totală reținută cu titlu de dispatch nu este netă, ci brută, din ea urmând a fi scăzute în prealabil toate cheltuielile societății care au fost efectuate pentru realizarea primei de dispatch.
După stabilirea valorii nete a dispatch-ului încasat pentru operațiunile derulate în perioada 01.01.2007-31.06.2007 urmează a se stabili care sunt salariații care au contribuit direct la obținerea acestuia și care este ponderea în care respectivul dispatch se datorează acestora.
Prin urmare, apreciază recurenta, instanța nu putea stabili cuantumul sumei ce i se cuvenea reclamantei în lipsa unui acord intre partenerii sociali.
Recursul pârâtei “” este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art. 42 alin. 1 lit. “d” din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 2837/27.12.2006: “în domeniul transportului naval primele plătite de către armatori (dispatch money), indiferent de pavilionul navei, pentru operarea navelor în porturi într-un termen mai scurt decât cel prevăzut de normele portuare, se încasează de către unitățile de operare portuare care au efectuat operațiunile de încărcare-descărcare a navei respective. Prima de operare cu celeritate (dispatch money) va fi folosită pentru acordarea de premii salariaților care au contribuit direct la încasarea acesteia.
(2) Condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondurile de stimulare sau de premiere, precum și perioada la care se acordă cota parte cuvenită salariaților, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și, după caz, instituție”.
Din prevederile contractului colectiv de muncă invocate mai sus, rezultă în mod clar că prima de operare cu celeritate va fi folosită pentru acordarea de premii salariaților care au contribuit la încasarea lor.
money reprezintă suma de bani care se plătește de către beneficiar operatorului portuar atunci când acesta din urmă, prin angajarea și folosirea de resurse suplimentare reușește să presteze operațiunea într-un timp mai scurt decât timpul prevăzut în contractul încheiat între beneficiar și operatorul portuar.
Contribuția directă a salariaților la realizarea dispatch-ului poate fi reținută atunci când acestea participă la diminuarea timpului de operare față de cel contractual, în funcție de atribuțiile pe care le au în procesul tehnologic utilizat pentru operațiunile de încărcare-descărcare.
Față de susținerile contradictorii ale părților, în cauză era utilă efectuarea unei expertize tehnice contabile prin care expertul să stabilească care sunt salariații care au contribuit în mod direct la încasarea primei de operare cu celeritate (dispatch money) și care este cuantumul sumei încasată de pârâtă cu titlu de dispatch pentru perioada 1.01.2007-iunie 2007.
Prin raportul semestrial privind situația economico-financiară și analiza activității ” la data de 30.06.2007, s-a menționat că în semestrul I 2007 veniturile societății au crescut și că această creștere se datorează depășirii ratelor de operare a navelor.
Expertiza reprezintă un mijloc de dovadă la care instanța sau părțile por recurge atunci când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt sunt necesare cunoștințe de specialitate dintr-un anumit domeniu de activitate.
Atât timp cât părțile s-au înțeles prin contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi să acorde prime de celeritate doar salariaților care au contribuit direct la încasarea ei, iar pârâta susține că datorită perfecționărilor tehnologice contribuția factorului uman a scăzut, se impunea efectuarea unei expertize tehnice pentru lămurirea acestor aspecte.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea a casat în parte sentința recurată cu privire la prima de dispatch și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Constanța, în vedere efectuării unei expertize tehnice contabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta, domiciliată în C,-, -.5, apart.29, județul C, împotriva sentinței civile nr.544/14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Admite recursul formulat de pârâta – -, cu sediul în C, Port, 54, județul C, împotriva aceleași sentințe.
Casează în parte sentința recurată cu privire la prima de dispatch și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Constanța în vederea efectuării unei expertize contabile.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2009.
Președinte, Judecători,
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud.fond:;
Red.dec.Jud.-/02.11.2009
Tehnored.gref.RD/4ex/03.11.2009
