O.G. nr. 5/2001, art. 1 C. proc. civ., art. 379 alin. (3)
Contractul de închiriere constată creanţa (chiria fixată la suma de 2.400 euro lunar şi penalităţi de întârziere în cuantum de 25 euro/zi), care este certă, conform art. 379 alin. (3) C. proc. civ., existenţa sa rezultând din însuşi actul de creanţă. Raportat la acelaşi contract, creanţa este şi lichidă (câtimea ei rezultând din contract) şi exigibilă (având în vedere convenţia părţilor ca plata chiriei să se efectueze pentru primele 2 luni la data semnării contractului).
Jud. Sectorului 2 Bucureşti, sent. civ., nr. 5856 din 25 mai 2010, nepublicată
Prin ccrcrca formulată, creditorul a solicitat obligarea debitoarei la plata sumei de 2.400 euro cu titlu de chirie şi a sumei de 750 euro,
cu titlu de penalităţi de întârziere. In motivare, creditorul a arătat că părţile au încheiat contractul de închiriere nr. 1115159/11.12.2009, pe care debitoarea nu l-a executat, argumentând, astfel, existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile.
Debitoarea a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondată a cererii şi obligarea creditorului la plata cheltuielilor de judecată. In apărare a arătat că nu se poate reţine contractul de închiriere ca probă a creanţei certe, lichide şi exigibile, întrucât acesta instituie doar cadrul general de derulare a relaţiei comerciale dintre părţi, în realitate spaţiul de închiriat nefiind pus la dispoziţia sa. De asemenea, debitoarea învederează că niciun înscris produs ca probă nu a fost însuşit de aceasta, nici expres, nici tacit.
In analiza creanţei din perspectiva cerinţelor legale ale art. 1 din O.G. nr. 5/2001, instanţa a avut în vedere înscrisurile depuse în pro-baţiune de părţi, reţinând astfel că părţile au încheiat la 10.12.2009 un contract de închiriere, debitoarea în calitate de chiriaş. Imobilul a fost luat în chirie pe o perioadă de 1 an, cu începere de la 15.12.2009. Conform art. 7.1, chiria a fost fixată la suma de 2.400 euro lunar, părţile convenind şi penalităţi de întârziere în cuantum de 25 euro/zi. Instanţa constată că acordul părţilor nu este unul general, ci stabileşte drepturile şi obligaţiile concrete pentru fiecare parte, având obiectul şi preţul bine determinate.
Aşadar, creanţa pretinsă de creditor este constatată prin înscris şi certă, conform art. 379 alin. (3) C. proc. civ., existenţa acesteia rezultând din însuşi actul de creanţă.
Creanţa este lichidă în accepţiunea art. 379 alin. (4) C. proc. civ., câtimea ei rezultând din contract. Astfel, pentru perioada 15.12.2009 –
15.01.2010, chiria este în cuantum de 2.400 euro (art. VII).
Având în vedere convenţia părţilor ca plata chiriei să se efectueze pentru primele 2 luni la data semnării contractului, respectiv 10.12.2009,
faţă de data introducerii acţiunii – 05.02.2010 – instanţa a apreciat îndeplinită şi cerinţa exigibilităţii.
în consecinţă, întrucât creditorul a probat în cauză existenţa dreptului său de creanţă corespunzător contractului de închiriere nr. 1115159/11.12.2009, iar debitoarea, potrivit regulilor privind sarcina probei, nu a probat liberarea sa de obligaţie, prin plată sau printr-un alt mod admis de lege, instanţa a reţinut că pretenţiile creditorului sunt justificate.
în temeiul art. 6 alin. (2) din O.G. nr. 5/2001, constatând îndeplinite toate cerinţele procedurii speciale, instanţa a admis cererea şi a somat debitoarea la plată.
