Legea nr. 85/2006, art. 138 alin. (1) lit. e)
Neurmărirea încasării propriilor creanţe care s-au prescris nu se poate subscrie noţiunii de deturnare sau ascundere a unei părţi din pasiv. Din modul în care este formulat textul de lege, este evident că se au în vedere fapte intenţionale, care exclud culpa ca formă de vinovăţie.
Lipsa caracterului intenţional al faptei de „neurmărire a propriilor creanţe”, în condiţiile în care această faptă (omisiune) nu este ataşată unui scop sau mobil (ascunderea unor active), nu poate fundamenta acţiunea în răspundere, în această situaţie vinovăţia nefiind prezumată, ci trebuie dovedită.
C.A. Galaţi, dec. com. nr. 169 din 9 martie 2011, nepublicată
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila, lichidatorul judiciar al debitoarei SC E.C. SRL Brăila a chemat în judecată pe pârâţii M.A., M.V. şi
B.A., solicitând obligarea acestora la plata suinei de 69.347 lei reprezentând creanţe neachitate către creditorii înscrişi în tabelul de creanţe.
în motivare a arătat următoarele: de la momentul înfiinţării societăţii, respectiv 29 iulie 1993 şi până în trimestrul 3 al anului 2006, numiţii administratori şi asociaţi au desfaşurat operaţiuni comerciale în numele debitoarei. Din anul 2006 până la momentul declarării de către A.F.P. Brăila a stării de (respectiv 2010), aceasta nu a mai avut activitate.
In această calitate, pârâţii au încheiat contracte comerciale şi contracte de muncă pentru a realiza obiectul de activitate al acestei societăţi.
Analizând dinamica activităţii desfăşurate în perioada 2005, 2006 şi 2007 (numai pe baza documentelor prezentate) rezultă că activitatea a fost generatoare de pierderi pe toată perioada. Din activitatea desfăşurată s-au generat impozite, taxe şi contribuţii salariale către bugetul de stat, inclusiv TVA şi impozit pe venituri microîntreprinderi ce nu s-au achitat la termenele legale astfel că s-au generat accesorii fiscale majorând astfel creanţa A.F.P. Brăila faţă de debitoare, care până la momentul deschiderii procedurii a ajuns la valoarea totală de 69.347 lei conform Tabelului definitiv de creanţe. Conform raportului de cauze s-au identificat elemente care să ne conducă la concluzia că foştii administratori ai societăţii au dat dovadă de pasivitate în achitarea datoriilor şi, mai mult, nu au făcut demersurile necesare pentru recuperarea creanţelor faţă de alte firme în sumă de 6.000
lei. In drept au fost invocate dispoziţiile art. 138 alin. (I) lit. c) şi d) din Legea nr. 85/2006.
Judecătorul-sindic, prin sentinţa nr. 1066 din 6 decembrie 2010, a admis în parte acţiunea formulată de lichidatorul judiciar C.I.I. V.I.P. şi a obligat pârâţii, în solidar, să suporte o parte din pasivul social, respectiv suma de
6.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut următoarele: pârâţii au calitatea de foşti administratori ai debitoarei astfel cum rezultă din informaţiile furnizate de de pe lângă Tribunalul Brăila. Din tabelul de creanţe depus la dosar rezultă că la masa credală s-a înscris creditoarea A.F.P. Brăila cu o creanţă însumând 69.347 lei. în raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, lichidatorul
judiciar a apreciat că foştilor administratori le este imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitoarei. Pârâţii nu au formulat întâmpinare şi nici nu s-au prezentat în faţa instanţei pentru a răspunde la interogatoriul propus de lichidatorul judiciar. La data de 20 octombrie 2010 lichidatorul judiciar a precizat că sunt prescrise şi că aceste sume nu mai pot fi recuperate creanţele în cuantum de 6.000 lei.
în ceea ce priveşte fapte prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, instanţa a stabilit că în raportul de cauze nu s-au evidenţiat pierderile aferente perioadei analizate şi prin urmare această faptă nu a fost reţinută. Instanţa a reţinut că omisiunea membrilor organelor de conducere de a iniţia demersurile necesare în vederea recuperării creanţelor pe care debitoarea le are faţă de proprii debitori poate fi încadrată în dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2006. Mărirea fictivă a pasivului debitoarei putea fi remediată prin efectuarea demersurilor în vederea recuperării acestor creanţe. In prezent acest lucru nu mai este posibil, deoarece aşa cum rezultă din precizările lichidatorului judiciar creanţele sunt prescrise. Reţinând că inacţiunea pârâţilor a constituit o cauză care a condus la apariţia stării de insolvenţă instanţa a admis în parte cererea şi a obligat pârâţii la plata în solidar a sumei de 6.000 lei, reprezentând creanţe nerecuperate către debitoare. împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs atât pârâţii M.A., M.V. şi B.A., cât şi reclamantul C.I.I. V.I.P., recursuri înregistrate pe rolul Curţii de Apel Galaţi, Secţia comercială, maritimă şi fluvială.
Pârâţii M.A., M.V. şi B.A. au criticat sentinţa recurată sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei pentru următoarele motive: în mod greşit s-a reţinut că omisiunea organelor de conduccre de a iniţia demersurile necesare în vederea recuperării creanţelor debitoarei poate fi încadrată în prevederile art. 138 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2006. In realitate, începând cu anul 2006, societatea debitoare nu a mai avut mijloace financiare pentru continuarea activităţii şi nici pentru a iniţia demersurile necesare în vederea recuperării creanţelor. Oricum, aceste creanţe s-au prescris în perioada 2006-2010, când societatea debitoare nu a desfaşurat activitate. Au mai susţinut pârâţii că, în prezent, M.A. şi M.V. sunt şomeri, iar B.A. este pensionar, şi niciunul nu a dispus de resursele necesare pentru angajarea unui avocat. Pârâţii nu au indicat temeiurile de drept ale cererii de recurs.
Recursul declarat de pârâţi este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: răspunderea reglementată de art. 138 şi urm. din este o formă specială de răspundere civilă delictuală, care împrumută cele mai multe dintre caracteristicile răspunderii delictuale de drept comun, dar carc se completează cu câteva elemente de specialitate prevăzute de legea insolvenţei. Astfel, pentru ca această răspundere să fie angajată, este necesar a fi îndeplinite condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C. civ. precum şi cele special reglementate de art. 138 şi urm. din legea insolvenţei.
In ce priveşte existenţa prejudiciului cauzat creditorilor, acesta este cert, de vreme ce societatea debitoare a ajuns în stare de insolvenţă, iar activul patrimonial este insuficient pentru acoperirea creanţelor. Fapta ilicită care se cere a fi săvârşită de pârâţi nu este una generică, în sensul art. 998-999 C. civ. („orice greşeală a omului”), ci există o listă circumstanţiată de fapte, enunţate de art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. Enumerarea legală a faptelor care atrag răspunderea este una limitativă şi, prin urmare, ea nu poate fi extinsă prin analogie.
Concret, judecătorul-sindic a apreciat că neurmărirea încasării propriilor creanţe ale debitoarei de către pârâţi s-ar subscrie faptei prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. e), şi anume pârâţii au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia. Neurmărirea încasării propriilor creanţe care, în opinia lichidatorului judiciar, erau prescrise nu se poate subscrie noţiunii de deturnare sau ascundere a unei părţi din pasiv. Din modul în care este formulat textul de lege, este evident că nu are în vedere fapte intenţionale, carc exclud culpa ca formă de vinovăţie. Lipsa caracterului intenţional al faptei de „neurmărire a propriilor creanţe”, în condiţiile în care această faptă (omisiune) nu este ataşată unui scop sau mobil (ascunderea unor active), nu poate fundamenta acţiunea în răspundere; vinovăţia, în această formă de răspundere, nu este prezumată, ci trebuie dovedită. Or, lichidatorul judiciar s-a limitat la a enumera mai multe ipoteze dintre cele reglementate de art. 138 din lege, enumerare neînsoţită de elemente de fapt concrete şi de material probator administrat.
Faţă de cele mai sus arătate, reţine că judecătorul fondului a făcut o greşită aplicare a normelor legale ce reglementează răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, motiv de modificare prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
