Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 472/CM
Ședința publică din data de 19 august 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Mihaela Ganea Vanghelița Tase
– –
Grefier – – –
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă “” T, cu sediul în-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 583/7.04.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în T,-, bloc 2,. E,. 14, județul C, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenta pârâtă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 183 din 18.08.2009, depusă la dosar și pentru intimatul reclamant se prezintă avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 56/18.08.2009, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat.
Apărătorii celor două părți depun la dosar înscrisuri, respectiv hotărâri ale Tribunalului Tulcea.
Întrebate fiind, părțile susțin că nu mai au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de susținerile acestora, în sensul că nu au înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul recurentei pârâte, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii contestației și admiterii cererii reconvenționale. Arată că instanța de fond a anulat decizia de concediere pe motiv că nu se poate reține decât culpa unității angajatoare care nu a respectat dispozițiile art. 41 alin. 1 Codul muncii și în mod greșit a reținut că nu există culpa salariatului. Apreciază că sancțiunea aplicată reclamantului s-a datorat unor grave încălcări ale contractului individual de muncă, Regulamentului Intern al societății și a Codului muncii, salariatul dând dovadă de o atitudine negativă față de disciplina în muncă, normele de conduită care guvernează relațiile de muncă și care în final au făcut imposibilă continuarea lor, prin absentarea la locul de muncă începând cu data de 22.10.2008, până la data de 19.11.2008. Arată că prima instanță a reținut în mod greșit că recurenta a schimbat salariatului unilateral funcția din mecanic în muncitor necalificat prin actul adițional nr. 915/16.09.2008, când această măsură a fost dispusă ca sancțiune disciplinară prin decizia nr. 914/16.09.2008. În ceea ce privește procedura de emitere și forma deciziei de sancționare cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, arată că angajatorul a respectat toate aceste reguli. În ceea ce privește elementele constitutive ale abaterii disciplinare, apreciază că și acestea au fost întrunite, aspect demonstrat de angajator la instanța de fond. Învederează că prin faptele sale, contestatorul a încălcat art. 16 alin. 1 din al societății, neprezentarea la locul de muncă mai mult de 3 zile fiind sancționată cu desfacerea contractului individual de muncă conform art. 38 pct. 25 coroborat cu art. 40 pct. 5 din Regulament.
Apărătorul intimatului reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Arată că sancționarea reclamantului este datorată culpei și a comportamentului abuziv al conducerii societății, că s-a schimbat locul muncii salariatului, nu și felul muncii. Mai arată că probele depuse la dosar, cât și declarațiile martorilor confirmă atitudinea salariatului înainte și ulterior sancționării.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea, înregistrată sub nr-, contestatorul a solicitat instanței anularea deciziei nr.953/19.11.2008 privind încetarea contractului de muncă nr.990/31.01.2006 emisă de SC “” SA T, ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivare, reclamantul a arătat că începând cu data de 1 aprilie 2008 s-a desființat locul de muncă, de mecanic, pe care îl ocupa, iar în temeiul art.64 al.1 din Codul muncii, a fost redistribuit pe un alt post vacant, corespunzător pregătirii sale profesionale.
Potrivit fișei postului ce i-a fost comunicată la data de 19.06.2008 funcția sa a rămas aceeași de mecanic, iar atribuțiile au fost sporite, printre care regăsindu-se cele de instalator rețele apă și canalizare, de igienizare cămine și canalelor de apă menajere, etc.
A mai menționat contestatorul că i-a comunicat directorului prin contestația nr.8997/13.08.2008 că refuză să îndeplinească aceste activități și l-a rugat să analizeze situația sa și să găsească o soluție pe cale amiabilă.
Pe lângă activitățile prevăzute în fișa postului conducerea unității îl trimitea la săpat șanțuri. Deoarece a refuzat să efectueze această activitate conducerea societății a emis decizia de sancționare cu retrogradarea din funcție, nr.914/16.09.2008 emisă de SC “” SA
În drept, și-a întemeiat cererea pe disp. Codului muncii.
În apărare, intimata a depus la dosarul cauzei: întâmpinare și în copie: cererea șefului de atelier, înregistrată sub nr.11279/2008, adresa nr.937/2008, confirmare de primire, proces verbal al comisiei de disciplină nr.946/2008, deciziile nr.914/2008, regulamentul intern, adresa 357/2008, actul adițional la contractul individual de muncă nr.352/2008, fișa postului înregistrată sub nr.447/2008.
În dovedire, contestatorul a depus la dosarul cauzei: decizia nr.953/2008.
La data de 4.02.2009, reclamantul a completat acțiunea cu două capete de cerere: reîncadrarea sa pe postul deținut anterior, de mecanic și obligarea pârâtei SC “” SA T la plata unor despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate cu rata inflației, începând cu data de 25.08.2008 până la data rămânerii definitive a hotărârii.
Intimata a formulat și cerere reconvențională solicitând obligarea contestatorului la plata sumei de 1145 lei reprezentând diferență indemnizație de concediu și prima de vacanță încasate.
Intimata a motivat că potrivit art.140 al.2 din Codul muncii, necesitatea odihnei este consecința firească a efortului depus prin muncă, dar cei care au prestat muncă doar o parte din an, au dreptul la un concediu proporțional perioadei lucrate.
Soluționând pe fond cauza Tribunalul Tulceaa pronunțat sentința civilă nr. 583 din 7.04.2009 prin care a admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata “”
A fot anulată decizia nr. 953 din 10.11.2008 emisă de intimata “” T ca fiind nelegală și netemeinică.
S-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul de mecanic deținut anterior emiterii deciziei de concediere.
A fost obligată intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul începând cu data emiterii deciziei de concediere și până la reintegrarea efectivă.
A fost obligată intimata la plata sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către contestator.
A fost respinsă cererea reconvențională ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin notificarea cu nr. 357 din 26.03.2008 contestatorul a fost înștiințat că postul de mecanic pe care îl ocupa la Atelierul de pompe se desființează începând cu 1.04.2008, conform hotărârii Consiliului de Administrație din 25.01.2008 de reorganizare și aprobare a noii organigrame de personal a societății.
Cu acel prilej i s-a adus la cunoștință contestatorului că urmează să fie distribuit pe un alt post din lista locurilor de muncă vacante, corespunzător pregătirii sale profesionale la Atelierul prestări servicii.
La data de 26.03.2008 s-a încheiat actul adițional la contractul individual de muncă nr. 352, în baza căruia angajatorul a convenit cu contestatorul în sensul schimbării locului de muncă de la sectorul Stația de la sectorul Atelier prestări servicii începând cu data de 1.04.2008, iar prin actul adițional 915 din 16.09.2008, intimata i-a schimbat contestatorului unilateral funcția din mecanic în muncitor necalificat la sectorul Atelier prestări servicii, începând cu data de 16.09.2008.
Actul adițional cu nr. 915 din 16.09.2008 a fost anulat prin sentința civilă nr. 313 din 24.02.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea, instanța de fond reținând că schimbarea locului de muncă a fost făcută fără acordul salariatului.
Începând cu data de 1.04.2008, odată cu schimbarea din funcție fără acordul contestatorului, acesta din urmă s-a prezentat la locul de muncă, dar a refuzat să execute sarcinile de serviciu pe motiv că el este mecanic, formulând totodată cereri în scris prin care aducea la cunoștință conducerii societății acest fapt.
Începând cu data de 16.10.2008, contestatorul nu s-a mai prezentat la locul de muncă, motiv pentru care i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă.
Instanța de fond a reținut că desfacerea contractului de muncă al contestatorului se datorează culpei unității angajatoare care nu a respectat disp.art. 41 al.1 codul muncii și nicidecum culpei acestuia.
În atare situație, instanța a dispus reintegrarea contestatorului pe postul de mecanic, deținut anterior emiterii deciziei de concediere, cu obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul începând cu data emiterii deciziei de concediere și până la reintegrarea efectivă a contestatorului.
A fost respinsă cererea reconvențională cu motivarea că a fost admisă cererea principală.
În termen legal, împotriva sentinței civile nr. 583 din 7.04.2009 pronunțată de Tribunalul Tulceaa declarat recurs pârâta “” T, ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele:
1) În mod greșit instanța de fond a reținut culpa angajatorului la desfacerea contractului de muncă al intimatului, întrucât din probele administrate în cauză rezultă culpa acestuia, avându-se în vedere că sancțiunea aplicată s-a datorat unor grave încălcări ale contractului individual de muncă, Regulamentului intern al societății și a Codului muncii.
2) Prima instanță în mod greșit a reținut că recurenta i-a schimbat salariatului unilateral funcția din mecanic în muncitor necalificat prin actul adițional nr. 915 din 16.09.2008, când de fapt, această măsură a fost dispusă ca sancțiune disciplinară prin decizia nr. 914 din 16.09.2008.
3) În ceea ce privește procedura de emitere și forma deciziei de sancționare cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă se observă că angajatorul a respectat toate aceste reguli, fapt necontestat de către instanța de fond, dar greșit a reținut că cel în cauză deși s-a probat că nu a încălcat prev. art. 16 din Regulamentul de ordine interioară al societății.
4) În mod greșit instanța de fond a respins cererea reconvențională pe motiv că intimatul contestator nu a avut nicio culpă privitor la sancțiunea aplicată.
Pentru motivele invocate recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii ca nefondate a cererii principale și admiterii cererii reconvenționale.
Analizând sentința recurată în baza motivelor de recurs invocate Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele:
1) Începând cu data de 1.04.2008, urmare a reorganizării și retehnologizării unor puncte de lucru din cadrul unității, locul de muncă al contestatorului urma să fie desființat, iar acesta să fie concediat în temeiul art. 65 din Codul muncii.
În această situație, conform notificării nr. 357 din 26.03.2008, în termen de 3 zile i s-a solicitat contestatorului intimat consimțământul cu privire la redistribuirea sa pe un alt post vacant în unitate, la Atelierul prestări servicii, acord pe care și l-a dat prin semnarea actului adițional 352 din 26.03.2008.
Odată cu semnarea actului adițional de către părți, a fost semnată și fișa postului care a devenit obligatorie, ea constituind o anexă la contractul individual de muncă.
Cu toate că a semnat actul adițional în care sunt prevăzute sarcinile de serviciu care urma să le îndeplinească, contestatorul nu s-a conformat, această atitudine culminând cu neprezentarea la locul de muncă începând cu data de 22.10.2008.
Astfel, în primă fază, la data de 16.09.2008, contestatorul intimat este sancționat potrivit art. 264 al.1 lit.”c” Codul muncii cu retrogradarea din funcție cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea pe o durată de 60 zile, emițându-se decizia nr. 914/2008, urmare a refuzului repetat și nejustificat de a-și îndeplini atribuțiile date de către șeful ierarhic superior.
Odată cu decizia de sancționare s- emis și noua fișă a postului, ambele documente fiind trimise contestatorului la domiciliu cu confirmare de primire.
Ulterior, după emiterea actelor mai sus menționate, începând cu data de 22.10.2008, contestatorul a absentat nemotivat de la locul de muncă, fapt care a condus la desfacerea disciplinară a contractului de muncă, emițându-se în acest sens decizia nr. 953 din 19.11.2008, decizie care este legală nu cum a reținut instanța de fond.
Din cele relatate mai sus Curtea constată că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu a existat o culpă a salariatului, având în vedere că sancțiunea aplicată s-a datorat unor grave încălcări ale contractului individual de muncă, regulamentului intern al societății și a Codului muncii, acesta dând dovadă de o atitudine negativă față de disciplina muncii, normele de conduită care guvernează relațiile de muncă și care în final au făcut imposibilă continuarea lor prin absentarea de la locul de muncă.
De altfel, salariatul potrivit acordului pe care și l-a dat avea obligația de a-și îndeplini obligațiile pe care și le-a asumat cu privire la prestarea muncii, îndeplinirea sarcinilor și atribuțiilor, subordonarea față de șeful direct, nu să le încalce în mod repetat, fapt ce a condus la desfacerea disciplinară a contractului de muncă (art. 61 Codul muncii ).
2) Instanța de fond a reținut în mod greșit că recurenta pârâtă i-a schimbat contestatorului intimat, unilateral funcția din mecanic în muncitor necalificat prin actul adițional 915 din 16.09.2008, când de fapt această măsură a fost dispusă ca sancțiune disciplinară prin decizia 914 din 16.09.2008.
Este adevărat că actul adițional 915/2008 a fost anulat prin sentința Tribunalului Tulcea, dar anularea acestui act nu are nici un efect cu privire la decizia de sancționare 914 din 16.09.2008, privind retrogradarea din funcție o perioadă de 2 luni, aceasta producându-și efectele numai în privința salariatului și a locului de muncă.
3) În ceea ce privește procedura de emitere și forma deciziei de sancționare cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă din probe rezultă că angajatorul a respectat întocmai dispozițiile legale, fapt de altfel necontestat de către instanța de fond.
S-a constatat de către instanță că recurenta a probat că au fost întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare săvârșită de către intimat, urmare a încălcării disp.art. 16 al.1, art. 38, 25, art. 40 pct. 5 din Regulamentul de ordine interioară al societății.
Privitor la cererea reconvențională Curtea reține:
Potrivit Codului muncii, dreptul la concediul de odihnă este stabilit de lege pentru prestată în fiecare an calendaristic și se realizează pe măsura muncii prestate. Potrivit art. 140 Codul muncii, durata efectivă a acestuia se stabilește prin contractul colectiv de muncă, este prevăzută în contractul individual de muncă și se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic. Aceste dispoziții se aplică și în perioadele când salariații s-au aflat în concedii medicale sau fără plată.
Potrivit disp.art. 145 al.1 din Codul muncii pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.
Potrivit art. 65 pct. 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, pe lângă indemnizația de concediu de odihnă, unitatea va plăti salariatului și o primă de vacanță în cuantum de 621 lei, care se acordă de asemenea proporțional cu timpul efectiv lucrat.
În raport de cele relatate mai sus, se constată că reclamantul intimat va fi obligat să restituie recurentei pârâte indemnizația de concediu și prima de vacanță corespunzătoare perioadei nelucrate din anul 2008, pentru care i s-a acordat concediul integral.
Pentru considerentele expuse, Curtea în baza art. 312 Cod pr. civilă va admite recursul declarat de recurentă, va modifica în tot hotărârea recurată, în sensul că va respinge ca nefondată contestația formulată de reclamantul.
– admite cererea reconvențională formulată de “” T și va obliga reclamantul pârât la plata, către intimată, a sumei de 1145 lei, cu titlu de diferență indemnizație de concediu și primă de vacanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil declarat de recurenta pârâtă “” T, cu sediul în-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 583/7.04.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în T,-, bloc 2,. E,. 14, județul
Modifică în tot sentința civilă recurată, în sensul că:
Respinge ca nefondată contestația formulată de reclamantul.
Admite cererea reconvențională formulată de intimata “” T și obligă reclamantul pârât la plata, către intimată, a sumei de 1.145 lei cu titlu de diferență indemnizație de concediu și primă de vacanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 august 2009.
20.08.2009
Jud.fond Șt.;
Red.dec.jud.
11.09.2009
Dact.gref.
4 ex./16.09.2009
