Legea nr. 193/2000 art. 4 alin. ultim.
Este abuzivă clauza care dă posibilitatea băncii să modifice unilateral dobânda şi/sau comisioanele bancare fără a se raporta la vreun indicator, clauză cuprinsă într-un contract standard preformulat.
Decizia nr. 8 din 25 ianuarie 2010
Prin sentinţa nr. 1454/Com/07 octombrie 2009 Tribunalul Iaşi – Secţia comercială şi administrativ a admis acţiunea formulată de reclamanţii Ş.E. şi Ş.M., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, constatând că dispoziţiile art. 4 pct. 3 din contractul de credit de consum conţin o clauză abuzivă şi dispunând derularea în continuare a efectelor contractului cu eliminarea acestei clauze.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut următoarele:
In fapt la data de 30.07.2008 s-a încheiat între reclamantul Ş.E. şi pârâtă, contractul de credit, reclamanta Ş.M. având calitatea de codebitor.
Dobânda convenită de către părţi, a fost în valoare de 8,95% pentru primele 90 de zile conform dispoziţiilor art. 4 pct. I din convenţie, stabilindu-se de asemenea că la încetarea acestei perioade se va aplica dobânda variabilă pentru credite de nevoi personale în euro în vigoare la acel moment.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 pct. 3 din contract, „Pe parcursul derulării contractului, Banca îşi rezervă dreptul de a modifica dobânzile şi/sau comisioanele bancare.
Modificarea dobânzii şi/sau a comisioanelor bancare va fi comunicată împrumutatului până cel mai târziu data aplicării ei prin oricare dintre următoarele modalităţi la libera alegere a Băncii”.
Acest contract de credit bancar intră sub incidenţa Legii nr. 193/2000, întrucât împrumutatul are calitatea de consumator, iar banca de comerciant. Aceste prevederi legale sunt conforme cu Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispoziţiilor legislative, reglementare şi administrative ale Statelor membre în materie de credit destinat consumului, art. 1 pct. 2 lit. a) şi b.
Instanţa a constatat că, fară putinţă de tăgadă, clauza inserată la articolul 4 pct. 3 din contract constituie o clauză abuzivă în sensul legii, accasta încălcând prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000.
In momentul în care a fost încheiat acest contract, consumatorul a acţionat de pe o poziţie inegală, în raport cu banca. Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împru-mutător, fară a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocicze nici o clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, băncii îi revenea obligaţia de a dovedi că a negociat în mod direct această clauză cu împrumutatul, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Prin necircumstanţierea în nici un mod a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarca niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, această clauză încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îi prejudicieze pe consumator. Această clauză care dă dreptul împrumutătorului de a modifica unilateral dobânda nu este raportată la un indicator precis, individualizat. Această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fară a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă şi dacă era necesară şi proporţională scopului urmărit.
Această clauză contravine şi legislaţiei comunitare, încălcând prevederile art. 3 şi 4 din Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispoziţiilor legislative, reglementare şi administrative ale Statelor membre în materie de credit destinat consumului.
Instanţa a avut, de asemenea, în vedere şi faptul că dobânda este un element esenţial într-un contract de credit bancar, orice clauză nclegală cu incidenţa asupra dobânzii, afectând însăşi normala derulare a raporturilor contractuale. In raport de prevederile contractuale, instanţa a reţinut că, în ipoteza în care acest contract s-ar derula în continuare, în aceeaşi formă s-ar menţine pericolul lezării drepturilor şi intereselor consumatorului prin majorarea indirectă a dobânzii anuale efective, potrivit art. 4 pct. 3 din contract.
Prin urmare făcând aplicarca dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 193/2000 şi constatând caracterul abuziv al clauzei prevăzute de dispoziţiile art. 4 pct. 3 din convenţia părţilor instanţa a dispus derularea în continuare a contractului cu excluderea efcctelor produse de reglementarea abuzivă.
Analizând motivele de apel raportat la actele şi lucrările dosarului şi hotărârea pronunţată, cuilea a constatat că apelul este nefondat.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 133/2000, republicată, privind clauzele abuzive din contractele încheiat între comercianţi şi consumatori – „Se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”, iar dispoziţiile art. 4 şi art. 5 din acelaşi act normativ definesc clauza contractuală abuzivă, inclusiv în cazul contractelor standard preformulate.
Cu privire la caracterul clauzei prevăzută de dispoziţiile art. 4 pct. 3 din contractul încheiat între părţi, în mod corect tribunalul a considerat-o ca fiind abuzivă în sensul că aceasta dă dreptul împrumutătorului de a modifica unilateral dobânda şi/sau comisioanele bancare fară a se raporta la vreun indicator.
Apelanta a invocat în apărare adresa nr. 1354/14.10.2009 prin care a notificat intimaţilor modificarea dobânzii/comisioanelor prin raportarea la situaţia financiară naţională şi internaţională, dar şi acest indicator este generic şi nu precis, individualizat.
Cu privire la oferta făcută împrumutaţilor, prin aceeaşi adresă, curtea a constatat că aceasta este în legătură cu derularea contractului de credit, dar în condiţiile prestabilite anterior.
In ceea ce priveşte critica apelanţilor referitoare la rezilierea contractului, curtea a constatat că este nefondată.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 193/2000 republicată, cumpărătorul este îndreptăţit să ceară rezilierea contractului (eventual şi daune-interese) numai dacă contractul nu îşi mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive.
Constatându-se caracterul abuziv al clauzei prev. la art. 4 pct. 3 din contractul de credit, acesta urmând să-şi producă celelalte efecte ce decurg din clauzele sale, cu dobânda/comisioanele stabilite iniţial de părţi până la o nouă renegociere, curtea a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru rezilierea întregului contract.
Cu privire la dispoziţiile art. 1 lit. a) din anexă, la care facea referire apelanta în motivele de apel, curtea a constatat că potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 137/2000 republicată lista are caracter exemplificativ şi că prevederile fac referire la posibilitatea împrumutatului de a solicita rezilierea contractului, ceea ce în cauză nu este cazul.
A mai reţinut curtea că în cauză nu au relevanţă dispoziţiile art. 2 lit. m) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, referitoare la definirea „consumatorului mediu”, deoarece clauza abuzivă face referire, în principal, la caracterul prestabilit al acesteia şi nicidecum la o neinformare corespunzătoare asupra respectivei clauze.
Raportat acestor considerente, curtea a constatat că apelul este nefondat şi în temeiul art. 296 C. proc. civ., l-a respins păstrând sentinţa.
