Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 563/CM
Ședința publică din data de 6 octombrie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale compus din:
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu
Grefier – –
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă ” SERV” – SUCURSALA DE ÎNTREȚINERE ȘI SERVICII ENERGETICE D, cu sediul în-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 205/18.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în Sud,-, județul C, având ca obiect daune morale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimatul reclamant, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 35538 din 6.10.2009, pe care o depune la dosar, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta pârâtă a solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care:
Apărătorul intimatului reclamant depune la dosar înscrisuri: proces-verbal de recepție din data de 22-24.04.2008 pentru instalația 10 K 1305 privind remediere avarie, bon de consum nr. -/22.04.2009, adresa nr. 4317/19.06.2009 emisă de ” Serv” B – Sucursala de Întreținere și Servicii Energetice ” D” C către intimat, adresa nr. 4698/1.07.2009 emisă de recurenta pârâtă, reprezentând foaie calcul drepturi salariale indexate, majorate și reactualizate pentru salariatul, conform sentinței civile nr. 205/18.02.2009, fluturaș de salariu pe luna iunie 2009 pentru reclamant.
Întrebată fiind, partea prezentă susține că nu mai are înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de susținerile acesteia, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul intimatului reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată. Apreciază că motivele de recurs sunt pur formale, dar și de rea credință, având în vedere că sancțiunea aplicată reclamantului nu este justă și nici legală. De asemenea, arată că faptele reținute în sarcina reclamantului nu au fost probate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 287 Codul muncii, respectiv că sarcina probantă revine angajatorului. Referitor la pct. 3 din motivele de recurs, prin care se arată că, constituie abatere disciplinară neprezentarea lui la cercetarea disciplinară, în absența unui motiv obiectiv, arată că salariatul nu s-a putut prezenta fiind în concediu de odihnă. Astfel cum reiese din probele administrate la instanța de fond, respectiv din declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă că nu se poate reține în sarcina reclamantului niciuna dintre faptele care fac obiectul deciziei de concediere. Mai arată că nici dispozițiile art. 263 Codul muncii, referitoare la abaterea disciplinară, nu sunt întrunite în cauză, faptele nefiind dovedite de către recurenta pârâtă. Precizează că reclamantul deținea funcția de maistru, îndeplinindu-și atribuțiile de serviciu, conflictul ivit în cauză reprezentând dispute între maistru și inginer pe soluții tehnice.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr-, la data de 04.07.2008, reclamantul a chemat în judecată pe Serv pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei nr. 333/04.06.2008, prin care s-a dispus concedierea sa din motive imputabile, reintegrarea în postul deținut anterior, plata drepturilor bănești ce i se cuvin de la concediere până la reintegrarea efectivă, plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei în funcția de maistru, iar la 09.04.2008 i s-a comunicat decizia în cauză prin care i se aduce la cunoștință că începând, cu data de 01.07.2008, îi încetează contractul individual de muncă, pe motiv că la data de 23.04.2008, a dat dispoziție către electricienii din subordinea sa să execute lucrări în zona “Club Bazin”, lucrări de interes personal ce urmau să fie executate cu materiale aflate în proprietatea/custodia ” D”, respectiv cablu 3X150+70.
Pentru dovedirea cererii, reclamantul a învederat că potrivit art. 268 alin. 1 Codul Muncii, decizia se emite în 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare.
Directorul societății a luat cunoștință de abatere la 23.04.2008, așa cum rezultă din actul intern 2674/23.04.2008 și putea emite decizia numai până la 23.05.2008, însă decizia emisă la 04.06.2008 este peste termenul legal, fiind tardivă.
De asemenea, decizia este nulă absolut prin prisma art. 267 și 268 alin. 2 lit. c Codul Muncii, întrucât la convocările în vederea cercetării disciplinare era în concediu medical și, respectiv, concediu de odihnă.
Pe fondul cauzei, sancțiunea aplicată nu este justificată nici legal, nici faptic pentru că, în realitate, totul pornește de la conflictele cu dl., pe probleme profesionale, întrucât acesta modifică proiectele din mers, pe de o parte, iar pe de alta parte, proiectele nu corespundeau cu situația de pe teren.
Pentru a evita perpetuarea acestor conflicte, simțindu-se vânat de acesta, a depus cerere pentru a beneficia de programul de disponibilizare și a face loc unor tineri, dar cererea i-a fost refuzată nejustificat, urmărindu-se stigmatizarea sa.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 125 și art. 268 Codul Muncii.
Pentru dovedirea acțiunii s-au solicitat probele cu martori, înscrisuri și interogatoriu; s-a anexat și copia deciziei contestate.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În privința tardivității emiterii deciziei, s- precizat că, avându-se în vedere că petentul contestator a beneficiat, în perioada 05.05.2008 – 16.05.2008, de concediul pentru incapacitate temporară de muncă conform certificatului de concediu medical seria – nr. – valabil pentru perioada 5-11. 05. 2008 și a certificatului de concediu medical seria – nr. – valabil pentru perioada 12-16.05.2008, perioada de suspendare a contractului individual de muncă conform art. 50 Codul Munciia fost de 12 zile, adică perioada cu care a fost declarată data emiterii deciziei, pentru a respecta termenele prevăzute de lege în cazul cercetărilor disciplinare prealabile.
De asemenea, decizia nu este nulă, motivele invocate de contestator fiind lipsite de temei legal respectiv, cercetarea disciplinară prealabilă nu poate fi efectuată pe perioada concediului pentru incapacitate temporară de muncă, iar contestatorul a prezentat certificatul de concediu medical ulterior transmiterii notei de convocare nr. 2884/10.05.2008.
Chiar dacă salariatul își desfășoară concediul de odihnă, legiuitorul nu interzice cercetarea disciplinară prealabile în această perioadă și, mai mult decât atât, contestatorului i s-au adus la cunoștință conform art. 267 Codul Muncii obiectul, data, ora și locul convocării având posibilitatea să susțină apărările în favoarea sa și să ofere toate probele și motivele pe care le consideră necesare, însă contestatorul nu s-a prezentat la data, ora și locul fixat, neinvocând un motiv cert în acest sens.
În apărare, s-a arătat că prin decizia nr. 333/04.06.2008 s-a dispus concedierea reclamantului deoarece acesta, cu încălcarea Regulamentului Intern al unității, respectiv, a dispus către electricienii din subordine lucrări care nu aveau legătură cu obligația de serviciu, respectiv dispoziția de a executa lucrări în zona “Club bazin” ca fiind o lucrare de interes personal ce urma să fie executată cu materiale aflate în proprietatea/custodia
Faptele care au stat la baza deciziei de desfacere a contractului individual de muncă au fost gravele nereguli săvârșite de petentul contestator, acestea au fiind inițial evidențiate în Nota de constatare nr. 2711/24.04.2008, întocmită de compartimentul control financiar intern respectiv d-na revizor principal pe baza căruia dl. Director Dad ispus cercetarea disciplinară prealabilă a contestatorului.
În drept, s-au invocat prevederile Regulamentului Intern, Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, Contractul individual de muncă.
În dovedirea apărărilor s-a solicitat admiterea probei cu înscrisuri; s-au anexat acțiunii, în copii, nr.HG 74/2005 și certificat de înregistrare D; delegări de competență, decizia de concediere nr.333/04.06.2008; dovada de comunicare a; decizia nr. 18 din 12.01.2007 a Dp rin care reclamantul a mai fost sancționat cu retrogradarea din funcție pentru pe perioadă de 60 de zile; decizia nr. 624 din 28.11.2007 a D, prin care reclamantul a mai fost sancționat cu reducerea salariului de bază cu un procent de 10% pe o perioadă de două luni; decizia nr. 267 din 05.05.2008 pentru constituirea comisiei de cercetare prealabilă; adresa nr. 2674/23.04.2008 emisă de Directorul D; nota de convocare nr. 3084/19.05.2008 cu confirmare de primire; nota de convocare nr. 2884/10.05.2008 cu confirmare de primire, certificat de concediu medical seria – nr. -, certificat de concediu medical seria – nr. -, notele de relații nr. 2697, nr. 2698, nr. 2699, nr. 2700, nr. 2701, nr. 2702, nr. 2703, nr. 2706 din data de 24.04.2008; proces – verbal nr. 3290/28.05.2008 al comisiei de cercetare prealabila; nota de constatare nr. 2711/24.-; contract individual de muncă nr. 177/09.03.2005; fișa postului; extras Regulament interne al SC SA; extras contract Colectiv de Muncă al SC SA.
Au fost audiați martorii și G și s-a administrat proba cu interogatoriul.
Prin sentința civilă nr. 205/18.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a admis în parte acțiunea, s-a anulat decizia nr.333/04.06.2008 de desfacere a contractului individual de muncă al contestatorului, s-a dispus reintegrarea contestatorului în postul avut anterior emiterii dispoziției anulate și a fost obligată intimata să plătească contestatorului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă; s-a respins cererea de obligare la plata unor daune morale, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajatul Serv în funcția de maistru, urmând a-și desfășura activitatea la C conform Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate și fișei postului.
Conform fișei postului (filele 49-53 dosar), reclamantul îndeplinea funcția de maistru centru întreținere, având ca atribuții principale: conducerea activității echipelor de întreținere și repartizarea echipelor prin programe sau operativ în caz de incidente la locurile de muncă și distribuirea lucrărilor potrivit calificării muncitorilor din punct de vedere profesional și al protecției muncii.
Ca responsabilități, cădea în sarcina reclamantului obligația de răspunde de asigurarea zilnică cu materiale a formațiilor de lucru, a lansa zilnic bonurile de consum a materialelor utilizate de către formațiile de lucru în mod corect, corespunzător volumului de lucrări planificat pentru ziua respectivă; de a răspunde de modul de păstrare și manipulare a materialelor incorporate în lucrări și de evidențele aferente gestiunii lor urmărește incorporarea lor corectă în lucrările executate, de a răspunde de urmărirea zilnică de către șefii de echipă a rapoartelor de lucru zilnice, corecta completarea rubricilor acestor formulare de către șefii de echipă, a operațiilor executate a materialelor incorporate în lucrări ci concordanța acestora cu procesele – verbale de lucrări zilnice încheiate între șefii de lucrări și beneficiar, a componenței echipei care execută lucrarea, precum și referirile la materiale restituite și recuperare la terminarea lucrării.
În această calitate, la data de 23.04.2008, reclamantul a repartizat sarcinile de serviciu celor 8 salariați pe care îi avea în subordine, dintre care, numiții, și au fost trimiși să astupe șanțuri în zona Hotelului din Stațiunea, după această etapă reclamantul deplasându-se, cu autovehiculul pe care îl ava în folosință, la sediul pârâtei din
În cursul zile de 23.04.2008, salariatul a făcut o“sesizare telefonică”– către o persoană neprecizată nici de acesta, dar nici de unitate (a se vedea nota nr. 2674/23.04.2008 fila 26 dosar) în care ar fi învederat că reclamantul urma să facă alimentarea cu energie electrică a unui obiectiv – Hotel – Club Bazin la care ar fi urmat să vină în cursul acelei zile și să monteze un cablu ce ar fi purtat un marcaj specific, cablu pe care reclamantul l-ar fi adus special pentru această lucrare.
În declarația dată în fața directorului și a revizorului, numitul a completat precizările sale arătând că reclamantul a adus un cablu 3×150+70 luat din garajul centrului dintre materialele D, urmând să efectueze o lucrare în Zona Club Bazin, în regim particular cu o societate particulară (fila 34 dosar).
Drept urmare, după audierea celor 8 salariați, s-a întocmit o notă de constatare din 24.04.2008 în care s-a menționat, din nou, că echipa de control găsit un cablu ce provenise din “magazia centrului și a fost adus de maistru “, situație care ar fi reieșit tot din declarația lui.
Pentru verificarea celor consemnate în nota înregistrată sub nr. 2711/2008 dar și a situației dacă reclamantul ar fi parcat fără aprobare la domiciliul său mijlocul de transport cu nr. -, prin decizia nr. 267 din 05.05.2008, s- constituit o comisie de cercetare disciplinară.
La lucrările acestei comisii, salariatul a fost convocat pe data de 16.05.2008 (nota nr. 2884/10.05.2008, fila 31) și 27.05.2008 (nota nr. 3084/19.05.2008 – fila 28).
Considerând că reclamantul s-a sustras sistematic de la audieri și că neprezentarea constituie prin ea însăși o abatere disciplinară, comisia și-a ținut ședința fără participarea acestuia. S-a menționat că, în perioada 02.05-26.06.2008, salariatul se afla în concediu de odihnă aferent anului 2008, iar pentru perioada 05.05-11.05.2008 si 12.05-16-05-2008 prezentat două certificare de concediu medical. Într-adevăr, prin certificatul seria – nr. – și nr. -(eliberat în continuarea primului) reclamantul a beneficiat de 7 zile de concediu medical (05.11.05) și respectiv 5 zile de (12-16.05) de concediu.
Fără a efectua vreo lucrare, deoarece și-a bazat propunerea pe “nota de constatare” și “notele de relații” ale celor 8 salariați toate din 24.04.2008, fără a se pronunța asupra vreuneia dintre faptele cu care a fost sesizată și fără a constata că reclamantul ar fi săvârșit vreo abatere, s-a recomandat desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al lui pentru săvârșirea în mod repetat de abateri disciplinare.
Drept urmare, s-a emis decizia nr. 333/04.06.2008 prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă începând cu data de 01.07.2008 pentru aceea că, la 23.04.2008, a dispus către electricienii din subordine lucrări care nu aveau legătură cu obligațiile de serviciu ale dumnealui și ale subordonaților – de a executa lucrări în Zona Club Bazin, o lucrare în interes personal ce urma a fi executată cu materiale aflate în proprietatea D, respectiv cablu 3×150+70.
Potrivit art. 263 Codul muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Constituie elemente esențiale de răspundere disciplinară calitatea de salariat, existența faptei ilicite, vinovăția, rezultatul dăunător și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și acest rezultat.
Potrivit art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. Dispozițiile legale stabilesc o soluție diferită față de cea a dreptului comun (art. 1169 Cod civil), inversând sarcina probei atunci când angajatul are calitatea de reclamant.
Astfel, în cazul litigiilor de muncă angajatorul (indiferent de calitatea sa procesuală) este obligat să facă dovada nu numai a propriilor apărări, dar și a temeiniciei sau netemeiniciei tuturor cererilor salariatului. În această situație, angajatul are o poziție cu mult ușurată (față de procesele obișnuite) fiind suficient să facă anumite afirmații pe care instanța le poate primi în cazul în care unitatea nu dovedește contrariul.
Este situația reclamantului () care, prin acțiunea de față, pretinde că nu săvârșit vreuna dintre faptele imputate de pârtâ.
Mai mult, în cazul reclamantului, nu numai că pârâta nu a făcut dovada faptelor pe care l-ar fi comis reclamantului – că ar fi dispus către electricienii din subordine lucrări care nu aveau legătură cu obligațiile de serviciu ale sale și ale subordonaților – de a executa lucrări în Zona Club Bazin, o lucrare în interes personal ce urma a fi executată cu materiale aflate în proprietatea D, respectiv cablu 3×150+70 -, dar această pretinsă situație este contrazisă de întreg materialul probator administrat în cauză.
Astfel, din niciun mijloc de probă, nu reiese că reclamantular fi dat ordinesubordonaților să efectueze lucrarea în cauză. Cei 7 salariați ai centrului (adică toți cu excepția lui ) declară că nu au cunoștință de proveniența cablului găsit de directorul tehnic și seful serviciului tehnic – producție. Coroborat cu acesta, în inventarul efectuat la magazia cu materiale a centrului (care se află în gestiunea reclamantului) nu s-a constatat lipsa unui astfel de bun, ci dimpotrivă, s-au găsit în plus obiecte în valoare de 476 lei.
Apoi, după cum reiese din declarația martorului, cablul invocat în decizia de concediere este un obiect “uzual care poate fi găsit la mai mulți agenți economici din zonă”.
De asemenea, nici din declarațiile salariatului – cea pe care se întemeiază întreaga procedură disciplinară (fila 34 dosar) nu reiese că reclamantul ar fi dispus salariaților efectuarea lucrării, ci doar că urma să o facă “în regim particular” continuând cu afirmația că ” a mai făcut multe lucrări în regim particular cu materiale de laSISE D” – toate nedovedite.
Rezultă deci, cu evidență, că nu se poate reține în sarcina reclamantului comiterea niciuneia dintre faptele reținute în sarcina sa prin decizia de concediere: “scoaterea din unitate de bunuri materiale aparținând acesteia” (art. 6. 2 lit m Regulamentul Intern), “încălcarea normei de muncă sau a atribuțiilor fișei postului” (lit. m Contractul individual de muncă), din moment ce fapta ilicită nu există – reclamantul nu a“scos”din unitate cablul (nici măcar nu s-a făcut dovada că în inventarul centrului s-ar fi aflat un cablu având caracteristicile celui în cauză), reclamantul nu a dispus și nici efectuat o lucrare în interes personal.
Pentru aceste motive, va anula decizia nr. 333/04.06.2008 de desfacere a contractului individual de muncă al contestatorului.
Având în vedere prevederile art. 78 din Codul Muncii, precum și efectele nulității conform cărora, urmare anulării unui act, părțile sunt repuse în situația anterioară încheierii acestuia, instanța va dispune reintegrarea contestatorului în postul avut anterior emiterii dispoziției anulare și obligă intimata să plătească contestatorului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.
Potrivit art. 998-999 Cod civil, orice fapta a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obliga pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, instituindu-se responsabilitatea nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si pentru acela cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa.
Condițiile răspunderii civile delictuale (care acoperă deopotrivă prejudiciul material sau moral) sunt existența unei fapte ilicite, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre fapta și prejudiciul și vinovăția autorului faptei.
În privința daunelor morale instanța reține că, deoarece sunt rezultatul atingerii unor drepturi nepatrimoniale, acestea nu sunt perceptibile fizic. Chiar și așa, repararea prejudiciului moral este posibilă prin acordarea unor despăgubiri bănești care să reprezinte o satisfacției echitabilă și îndestulătoare.
Cum reclamantul nu a făcut dovada că, prin concedierea nelegală, anumite atribute ale personalității sale au avut de suferit, astfel încât să sufere pagube morale, s-a respins cererea de obligare la plata unor daune morale ca neîntemeiată.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta.
În motivarea recursului s-au arătat următoarele: decizia contestată respectă toate condițiile de fond și formă prevăzute de lege; instanța de fond nu a avut în vedere că există bunuri depozitate aparținând ENEL iar la inventar au fost identificate plusuri care nu au putut fi “stabilite” de contestator anterior inventarului și care în conformitate cu art. 35 și 36 din Legea nr. 22/1969 se pedepsesc; în 23.04.2008 nu se efectua nici o lucrare în zona Hotelului -; recurenta formulează și întrebări retorice precum “ce căuta acel cablu departe de locul lucrării?”; instanța a omis să se pronunțe asupra faptului că neprezentarea pentru efectuarea cercetării disciplinare, fără justificare, constituie ea însăși abatere disciplinară; susținerile reclamantului în sensul că acel cablu era necesar pentru o altă lucrare nu pot fi reținute întrucât cablul a fost găsit la o mare distanță față de locația unde trebuia efectuată lucrarea; cu ocazia administrării interogatoriului reclamantul a negat că ar fi eliberat materiale din depozit fără documente legale deși în declarația de inventar a recunoscut această împrejurare; au fost reluate acuzațiile cuprinse în decizia contestată cu privire la încălcarea prin fapta reținută de angajator în sarcina reclamantului, a unor prevederi din contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă, Regulamentul intern și fișa postului; s-a susținut că faptele sunt dovedite de conținutul notelor de constatare și declarațiile altor angajați; s-a mai arătat că reclamantul a mai fost sancționat disciplinar anterior.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Mai întâi, se reține că față de cuprinsul deciziei de sancționare disciplinară contestată și față de prevederile art. 77 din Codul Muncii, urmează a fi analizate doar aspectele reținute în decizia de sancționare.
Recurenta nu poate invoca alte motive ale aplicării sancțiunii disciplinare contestate. Ca urmare, nu au a fi analizate din perspectiva răspunderii disciplinare aspectele invocate de recurentă cu privire la existența unor plusuri în gestiune, sancționarea anterioară (care în principiu ar avea relevanță doar cu privire la individualizarea sancțiunii) sau neprezentarea la cercetarea disciplinară. De altfel, neprezentarea la cercetarea disciplinară nici nu are cum să atragă răspunderea disciplinară întrucât cercetarea disciplinară nu reprezintă un drept al angajatorului cu obligații corelative ale angajatului ci reprezintă o garanție a drepturilor angajatului, care are posibilitatea să ofere explicații și să prezinte diverse apărări, iar renunțarea la această garanție, neexercitarea dreptului său la apărare, nu este de natură a atrage alte urmări decât posibilitatea aplicării sancțiunii fără efectuarea cercetării prealabile, astfel cum rezultă din prevederile art. 267 coroborat cu prevederile art.39 alin. 2 și art. 40 alin.1 din Codul Muncii.
Din cele expuse anterior, rezultă că argumentele expuse de recurentă se subsumează în realitate unui singur motiv, respectiv existența abaterii disciplinare adică existența faptei, a vinovăției salariatului și întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare.
Potrivit art. 263(2) din Codul Muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Așadar, reținerea în sarcina unui salariat a săvârșirii unei abateri disciplinare și aplicarea unei sancțiuni disciplinare este condiționată de reținerea existenței unei încălcări a normelor legale, regulamentare sau contractuale, adică a unei fapte contrare acestor prevederi obligatorii.
În această privință, se constată că, contrar art. 287 din Codul Muncii, recurenta nu a probat existența faptei imputate intimatului reclamant.
Sub aspect probatoriu, raportat la motivele de recurs, trebuie reținut că simpla recunoaștere extrajudiciară a unui fapt conex nu poate constitui întotdeauna un element probatoriu determinant, în condițiile în care în cursul administrării probatoriului în fața instanței, cu respectarea principiului nemijlocirii, există declarații contradictorii, iar angajatorul nu prezintă alte probe în susținerea acuzațiilor sale. Ca urmare, împrejurarea că reclamantul ar fi recunoscut într-o notă de inventar lipsa unor bunuri nu este relevantă în cauză.
Apoi, deși prezumția de nevinovăție este specifică dreptului penal, neexistând o astfel de garanție expresă în materie disciplinară, totuși, efectul prevederilor legale incidente este unul similar. Astfel, din prevederile art. 267 și 268 coroborate cu prevederile art. 287 din Codul Muncii, rezultă că angajatorul trebuie să dovedească existența abaterii disciplinare din perspectiva elementelor sale constitutive care rezultă din prevederile art. 263 alin. 2 din Codul Muncii, iar nu angajatul trebuie să își dovedească nevinovăția. Numai în cazul în care angajatorul probează aceste elemente sarcina probei este răsturnată astfel încât angajatul trebuie apoi să dovedească contrariul, respectiv inexistența faptei sau nevinovăția sa.
Or, recurenta nu a reușit să probeze dincolo de orice îndoială că intimatul săvârșit fapta imputată.
Astfel cum a reținut și instanța de fond, din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că reclamantul ar fi dispus unor subordonați să efectueze o lucrare care nu era angajată de societate și nici că ar fi urmărit să folosească materiale aparținând societății în acest scop.
Nu s-a dovedit decât cel mult o intenție de a efectua o astfel de lucrare, astfel cum a arătat salariatul, însă nu s-a dovedit realizarea acestei lucrări în timpul programului de lucru al reclamantului și cu folosirea personalului din subordine și a materialelor aparținând societății. Reclamantul nu a fost surprins efectuând o astfel de lucrare. Chiar în referatul înregistrat sub nr. 2674/23.04.2008 se arată că “realizatorii construcției” care nu sunt identificați, ar fi arătat că lucrarea de branșare la rețeaua de energie electrică “trebuia să se execute de către dl., care urma să vină în cursul zilei de 23.04.08 să pozeze cablul” iar propunerea a fost ca în data de 24.04.2008 să se efectueze un control. Apoi, în nota de constatare din 24.04.2008 înregistrată sub nr. 2711/24.04.2008 s-a reținut că a fost găsit un cablu iar a susținut că acesta ar fi fost adus de reclamant, același angajat susținându-se că ar fi arătat că reclamantul a mai efectuat în trecut lucrări particulare cu materiale aparținând societății. Nu s-a constat nimic însă cu privire la fapta pretins săvârșită – efectuarea unei lucrări în interes particular folosind personalul și materialele societății în timpul programului de lucru.
De altfel, între reclamant și cablul care se presupune de către recurentă că ar fi urmat să fie folosit la realizarea unei lucrări în interes particular nu s-a demonstrat de către recurentă a exista vreo legătură și nici nu s-a dovedit lipsa acestui bun din gestiune.
Ca urmare în mod corect a reținut instanța de fond că nu există fapta imputată reclamantului, și care a fost încadrată în diverse texte normative aplicabile, cu consecința imputării mai multor încălcări ale acestora.
Neexistând o faptă ilicită, contrară prevederilor legale, regulamentare sau contractuale invocate de recurentă, nu se poate angaja răspunderea disciplinară a angajatului, decizia contestată fiind astfel lipsită de temei și în mod corect anulată de instanța de fond.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenta pârâtă ” SERV” – SUCURSALA DE ÎNTREȚINERE ȘI SERVICII ENERGETICE D, cu sediul în-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 205/18.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în Sud,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2009.
Jud.fond. /
jud. – 04.11.2009
Gref./ 2 ex./ 04.11.2009.
