Contestație decizie de concediere. Decizia 583/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 583/CM

Ședința publică de la 13 Octombrie 2009

Complet specializat pentru cauze privind

Conflicte de muncă și asigurări sociale

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Răzvan Anghel

JUDECĂTOR 2: Maria Apostol

JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman

Grefier – –

Pe rol, soluționarea recursurilor civile formulate de recurenta reclamantă, domiciliată în C,-, -.A,.18, județul C și recurenta pârâtă SC SA, cu sediul în C, 54, Port, județul C, împotriva sentinței civile nr.556/14.04.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, având ca obiect contestație decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta pârâtă, avocat, conform împuternicirii avocațiale nr.-/12.10.2009, lipsind recurentul reclamant.

Procedura legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. pr.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a evidențiat faptul că recursurile sunt declarate în termen, motivate, scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Apărătorul recurentei pârâte precizează că nu mai are alte cereri, probe de formulat în cauză.

Instanța, având în vedere faptul că recurenta pârâtă a arătat că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză, în temeiul disp.art. 150.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Apărătorul recurentei pârâte A solicită admiterea recursului formulat de, considerând că instanța de fond în mod greșit a constatat că reclamanta are dreptul la plata unei prime de dispatch.

Cu privire la recursul formulat de recurenta reclamantă, apărătorul recurentei pârâte solicită respingerea acestuia, ca nefondat.

CURTEA

Asupra prezentei acțiuni, constată:

1. Prin cererea de chemare în judecată formulată la 3.06.2008, reclamanta a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta C și pe baza probelor administrate, să se dispună:

– anulareadeciziei nr.415/06.05.2008, prin care a fost desfăcut contractul individual de muncă al reclamantului și ca urmare a acestui fapt, reintegrarea în funcția avută anterior, cu plata drepturilor pentru perioada ulterioară desfacerii contractului și până la reintegrarea în funcție, reactualizate și majorate cu rata inflației;

– plata, în cazul respingerii primului capăt de cerere, în conformitate cu prevederile art. 132 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul, înregistrat la. C sub numărul 19510/27.09.2006, a sumei de 9.850 lei, reprezentând diferență plată salarii compensatorii neacordate;

– plata sumei de 500 lei, reprezentând “prima de C 2007”;

– plata sumei de 230 lei, reprezentând “prima de Paști 2008”;

– plata sumei de 2.247 lei reprezentând drepturi salariale brute neacordate pentru lunile februarie, martie și aprilie 2008;

– plata unei despăgubiri reprezentând reactualizarea cu rata inflației a drepturilor salariale neacordate pe lunile decembrie 2007, ianuarie, februarie, martie, aprilie 2008, de la data scadenței acestora și până la momentul achitării;

– contravaloarea tichetelor de masă neacordate pe lunile decembrie 2007, ianuarie, februarie, martie și aprilie 2008;

– plata sumei de 894 lei, reprezentând cel de-al 13-lea salariu pentru anul 2007;

– plata sumei de 3.562 lei, reprezentând dispatch pentru perioada 01.01.2007 – 31.06.2007;

– plata sumei de 1.307,6 lei, reprezentând diferență spor condiții nocive, pentru perioada 2005-2008, ce nu i-au fost acordate;

– cu cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.

În considerente s-a arătat că la data de 06.05.2008 i-a fost comunicată reclamantei decizia nr. 415/06.05.2008, prin care i s-a adus la cunoștință că după expirarea perioadei de preaviz de 20 de zile lucrătoare, contractul individual de muncă încetează; decizia a fost emisă ca urmare a procedurii de concediere colectivă ce s-a desfășurat în

A fost invocată nulitatea absolută a procedurii de concediere colectivă, pentru următoarele considerente:

a) încălcarea prevederilor art. 71¹. muncii;

Conform acestei dispoziții legale, angajatorul poate decide aplicarea măsurii concedierii colective numai după consultarea prealabilă a organizației sindicale sau a reprezentanților salariaților.

b). nerespectarea termenului de informare a organizației sindicale cu 30 de zile înainte de luarea măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel național;

Art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel național dispune că angajatorul are obligația de a iniția consultări cu sindicatul în situația în care intenționează să efectueze concedieri colective, în “timp util”; această dispoziție contractuală reia și explică în același timp dispozițiile legale cuprinse în art. 69 Codul muncii, părțile semnatare stabilind în mod imperativ un termen.

c). emiterea deciziilor de concediere anterior împlinirii termenului de 60 de zile, stabilit prin notificarea de anunțare a intenției de concediere colectivă, conform dispozițiilor art. 69 din contractul colectiv la nivel național, coroborat cu dispozițiile art. 71¹Codul muncii;

Mai mult, la 06.05.2008, când a fost emisă decizia de concediere, termenul minim de 60 de zile nu era împlinit, acesta epuizându-se la 09.05.2008.

d). nerespectarea termenului de informare a organizației sindicale, cu 45 de zile înainte de luarea măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi;

Astfel, conform art. 79 din CCM la nivel național, angajatorul are obligația de a iniția consultări cu sindicatul în scopul ajungerii la o înțelegere, cu cel puțin 30 de zile înainte de comunicarea notificării prevăzute la art. 71¹. muncii.

e). nerespectarea dispozițiilor contractelor colective de muncă în vigoare privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere;

Cu privire la capătul 2 de cerere, subsidiar, privitor la plata salariilor compensatorii, reclamanta a menționat că la finalul negocierilor colective din luna august 2006, la nivelul a fost încheiat contractul colectiv de muncă înregistrat la. C sub numărul 19510/27.09.2006.

Art. 7 alin. 1 din contract a stabilit că acesta este valabil până la data de 31.08.2007, dar în același timp, alin. 3 prevedea că: “dacă nici una din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv un an calendaristic.”

În luna august 2007, deci anterior împlinirii unui an de la încheierea acestui contract, reprezentanții conducerii societății și-au exprimat intenția de denunțare contractului colectiv și în acest sens au înștiințat Sindicatul Lucrătorilor; această adresă, înregistrată sub numărul 4403, fost înaintată către în data de 03.07.2007. Astfel, nu a fost respectat termenul de 30 de zile stabilit de art. 7 alin. 3 din contract, denunțarea nerealizându-se în condițiile de validitate contractuale convenite, motiv pentru care își produce efectul dispoziția ce stabilește că în lipsa unei denunțări valide, contractul colectiv se prelungește cu încă un an.

Reclamanta a concluzionat că din acest punct de vedere contractul este în vigoare până la data de 31.08.2008.

Ori, în această situație, art. 132 din contractul colectiv la nivel de unitate stabilește o plată compensatorie, în funcție de vechimea în muncă.

În contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul, înregistrat la. C sub numărul 19510/27.09.2006, art. 96 stabilit că prima de C pentru fiecare angajat este de 500 lei, sumă ce nu a fost primită pe anul 2007. Același text a prevăzut că prima de Paști este în cuantum de 230 lei, drept care nu a mai fost achitat pentru anul 2008.

Art. 43 alin. 2 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi prevede totodată pentru toți salariații încadrați în această ramură de activitate (în care sunt incluși și salariații ) dreptul de a primi al 13-lea salariu; acesta este stabilit ca fiind egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie al anului precedent. Reclamanta a menționat, în privința termenului în care acest drept este acordat, că aceeași clauză stabilește că plata se face în primul semestru al anului următor – în cazul de față, în primul semestru din anul 2008.

Sub aspectul plății sumei de 3.562 ron reprezentând dispatch pentru perioada 01.01.2007 – 31.06.2007:

Reclamanta a menționat, în ce privește aceste pretenții, că în cursul anului 2007 Sindicatul Lucrătorilor C, în numele unora dintre membrii de sindicat, a chemat în judecată pentru a fi obligată să respecte prevederile art. 42 alin. 1 lit. d) din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, modificat prin Actul adițional din data de 18.12.2006, înregistrat la. sub nr. 2837/27.12.2006, care stabilesc că primele de operare cu celeritate (dispatch money) vor fi folosite pentru acordarea de premii salariaților care au contribuit direct la încasarea acestora.

2. Societatea pârâtă a depus întâmpinare, invocând că situația ce adeterminat luarea deciziei de către Consiliul de Administrație de a desființa un număr de posturi a constituit-o importanta scădere a traficului de mărfuri operat în anul 2007 (la sfârșitul anului fiind înregistrată o scădere a traficului de marfă cu 36% față de anul 2006), dar și greva generală declanșată în data de 26.10.2007 și care a durat aproximativ 3 luni (până la 14.01.2008), care a generat o întrerupere a activității și pe cale de consecință pierderea unor clienți tradiționali.

S-a susținut că decizia de concediere a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor prevăzute de lege în această materie.

Astfel, în ședința Consiliului de Administrație s-au analizat motivele care au dus la declinul financiar al societății și soluțiile necesare pentru creșterea eficienței economice, propunându-se desființarea unui număr de 187 de posturi; nu s-a decis însă aplicarea măsurii concedierii colective, ci doar reorganizarea societății și stabilirea posturilor pe care patronatul preconiza să le desființeze .

Dispozițiile legale speciale care reglementează procedura concedierii colective conferă sindicatului în acest caz un statut cu caracter special, de consultant, iar în situația în care, în urma consultărilor cu sindicatul nu se ajunge la nici o soluție de evitare sau de diminuare a numărului concedierilor, angajatorul va decide aplicarea măsurii concedierii colective și desființarea posturilor care sunt afectate de această măsură.

Pârâta a menționat că din perspectiva art. 69 alin. (1) din Codul muncii, termenul de “timp util” poate fi definit ca fiind un termen limită în care sindicatul își poate formula propunerile privind măsurile de evitare a concedierilor ori de diminuare a numărului de salariați concediați, respectiv 10 zile de la momentul primirii notificării prevăzute de art. 69 alin.(2) din Codul muncii și a informațiilor necesare.

Având în vedere că sindicatul și societatea, cu ocazia consultării, nu au găsit soluții optime care să fie în măsură să elimine cauzele care generau reorganizarea preconizată, în data de 04.04.2008 Consiliul de Administrație a dispus aplicarea măsurii concedierii colective și desființarea celor 187 de posturi, iar în 04.04.2008, potrivit art.71¹din Codul muncii, au fost notificați ITM C, AJOFM C și sindicatul cu privire la acest fapt.

Societatea pârâtă a precizat că esființarea posturilor ca urmare a reorganizării a fost reală și efectivă, iar aptul că, în unele cazuri, anumite atribuții au fost absorbite de posturi care presupun un grad mai mare de specializare și de complexitate, nu poate duce la concluzia că postul nu a fost desființat.

Cu privire la ererile reclamantei referitoare la obligarea la:

– plata unei diferențe, reprezentând salarii compensatorii neacordate, conform art. 132.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul înregistrat la. C sub nr.19510/27.09.2006;

– plata primei de C pe anul 2007 și a primei de Paști pe anul 2008, conform art. 96 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul înregistrat la. C sub nr.19510/27.09.2006, societatea le-a apreciat ca fiind nefondate, deoarece contractul colectiv de muncă invocat și-a încetat efectele începând cu data de 27.09.2007.

ererea reclamantei referitoare la plata celui de-al 13-lea salariu aferent anului calendaristic 2007 fost apreciată ca neîntemeiată, deoarece contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe care reclamanta își întemeiază cererea produce efecte începând cu data de 24.02.2008.

În legătură cu solicitarea vizând plata sumei reprezentând dispatch-ul aferent perioadei 01.01.2007-31.06.2007, pârâta a susținut că aceasta este inadmisibilă, fiind prematură, iar pe fond, neîntemeiată.

Printr-un Protocol încheiat în data de 05.03.2007 între Organizația “Operatorul C” și Federația Națională a Sindicatelor e Cs -a prevăzut că: “Prima de operare cu celeritate (dispatch money), va fi folosită pentru acordarea de premii salariaților care au contribuit la încasarea ei, precum și pentru plata penalităților de depășire a termenului de staționare a navelor. Modalitatea concretă, procentele în care se acordă și categoriile de salariați care beneficiază de aceste prime, se stabilesc prin contract colectiv de muncă la nivel de unitate”.

Prin sentința civilă nr.556/14.04.2009 Tribunalul Constanțaa admis în parte acțiunea reclamantei.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2.605 lei cu titlu de primă de dispatch corespunzătoare perioadei 01.01.2007 – 31.06.2007, precum și drepturile cuvenite cu titlu de spor condiții nocive în cuantum de 10% din salariul de bază minim brut la nivel de unitate, pentru perioada 2005 – 2008.

A respins celelalte pretenții ale reclamantei, precum și capătul de cerere privitor la anularea deciziei de concediere nr.415/06.05.2008.

A obligat pârâta la plata, către reclamant, a sumei de 125 lei reprezentând din cheltuielile de judecată ( onorariu avocat ).

Pentru a soluționa astfel Tribunalul a avut în vedere următoarele:

În analiza legalității concedierii reclamantei prin prisma concedierii colective desfășurate în cadrul societății, vor fi avute în vedere următoarele aspecte:

a). cu privire la încălcarea disp. art. 71¹Codul muncii.

1 al textului indicat precizează că:, În situația în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanții salariaților, potrivit prevederilor art. 69 și 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligația de a notifica în scris inspectoratul teritorial d e muncă și agenția teritorială de ocupare a forței de muncă, cu cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.

În fapt, susținerile reclamantei s-au raportat la momentul anterior celui reglementat prin art. 71¹Codul muncii, anume, că măsura concedierii colective s-a hotărât în Consiliul de Administrație la 26.02.2008, la a cărui ședință sindicatul reprezentativ nu a fost invitat.

O asemenea susținere nu este, însă, fondată, în măsura în care legea impune angajatorului, conform art. 69 alin. 1 Codul muncii, doar obligația de a iniția consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, cu privire la: metodele și mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariați care vor fi concediați, precum și la posibilitățile de atenuare a consecințelor concedierii.

Nici o dispoziție legală nu impune și nici nu sancționează cu nulitatea absolută situația invocată de către reclamantă, anume, stabilirea de către angajator, în forul de conducere și fără invitarea reprezentanților salariaților, a măsurilor de concediere colectivă.

Ceea ce reglementează disp. art. 69 Codul muncii este obligația informării sindicatului asupra intenției de realizare a unor concedieri colective și de a se iniția în acest sens consultări între partenerii sociali, cu prezentarea tuturor informațiilor necesare identificării soluțiilor ( motivația măsurii preconizate, numărul și categoriile de salariați afectați etc.).

Această obligație legală vine în concordanță cu cele statuate prin art. 70 și art. 71¹Codul muncii, referitoare la emiterea notificărilor scrise.

Ori, aceste obligații au fost îndeplinite în cauză.

În privința prevederilor art. 87 din contractul colectiv de muncă la nivel național, art. 98 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi și respectiv, art. 140 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, privitoare la obligația patronatului de a invita la ședințele Consiliului de Administrație pe reprezentanții sindicali în cazul în care sunt luate în discuție probleme cu caracter social economic, se va reține că acestea – deși au forța juridică dată prin art. 7 din Legea nr. 130/1996 republicată ( legea părților ) – nu stabilesc și nici nu pot determina peste voința legiuitorului alte situații de nulitate absolută.

b). cu privire la încălcarea disp. art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel național.

Reclamanta a precizat că, în speță, angajatorul nu a respectat termenul de 30 de zile reglementat prin textul enunțat ( având în vedere încadrarea în categoria societăților cu peste 250 de angajați ), stabilind în condițiile art. 71¹Codul munciio durată mai redusă pentru aceste consultări.

Se va reține, astfel, că în speță, societatea pârâtă a comunicat Sindicatului Lucrătorilor ( ca de altfel și și C ) o notificare fondată pe disp. art. 69 alin. 2 Codul muncii la data de 03.03.2008, reprezentantul sindicatului primind sub semnătură acest înscris.

Între data primirii acestei notificări și cea emisă în condițiile art. 71¹Codul muncii ( înregistrată la instituții și primită de sindicat la 04.04.2008) sunt mai mult de 30 de zile calendaristice, norma de trimitere nefăcând distincție sub aspectul modalității de calcul (zile calendaristice sau zile lucrătoare).

Faptul că acest termen a fost respectat este demonstrat, de altfel, de formularea, la 21.03.2008 (și înaintarea cu adresa nr. 3301 din aceeași dată), a propunerilor sindicale.

c). în privințaemiterea deciziilor de concediere anterior împlinirii termenului de 60 de zile, stabilit prin notificarea de anunțare a intenției de concediere colectivă, conform dispozițiilor art. 69 din contractul colectiv la nivel național, coroborat cu dispozițiile art. 71¹Codul muncii.

Motivarea referitoare la modalitatea de calcul a acestei perioade – anume, cu luarea în calcul a zilei de comunicare către reprezentantul sindical a -ului la notificare – este însă neîntemeiată și nefundamentată, întrucât termenul de inițiere a concedierii colective a fost prorogat în corelare cu data la care angajatorul și-a făcut cunoscută intenția de reorganizare, în speță, 03.03.2008.

Art. 71¹Codul muncii, singurul aplicabil în acest context, impune respectarea de către patronat a unui termen de cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere, calculat de la data comunicării notificării scrise reglementate de acest text. Ori, în cauză, față de data de 04.04.2008 a notificării formulate în temeiul art. 71¹Codul muncii, emiterea deciziei reclamantei a respectat această cerință legală.

d). cu privire la nerespectarea termenului de informare a organizației sindicale, cu 45 de zile înainte de luarea măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi.

Textul art. 81 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008 – 2010, publicat în Monitorul Oficial Partea a V-a nr. 3/11.02.2008, dispune în sensul că în cazul reducerilor de personal efectuate la societățile supuse acestui CCM, determinate de restrângerea activității, retehnologizare, automatizare și robotizare a procesului de producție, patronul va pune la dispoziția organizației sindicale, cu 45 de zile calendaristice anterioare, justificarea tehnico-economică în legătură cu măsurile privind posibilitățile de redistribuire a personalului, modificarea programului de lucru, etc. precum și va informa organizația sindicală asupra motivelor ce stau la baza reducerii numărului de salariați.

Astfel cum s-a arătat în precedent, dispoziția nu este de natură să completeze, în sensul denaturării normelor legale și nici nu este susceptibilă a produce vreo nulitate câtă vreme asemenea prevederi urmăresc protejarea drepturilor salariaților de a cunoaște, prin intermediul sindicatelor și de a face în termen util propuneri pentru evitarea disponibilizărilor.

e). în ce privește nerespectarea dispozițiilor contractelor colective de muncă în vigoare privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere.

În speță, însă, criticile vizează modificarea unor posturi și implicit a unor contracte individuale de muncă în derulare, prin condensarea și preluarea unor atribuții de către unii dintre salariați în condițiile desființării altor posturi de natura celor menționate în notificarea datată 03.03.2008.

Această măsură nu este nelegală, câtă vreme angajatorul are posibilitatea de a stabili posturile căror salariați sunt afectate de reorganizare, sindicatul având dreptul de a propune, la rândul său, punctual, alte măsuri.

În cauză, nu a propus, cu ocazia formulării adresei din 21.03.2008, impunerea unor criterii de selecție, ci doar inițierea unor cursuri de formare profesională pentru cei supuși concedierii.

Nu se poate susține întemeiat că societatea a acționat într-un mod nelegal stabilind în final, pe baza evidenței de ansamblu a numărului de posturi ce urmau a fi restructurate, care personal rămâne în activitate și care este concediat, câtă vreme nu s-a dovedit că au fost concediați exclusiv salariații membri de sindicat și că nu au fost respectate criterii de selecție convenite de partenerii sociali.

Nu s-a dovedit, pe de altă parte, că sunt neîntemeiate apărările vizând desființarea tuturor posturilor de aceeași natură cu cele ocupate de salariații afectați de concedierea colectivă, motiv pentru care nu mai avea obiect aplicarea criteriilor de prioritate la concediere.

Cu toate că derularea unei greve legale nu poate constitui în sine o motivație pentru operarea concedierilor colective, în cauză, măsurile propuse de patronat au fost justificate de situația economico-financiară a societății, restrângerea de personal, pe sectoare de activitate, fiind motivată și prezentată sindicatului în raport de situația efectivă a posturilor.

Faptul că ulterior concedierii, în cadrul au fost realizate angajări nu contrazice demersul angajatorului, fiind dovedit că personalul nou angajat s-a încadrat, ca titulatură a funcției și a atribuțiilor locului de muncă, în structura noii organigrame.

4.2.În ce privește capătul de cerere subsidiar, vizând obligarea societății la plata diferențelor rezultate din drepturile corespunzătoare salariilor compensatorii, conform art. 132 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății, înregistrat sub nr. 19510/27.09.2006 la.

Astfel, art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996 stabilește că regula este cea a aplicării contractelor colective de muncă de la data înregistrării ( în speță, 27.09.2006 ), părțile având doar posibilitatea de a conveni ca data aplicării să fie ulterioară ( deci, nu anterioară ) celei de înregistrare.

Art. 23 alin. 1 din lege dispune, totodată, că un contract colectiv de muncă se încheie pe o perioadă determinată, care însă nu poate fi mai mică de 12 luni.

Ori, în cauză, textul enunțat, coroborat cu cel al art. 25 alin. 3, atestă că CCM la nivel de societate putea să-și producă în mod legal efectele până la 27.09.2007.

Mai mult, art. 13 din Legea nr. 168/1999 dispune în sensul că pe durata valabilității unui contract colectiv de muncă salariații nu pot declanșa conflicte de interese, cu excepțiile strict prevăzute ( inaplicabile în litigiu ). În cauză, însă, la data de 4.10.2007 Sindicatul Lucrătorilor a înregistrat cererea de conciliere prealabilă, invocând existența unui conflict de interese având ca principal obiectiv încheierea unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate.

Pornind de la acest punct de vedere, se va reține că după data menționată, niciuna dintre clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nu mai putea să producă efecte, fiind incidente, într-o asemenea situație, prevederile contractului colectiv aplicabil la nivel superior – în speță, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2006 – 2007, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 6 din 17.04.2006.

Textul aplicabil era, așadar cel al art. 79, care prevedea că la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, salariații să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, și o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate.

Nu s-a contestat acordarea acestor compensații, astfel cum de altfel a susținut și societatea.

4.3.Aceleași considerente ca în precedent, legate de valabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate ulterior datei de 27.09.2007, vor fi avute în vedere și în raport de pretențiile vizândplata primei de C pe anul 2007 și a celei de Paști pe anul 2008, invocate și întemeiate în acțiune prin raportare la prevederile art. 96 din CCM la nivel de unitate.

Aceste drepturi de natură salarială nu sunt cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel superior ( respectiv, cât privește prima de C, în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2006 – 2007, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 6 din -, iar cât privește prima de Paști 2008, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din 11.02.2008 ), motiv pentru care aceste pretenții nu pot fi întemeiate nici pe dispoziții ale acestor contracte.

4.4.Cât priveșteplata celui de-al 13-lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent și acordat în primul semestru al anului următor, instanța va reține că această dispoziție nu s-a regăsit în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură ( art. 43 alin. 2 ) decât în forma publicată la 11.02.2008.

Prin urmare, acest drept nu va putea fi pretins cu titlu retroactiv, pentru o perioadă care nu intră sub incidența dispozițiilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din 11.02.2008.

4.5.În fine, cu privire la obligarea pârâtei la plata sumei de 3.562 lei cu titlu de dispatch pentru perioada 01.01.2007 – 31.06.2007, instanța va reține următoarele aspecte:

Prin Actul adițional la Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2006 – 2007 încheiat la 18.12.2006 și înregistrat la. sub nr. 2837/27.12.2006 a fost completat textul art. 42, în sensul că la lit. d s-a consemnat, prin voința partenerilor sociali semnatari, că:

,În domeniul transportului naval, primele plătite de către armatori ( dispatch money ), indiferent de pavilionul navei, pentru operarea navelor în porturi, într-un termen mai scurt decât cel prevăzut de normele portuare, se încasează de către unitățile de operare portuare care au efectuat operațiunile de încărcare-descărcare a navei respective. Prima de operare cu celeritate( dispatch money ) va fi folosită pentru acordarea de premii salariaților care au contribuit, direct la încasarea acesteia..

Conform art. 11 alin. 1 lit c din Legea nr. 130/1996 republicată,clauzele contractelor colective de muncă produc efecte, după cum urmează:( )- pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.

Modalitatea în care prima de dispatch trebuie repartizată între salariați, anume, în mod egal sau, dimpotrivă, în directă corelare cu contribuția adusă de fiecare salariat la încasarea sumei de către operator, reprezintă însă o chestiune ce urma a fi stabilită de Comisia Paritară și soluționată de comun acord sau prin mediere de către partenerii sociali.

Acesta este considerentul pentru care nu a fost reținută ca fiind concludentă în cauză efectuarea unei expertize contabile judiciare, după cum nu va fi recunoscută în favoarea reclamantului nici suma pretinsă prin acțiune cu acest titlu, întrucât calculul abstract efectuat în cauză excede prevederilor contractuale aplicabile.

4.6. În temeiul art. 274 cod proc. civilă, având în vedere admiterea într-o măsură redusă a pretențiilor reclamantului, pârâta urmează a fi obligată la plata doar a din cheltuielile de judecată (onorariul avocațial), respectiv, la 125 lei.

Împotriva sentinței tribunalului au formulat recurs reclamanta și pârâta

Critica sentinței prin motivele de recurs formulate de a vizat în esență următoarele:

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.

Tribunalul și-a depășit atribuțiile judecătorești, subrogându-se rolului partenerilor sociali în ceea ce privește acordarea primei de dispatch în cuantum de 3.562 lei.

Prin actul adițional la contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2006-2007 încheiat la 18.12.2006 și înregistrat la. sub nr. 2837/27.12.2006 a fost completat art. 42, în sensul că la lit. “d” s-a stabilit prin voința partenerilor sociali modalitatea și condițiile de acordare a primei de operare cu celeritate.

Modalitatea în care prima urmează să fie repartizată egal sau dimpotrivă în directă corelare cu contribuția adusă de fiecare salariat la încasarea sumei de către operator, reprezintă o chestiune ce urmează a fi stabilită de comisia paritară. Tribunalul nu a avut de asemenea în vedere faptul că suma totală reținută cu titlu de dispatch nu este netă, ci brută, din ea urmând a fi scăzute în prealabil toate cheltuielile societății care au fost efectuate pentru realizarea primei de dispatch.

După stabilirea valorii nete a dispatch-ului încasat pentru operațiunile derulate în perioada 01.01.2007-31.06.2007 urmează a se stabili care sunt salariații care au contribuit direct la obținerea acestuia și care este ponderea în care respectivul dispatch se datorează acestora.

II. Recursul reclamantei:

Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat, în esență, următoarele:

În motivarea soluției date, instanța de fond a reținut că în cazul concedierii colective ce a avut loc la “” în perioada martie-iunie 2008, proces în urma căruia a încetat și contractul individual de muncă al recurentei reclamante, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 76 din Codul muncii.

Au fost avute în vedere argumente construite pe o aplicare greșită a legii, prin indicarea dispozițiilor art.71¹din Codul muncii și art.79 din CCM Național.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 71¹, angajatorul are dreptul de a adopta o asemenea măsură, de concediere colectivă numai după ce în prealabil s-a consultat cu reprezentanții sindicatului sau reprezentanții salariaților.

Măsura concedierii colective a fost luată la 26.02.2008 în timp ce prima notificare cu privire la intenția de a lua în considerare posibilitatea de concediere colectivă a unei părți dintre salariați s-a transmis sindicatului în data de 3.03.2008, după ce decizia de concediere colectivă în cadrul Consiliului de administrație al societății fusese luată.

Cu privire la încălcarea art. 79 din a învederat că în conformitate cu acesta angajatorul are obligația de a iniția consultări cu sindicatul, “în timp util”, în situația în care intenționează să efectueze concedieri colective. Practic această dispoziție contractuală reia și explică în același timp dispozițiile legale cuprinse în art. 69 din Codul muncii, părțile semnatare stabilind în mod imperativ un termen.

În continuarea aceleiași clauze se precizează că prin sintagma “timp util” în cazul unei societăți cu peste 250 salariați, se înțelege un termen de 30 de zile înainte de notificarea prevăzută de art. 71 Codul muncii.

În ceea ce privește notificarea în forma finală întocmită conform art. 69 Codul muncii, care anunță intenția de realizare a concedierii colective, această a fost adusă la cunoștința sindicatului în data de 10.03.2008.

Astfel, angajatorul a emis, în conformitate cu art. 71¹Codul muncii, notificarea prin care anunța hotărârea sa de aplicare a măsurii concedierii colective în data de 4.04.2008, anterior împlinirii termenului stabilit prin art. 79 din CCM, care ar fi fost 11.04.2008.

Decizia de concediere este nelegală și pentru că a fost emisă anterior împlinirii termenului de 60 de zile stabilit prin notificarea de anunțare a intenției de concediere colectivă, conform dispozițiilor art. 79 din, coroborate cu prevederile art. 71¹Codul muncii.

De la momentul transmiterii intenției angajatorului de realizare a unei concedieri colective și până la data emiterii deciziei ar fi trebuit să existe un termen de 60 de zile. În acest caz nu s-a întâmplat așa, notificarea transmisă conform prevederilor art. 69, în forma finală, (inclusiv addendumul la notificare) a fost transmis reprezentanților sindicatului salariaților în data de 10.03.2008, în timp ce decizia de concediere a fost transmisă salariaților în data de 6.05.2008, după 56 de zile și nu după 60.

Angajatorul nu a respectat termenul de informare a organizației sindicale, cu 45 de zile înainte de luarea măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 81 din.

A învederat, totodată că, nu au fost respectate dispozițiile contractelor colective de muncă în vigoare privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere.

A susținut că încadrarea pe posturile de mecanizatori a celor care au fost de acord cu modificarea contractului individual de muncă, în condițiile impuse de conducerea societății, cu câteva zile anterior comunicării notificării prin care era anunțată concedierea colectivă, fără ca în prealabil să fie comunicată o nouă organigramă a societății în care să apară și această funcție sau criteriile în baza cărora unora dintre angajați le-a fost schimbată încadrarea, se constituie într-o măsură inegală al cărui unic scop este eludarea prevederilor art. 81 din dar și ale art. 83 din CCM la nivelul ramurii transporturi care prevedeau criteriile de stabilire a ordinii de prioritate.

După momentul concedierii societatea a făcut noi angajări încălcând astfel și prevederile art.72 din Codul muncii care interzice noi angajări pe locurile celor concediați. Au fost angajați docheri, operatori dană, astfel cum rezultă din înștiințarea C, apărarea societății fiind în sensul că nu a fost posibilă angajarea de “mecanizatori” pentru că această meserie nu este prevăzută în, iar de aceea a angajat “docheri”, însă cu privire la “operatori dană” nu a susținut nimic.

Reclamanta a criticat soluția și sub aspectul solicitării de obligare la plata sumei reprezentând cel de-al 13-lea salariu pentru anul 2007.

A susținut că al 13-lea salariu este un drept salarial prevăzut în contractul colectiv de mu că la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și că acest temei de drept a fost precizat în fața instanței de fond, inclusiv prin precizările scrise depuse la dosarul cauzei.

A învederat că în interpretarea temeiului convențional al acestui drept salarial, adoptat de Tribunal, se omite unul din elementele definitorii ale contractului colectiv: acesta a fost încheiat pentru o perioadă de trei ani.

Acceptarea interpretării propuse de pârâta intimată și adoptată de instanță ar fi de natură să lipsească de efecte, pentru un an acest contract.

Fiind încheiat pentru o perioadă de 3 ani în mod evident, salariații cărora le este aplicabil acest contract colectiv trebuiau să beneficieze, de trei ori, de acest drept, ori interpretarea intimatei presupune acordarea acestui drept doar de două ori, în anii 2009 și 2010.

Conform art.43 alin.2 lit.”a”, toți salariații încadrați în ramura transporturi beneficiază de acest drept salarial numit al 13-lea salariu, atât în anul 2008, cât și în anii 2009 și 2010.

Recurenta a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul neacordării diferențelor de plăți compensatorii, a primei de Paști și a Primei de C, apreciind că în cauză era aplicabil CCM la nivel de unitate și nu CCM la nivel de ramură transporturi cum a apreciat instanța în mod greșit.

În final, recurenta a criticat hotărârea instanței de fond întrucât pârâta a fost obligată la plata primei de dispatch într-un cuantum diferit decât cel solicitat prin acțiune.

Recurenta a criticat totodată hotărârea instanței de fond, arătând că aceasta a admis obligarea pârâtei la plata diferenței reprezentând spor condiții nocive, însă calculat conform bazei stabilite în contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi(conform punctului de vedere al pârâtei) și nu conform bazei din contractul individual de muncă al recurentei(la care i-au fost calculate toate sporurile).

Curtea analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul reclamantei și va admite recursul pârâtei, va casa în parte sentința recurată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare cu privire la prima de dispatch, în vederea efectuării unei expertize contabile.

Cu privire la recursul reclamantei.

a) Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 71¹Codul muncii:

Alineatul 1 al textului indicat precizează că: “În situația în care ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanții salariaților, potrivit art. 69 și 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligația de a notifica în scris inspectoratul teritorial d e muncă și agenția teritorială de ocupare a forței de muncă, cu cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.

Recurenta critică hotărârea raportat la împrejurarea că măsura concedierii colective s-a hotărât de Consiliul de Administrație la 26.02.2008, la a cărui ședință sindicatul reprezentativ nu a fost invitat.

Legea impune în conformitate cu art. 69 alin.1 Codul muncii doar obligația de a iniția consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, cu privire la metodele și mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariați care vor fi concediați, precum și la posibilitatea de atenuare a consecințelor concedierii.

Nici o dispoziție legală nu impune și nici nu sancționează cu nulitatea absolută situația invocată de către reclamantul recurent, anume, stabilirea de către angajator, în forul de conducere și fără invitarea reprezentanților salariaților, a măsurilor de concediere colectivă.

Articolul art.69 Codul muncii reglementează obligația informării sindicatelor asupra intenției de realizare a unor concedieri colective, de a se iniția în acest sens consultări cu partenerii sociali, cu prezentarea tuturor informațiilor necesare identificării soluțiilor (motivația măsurii preconizate, numărul și categoriile de salariați afectați).

Obligația instituită de art.69 Codul muncii vine în concordanță cu cele statuate prin art. 70 și art. 71¹Codul muncii, referitoare la emiterea notificărilor, iar aceste obligații au fost îndeplinite în cauză.

b) Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel național:

Recurenta critică hotărârea cu motivarea că Tribunalul nu a sancționat în mod corespunzător încălcarea săvârșită de patronat prin nerespectarea termenului de 30 de zile între momentul notificării intenției de realizare a concedierii colective și aplicarea măsurii, respectiv 4.04.2008.

Articolul 69 Codul muncii nu explicitează noțiunea de “timp util”, astfel că art. 79 din CCM la nivel de ramură prevede următoarele: “Prin sintagma timp util se înțelege: – la întreprinderile cu peste 250 de salariați, cu 30 de zile înainte de notificarea prevăzută la art. 71¹din Codul muncii, cu modificările ulterioare”.

În speță, societatea a comunicat Sindicatului Lucrătorilor încă de la 3.03.2008 intenția de concediere colectivă, astfel cum rezultă din ul la Notificarea nr.2357/3.03.2008 înregistrat sub nr.2580 din 7.03.2008 și primit de reprezentanții sindicatului în data de 10.03.2008.

c) În privința emiterii deciziilor de concediere anterior împlinirii termenului de 60 de zile, stabilit prin notificarea de anunțare a intenției de concediere colectivă, conform dispozițiilor art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel național și art. 71¹din Codul muncii și această critică este nefondată.

Recurenta apreciază că prin emiterea deciziei de concediere la 6.05.2008 au trecut numai 56 de zile – prin raportare la 10.03.2008 momentul transmiterii notificării de concediere – și nu 60 de zile, cum prevăd dispozițiile art. 79 din prin raportare la art. 71¹Codul muncii.

Motivarea referitoare la modalitatea de calcul a acestei perioade – anume cu luarea în calcul a zilei de comunicare către reprezentantul sindical a la notificare – este neîntemeiată, întrucât termenul de inițiere a concedierii colective a fost prorogat în corelare cu data la care angajatorul și-a făcut intenția de reorganizare și concediere colectivă, în speță la 3.03.2008.

Articolul 71¹Codul muncii, impune respectarea de către patronat a unui termen de cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere, calculat de la data comunicării notificării scrise reglementate de acest text. Ori, în cauză, față de data de 4.04.2008 a notificării formulate în temeiul art. 71¹Codul muncii, emiterea deciziei reclamantului a respectat această cerință legală.

d). O altă critică vizează nerespectarea termenului de informare a organizației sindicale, cu 45 de zile înaintea luării măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.

Textul art. 81 din CCM la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008- 2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a, nr. 3/11.02.2008 dispune în sensul că, în cazul reducerilor de personal efectuate la societățile supuse acestor CCM, determinate de restrângerea activității, retehnologizare, automatizare și robotizare a procesului de producție, patronul va pune la dispoziția organizației sindicale, cu 45 de zile calendaristice anterioare – justificarea tehnico-economică în legătură cu măsurile privind posibilitățile de redistribuire a personalului, modificarea programului de lucru, etc. precum și va informa organizația sindicală asupra motivelor ce stau la baza reducerii numărului de salariați.

Ne însușim considerentele Tribunalului Constanța, în sensul că acest termen nu se constituie într-o condiție de validitate, nefiind deci susceptibil a produce vreo nulitate, nerespectarea acestora atâta timp cât oricum s-a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 79 din CCM la nivel național, aceste prevederi urmăresc protejarea salariaților de a cunoaște prin intermediul sindicatelor și de a face în termen util propuneri pentru evitarea disponibilizărilor.

e)Reclamantacritică hotărârea și sub aspectul încălcării dispozițiilor contractelor colective de muncă în vigoare privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere.

Recurenta învederează încălcarea prevederilor art. 81 din CCM la nivel național și art. 83 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, dar trebuie arătat că aceste prevederi legale creează cadrul negocierilor între patronat și sindicat/reprezentanții salariaților în vederea identificării condițiilor concrete de reducere a personalului.

În cuprinsul acestei critici se arată și faptul că în luna februarie 2008, din totalul celor 100 de docheri angajați ai “”, pentru 45, s-au modificat contractele individuale de muncă, prin schimbarea funcției în cea de “mecanizator”, însă reclamantul nu a investit Tribunalul cu o cerere având ca obiect sancționarea măsurii de modificare unilaterală a contractului individual de muncă sub acest aspect.

Pe de altă parte, condensarea și preluarea unor atribuții de către unii dintre salariați, în condițiile desființării altor posturi de natura celor menționate în notificarea datată 3.03.2008 nu este nelegală, câtă vreme angajatorul are posibilitatea de a stabili posturile căror salariați sunt afectate de reorganizare, sindicatul având dreptul de a propune, la rândul său, punctual, alte măsuri.

Trebuie arătat și faptul că nu a propus, cu ocazia formulării adresei din 21.03.2008, impunerea unor criterii de selecție, ci doar inițierea unor cursuri de formare profesională pentru cei supuși concedierii.

Criticile referitoare la angajarea altor persoane după efectuarea concedierilor colective cu încălcarea dispozițiilor art.72 din Codul muncii nu poate fi primită, situația de fapt fiind corect reținută din acest punct de vedere de Tribunalul Constanța, care după verificarea comparativă a atribuțiilor categoriilor de personal nou angajate a stabilit că prin fișa postului acestea sunt diferite de cele ale personalului concediat.

Pe de altă parte, nerespectarea prevederilor art. 72 din Codul muncii nu se poate constitui într-un temei de nulitate a deciziei de concediere întrucât ea este ulterioară și nu concomitentă sau anterioară emiterii actului, ea putându-se eventual constitui într-un motiv de nulitate a contractelor colective individuale nou încheiate.

Având în vedere că în cuprinsul recursului au fost conturate și alte aspecte are vizează legalitatea concedierii, se va analiza în ansamblu situația arătată de societatea pârâtă – prin prisma dificultăților economice evocate și reținute în mod judicios de Tribunalul Constanța.

În acest context, se va avea în vedere faptul că documentația prezentată la dosar (decizia Consiliului de Administrație întrunit la 26.02.2008, organigrama anterioară și ulterioară concedierii colective, raportul administratorilor societății pentru perioada 1.01.-31.12.2007, hotărârea din 17.04.2008 cu privire la aprobarea situației financiare a societății) atestă că “” a finalizat anul 2007 cu pierderi în ansamblul înregistrării unor cheltuieli totale mai mari decât veniturile, determinate îndeosebi de reducerea traficului de mărfuri ca urmare a închiderii unor capacități de producție naționale în domeniul produselor chimice, dar și de greva generală a salariaților, derulată pe perioada 26.10.2007-14.01.2008, care au condus la neoperarea în cursul lunii noiembrie a nici unei nave și operarea în luna decembrie 2007 unui volum de cca. 12% din traficul realizat în aceeași perioadă a anului precedent.

Faptul că ulterior concedierii, în cadrul “” au fost realizate angajări nu contrazice demersul angajatorului, fiind dovedit că personalul nou angajat s-a încadrat, ca titulatură a funcției și a atribuțiilor locului de muncă, în structura noii organigrame.

Pe cale de consecință, se va reține că, procedura concedierii colective nu a fost inițiată și derulată contrar legii, astfel că măsura desfacerii contractului individual de muncă al reclamantului a fost legală și temeinică.

O altă critică vizează respingerea pretenției referitoare la plata salariului 13 pentru anul 2007.

Critica va fi respinsă ca nefondată, întrucât această dispoziție nu s-a regăsit în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură (art. 42 (2) decât în forma publicată la 11.02.2008.

Prin urmare, acest drept nu va putea fi pretins cu titlu retroactiv pentru o perioadă care nu intră sub incidența dispozițiilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a, nr. 3 din 11.02.2008.

În ceea ce privește diferențele de plăți compensatorii, prima de Paști și Prima de C, în mod corect prima instanță a apreciat că în cauză este aplicabil CCM la nivel de ramură transporturi.

Conform art. 25 al.3 din legea 130/1996 regula referitoare la efectele contractelor colective de muncă este cea a aplicării lor de la data înregistrării părțile având posibilitatea de a conveni ca data aplicării să fie ulterioară celei de înregistrare.

Aceste dispoziții legale se coroborează cu cele ale art. 23 al.1 care prevăd că un contract colectiv de muncă se încheie pe o perioadă determinată care nu poate fi mai mică de 12 luni.

În speță, față de prevederile legale enunțate mai sus, CCM la nivel de societate își producea efectele până la data de 27.09.2007.

În plus, art. 13 din legea 168/1999 dispune în sensul că pe durata valabilității unui contract colectiv de muncă salariații nu pot declanșa conflicte de interese cu excepțiile strict prevăzute de lege, inaplicabile în speță.

Din documentația transmisă Direcției de muncă rezultă că sindicatul a precizat că în perioada 27.08 – 28.09.2007 au avut loc negocieri între parteneri sociali pentru a se ajunge la modificarea anumitor clauze ale contractului. În cadrul conflictului de interese a fost parcursă procedura concilierii, iar la data de 23.10.2007 a fost anunțată greva generală, grevă a cărui legalitate a fost recunoscută de instanțele judecătorești.

În aceste condiții, este evident, că efectele CCM la nivel de unitate au încetat la data de 27.09.2007.

În ceea ce privește prima de dispatch, instanța nu poate stabili suma exactă cuvenită reclamantei, deoarece determinarea ei nu poate fi făcută prin simpla împărțire a sumei obținută de pârâtă pentru operațiunile efectuate de societate pentru perioada 1.01.2007 – 31.06.2007, la numărul de salariați, ci numai după scăderea cheltuielilor suportate de unitate, urmând a se stabili de asemenea, care sunt salariații ce pot beneficia de această primă în raport de contribuția adusă la obținerea acestei prime.

Cât privește sporul pentru condiții nocive prima instanță a calculat diferențele de drepturi bănești aferente acestui spor raportat la contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.

Susținerile reclamantei că diferența de 5% trebuia calculată în raport de prevederile CCM la nivel de unitate, în conformitate cu care sporul pentru condiții nocive se aplică la salariul de bază al fiecărui salariat sunt nefondate, de vreme ce salariații prin sindicat au solicitat calcularea acestui spor raportat la CCM la nivel de ramură.

Astfel, prin adresa nr.2068/25.02.2008 Sindicatul Lucrătorilor a solicitat pârâtei să se conformeze CCM – la nivel de ramură transporturi, în ceea ce privește plata sporului de nocivitate de 10% către toți salariații.

Cu privire la recursul pârâtei “”.

În conformitate cu dispozițiile art. 42 alin. 1 lit. “d” din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 2837/27.12.2006: “în domeniul transportului naval primele plătite de către armatori (dispatch money), indiferent de pavilionul navei, pentru operarea navelor în porturi într-un termen mai scurt decât cel prevăzut de normele portuare, se încasează de către unitățile de operare portuare care au efectuat operațiunile de încărcare-descărcare a navei respective. Prima de operare cu celeritate (dispatch money) va fi folosită pentru acordarea de premii salariaților care au contribuit direct la încasarea acesteia.

(2) Condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondurile de stimulare sau de premiere, precum și perioada la care se acordă cota parte cuvenită salariaților, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și, după caz, instituție”.

Din prevederile contractului colectiv de muncă invocate mai sus, rezultă în mod clar că prima de operare cu celeritate va fi folosită pentru acordarea de premii salariaților care au contribuit la încasarea lor.

money reprezintă suma de bani care se plătește de către beneficiar operatorului portuar atunci când acesta din urmă, prin angajarea și folosirea de resurse suplimentare reușește să presteze operațiunea într-un timp mai scurt decât timpul prevăzut în contractul încheiat între beneficiar și operatorul portuar.

Contribuția directă a salariaților la realizarea dispatch-ului poate fi reținută atunci când acestea participă la diminuarea timpului de operare față de cel contractual, în funcție de atribuțiile pe care le au în procesul tehnologic utilizat pentru operațiunile de încărcare-descărcare.

Față de susținerile contradictorii ale părților, în cauză era utilă efectuarea unei expertize tehnice contabile prin care expertul să stabilească care sunt salariații care au contribuit în mod direct la încasarea primei de operare cu celeritate (dispatch money) și care este cuantumul sumei încasată de pârâtă cu titlu de dispatch pentru perioada 1.01.2007-iunie 2007.

Prin raportul semestrial privind situația economico-financiară și analiza activității ” la data de 30.06.2007, s-a menționat că în semestrul I 2007 veniturile societății au crescut și că această creștere se datorează depășirii ratelor de operare a navelor.

Expertiza reprezintă un mijloc de dovadă la care instanța sau părțile por recurge atunci când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt sunt necesare cunoștințe de specialitate dintr-un anumit domeniu de activitate.

Atât timp cât părțile s-au înțeles prin contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi să acorde prime de celeritate doar salariaților care au contribuit direct la încasarea ei, iar pârâta susține că datorită perfecționărilor tehnologice contribuția factorului uman a scăzut, se impunea efectuarea unei expertize tehnice pentru lămurirea acestor aspecte.

Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea a casat în parte sentința recurată cu privire la obligarea pârâtei la achitarea primei de dispatch pe perioada 1.01.2007-iunie 2007 și a trimis cauza la aceeași instanță spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize tehnice contabile, cu obiectivele arătate în considerentele expuse mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Cu opinie majoritară

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta, domiciliată în C,-, -.A,.18, județul C, împotriva sentinței civile nr.556/14.04.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța.

Admite recursul formulat de pârâta SC SA, cu sediul în C, 54, Port, județul C, împotriva aceleiași sentințe civile.

Casează în parte sentința recurată cu privire la prima de dispatch și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Constanța în vederea efectuării unei expertize contabile.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 13.10.2009.

Președinte, Judecători,

– – – –

Grefier,

– –

Jud.fond. /

Red.dec.jud. /29.10.2009

Tehnoredact.gref.-/

4ex./30.10.2009

OPINIE SEPARATĂ

JUDECĂTOR

Contrar opiniei majoritare, consider că recursul reclamantei trebuia admis iar sentința recurată modificată în parte în sensul obligării pârâtei la plata sumelor pretinse în cererea introductivă cu titlu de plăți compensatorii pentru concediere, primă de C și primă de Paști iar recursul pârâtei trebuia respins pentru următoarele considerente:

Contractele colective de muncă aplicabile:

În cauză, cererea introductivă este întemeiată pe anumite prevederi cuprinse în contracte colective de muncă în timp ce pârâta susține inaplicabilitatea acestora. Ca urmare, apare a fi esențial a se stabili ce contracte colective de muncă erau aplicabile în perioada pentru care se pretind drepturile bănești.

În cauză este aplicabil Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sub nr. 2895/29.12.2006 și publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 5 din 29.01.2007.

Pentru anul 2007, societății pârâte i-a fost aplicabil Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2006-2007, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sub nr. 357/22.02.2006 și publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 6 din 14.04.2006.

Pentru anul 2008, societății pârâte i-a fost aplicabil Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sub nr. 722/24.01.2008 și publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din 11.02.2008.

Referitor la contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăți, se constată că acesta a fost înregistrat la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Constanța sub nr. 19510/27.09.2006.

În ceea ce privește perioada pentru care s-a încheiat acest contract colectiv de muncă, părțile au optat pentru indicarea datei calendaristice până la care acesta este valabil, respectiv data de 31.08.2007, astfel cum este stipulat în mod expres în art. 7 pct. 1.

Așadar, părțile nu au optat pentru indicarea perioadei pentru care se încheie acest contract colectiv de muncă și ca urmare nu se pune problema de a calcula acest termen și de a stabili momentul de la care el începe să curgă și momentul la care se împlinește.

Este cert așadar că acest contract colectiv de muncă s-a stabilit a fi aplicabil până la o dată clar indicată respectiv 31.08.2007.

Pe de altă parte, art. 7 pct. 3 din același contract, stabilește că dacă nici una din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv încă un an calendaristic.

Pârâta susține că a denunțat acest contract în data de 03.08.2007. Astfel, cu adresa nr. 4403/03.08.2007, primită de Sindicatul Lucrătorilor în aceeași zi (aspect necontestat), pârâta a invitat organizația sindicală la negocieri

pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă, indicând în mod expres că această adresă “reprezintă și manifestarea de voință a patronului în sensul denunțării actualului contract colectiv, în sensul precizat de art. 7 alin. (3) din convenția încheiată la nivelul unității de către partenerii sociali”.

Dar, pentru a opera denunțarea contractului colectiv era necesar ca denunțarea acestuia să aibă loc cu cel puțin 30 de zile înainte de împlinirea datei până la care părțile au convenit că este aplicabil, adică cel mai târziu la data de 01.08.2007.

Cum declarația de denunțare a contractului colectiv de muncă a intervenit la 03.08.2007, rezultă că aceasta nu s-a făcut în termenul convenit de părți.

Or, la împlinirea termenului convenit de părți pentru denunțarea contractului, dacă aceasta nu s-a făcut, s-a produs efectul prelungirii aplicabilității acestuia.

Contractul colectiv de muncă și-a prelungit efectele iar încetarea efectelor lui nu mai putea avea loc, conform voinței părților, decât prin încheierea unui nou contract colectiv de muncă sau prin împlinirea unui termen de 12 luni, o denunțare ulterioară a acestui contract, din partea oricărei părți, neputând produce efecte.

Ca urmare acest contract colectiv de muncă era aplicabil.

Pârâta susține în esență că acest contract colectiv de muncă nu mai era aplicabil întrucât în realitate el ar fi fost valabil până la data de 27.09.2007, având în vedere data înregistrării lui la C și prevederile art. 25 al.3 și art. 23 al.1 din Legea nr. 130/1996. De aceea, pârâta apreciază că denunțarea contractului s-a făcut cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost valabil.

Această susținere nu poate fi însă primită.

Astfel, este adevărat că între data înregistrării acestui contract, dată de la care produce efecte, și data de 31.08.2007 stabilită de părți a fi data limită de valabilitate a acestuia, nu este un interval de minimum 12 luni cum prescrie art. 23 al.1 din Legea nr. 130/1996 și art. 242 din Codul Muncii.

Dar, nu se poate considera că prin efectul legii, contrar voinței părților și de drept, acest contract colectiv de muncă și-ar fi prelungit valabilitatea până la 27.09.2007, deși părțile au stabilit termenul limită de 31.08.2007.

Astfel, pe de o parte, deși potrivit art. 24(1) din Legea nr. 130/1996, clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 (adică cu încălcarea limitelor și condițiilor prevăzute de această lege) sunt lovite de nulitate, potrivit alineatului 2 al aceluiași articol, nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate.

Dar, art. 283 al.(1) lit. d din Codul Muncii, prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate pe toată durata existenței contractului, ceea ce înseamnă că ulterior nu mai pot fi cerute.

Așadar, deși legea folosește sintagma “sunt lovite de nulitate”, care poate conduce la interpretarea că este vorba de o nulitate absolută, în realitate nulitatea nu operează de drept, ci numai dacă este invocată de persoana interesată, ceea ce înseamnă că instanța nu o poate invoca din oficiu și nu poate fi invocată oricând ci numai pe durata existenței contractului, ceea ce înseamnă că ulterior nu mai poate fi invocată, regimul juridic al acestei nulități nefiind deci cel specific nulității absolute.

Or, pârâta nu a invocat nulitatea acestei clauze și nu s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă că aceasta este nulă întrucât ar conduce la un termen de valabilitate a contractului colectiv de muncă inferior celui minim stabilit de lege de 12 luni.

Așadar, în condițiile expuse, chiar dacă art. 7 pct. 1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității ar contraveni art. 23 al.1 din Legea nr. 130/1996 trebuie reținută voința părților care au stabilit data de 31.08.2007 ca dată limită de aplicare a acestui contract, dată în raport de care se determină data limită de denunțare a contractului.

Pe de altă parte, adresa de înaintare a contractului colectiv de muncă în vederea înregistrării, adresă emisă de societatea pârâtă, are numărul 302/27.09.2006, deși reclamanta susține că părțile semnaseră anterior contractul colectiv de muncă, respectiv la 31.07.2006 si conveniseră ca perioada de valabilitate, inițială, de un an este pana la 31.08.2007.

Pârâta nu a făcut dovada că acest contract colectiv de muncă ar fi fost semnat la o dată ulterioară, eventual din culpa organizației sindicale sau că negocierile s-ar fi prelungit din diverse motive.

Ca urmare, pârâta este în culpă pentru neînregistrarea imediată a contractului colectiv de muncă și ca urmare nu poate invoca propria turpitudine pentru a evita plata drepturilor salariale stabilite de acest contract colectiv de muncă.

În sfârșit, termenul legal minim de 12 luni pentru care trebuie încheiat contractul colectiv de muncă este un termen stabilit și în favoarea angajaților, pentru a li se asigura stabilitatea condițiilor de muncă și siguranța veniturilor.

Ca urmare, în interpretarea și aplicarea contractelor de muncă trebuie avut în vedere interesul salariaților, mai ales atunci când este vorba de aplicarea unor măsuri de protecție în cazul concedierii colective.

Ca urmare nu poate fi primită interpretarea pârâtei în sensul de nu aplica acest contract colectiv de muncă și în consecință de a recunoaște salariaților drepturi compensatorii pentru concedierea colectivă mai mici.

Mai trebuie avut în vedere că din formularea art. 7 pct. 3 din contractul colectiv de muncă, care stabilea că prelungirea valabilității acestuia se face până la încheierea unui nou contract colectiv de muncă și cel mai târziu până la împlinirea unui termen de 12 luni, rezultă că până la împlinirea acestui termen, chiar și imediat după data de 31.08.2007, părțile aveau posibilitatea și obligația de a începe negocierea unui nou contract colectiv de muncă, fără ca vechiul contract colectiv de muncă să își înceteze aplicabilitatea.

Ca urmare, solicitarea ulterioară a Sindicatului Lucrătorilor de a începe negocierea unui nou contract colectiv de muncă nu poate fi interpretată ca o recunoaștere a încetării valabilității contractului colectiv de muncă înregistrat în data de 27.09.2006 ci dimpotrivă reprezintă o acțiune care încadrează în sfera manifestărilor de voință făcute în aplicarea art. 7 pct.3 din contractul colectiv de muncă.

Astfel, nu se poate considera că pe perioada negocierilor era aplicabil contractul colectiv de muncă la nivel de ramură întrucât această situație apare doar atunci când termenul de aplicare a contractului colectiv de muncă a expirat fără ca acesta să-și prelungească valabilitatea și fără ca părțile să fi negociat și să fi semnat un nou contract colectiv de muncă, deci dacă după expirarea acestui termen încep sau continuă negocierile, fiind aplicabil art. 247 din Codul Muncii.

În cazul de față însă, părțile au convenit prelungirea termenului de aplicare a contractului până la încheierea unui nou contract colectiv de muncă, ceea ce presupune aplicarea acestuia și pe perioada negocierii noului contract, premergătoare datei încheierii acestuia, dată la care înceta aplicabilitatea vechiului contract colectiv de muncă, art. 7 pct. 3 din contractul colectiv de muncă presupunând efectuarea de negocieri pentru un nou contract colectiv de muncă în perioada în care s-a prelungit aplicabilitatea vechiului contract.

Apoi, faptul că Sindicatul Lucrătorilor a declanșat conflictul de interese nu înseamnă că implicit ar fi recunoscut încetarea efectelor contractului colectiv de muncă întrucât din conținutul cererii de conciliere prealabilă înregistrată de sindicat la C sub nr. 23741/04.10.2007 rezultă că solicitările organizației sindicale vizau drepturi salariale, urmărindu-se punerea de acord a contractului colectiv de muncă existent, ale cărui clauze se solicita a fi păstrate, cu noul contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior, fiind deci vorba de o negociere anuală în sensul art.3 al.2 raportat la alineatul 4 din Legea nr. 130/1996 și deci încadrându-se în prevederile art. 12 lit. e) din Legea nr. 168/1999, caz în care greva este posibilă, în conformitate cu art. 13 al.2 din Legea nr. 168/1999.

Astfel, faptul că contractul colectiv de muncă înregistrat în data de 27.09.2006 își prelungise aplicabilitatea, astfel cum s-a arătat, nu excludea obligația de a purta negocieri colective anuale cu privire la salarii, durata timpului de lucru, programul de lucru și condițiile de muncă sensul art.3 al.2 raportat la alineatul 4 din Legea nr. 130/1996 iar părțile au ajuns la divergență la negocierea anuală obligatorie privind salariile, durata timpului de lucru, programul de lucru și condițiile de muncă în sensul art. 12 lit. e din Legea nr. 168/1999, caz în care art. 13 al.2 din aceeași lege permite declanșarea grevei.

Totuși, problema legalității grevei declanșate ulterior și o eventuală răspundere a organizatorilor nu fac obiectul acestei cauze.

Pe de altă parte, faptul că președintele organizației sindicale ar fi apreciat în raporturile cu pârâta că, începând cu data de 01.01.2008, relațiile de muncă în cadrul SC SA se vor desfășura conform prevederilor contractelor colective încheiate la nivel superior (așa cum rezultă din adresa înregistrată la pârâtă sub nr. 0242/11.01.2008) nu poate fi considerată ca o declarației a însăși organizației sindicale în sensul că acest contract colectiv de muncă, înregistrat în data de 27.09.2006, nu mai este valabil (în cauză nu rezultă că organele de conducere ale sindicatului ar fi exprimat un acord pentru încetarea efectelor contractului colectiv de muncă în sensul art. 33 al.1 lit. c din Legea nr. 130/1996) și nu poate fi opusă nici instanței nici părții adverse pârâtei într-o cauză precum cea de față, în care organizația sindicală nu mai reprezintă interesele acesteia.

Apoi, această susținere nu poate fi interpretată nici ca o recunoaștere a efectelor declarației de denunțare a contractului colectiv de muncă făcută de pârâtă întrucât, în condițiile în care aceasta nu s-a făcut în termenul contractual, aceasta ar fi însemnat o modificare unilaterală a contractului colectiv de muncă sau o renunțare la beneficiul aplicării art. 7 din contractul colectiv de muncă care nu se poate face sub forma unei opinii exprimate de președintele organizației sindicale ci doar printr-o hotărâre a organelor de conducere ale sindicatului.

Cum între părți nu a intervenit un nou contract colectiv de muncă până la data de 06.05.2008 iar denunțarea contractului colectiv de muncă de către pârâtă nu a avut efecte, rezultă că la data concedierii era aplicabil contractul colectiv de muncă înregistrat în data de 27.09.2006, cu toate consecințele ce decurg din această împrejurare.

Cuantumul drepturilor pretinse:

Întrucât drepturile bănești pretinse își au temeiul în contractele colective de muncă aplicabile, temeinicia cererilor privind aceste drepturi va fi analizată pentru toate aceste cereri împreună.

a) referitor la indemnizația de concediere:

Potrivit art. 132 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate în cazul desfacerii contractului individual de muncă ca urmare a reducerii personalului prin desființarea de posturi, ca urmare a reorganizării, în cazul reducerii parțiale a activității și în cazul modernizării activității sau achiziționării unor noi tehnologii de lucru, salariații beneficiază de o plată compensatorie de 6 salarii medii tarifare pentru cei cu o vechime de cel mult 5 ani, 8 salarii medii tarifare pentru cei cu o vechime între 5 și 10 ani și 10 salarii medii tarifare pentru cei cu o vechime peste 10 ani.

În cauză, reclamanta a susținut că a primit un număr mai mic de salarii compensatorii, corespunzător prevederilor cuprinse în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, aspect recunoscut de pârâtă, care a apreciat că acest contract era aplicabil întrucât contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate nu mai era aplicabil, fiind denunțat.

Așa cum s-a arătat, contrar susținerilor pârâtei, era aplicabil contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate și înregistrat în data de 27.09.2006.

Articolul 80 al.(1) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 stabilește ca la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, salariații să primească, pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, și o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate.

Acest nivel este un nivel minim. Cum reclamanta a primit doar echivalentul a 6 salarii de bază brute, cum susțin ambele părți, în măsura în care între această sumă și suma la care avea dreptul conform art. 132 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pârâte, reclamanta are dreptul la plata acestei diferențe de către pârâtă.

Contrar art. 287 din Codul Muncii, pârâta nu a dovedit că în raport de vechimea avută reclamanta ar avea dreptul la o compensație egală cu un număr mai mic de salarii medii tarifare sau că între compensația deja primită și cea calculată în conformitate cu art. 132 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății nu ar exista nici o diferență. De altfel suma pretinsă cu acest titlu în acțiune nu a fost contestată sub aspectul cuantumului, pârâta invocând numai aspecte referitoare la aplicabilitatea contractului colectiv de muncă, care au fost înlăturate de instanță pentru considerentele deja expuse.

b) referitor la primele pentru sărbătorile de Paști și

În contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pârâte, la art. 96 se prevede acordarea unor prime după cum urmează: 500 lei pentru sărbătoarea Cului, 230 lei pentru sărbătoarea și 100 lei pentru sărbătoarea din 15 august.

Nici în acest caz, contrar art. 287 din Codul Muncii, pârâta nu a contestat cuantumul acestor prime și nici nu a probat că le-ar fi plătit.

Față de considerentele expuse cu privire la aplicabilitatea contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul societății, în condițiile în care nu s-a dovedit plata acestor sume și anterior datei concedierii se celebraseră deja sărbătorile de C și Paști, pârâta trebuia obligată pârâta și la plata sumelor de 500 lei cu titlu de primă pentru C și 230 lei cu titlu de primă pentru Paști.

c) referitor la cel de al 13-lea salariu:

În justificarea pretențiilor sale, reclamanta invocă prevederile art. 43 al.2 lit. a din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi fără a indica despre ce contract este vorba sub aspectul perioadei de aplicabilitate.

Așa cum s-a mai arătat, pentru anul 2007, societății pârâte i-a fost aplicabil Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2006-2007, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sub nr. 357/22.02.2006 și publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 6 din 14.04.2006.

Articolul 43 (2) din acest contract colectiv de muncă prevede următoarele: “În situația în care patronul nu va asigura pe durata zilei de lucru, parțial sau total, condițiile necesare realizării sarcinilor de serviciu, el este obligat să plătească salariul de bază minim brut al fiecărui salariat pentru toată perioada de timp cât activitatea de bază a acestuia a fost întreruptă”.

Este adevărat că în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sub nr. 722/24.01.2008 și publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din 11.02.2008, la Art. 43(2) lit. a), se stabilește că un alt este, între altele și “al 13-lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent și va fi acordat în primul semestru al anului următor”.

Dar, acest drept este un drept stabilit pentru anii 2008, 2009 și 2010. Pentru anul 2008 acest drept urmează a se plăti în anul 2009.

Pentru anul 2007 drepturile salariaților au fost stabilite în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2006-2007.

În cuprinsul acestuia nu se specifică un astfel de drept și nu s-a invocat, nici probat, că un asemenea drept ar fi fost stabilit în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății.

Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 nu poate să prevadă retroactiv drepturi salariale.

Ca urmare cererea pentru acordarea acestui drept în mod corect a fost respinsă.

d) referitor la prima de celeritate (despach money) pentru perioada 01.01.2007 – 31.06.2007:

Prin sentința civilă nr. 518/25.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, pârâta a fost obligată la cererea unui număr mare de salariați, reprezentați de Sindicatul Lucrătorilor, să achite salariaților premii corespunzătoare primei de dispach achitate pe perioada 01.01.2007 – iunie 2007, conform art. 42 al.1 lit.d din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi modificat.

Într-adevăr, potrivit art. 42 alin. 1 lit. d) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2006-2007, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional înregistrat sub nr. 2837 din 27.12.2006 și publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 4 din -, “în domeniul transportului naval, primele plătite de către armatori (dispatch money), indiferent de pavilionul navei, pentru operarea navelor în porturi, într-un termen mai scurt decât cel prevăzut de normele portuare, se încasează de către unitățile de operare portuare care au efectuat operațiunile de încărcare-descărcare a navei respective. Prima de operare cu celeritate (dispatch money) va fi folosită pentru acordarea de premii salariaților care au contribuit direct la încasarea acesteia”.

Din modul de formulare a dispozitivului sentinței indicate anterior, rezultă că în acea cauză nu a fost vorba de o acțiune în pretenții, prin care să se urmărească stabilirea obligației de plată a acestei prime în concret pentru fiecare salariat, ci a fost vorba de impunerea unei obligații de a face respectiv de a respecta prevederile contractului colectiv la nivel de ramură în sensul art. 283 al.1 lit. e din Codul Muncii, având ca temei prevederile art. 11 al.1 lit. c din Legea nr. 130/1996.

Hotărârea judecătorească respectivă are caracter executoriu.

În cauza de față, reclamanta, față de neexecutarea obligației prevăzute de art. 42 alin. 1 lit. d) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2006-2007, astfel cum a fost modificat și față de neexecutarea sentinței civile nr. 518/25.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, a formulat o cerere în pretenții în care solicită obligarea în concret a pârâtei la plata sumei de 3.562 lei.

Pârâta a invocat cu privire la această cerere excepția prematurității susținând că suma reprezentând prima de celeritate nu s-a stabilit, urmând a fi stabilită într-o comisie paritară. În recurs, cu privire la aceleași aspecte, pârâta a invocat depășirea limitelor puterii judecătorești de către instanța de fond.

Această excepție este nefondată întrucât angajatorul nu poate aprecia că acest drept nu s-a născut în absența negocierilor dintre patronat și sindicat.

Lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, stabilit prin contractul colectiv de muncă, de a beneficia de aceste prime.

Mai mult, refuzul sau tergiversarea punerii în a unei hotărâri judecătorești care obliga pârâta să respecte obligația stabilită prin art. 42 alin. 1 lit. d) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2006-2007, astfel cum a fost modificat, constituie o negare în substanța sa a dreptului de acces la o instanță.

Obligarea pârâtei la plata acestor drepturi nu poate constitui depășire a limitelor puterii judecătorești întrucât în cauză, instanța de fond nu a făcut decât să dea eficiență unor prevederi contractuale nerespectate de către pârâtă.

Cu privire la fondul acestei cereri, se reține că pentru determinarea acestei valori a fost avut în vedere numărul total de angajați, ca și cum ar fi contribuit cu toții la obținerea sumelor provenite din primele plătite de armatori pentru operarea navelor cu celeritate.

Pârâta nu a dovedit că reclamanta nu ar fi avut posibilitatea în mod obiectiv și față de atribuțiile sale de serviciu să contribuie direct la încasarea acestei prime și ca urmare nu ar avea dreptul să primească o parte din aceasta.

Contrar art. 287 din Codul Muncii, pârâta nu a probat că valoarea acestei prime ar fi mai mică iar în cazul în care ar fi dovedit că un număr mai mic de angajați a contribuit la obținerea primelor atunci suma rezultată pentru fiecare angajat ar fi fost potrivit regulilor matematice mai mare decât cea pretinsă.

Pârâta recunoaște încasarea de la armatori a sumei de 1.099.478,72 lei cu titlu de primă de celeritate, dar susține că acordarea primelor către angajați din această sumă ar duce la afectarea situației sale economice.

Astfel de argumente nu pot fi primite în condițiile în care contractul colectiv de muncă la nivel de ramură impune această obligație, pârâta neputând invoca astfel de motive pentru a nega însăși prevederile contractului colectiv de muncă, contrar art. 11 din Legea nr. 130/1996 și art.241 din Codul Muncii.

Apoi, susținerile potrivit cărora anumite sume încasate cu titlu de primă de celeritate sunt obținute pentru activități anterioare datei de 01.01.2007 nu au fost probate prin înscrisuri de evidență contabilă primară.

Susținerea potrivit căreia aceste sume ar fi fost obținute prin folosirea de utilaje mecanice de asemenea nu a fost dovedită prin înscrisuri care să evidențieze navele pentru care s-a obținut prima de celeritate și mărfurile operate în cazul acestor nave.

De altfel, aceste aspecte puteau fi avute în cadrul discuțiilor comisiei paritare care trebuia să stabilească prima de celeritate care se acordă salariaților, pârâta fiind în culpă pentru faptul că nu s-a stabilit acest cuantum al primelor așa încât nu poate invoca propria culpă pentru a se exonera de obligația stabilită în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii transporturi. Pârâta nu a probat că respectiva comisie paritară nu a funcționat din motive care nu îi sunt imputabile.

Nici susținerile privind valoarea netă a sumei reprezentând primă de celeritate nu pot fi primite întrucât formula de calcul propusă de pârâtă, respectiv obținerea valorii nete prin scăderea unor sume reprezentând sporul de suplimentara și toate celelalte sporuri aplicate orelor suplimentare, spor de munca de noapte, remunerările suplimentare pentru depășirea normei de munca, spor pentru munca prestata in zile de sâmbătă, duminică sau sărbători legale, amortizările investițiilor angrenate în operațiunile aducătoare de despatch, este o formulă care nu se regăsește în art. 42 alin. 1 lit. d) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2006-2007, astfel cum a fost modificat.

Ca urmare pârâta trebuia obligată să achite suma pretinsă prin cererea introductivă cu titlu de prima corespunzătoare primei de celeritate pentru perioada 01.01 – 31.06.2007, raportat la un număr de 422 angajați cum a reținut instanța de fond, în condițiile în care reclamantul nu a probat încasarea unei sume totale mai mari de 1.099.478,72 lei.

Aceste motive vizează atât recursul reclamantei cu privire la cererea de acordarea a primei de celeritate cât și recursul pârâtei în care aceasta invocă motivele cuprinse și în întâmpinare și analizate anterior.

Opinia separată nu vizează cererile privind anularea deciziei de concediere, reintegrarea în funcție și plata drepturilor salariale corespunzătoare, în privințaț cărora mă raliez opiniei majoritare.

OPINIE SEPARATĂ JUDECĂTOR

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta pârâtă “”, cu sediul în Port, 54, județul C, împotriva sentinței civile nr. 556/14.04.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu recurenta reclamantă, domiciliată în C,-, -.A,.18, județul

Admite recursul formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 556/14.04.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-.

Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:

Obligă pârâta către reclamant la plata următoarelor drepturi: 10.366 lei cu titlu de plăți compensatorii pentru concediere, 500 lei cu titlu de primă pentru C, 230 lei cu titlu de primă pentru Paști.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2009.

JUDECĂTOR,

jud. – 06.11.2009.

Data: 10.11.2009

CĂTRE,

TRIBUNALUL CONSTANȚA – SECȚIA CIVILĂ

Vă înaintăm, alăturat, spre competentă soluționare dosarul civil nr-, întrucât prin decizia civilă nr. 583/CM/13.10.2009, s-a respins ca nefondat recursul formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr.556/14.04.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța și s-a admis recursul formulat de pârâtă împotriva aceleiași sentințe, s-a casat în parte sentința recurată, cu privire la prima de dispatch și a fost trimisă cauza spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize contabile, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței recurate.

Dosarul conține ______file și are atașat dosarul nr- al Tribunalului Constanța – 390 file (vol.I) și 40 file( vol.II).

PREȘEDINTE COMPLET, GREFIER,

2 ex.

Luni - Sambata: 7:00 - 17:00

[email protected]

Str. Plugarilor 5, București

074 322 6016

Litigii de muncă

What we do and what can you expect from us

Contestație decizie de concediere. Decizia 583/2009. Curtea de Apel Constanta

Monitorizează persoane

Află informaţii suplimentare despre orice dosar GRATIS!

Baroul București

Jooble

Jobsora

Caută orice Dosar în timp real în toate instanţele din România.

Categories

Etichete

Media - Trafic de droguri