O.U.G. nr. 119/2007, art. 5 alin. (3) C. proc. civ., art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a)
La stabilirea competenţei materiale, criteriul valoric presupune însumarea tuturor pretenţiilor solicitate pe calea ordonanţei de plată, atât debitul principal, cât şi penalităţile de întârziere calculate până la data formulării cererii.
C.A. Cluj, s. com., cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1482 din 23 aprilie 2009, în Jurindex
Prin încheierea comercială nr. 169 din 15.01.2009, pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului, de soluţionare a cererii formulate în baza O.U.G. nr. 119/2007, excepţie invocată din oficiu şi, în consecinţă, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii formulate de creditoarea SC H. SRL, în contradictoriu cu debitoarea SC O.D. SRL.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că, prin cererea înregistrată la data de 24.12.2008, creditoarea a solicitat instanţei ca, pe cale de ordonanţă, să fie somată debitoarea să-i achite, în termen de 10 zile, echivalentul în lei la data plăţii al sumei de 24.800 euro, sumă compusă din 4.500 euro, contravaloare lucrări executate, facturate şi neachitate, 20.300 euro daune compensatorii prevăzute în convenţia părţilor, precum şi penalităţi de întârziere de 0,10% pe zi pentru primele 10 zile de întârziere şi de 0,5% pe zi pentru perioada scursă începând cu cea de-a 1 l-a zi până la îndeplinirea obligaţiilor de plată. Totodată, s-a solicitat obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu prezentul dosar şi procedura concilierii.
Creditoarea a susţinut că debitoarea datorează şi penalităţi de întârziere stabilite contractual, care până la data redactării cererii se ridică la suma de 5.895 euro. Pentru faptul că debitoarea a renunţat la executarea lucrărilor contractate cu creditoarea pentru celelalte două construcţii, se solicită daune compensatorii la valoarea stabilită contractual.
In şedinţa publică din 15.01.2009, instanţa, din oficiu, raportat la dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) coroborat cu prevederile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., ţinând cont şi de dispoziţiile art. 158 şi art. 137 alin. (1) C. proc. civ. şi de prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 119/2007, conform cărora cererea privind creanţa dc plată a preţului se depune la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă, a invocat excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cererii raportat la cuantumul pretenţiilor deduse judecăţii.
Astfel, s-a reţinut că, la data formulării cererii de chemare în judecată, 24.12.2008, paritatea leu/euro stabilită de B.N.R. era de 1 euro = 3,9649 lei. întrucât pretenţiile cuantificate formulate de creditoare în funcţie de care se stabileşte competenţa instanţei de solu
ţionare a cauzei sunt în sumă de 24.800 euro, echivalentul în lei 98.329,52 lei, instanţa a apreciat că judecătoriei îi revine competenţa să soluţioneze în primă instanţă litigiul, întrucât acesta are o valoare sub 1 miliard lei vechi.
Deoarece asupra fondului cererii dedus judecăţii, raportat la valoarea obiectului prezentului dosar, este chemată să se pronunţe judecătoria, întrucât aceasta soluţionează cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare sub 1 miliard lei vechi, rezultă că şi asupra cererii având ca obiect emiterea somaţiei de plată în cadrul procedurii reglementate de O.U.G. nr. 119/2007 competenţa revine aceleiaşi instanţe.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea SC H. SRL, solicitând admiterea acestuia, casarea în întregime a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre judecare Tribunalului Comercial Cluj.
In dezvoltarea motivelor de recurs, creditoarea arată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, cu referire la normele de competenţă materială.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a art. 3041 C. proc. civ., Curtea a reţinut următoarele:
La data de 24.12.2008 reclamanta SC H. SRL a formulat la Tribunalul Comercial Cluj o cerere în baza O.U.G. nr. 119/2007 pentru emiterea unei ordonanţe care să cuprindă somaţia de plată a debitoarei SC O.D. SRL, pentru suma de 24.800 euro, din care 4.500 euro reprezentând valoarea lucrărilor executate, iar 20.300 euro daune compensatorii, la care s-au adăugat penalităţi de întârziere de 0,10% pe zi pentru primele 10 zile de întârziere şi de 0,5% pe zi pentru perioada scursă din cea de a 11-a zi, până la îndeplinirea obligaţiilor de plată.
In cuprinsul cererii, creditoarea a cuantificat aceste penalităţi de întârziere, arătând că, până la data redactării acţiunii, penalităţile aferente sumei de 4.500 euro sunt de 5.895 euro, iar cele aferente
sumei de 20.300 euro totalizează 10.759 euro. întrucât din adunarea sumelor de bani pretinse prin cerere rezultă o sumă de peste 100.000 lei, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., raportat la art. 5 din O.U.G. nr. 119/2007, s-a reţinut că soluţionarea cererii pentru emiterea ordonanţei de plată a acestei sume de bani revine în competenţa de primă instanţă a Tribunalului Comercial Cluj.
In consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., recursul creditoarei a fost admis, iar încheierea comercială nr. 169 din 15.01.2009 a fost casată, cu trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii, Tribunalului.
