Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 06 ianuarie 2011, sub nr. 253/98/2011 creditoarea Administraţia Finanţelor Publice Slobozia, cu sediul în mun. Slobozia, b-dul Matei Basarab, nr. 14, judeţul Ialomiţa a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea S.C. C.I. SRL Slobozia, cu sediul în mun. Slobozia, str. Ardealului, bloc 2, sc. C, apt. 3, judeţul Ialomiţa.
În motivarea cererii sale creditoarea a arătat că are o creanţă faţă de debitoare în sumă de 90.266 lei, din care 70.520 lei creanţe garantate reprezentând datorii faţă de bugetul consolidat al statului.
Întrucât această creanţă este certă, lichidă şi exigibilă, depăşeşte valoarea prag reglementată de lege, iar de la data scadenţei creanţei au trecut mai mult de 90 de zile, creditoarea consideră că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se deschide procedura insolvenţei faţă de debitoare.
În dovedirea cererii sale creditoarea a solicitat proba cu înscrisuri.
În drept, creditoarea şi-a întemeiat cererea sa pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006.
Cererea este legal scutită de taxă de timbru potrivit art. 177 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003.
Prin întâmpinare debitoarea S.C. C.I. SRL Slobozia a invocat că în cauză nu se dovedeşte faptul că, creditoarea este titulara unor creanţe în valoarea indicată în cererea introductivă.
Se invocă în acest sens sentinţa comercială nr. 906/F/06.11.2009, în considerentele căreia se consemnează că soldul final debitor aferent conturilor ce privesc bugetul statului este „0”.
Mai mult decât atât debitoarea, având în vedere aceeaşi hotărâre judecătorească prin care în mod irevocabil s-a respins o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de aceeaşi creditoare, a invocat şi autoritatea de lucru judecat.
În raport de întâmpinarea depusă de debitoare, creditoarea a invocat excepţia tardivităţii apărărilor formulate de debitoare, considerând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Mai mult, a arătat creditoarea, din probele dosarului rezultă cu prisosinţă că starea de insolvabilitate a debitoarei este certă, iar în cauză nu poate fi invocată autoritatea de lucru judecat întrucât prin decizia prin care s-a confirmat irevocabilitatea soluţiei instanţei de fond, Curtea de Apel Bucureşti nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei.
Din actele şi lucrările dosarului judecătorul sindic reţine următoarele :
Cu privire la excepţia tardivităţii formulării apărărilor debitoarei judecătorul sindic urmează a o respinge ca inadmisibilă pentru considerentele de mai jos :
Potrivit art. 31 alin. 1 din rezultă că orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzută de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în poate introduce o cerere introductivă.
Termenii cuprinşi în textul mai sus arătat sunt explicitaţi la art. 3 din Legea nr. 85/2006 iar potrivit art. 33 alin. 5 din aceeaşi lege, judecătorul sindic este obligat să verifice dacă sunt îndeplinite sau nu condiţiile admiterii unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei.
În acest sens judecătorul sindic va trebui să aibă în vedere atât susţinerile creditoarei şi probele solicitate de aceasta cât şi apărările debitoarei şi probele propuse de aceasta.
Din economia textelor cuprinse în Legea nr. 85/2006 rezultă că apărările debitoarei împotriva pretinsei stări de insolvenţă invocată de creditoare se pot face fie pe calea contestaţiei reglementate de art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, fie pe calea întâmpinării reglementate de art. 118 alin. 1 Cod procedură civilă cu care legea se completează, potrivit art. 149.
Doar când debitorul optează pentru calea contestaţiei, acesta este ţinut de termenul de 10 zile reglementat de art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006,
Cum în cauză debitorul nu a înţeles să formuleze contestaţie invocarea de către creditoare a termenului de 10 zile apare ca inadmisibilă.
Nefondată apare şi excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţie ridicată de debitoare.
Starea de insolvenţă este o situaţie de fapt şi este definită de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile.
Rezultă aşadar că această stare se referă la o anumită perioadă care însă în cazul de faţă este diferită decât cea avută în vedere de judecătorul sindic care a pronunţat sentinţa civilă nr. 906/F din 06.11.2009, intervalul de 90 de zile reglementat de art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 fiind de asemenea altul decât cel avut în vedere în suspomenita hotărâre, motiv pentru care nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat.
În plus în cauză din motivarea sentinţei comerciale nr. 906/F din 06.11.2009 rezultă mai degrabă că lipsa stării de insolvenţă a fost probată de existenţa unor operaţiuni şi plăţi efectuate de debitoare, situaţie care în prezenta cauză pentru intervalul scurs de la pronunţarea acelei hotărâri şi până la promovarea prezentei acţiuni nu există probe că s-ar mai fi derulat astfel de operaţiuni.
În sfârşit, pe fondul cauzei însă cererea apare ca neîntemeiată.
Potrivit art. 1 şi 3 din Legea nr. 85/2006 procedura insolvenţei se aplică acelui debitor a cărei stare a patrimoniului său se caracterizează prin insuficienţa fondurilor disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile.
O astfel de procedură poate fi declanşată la cererea unui creditor, dacă acesta dovedeşte că are împotriva debitorului o creanţă certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 90 de zile, a cărei valoare depăşeşte 45.000 lei.
Proba îndeplinirii condiţiilor legale necesare deschiderii procedurii insolvenţei cade în sarcina creditorului potrivit art. 1169 Cod civil, care reglementează principiul că oricine face o afirmaţie în faţa instanţei trebuie să o dovedească.
În cauză creditoarea invocă existenţa unor creanţe bugetare pe care aceasta le are împotriva debitoarei, depunând la dosarul cauzei, în sensul dovedirii acestora, un referat al unui inspector asistent din cadrul Serviciului Colectare venituri – Administraţia Finanţelor Publice Slobozia, fişa sintetică şi centralizator datorii ale debitoarei.
Potrivit art. 110 alin. 2 şi 3 din colectarea creanţelor fiscale se face în termenul unui titlu de creanţă sau al unui titlu executoriu.
Titlul de creanţă este actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite potrivit legii.
La art. 107.1 din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 1050/2004 sunt enumerate titlurile de creanţă, enumerare care nu cuprinde şi înscrisuri de natura celor depuse de către creditoare în prezenta cauză, şi prin care aceasta tinde să dovedească existenţa datoriilor pe care debitoarea le are faţă de buget.
Aşa fiind, cum în cauză creditoarea nu a dovedit cu înscrisuri prevăzute de lege creanţele pe care aceasta le are faţă de debitoare, judecătorul sindic urmează a respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta-creditoare Administraţia Finanţelor Publice Slobozia împotriva pârâtei S.C. C.I. SRL Slobozia.
SENTINŢA COMERCIALĂ NR. 508 F DIN
13 MAI 2011 – JUDECĂTOR SINDIC
