C. civ., art. 977
în situaţia unor clauze susceptibile de sensuri diferite, devin aplicabile dispoziţiile art. 977 C. civ., potrivit cărora interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor. în dreptul român, între voinţa reală (internă) şi manifestarea de voinţă (voinţa declarată) prevalează, în principiu, voinţa reală, adică, în formularea art. 977 C. civ., intenţia comună a părţilor.
Or, din actele şi faptele la care s-a făcut referire rezultă că intenţia comună a părţilor a fost numai substituirea uneia dintre
ele cu o tertă societate comercială, deci s-a dorit numai o mo>dificare a contractului, iar nu rezilierea lui, cum în mod inadecvat s-au exprimat părţile.
Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional – C.C.I.R., sentinţa nr. 97 din 25 iunie 1998, în R.D.C. nr. 4/1999, p. 127
Faţă de situaţia expusă şi de actele prezentate, tribunalul arbitrai reţine că între SC S. SRL şi SC F. SRL a intervenit o cesiune de datorie, contract prin care debitorul cedent, în speţă SC S. SRL, transmite datoria sa unei alte persoane (cesionar), în speţă SC F. SRL, care se obligă în locul său faţă de creditor, în speţă SC F.A. SA.
Cesiunea de datorie necesită consimţământul creditorului, creanţa fiind un raport personal în care persoana debitorului, solvabilitatea şi calităţile sale de bun gospodar, au un rol determinant, în cazul de faţă acest consimţământ a fost dat. Spre deosebire de cesiunea de creanţă, reglementată de art. 1391-1404 C. civ., cesiunea de datorie nu este reglementată de legislaţia română; ea este însă permisă în virtutea principiului libertăţii convenţiilor. De la data când creditorul a consimţit la preluarea datoriei, vechiul debitor este liberat, noul debitor înlocuindu-1 în raportul de obligaţie.
Aşa fiind, pretenţiile reclamantei faţă de SC S. SRL sunt lipsite de temei, urmând a fi respinse ca atare.
Din cele expuse rezultă că părţile au folosit termenul de „reziliere a contractului”, în sensul că acesta încetează faţă de SC S. SRL, în locul său devenind parte SC F. SRL, iar nu în sensul că se reziliază în
totalitate. In cazul unor clauze susceptibile de înţelegeri diferite, devin aplicabile dispoziţiile art. 977 C. civ., potrivit cărora interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor. Or, din actele şi faptele la care s-a făcut referire, rezultă că intenţia comună a părţilor (SC S., SC F., iar prin acceptarea substituirii, şi SC F.A.) a fost numai substituirea societăţii S. prin SC F. Deci, numai o modificare a contractului nr. 831/1994, iar nu rezilierea lui, cum în mod inadecvat s-au exprimat părţile. In dreptul român, între voinţa reală (internă) şi manifestarea de voinţă (voinţa declarată) prevalează, în principiu, voinţa reală, adică, în formularea art. 977 C. civ., intenţia comună a părţilor.
In această situaţie, tribunalul arbitrai urmează a soluţiona acest litigiu, atât faţă de S., cât şi faţă de F., în temeiul contractului nr. 831/1994.
