scrise. Semnătura administratorului. Consecinţe
C. com., art. 46
împrejurarea că pe factură nu a fost aplicată ştampila societăţii nu este de natură să conducă la concluzia că nu a fost acceptată la plată, deoarece art. 46 C. com. nu impune cerinţa aplicării ştampilei, ci doar a existenţei semnăturii. Nu este necesară nici prezentarea unei comenzi scrise, în condiţiile în care specificul activităţii desfăşurate de comercianţi a determinat legiuitorul să instituie reguli probatorii mai puţin stricte decât în alte materii, semnarea facturilor fiind suficientă pentru a face dovada existenţei obligaţiei.
în condiţiile în care facturile cuprind elementele necesare şi suficiente pentru a dovedi obligaţia, respectiv suma datorată de pârâtă şi asumarea obligaţiei de plată prin executarea semnăturii de către administratorul societăţii, lipsa menţiunilor privind numele delegatului, trecerea incompletă a datelor de identificare ale delegatului, neprezentarea unei comenzi scrise şi nici a unui contract nu reprezintă cauze ce pot conduce la constatarea neaccep-tării facturii.
Trib. Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, decizia nr. 1323 din 19 noiembrie 2010, ne publicată
Prin sentinţa civilă nr. 3892 din 18 mai 2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta SC I. SRL în contradictoriu cu pârâta SC R. SRL, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 11.642,72 lei precum şi cheltuieli de judecată în cuantum de 30.898 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că reclamanta a vândut pârâtei mărfuri şi a emis facturile 3373408/2005 şi 4011687/2005. Au fost avute în vedere dispoziţiile art. 46 C. com. potrivit cărora operaţiunile comerciale se probează cu facturi acceptate.
S-a arătat că expertiza grafoscopică a demonstrat că facturile mai sus menţionate au fost semnate de administratorul pârâtei CRŞ.
S-a apreciat că lipsa ştampilei de pe facturi nu afectează valabilitatea acceptării acestora.
Cea de-a treia factură a cărei contravaloare a fost solicitată de reclamantă, respectiv factura nr. 3373430/2005, nefiind nici semnată, nici ştampilată a fost apreciată de instanţa de fond ca nefiind acceptată, pe cale de consecinţă cererea a fost admisă în parte în baza art. 46 C. com., 43 C. com., art. 969 C. civ., art. 1088 C. civ., apreciindu-se că pârâta trebuie să plătească şi contravaloarea dobânzii de la data de 29 iunie 2006 şi până la efectiva achitare a facturilor.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs SC R. SRL, prin care s-a solicitat modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii.
In motivarea recursului s-a susţinut că reclamanta nu are faţă de pârâtă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, facturile prezentate de reclamantă nefiind ştampilate de către SC R. SRL.
S-a subliniat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 969 C. civ., reclamanta nu a făcut dovada existenţei unei comenzi din partea pârâtei sau a vreunui contract, nu au fost prezentate fişele tehnice, documentele de calitate ale produselor, certificatele de agrementare conform Legii nr. 10/1995, produsele specificate în facturi nu sunt incluse în Nomenclatorul de produse al SC I. SRL, producţia acestor materiale nefiind
inclusă în obiectul principal de activitate al reclamantei, reclamanta nu deţinea în 2005 autorizaţie de producţie pentru materiale de construcţie de tipul celor pe care se susţine că au fost vândute recurentei.
S-a arătat că facturile nu au semnăturile de primire ale vreunui reprezentant al reclamantei, numele delegatului şi datele de identificare au fost trecute incomplet, lipsind semnătura delegatului la mijlocul de transport a fost menţionat un autoturism care aparţine recurentei, dar nu putea transporta peste 400 kg în timp ce greutatea mărfurilor înscrise pe factură este de 6.500 kg, nu este trecută data şi ora expedierii bunurilor, pe facturi sunt făcute modificări nepermise de codul fiscal.
In drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 alin. (7) şi urm. C. proc. civ.
Analizând sentinţa atacată din perspectiva motivelor de recurs invocate şi dispoziţiilor art. 304, 3041 C. proc. civ. tribunalul constată că recursul este nefondat şi urmează să-l respingă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 46 C. com. „Obligaţiile comerciale si liberaţiunile se probează: cu acte autentice, cu acte sub semnătură privată, cu facturi acceptate, prin corespondenţă, prin telegrame, cu registrele părţilor, cu martori, de câte ori autoritatea judecătorească ar crede că trebuie să admită proba testimonială, şi aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 C. civ. In fine, prin orice alte mijloace de probă admise de legea civilă.”
In cauza soluţionată prin pronunţarea sentinţei nr. 3892 din 18 mai 2010 creanţa reclamantei în cuantum de 11.642,72 lei a fost probată conform art. 1169 C. civ. şi art. 46 C. com. prin prezentarea facturilor 3373408/2005 şi 4011687/2005, acestea fiind acceptate la plată prin semnarea lor de către administratorul pârâtei.
Susţinerile pârâtei în sens contrar sunt contrazise de rezultatul raportului de expertiză criminalistică nr. 96 din 12 martie 2010 potrivit cărora semnăturile de pe facturile mai sus menţionate au fost executate de R.Ş.C. (administratorul pârâtei).
împrejurarea că pe cele două facturi nu a fost aplicată ştampila pârâtei nu este de natură să conducă la concluzia că respectivele facturi nu au fost acceptate la plată deoarece art. 46 C. com. nu impune cerinţa aplicării ştampilei, ci doar a existenţei semnăturii.
De asemenea, în cauză nu era necesară prezentarea unei comenzi scrise din partea pârâtei şi nici a unui contract deoarece în materie comercială specificul activităţii desfăşurate de comercianţi a determinat legiuitorul să instituie reguli probatorii mai puţin stricte decât în
alte materii, semnarea facturilor fiind, potrivit art. 46 C. com., suficientă pentru a face dovada existenţei obligaţiei.
Nici faptul că facturile nu cuprind numele delegatului şi nici trecerea incompletă a datelor de identificare ale delegatului nu pot conduce la altă concluzie deoarece facturile cuprind elementele necesare şi suficiente pentru a dovedi obligaţia, respectiv suma datorată de pârâtă şi asumarea obligaţiei de plată prin executarea semnăturii de către administratorul pârâtei.
Faţă de considerentele mai sus arătate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC R. SRL împotriva sentinţei civile nr. 3892 din 18 mai 2010 pronunţată de Judecătoria Sector 4 Bucureşti în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC I. SRL.
