Legea nr. 24/2000, art. 15 O.U.G. nr. 119/2007
Instanţa este obligată să facă o corectă încadrare juridică a cererii, indiferent de temeiul de drept invocat de părţi şi, faţă de dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, respectiv art. 15 din acest act normativ, referitor la evitarea paralelismelor actelor nor-
mative, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale.
Trib. Vrancea, s. com. şi de cont. adm. şi fisc., sent. nr. 75 din 18 martie 2009, în Jurindex
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea, reclamanta SC S. Internaţional SRL, prin SCA Ţ.E. & Asociaţii B., a solicitat, în temeiul O.G. nr. 5/2001, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Municipal A., emiterea unei ordonanţe care să conţină somaţia la plată pentru suma de 382.280 lei, reprezentând debit principal şi penalităţi de întârziere.
In motivare a arătat că între SC S.E. SRL – societate comercială al cărei domeniu de activitate este vânzarea de produse farmaceutice şi parafarmaceutice – şi pârât s-au stabilit relaţii comerciale în baza cărora prima livra produse farmaceutice, iar pârâtul avea obligaţia să achite contravaloarea acestora. Ulterior, între SC S.E. SRL şi SC S. Internaţional SRL a intervenit contractul de cesiune de creanţă nr. 5349 bis/03.10.2008.
Cum creanţa sa este certă, lichidă şi exigibilă, a solicitat admiterea cererii.
Pârâtul debitor, legal citat, nu a trimis reprezentant în instanţă şi nu a contestat debitul.
Examinând cererea, instanta a reţinut următoarele:
“[…]
în ce priveşte temeiul de drept al cererii, cum instanţa este obligată să facă o corectă încadrare juridică a cererii, indiferent de temeiul de drept invocat de părţi şi faţă de dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, respectiv art. 15 din acest act normativ, cu privire la evitarea paralelismelor actelor normative, apreciază că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale.
Reclamanta are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, ce a fost dovedită cu actele depuse la dosar, în sensul art. 2 din O.U.G. nr. 119/2007.
Cum pârâtul, deşi legal citat, cu menţiunea de a depune întâmpinare, nu a propus nicio probă în combaterea cererii, instanţa, în temeiul art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 119/2007, a considerat aceasta ca o recunoaştere a pretenţiilor creditorului, astfel că, în temeiul
art. 10 din acelaşi act normativ, a emis o ordonanţă de plată. A dispus obligarea pârâtului la plata penalităţilor contractuale calculate de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la achitarea efectivă.
