Anulare inscrisuri Cereri


Prin cererea adresată acestei instanţe la data de …… şi înregistrată sub nr. ……..Parchetul de pe lângă Tribunalul ……a solicitat anularea menţiunilor false înserate la rubricile ziua, luna, anul, ora si locul săvârşirii contravenţiei din procesul verbal seria …..nr. …… din ……. întocmit de lucrătorul de politie…………, in temeiul art. 958 şi art. 184 cod pr. civilă.

In motivarea cererii, s-a arătat că prin Ordonanţa nr. …….din ……. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului…….., aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, respectiv amenda in cuantum de 1000 lei şi sesizarea Judecătoriei …… în vederea anulării menţiunilor false de pe exemplarul nr. 1 al procesului-verbal de contravenţie seria …… nr. ……. şi obligarea învinuitului la plata cheltuielilor judiciare in valoare de 200 lei.

S-a constatat prin ordonanţa menţionată că prin rezoluţia nr……. din data de ……. s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul …….. , sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev.de art. 288 al.2 şi 291 din codul penal, în fapt reţinându-se că învinuitul, in calitate de agent de politie in cadrul Serviciului Politiei Rutiere …….,după ce a procedat la întocmirea procesului-verbal de contravenţie seria ….. nr…….. din …… în 3 exemplare şi a predat exemplarul nr. 2 numitului ……. a văzut că a omis a completa menţiunile referitoare la ziua, luna, anul, ora si locul săvârşirii contravenţiei şi a procedat la inserarea lor pe exemplarul nr. 1.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa retine că prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul ……. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului …….. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 288 al.2 şi 291 cod penal, in fapt acesta alterând conţinutul exemplarului 1 al procesului verbal de contravenţie seria …. nr………, completând menţiunile referitoare la data, luna, anul, ora si locul săvârşirii faptei. De asemenea, prin aceeaşi ordonanţă, învinuitului i s-a aplicat o amenda administrativă şi a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare.

Instanta mai retine că in cursul urmării penale s-a efectuat o expertiză criminalistică, concluzionându-se că menţiunile „……..– str. …………..„ au fost înscrise pe exemplarul nr. 1 al procesului-verbal de contravenţie in alt moment decât cel al consemnării celorlalte menţiuni de completare din cuprinsul procesului-verbal iar scrisul de mână reprezentând aceste menţiuni au fost executate de aceiaşi persoană care a întocmit in întregime procesul-verbal, respectiv de către…………

Cum potrivit art.184 Cod pr. civilă,” cand nu este caz de judecata penală sau acţiunea civila s-a stins s-au s-a prescris, falsul se va cerceta de instanţa civila prin orice mijloace pe dovada”,instanţa urmează a admite sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul ……. şi va dispune anularea menţiunilor false,înserate la rubricile ziua, luna, anul, ora şi locul săvârşirii contravenţiei din procesul –verbal seria …… nr. ………. încheiat de S.P.R. din cadrul I.P.J…… exemplarul nr. 1.