C. civ. 1864, art. 969 C. proc. civ., art. 10 alin. (1) pct. 4, art. 12 O.U.G. nr. 119/2007, art. 5 alin. (1)
Competenţa teritorială de soluţionare a ordonanţei de plată se determină potrivit regulilor prevăzute de lege pentru soluţionarea fondului. Competenţa teritorială este alternativă în cazul alegerii instanţei prin convenţia părţilor numai în situaţia în care alegerea s-a făcut în favoarea părţii care va declanşa, ulterior, procesul, deci în favoarea viitorului reclamant. în această situaţie, reclamantul poate sesiza fie instanţa aleasă prin convenţie, fie instanţa competentă teritorial potrivit regulilor de drept comun. Dacă, însă, alegerea instanţei a fost făcută în interesul ambelor părţi sau în interesul exclusiv al celui ce va fi chemat în judecată, adică în interesul pârâtului, competenţa teritorială nu mai este alternativă, reclamantul fiind ţinut, conform principiului forţei obligatorii a contractelor, să acţioneze la instanţa aleasă prin convenţie.
C.A. Craiova, s. corn., dec. nr. 1312 din 21 octombrie 2008,
în Jurindex
Prin sentinţa nr. 731 din 03.09.2008 pronunţată de Tribunalul Olt, Secţia comercială şi de administrativ, s-a admis excepţia privind necompetenţa teritorială a Tribunalului şi s-a declinat soluţionarea cauzei la Tribunalul Bucureşti, Secţia comercială.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că, potrivit art. 8 alin. (2) din contractul de antrepriză depus la dosar, părţile au convenit ca
111 Corespunzător art. 1169 NCC: „Libertatea de a contracta. Părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi dc bunele moravuri”.
121 Punctul 4 dc la alin. (1) al art. 10 a fost abrogat dc art. 219 pct. 2 din Legea nr. 71/2011 (M. Of. nr. 409 din 10 iunie 2011).
litigiile să fie soluţionate de instanţele de judecată din localitatea unde îşi are sediul beneficiarul, în cauza de faţă pârâta T.F.D. SA.
întrucât convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, conform dispoziţiilor art. 969 C. civ. 1864, reclamanta avea obligaţia să respecte această clauză, în speţă fiind înlăturată posibilitatea de a alege între instanţele alternativ competente, prevăzută de art. 12 C. proc. civ. Tribunalul a avut în vedere, totodată, normele de competenţă materială, făcând trimitere la dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta F.T. SRL, care a invocat nelegalitatea şi a susţinut că Tribunalul a admis în mod greşit excepţia invocată de către debitoarea sa şi a încălcat dispoziţiile art. 12 C. proc. civ., potrivit cărora posibilitatea de a alege instanţa aparţine exclusiv reclamantului. Această alegere are loc în momentul în care se promovează acţiunea şi nicidecum atunci când
se încheie contractul. întrucât litigiul este comercial, competenţa teritorială este cea reglementată de art. 10 alin. (4) C. proc. civ. şi locul plăţii este S., unde se află contul reclamantei, competenţa aparţine Tribunalului Olt.
In cauză nu s-a formulat întâmpinare.
Curtea a respins recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007, cererea privind creanţa de plată a preţului se depune la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă, iar potrivit prevederilor alin. (4) al aceluiaşi articol, judecătorul verifică din oficiu competenţa instanţei, procedând conform legii.
Prin urmare, competenţa teritorială de soluţionare a ordonanţei de plată se determină potrivit regulilor prevăzute de lege pentru soluţionarea fondului şi se reţine că, potrivit principiului prevăzut de art. 12 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Competenţa teritorială este alternativă în ipotezele reglementate de art. 10 C. proc. civ. şi în cazul alegerii instanţei prin convenţia
părţilor. In acest din urmă caz, însă, competenţa teritorială este alternativă numai în situaţia în care alegerea s-a făcut în favoarea părţii care va declanşa ulterior procesul, deci în favoarea viitorului reclamant. în această situaţie, reclamantul poate sesiza fie instanţa aleasă prin convenţie, fie instanţa competentă teritorial potrivit regulilor de drept comun.
Dacă, însă, alegerea instanţei a fost făcută în interesul ambelor părţi sau în interesul exclusiv al celui ce va fi chemat în judecată, adică în interesul pârâtului, competenţa teritorială nu mai este alternativă, reclamantul fiind ţinut, conform principiului forţei obligatorii a contractelor, reglementat de art. 969 C. civ. 1864, să acţioneze la instanţa aleasă prin convenţie.
Prin urmare, Tribunalul Olt a făcut în cauză o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 969 C. civ. 1864, dând eficienţă clauzei prevăzute de părţi în art. 8 alin. (2) din contractul de antrepriză, conform căreia litigiile se soluţionează la instanţele de judecată din localitatea unde îşi are sediul beneficiarul T.F.D. SA, debitoarea chemată în judecată în cererea privind emiterea unei ordonanţe de plată.
