C. pr. pen. – art. 309
Ori de câte ori instanţa deliberează şi se pronunţă asupra unei măsuri, inclusiv asupra unei măsuri preventive, prin orice fel de hotărâre, inclusiv printr-o minută, rezultatul deliberării trebuie consemnat într-o minută.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, decizia nr. 1008 din 18 octombrie 2005
Prin încheierea Tribunalului Timiş din 6 octombrie 2005, instanţa, conform art. 3001 C. pr. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor D.V., M.L.I., E.G., C.I.A., C.V., B.S.L., S.C.K., C.V., şi G.G., fără a întocmi o minută cu privire la această măsură.
Împotriva încheierii au declarat recurs inculpaţii invocând nelegalitatea.
Recursul este fondat.
Art. 309 C. pr. pen. nu face nici o deosebire în ceea ce priveşte hotărârile ce se pronunţă în urma deliberării. Aşa fiind, întocmirea minutei este obligatorie ori de câte ori instanţa deliberează şi se pronunţă asupra unei chestiuni, inclusiv în materia măsurilor preventive. Lipsa minutei atrage nulitatea absolută deoarece nu se poate stabili dacă hotărârea instanţei este sau nu rezultatul unei deliberări.
Textul art. 309 C. pr. pen. nu face nici o distincţie între felul hotărârilor judecătoreşti ce urmează a fi pronunţate în urma deliberării – încheiere, sentinţă sau decizie.