Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 701/CM
Ședința publică din 24 noiembrie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier – –
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de pârâta cu sediul în, 3. Km.23, județul C, împotriva sentinței civile nr.636/11.05.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în C,-. -.1,.D,.3, apart.74, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă la a doua apelare a cauzei, pentru recurenta pârâtă dl. avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.97555/29.09.2009, depusă la dosar și intimatul reclamant, asistat de avocat, în baza delegației de substituire nr.20389/23.07.2009, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp. art.87 și următoarele cod procedură civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Apărătorul recurentei arată că nu mai are alte cereri, excepții de ridicat, considerând dosarul în stare de judecată.
Apărătorul intimatului reclamant precizează de asemenea că nu mai are alte cereri, probe de formulat în cauză.
Instanța, având în vedere că ambele părți au precizat că nu mai au alte cereri sau probe de formulat în cauză, în temeiul disp.art. 150.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentei, având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate.
Precizează apărătorul recurentei că instanța de fond trebuia să examineze dacă măsura reorganizării interne a societății pârâte a fost precedată de procedura instituită de art. 66 și art. 67 din Codul muncii și dacă este o măsură reală, efectivă și serioasă și nicidecum sub aspectul probității profesionale. Instanța investită în asemenea cauze nu are dreptul și nici abilitatea să se substituie voinței angajatorului în ceea ce privește organizarea și funcționarea societății și nici să intervină asupra oportunităților pe care numai managementul o are.
Solicită să se aibă în vedere aspectul că salariatul concediat nu trebuia să iasă la în acest an, așa cum în mod netemeinic și nelegal a reținut instanța.
Consideră apărătorul recurentei că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea legii – art. 65 și urm. Codul muncii.
Apărătorul intimatului, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii ca legală și temeinică.
Apreciază că probatoriul existent la dosar a fost corect apreciat de instanța de fond, motivarea fiind laborioasă.
Arată apărătorul intimatului că prima instanță a avut în vedere și preavizul și o decizie din 2008; se cunoștea depoziția societății înainte de preaviz. Memoriul justificativ este discutabil și nemotivat.
Mai arată apărătorul intimatului că reclamantul este în pragul pensiei, având foarte mulți ani de muncă în grupa a II-a de muncă.
Solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței depuse la dosar.
CURT EA:
Curtea cu privire la recursul civil de față;
Rafinărie a declarat recurs la 24.07.2009 împotriva sentinței civile pronunțate de Tribunalul Constanța pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 09.02.2009, reclamantul a chemat în judecată Rafinare pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, pe cale de contestație la decizia nr. 12/22.01.2009 să se dispună anularea acesteia, reintegrarea în funcția avută anterior cu obligarea la plata unor despăgubiri calculate de la data concedierii cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că și-a desfășurat activitatea în baza contractului individual de muncă nr. -/28.01.1998 și având numărul de marcă -, până la data concedierii având funcția de inginer mecanic, în cadrul Direcției Administrative și Relații cu din cadrul Rafinare
Potrivit art.2 din decizia nr. 12/22.01.2009, măsura concedierii s-a întemeiat pe disp. art. 65 alin.1 din Codul Muncii, data fiind desființarea locului de muncă ocupat de reclamant și că societatea nu dispune de locuri de muncă vacante conform pregătirii profesionale ori calificării sale; în conformitate cu art. 3 din aceeași decizie, s-a precizat că beneficiază de un preaviz de 45 de zile lucrătoare, conform art. 20 din contractul colectiv de muncă aplicabil, coroborat cu art. 73 alin.1 din Codul Muncii începând cu data de 14.11.2008.
Argumentele prezentate de Consiliul de Administrație al Rafinare și intitulate “justificare” privind desființarea postului de inginer mecanic pe care l-a ocupat reclamantul, sunt sumare și generice, nu sunt suficient de temeinice și mai mult decât atât sunt subiective în sensul că activitatea reclamantului urma să fie preluată de către o altă persoană, mai precis doamna, de profesie inginer petrochimist, care comparativ cu el, nu are nici un fel de experiență în gestionarea contractelor de prestări servicii, închiriere spații, mijloace fixe și servicii, de care s-a ocupat exclusiv.
În aceste condiții, anterior aplicării măsurii preavizului angajatorul trebuia să analizeze temeinic toate variantele atât în ceea ce privește necesitatea desființării locului de muncă din motive organizatorice și economice, cât și în ceea ce privește situația personală a subsemnatului, aflat la final de carieră, cu probleme de sănătate și care în cursul acestui an îndeplinesc condițiile de pensionare în conformitate cu prevederile Legii 19/2000, motiv pentru care reclamantul a demarat activitățile în vederea depunerii dosarului de pensionare.
Mai apreciază reclamantul că, prin emiterea deciziei de concediere, conducerea societății nu a analizat situația reclamantului în conformitate cu prevederile capitolului V din Contractul Colectiv de Muncă.
Astfel, potrivit art. 76 pct.2 lit. “c” teza ultimă, din acest capitol, “măsura luată urmează să afecteze în ultimul rând femeile care au în îngrijire copiii, bărbații văduvi sau divorțați care au în îngrijire copii, bărbați văduvi sau divorțați care au în îngrijire copii, precum și salariați bărbați sau femei care mai au cel mult 3 ani până la pensionare la cererea lor.”
Având în vedere decizia de concediere care urma să fie emisă, reclamantul nu a beneficiat de nici un fel de majorare salarială și nici de echipamentul de lucru și protecție, care potrivit normativelor interne trebuia acordat anual (în anul 2008 nu a primit).
Astfel a fost privat de aceste drepturi în perioada premergătoare emiterii deciziei de concediere și în condițiile în care s-ar proceda la anularea acestei măsuri de către instanță, reclamantul solicită ca angajatorul să fie obligat la plata drepturilor neacordate în mod nejustificat.
Reclamantul solicită, de asemenea, ca angajatorul să plătească drepturile cuvenite pe perioada de 45 de zile a preavizului, motivul fiind acela ca în această perioadă și-a desfășurat activitatea în mod normal conform fișei postului, deși preavizul îi oferea posibilitatea de a nu se prezenta la serviciu.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În apărare, s-a arătat că decizia contestată întrunește cumulativ toate cerințele de legalitate prevăzute de art. 65, 73 și 74 Codul Muncii.
Astfel, măsura concedierii a fost dispusă cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 65 și urm. din Codul Muncii, respectiv existența unei motivații temeinice pentru desființarea locului de muncă, care trebuie să aibă o cauză reală și serioasă și ca măsură să fi fost efectivă.
Așadar, managementul societății, având girul organului suprem de conducere al Rafinare, prin Decizia Consiliului de Administrație nr. 1 din data de 01.10.2008, a considerat că activitatea desfășurată de contestator poate fi desfășurată în condiții de eficiență organizatorică de un angajat din cadrul Departamentului care practic a preluat sarcinile avute de contestator.
Potrivit justificării, care a stat la baza concedierii individuale, activitățile desfășurate de contestatorul au trebui trecute în apanajul Departamentului pentru a se putea asigura o centralizare și gestionare mai eficientă a tuturor facilităților operaționale, pe fondul unei evidente tendințe de încărcare a timpului de muncă pe fiecare post/salariat în parametrii eficienței.
La termenul din 20.03.2009, reclamantul și-a modificat acțiunea în sensul completării acesteia cu două nou capete de cerere, respectiv: obligarea pârâtei la plata către reclamant a drepturilor cuvenite pe perioada de 45 de zile a preavizului, motivul fiind acela că în perioada de referință și-a desfășurat activitatea în mod normal, conform fișei postului, deși preavizul îi oferea reclamantului posibilitatea de a nu se prezenta la serviciu; și obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei daune morale, ca o compensare a suferințelor psihice la care a fost supus reclamantul în calitate de subiect pasiv al acestei măsuri abuzive și în condițiile în care era foarte aproape de momentul pensionării și cu numeroase probleme de sănătate.
Prin sentința civilă nr.636/11.05.2009 Tribunalul Constanțaa admis în parte acțiunea reclamantului, a anulat decizia nr. 12/22.01.2009 de încetare a contractului individual de muncă al reclamatului, a obligat intimata să-l reintegreze pe reclamant în postul avut anterior concedierii, cu plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata și a respins celelalte cereri, ca neîntemeiate.
Prin contractul individual de muncă înregistrat sub nr. -/28.01.1998, reclamantul (angajat din 23.05.1985) s-a obligat să presteze în favoarea (devenită ulterior actuala Rafinare ) funcția de șef în cadrul Serviciului Transporturi, conform atribuțiilor stabilite în fișa postului (fila 42 dosar).
În fișa anexă acestui contract,semnată la 08.10.2008, aferentă postului de inginer mecanic în cadrul Direcția Administrativă și de Relații cu / Aprovizionare Generală s-a stabilit că reclamantul are ca principale obligații (filele 43 – 45):derularea contractelor de închiriere/prestări servicii pentru asigurarea condițiilor optime pentru desfășurarea activității companiei:primire contract/act adițional; verificare pe teren a calității serviciilor semnare, înregistrare, distribuție, arhivare contract/act adițional; primire, acceptare (în colaborare cu direcția Comercială unde este cazul), distribuție, arhivare factură corespondență; participă, la solicitarea supervizorului, în proiecte sau activități intră și interdepartamentele, cu caracter temporar, în funcție de rolul și competențele sale, pentru a contribui la realizarea obiectivelor echipei.
Prin “justificarea” înregistrată sub nr. 9217/13.08.2008 (fila 110 dosar), se propunea desființarea unui post de inginer mecanic din cadrul Departamentului Aprovizionare (ocupat de reclamantul ) și preluarea atribuțiilor respective de un ocupant al postului de analist Servicii din cadrul Departamentului.
Scopul justificării era “eficientizarea activității din cadrul Direcției Administrative și de Relații cu, precum și evitarea suprapunerii de atribuiții în cadrul direcției”.
Drept urmare a acestui material s-a aprobat prin decizia nr. 1/01.10.2008 a Consiliului de Administrație al Rafinare desființarea postului ocupat de reclamant și modificarea organigramei Direcției.
Astfel, deoarece anterior în cadrul Departamentului Aprovizionare Generală erau angajate 2 persoane, reclamantul și numita în calitate de “agent contractări și achiziții”, după data de 01.10.2008 în cadrul acestui compartiment a rămas să lucreze în continuare doar (filele 109 – 113).
În “justificarea” de la fila 110 dosar nu se menționează precis care salariat urmează a prelua atribuțiile de serviciu ale reclamantului.
De asemenea, deși întâmpinarea a fost depusă la 27.02.2009 (deci la o lungă perioadă după punerea în aplicare a deciziei de concediere), nici în ansamblul apărărilor pârâtei nu se invocă clar care dintre ceilalți salariați a primit în plus și obligațiile de serviciu ale lui, fiind indicat, generic, “un salariat din cadrul Departamentului “.
Cu toate acestea, înjustificarea înregistrată sub nr. 9217/13.08.2008 (fila 25),care deși are același număr și dată, are un conținut total diferit de “justificarea” de la fila 110, se arată că atribuțiile postului de inginer auto vor fi preluate de.
Această justificare de la fila 25 arată că, în urma reorganizării departamentului administrativ, sarcinile și responsabilitățile aferente postului inginer mecanic așa cum sunt definite prin fișa postului – derulare a contractelor de prestări servicii transport (auto, CF și naval), de prestări servicii măsurători topografice, de închiriere depozite carburanți către, de prestării servicii operare rampe și prestării servicii reparații și /sau întreținere linii CF de către, din cadrul Departamentului Aprovizionare vor trece în cadrul Departamentului și vor fi preluate de către, inginer petrochimist. Astfel, în urma reorganizării, în cadrul departamentului va exista o singură persoană care derulează toate contractele de prestări servicii, închiriere spații, mijloace fixe, telefonie etc. În numele tuturor societăților grupului situate pe platforma și conform contractelor de mandat încheiate cu acestea.
Activitatea de derulare a contractelor de prestării servicii transport (auto, CF și naval), de prestări servicii, măsurători topografice, de închiriere depozite carburanți către, de prestări servicii operare rampe și prestări servicii reparații și /sau întreținere linii CF de către – Suc. Transport C, nu acoperă în totalitate cele 40 de ore de lucru săptămânale, fapt pentru care nu s-a considerat necesar menținerea postului. Prin trecerea responsabilităților postului de inginer mecanic în cadrul postului de inginer petrochimist se urmărește o prestație unitară, trasabilă și are scopul de a menține eficiența departamentului administrativ.
Deși decizia nr. 1/01.10.2008 a Consiliului de Administrație al pârâtei are la bază justificarea 9217/13.08.2008 (cu toate că există 2 astfel de justificări, ambele vorbesc de desființarea postului reclamantului și predarea atribuțiilor sale altor persoane),la 08.10.2008, data la care s-au semnat noi fișe ale posturilor pentru toți salariații Direcției Administrative și de Relații cu,(filele 46 – 108), nici un alt salariat nu primise sarcinile de serviciu ale reclamantului, astfel cum acestea erau descrise în justificarea de la fila 25 din dosar.
Deși instanța a pus în vedere pârâtei să depună la dosarul cauzei fișa postului ocupat de reclamant, intimata nu a răspuns acestei solicitări, depunând o revizuire a fișei, produsă după adoptarea deciziei de desființare a postului în care salariatul are atribuții generice.
Cu toate acestea, din conținutul justificării de la fila 25 (înscris depus chiar de intimată), instanța poate reține că sarcinile și atribuțiile aferente postului inginer mecanic sunt acelea privind derularea contractelor de prestări servicii transport (auto, CF și naval), de prestări servicii măsurători topografice, de închiriere depozite carburanți către, de prestării servicii operare rampe și prestării servicii reparații și /sau întreținere linii CF de către
După adoptarea deciziei nr. 1/2008 a Consiliului de Administrație, reclamantul a primit un preaviz în care era înștiințat că, de la data de 14.11.2008 începe să curgă un termen de 45 de zile la finalul căruia urmează a i se înceta contractul individual de muncă în temeiul art. 65 alin.1 Codul muncii ca urmare a desființării locului de muncă.
Drept consecință, prin decizia nr. 12/22.01.2008 pârâta a procedat la concedierea reclamantului începând cu data de 23.04.2009, menționându-se că unitatea nu dispune de locuri de muncă vacante conform calificării salariatului.
În motivarea deciziei s-au reluat considerentele justificării de la fila 25 (nu cea de la fila 109).
Această constatare, coroborată și cu situația că decizia în cauză a fost comunicată la 22.01.2009 reclamantului, duce la concluzia că motivația reală care a stat la baza concedierii acestuia este cea expusă la fila 25 și nu cea de la fila 109 și urm. în special “organigramele” anexa deciziei nr. 01/2008, ce par a fi acte întocmitepro causa, în susținerea apărărilor.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât reclamantul a înțeles să conteste separat și preavizul (dosar – al Tribunalului Constanța ), astfel încât pârâta a putut lua cunoștință de pretențiile sale și a reacționa în consecință.
Pe lângă observațiile că fișa postului reclamantului s-a modificat la 08.10.2008 (deși de la01.10.2008 postul său a fost desființat) și nici un alt salariat nu a primit atribuțiile sale, se impune constatarea căabia la 30.01.2009o salariată a Direcției Administrative și de Relații cu a dobândit și obligațiile reclamantului.
Astfel, numitei (indicată și în justificarea de la fila 25) i-au fost atribuite și activitățile privind derularea contractelor de prestări servicii transport (auto, CF și naval), de prestări servicii măsurători topografice, de închiriere depozite carburanți către, de prestării servicii operare rampe și prestării servicii reparații și /sau întreținere linii CF de către care, anterior datei de 08.10.2008, aparțineau reclamantului.
Aceasta, în contextul în care, de la 22.01.2009 reclamantul nu mai exercita efectiv aceste atribuții (scriptic de la 08.10.2008, astfel încât în acest interval nimeni nu se mai ocupa cu cele menționate), iar de la 14.11.2008 se afla în preaviz, având dreptul să lipsească timp de 45 de zile de la serviciu.
Această măsură organizatorică “menită să conducă reducerea costurilor, creșterii eficienței la nivel de departament având scopul eliminării posibilității de suprapunere a responsabilităților în anumite segmente de activitate”, nu corespunde cerințelor legale imperative, referitor la cauza reală și serioasă a desființării locului de muncă.
Conform art. 65 Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă
Concedierea dispusă în baza art. 65 Codul muncii trebuie să îndeplinească două condiții de fond: cauza concedierii să constea în desființarea locului de muncă pentru unui din motivele avute în vedere de legiuitor și decizia de concediere să emane de la organul competent. Noțiunea de loc de muncă se referă la postul ocupat de salariat fie la locul muncii (în ipoteza mutării angajatorului în altă localitate).
Postul concretizează, în organigrama angajatorului, necesarul de personal pentru o anumită funcție sau meserie; de aceea, desființarea postului trebuie să ducă la eliminarea acestuia din statul de funcții, pentru a putea fi considerată efectivă.
Pentru ca desființarea locului de muncă să fie considerată reală și serioasă, aceasta trebuie să fie reclamantă de unul din motivele expres menționate de art. 65; apoi, această cauză trebuie să fie precisă, în sensul că reprezintă adevăratul motiv al concedierii, fără a disimula vreun alt motiv. De asemenea, motivele care au determinat măsura trebuie să prezinte o anumită gravitate, adică să existe o proporționalitate cu importanța măsurii adoptate. Astfel, seriozitatea cauzei trebuie raportată la situația angajatorului – stabilirea interesului său legitim pentru concedierea salariatului – pentru a se stabili dacă sunt sau nu posibile și alte soluții în afara concedierii.
Sintagma invocată de pârâtă în decizia de concediere “reducerea costurilor, creșterii eficienței ” (aplicabilă situației generice “dificultăți economice”) implică nu doar existența unor simple motive de ordin economic, cum ar fi creșterea profitului respectiv diminuarea pierderilor – ci este necesară dovedirea unor greutăți reale în ansamblul activităților de producție și distribuție a produselor ce fac obiectul activității societății.
Raportat la aceasta, unitatea trebuia să-și bazeze decizia de concediere pe împrejurări – constatate într-o perioadă suficient de lungă care să îndreptățească presupunerea că nu este cazul unor situații accidentale – care au dus la pierderi economice precum creșterea costurilor de producție, închiderea unor piețe de desfacere tradiționale, apariția unor elemente concurențiale foarte puternice care au pus produsele unității într-o situație de inferioritate în ansamblul cererii și ofertei si altele asemenea.
Or, pârâta nici măcar nu a invocat o astfel de situație, cu atât mai puțin să o dovedească.
De asemenea, societatea nu a demonstrat că desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului este singura soluție posibilă în redresarea sa economică, celelalte măsuri de reorganizare dovedindu-se insuficiente sau neadecvate.
Pentru aceste motive, constatându-se că desființarea locului de muncă nu a fost una reală și efectivă, față de dispozițiile art.78 alin.2 din Codul muncii potrivit cu care, la solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere,
S-a anulat decizia nr. 874/23.09.2008 emisă de societatea intimată și se va dispune reintegrarea contestatorului în funcția inginer mecanic.
Avându-se în vedere dispozițiile art.78 alin.1 din Codul muncii conform cărora în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța a dispus anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul,
Luând în considerare și efectele nulității privind repunerea părților în situația anterioară încheierii actului anulat, se va obliga intimata la plata, către contestator, a despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data de 22.01.2009 și până la reintegrarea efectivă.
Cu privire la plata daunelor morale instanța a respins cererea având acest obiect ca neîntemeiată.
Toate elementele răspunderii civile delictuale trebuie dovedite (în temeiul art. 1169 Cod civil) de cel care se pretinde prejudiciat. Aceasta înseamnă că reclamantul care solicită acoperirea prejudiciului trebuie să dovedească existența unor consecințe negative (fizice-materiale sau morale) ca urmare a comiterii de către pârâta a unei fapte ilicite.
Cerința probării se extinde inclusiv asupra daunelor morale, chiar dacă, prin natura lor, acestea nu sunt perceptibile fizic, tocmai pentru că aduc atingere unor drepturi nepatrimoniale.
Or, concedierea conform art. 65 din Codul muncii pentru motive fără legătură cu persoana salariatului tocmai datorită că au fost invocate cauze obiective, reale și serioase care împiedică continuarea raporturilor de muncă nu poate fi, în sine, cauzatoare de prejudicii morale în modalitatea invocată de reclamant – crearea unui impediment la viitoare potențiale angajări; apoi, reclamantul nu a făcut dovada că la data încetării raporturilor de muncă cu pârâta nu ar mai fi fost angajat sau că ar fi încercat obținerea unui alt loc de muncă conform pregătirii și aptitudinilor sale.
De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată și solicitarea din completările acțiunii privind plata drepturilor corespunzătoare preavizului; dispunând repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri la fel ca și în situația în care reclamantul ar fi prestat munca, solicitarea de achitare drepturi cuvenite în perioada preavizului este neîntemeiată, din moment ce însăși decizia de concediere, care stă la baza acordării preavizului s-a dovedit a fi nelegală.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
Concedierea salariatului s-a făcut în temeiul art. 65 alin.1 din CM legat de împrejurarea că postul ocupat de acesta a fost desființat.
Instanța de judecată investită în asemenea cauze trebuie să examineze dacă măsura a fost precedată de procedura instituită de art. 66 și art. 67 din Codul Muncii și dacă este o măsură reală, efectivă și serioasă și nicidecum sub aspectul probității profesionale.
Pentru combaterea acestui prim aspect reținut în mod nefondat de instanța de fond ca motiv de nelegalitate a concedierii, dincolo de faptul că instanța nu are dreptul să se subroge în activitatea societății și de a aprecia probitatea profesională a angajaților, recurenta a învederat pe de o parte că salariata care a preluat atribuțiile postului ocupat de contestatorul intimat este angrenată exclusiv în acest gen de activități încă din anul 2007 iar pe de altă parte partea din responsabilități care au fost preluate se încadrează în mod evident în scopul postului ocupat de salariata.
Salariatul a fost concediat deoarece o parte din activitățile desfășurate prin intermediul postului sau au fost externalizate(aporx.60 – 70%) iar partea rămasă(aprox.30-40%), care nu mai acoperea norma de muncă a fost comasată în aria de responsabilități ale altui post din alt departament pentru considerente care țin exclusiv de organizare și eficiență.
O altă considerație străină de limitele de competență este aceea legată de modul în care angajatorul ar fi trebuit să-și aprecieze propriile nevoi, luând drept motivare situația personală a salariatului în ceea ce privește finalul acestuia de cariera și probabilele probleme de sănătate.
A învederat că salariatul concediat nu trebuia să iasă la în acest an, așa cum nereal reține instanța de fond ci în anul 2012 când acesta împlinește vârsta standard de pensionare conform anexei 4 Legii nr.19/2000, în baza actelor deținute la dosarul de personal la acel moment. Este posibil ca el să fi avut pe acasă ceva adeverințe din trecut, nedepuse la dosar și atunci nu aveau cum să știe că ar avea dreptul.
Cât privesc criteriile de selecție pe motive de ordin social a susținut că în situația unor concedieri individuale realizate prin desființarea postului și nu a unui loc de muncă din cadrul unui post, criteriile de selecție nu pot fi avute în vedere pentru că măsura nu vizează pe salariat ci postul ocupat de acesta.
Intimatul contestator era singurul ocupant postului desființat și în atare condiții nu se puteau avea în vedere criterii de selecție care vizează comparația salariaților ocupanți ale unui același post și unde intervine de fapt Cap.V din CCM la nivel de unitate.
Cu privire la modul în care instanța de fond(în speță judecătorul care a motivat hotărârea) a înțeles să aprecieze probatoriul administrat, urmează a constata că tot ansamblul probator a fost transpus pe o linie care urmărea în mod evident avantajarea contestatorului și era cu mult peste limitele de echidistanță și obiectivitate pe care trebuia să le aibă în vedere.
Revenind la continuarea criticilor hotărârii recurate solicită să se aibă în vedere că un alt argument “pro causa” pe care se calează motivarea este acela că întâmpinarea ar fi fost depusă cu mult după momentul concedierii și că în aceasta nu se precizează cine ar fi preluat atribuțiile postului.
în mod “obiectiv” analiza justificării măsurii, instanța identifică cheia cauzei și reține fără să se lămurească de ce, că la dosarul cauzei ar fi existat două justificări cu număr identic și concluzionează că una dintre acestea ar fi fost realizată pro causa.
Instanța constată în mod nereal că ar fi depus la dosar o revizuire a fișei postului domnului care ar fi cuprins atribuții generice și nu fișa postului completă.
Instanța de fond a interpretat eronat caracterul concedierii individuale care nu ține de persoana salariatului, prin aceea că la paragraful 6 de la pag.6 se reține că la data deciziei CA s-ar fi desființat postul contestatorului și că abia în 30.01.2009 salariata a preluat atribuțiile rămase.
Concedierea efectivă nu are cum să fie concomitentă aprobării unei măsuri de acest gen, fie și pentru simplul motiv că între aprobarea măsurii și aplicarea eu efectivă trebuie să existe măcar un termen de preaviz.
Prin decizia organului suprem de conducere a unei societăți se aprobă modificarea organigramei și implicit desființarea ori înființarea de posturi, dar punerea în practică a unei astfel de măsuri necesită perioade de timp.
Un ultim aspect este acela că hotărârea instanței prezintă caracteristicile unei soluții nelegale și netemeinice, prin aceea că instanța de fond, prin măsura dispusă, obligă societatea să își modifice organigrama aprobată de organul suprem de conducere și astfel depășește limitele de competență legal prevăzute, în sensul că intervine în activitatea societății.
Recursul nu este fondat.
Curtea analizând sentința din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs îl va respinge pentru urmǎtoarele considerente de fapt și de drept:
Prin decizia 12/22.01.2009 s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă pentru motive neimputabile salariatului, pe temeiul art. 65 alin.1 din Codul muncii, data fiind desființarea locului de muncă ocupat de salariat.
La adoptarea acestei decizii au fost avute în vedere decizia 1/2008 a consiliului de administrație al Rafinarie și preavizul din 14.11.2008.
La 13.08.2008 s-a înregistrat la nivelul societății”justificarea nr.9217″ prin care se propune desființarea unui post de inginer mecanic din cadrul Departamentului Aprovizionare(ocupat de ) și preluarea atribuțiilor acestuia de un ocupant al postului de analist Servicii clienți din cadrul Departamentului (fila 110 dosar Tribunal).
Deși din cuprinsul Anexei 1 la Decizia Consiliului de Administrație1/01.10.2008 rezultă că postul de analist servicii clienți era ocupat de salariata – Alter, aceasta nu este nominalizată ca fiind salariata ce urma să preia atribuțiile reclamantului, lăsând ca “justificarea” să fie generică și să lase loc de interpretări.
De asemenea, în decizia de concediere nu se arată în concret motivele care au determinat măsura concedierii salariatului, și de această dată angajatorul folosind noțiuni generice “reducerea costurilor, creșterea eficienței”.
Concedierea dispusă în baza art. 65 din codul muncii trebuie să îndeplinească două condiții de fond: cauza concedierii să constea în desființarea locului de muncă pentru unul din motivele avute în vedere de legiuitor și decizia de concediere să emane de la organul competent.
În ipoteza reținută de art.65 din Codul muncii este vizată încetarea contractului individual de ca urmare a desființării locului de muncă ocupat de salariat.
Pentru ca desființarea locului de muncă să fie considerată reală și serioasă aceasta trebuie să fie determinată de unul din motivele prevăzute de art. 65, de asemenea cauza trebuie să fie precisă, în sensul că reprezintă adevăratul motiv al concedierii, fără a disimula vreun alt motiv.
Este necontestată împrejurarea că instanța nu poate cenzura măsura luată de unitate din perspectiva oportunității acesteia, din punct de vedere managerial, dar poate analiza măsura sub aspectul caracterului real, efectiv și serios.
Tocmai din acest motiv, în adoptarea măsurii trebuie să rezulte cu claritate necesitatea adoptării, in caz contrar activitatea economică a unității putând să fie afectată.
În aceste circumstanțe, angajatorul trebuia să arate în concret care este fișa postului pentru salariatul ce a preluat atribuțiile postului desființat, pentru ca instanța să poată verifica în mod obiectiv dacă atribuțiile postului desființat se regăsesc în fișa postului ce le-a preluat.
De asemenea angajatorul trebuie să aducă justificări serioase legate de necesitatea desființării postului, raportat la motivele de ordin economic, de dovedirea unor greutăți reale din punct de vedere financiar, pe care nu le poate depăși decât prin desființarea postului.
Asemenea dovezi constau în bilanțuri contabile, situația contului de profit și pierderi anterioare și ulterioare desființării postului, probe în măsură să convingă instanța că nu suntem în fața unei măsuri arbitrare ci a uneia corect motivată si necesară la nivelul unității.
Recurenta nu a demonstrat cu date economice în ce măsură s-a redresat societatea ca urmare a desființării postului ocupat de salariat.
Neseriozitatea măsurii luate de angajator rezultă cu prisosință și din împrejurarea că justificarea 9217/ 13.08.2008 are două conținuturi diametral opuse, sub același număr fiind înregistrate două înscrisuri care se contrazic, de unde și concluzia că măsura este una arbitrară.
Astfel, în una din justificările din 9217/ 13.08.2008 se arată că atribuțiile postului de inginer mecanic ocupat de vor fi preluate de Departamentul postul inginer petrochimist ( fila 25 dosar Tribunal), iar în cealaltă se arată că atribuțiile postului de Inginer Mecanic din cadrul Departamentului Aprovizionare vor fi preluate de postul Servicii din cadrul Departamentului.
Această situație confuză ne formează convingerea că angajatorul nu a avut o imagine clară cu privire la necesitatea luării măsurii de desființare a postului de inginer mecanic din Departamentul Aprovizionare si, implicit, de lipsa unei reprezentări reale a măsurii în care se rentabilizează și se eficientizează activitatea economică, făcând-o mai profitabilă.
Criticile referitoare la desființarea postului urmare a externalizării sarcinilor ( 60- 70% ) sunt de asemenea neconfirmate probator, fiind simple susțineri aleatorii ce nu pot fi cuantificate și verificate de instanța de control judiciar întrucât însăși recurenta nu arată de unde a extras aceste procente.
Aceste critici sunt lipsite de substanță si prin raportare la faptul că, deși la 01.10.2008 postul salariatului apare ca desființat, la o dată ulterioară, respectiv 08.10.2008 se întocmește o fișă a postului, modificată, aceste atribuții nefiind nominalizate decât începând cu data de 30.01.2009 la o altă salariată.
Ori dacă la 01.10.2008 postul era desființat, se pune întrebarea cum putea acest post să aibe alte atribuții la data de 08.10.2008.
Această modalitate de desfășurare a lucrurilor ne conduce la concluzia că nu a fost vizată desființarea postului după cum este cerința impusă de art. 65 din Codul Muncii ci a fost vizat salariatul.
Nu a constituit argumentație decisivă în pronunțarea sentinței, împrejurarea că salariatul ar fi fost în situația de a se pensiona în anul 2009, astfel încât și această critică urmează a fi înlăturată ca nefondată, aceleași considerente și cu privire la aplicarea criteriilor de selecție în cazul concedierilor individuale realizate prin desființarea postului.
Hotărârea pronunțată de Tribunal s-a situat pe principii echidistante, ea fiind rezultatul unei analize logice a tuturor probatoriilor administrate și al temeiurilor de drept incidente în cauză.
Sentința pronunțată de Tribunal nu obligă unitatea să adopte altă organigramă, înțelegând că prin aceasta se exercită imixtiunea în atribuțiile organismului de conducere, ci are menirea de a cenzura și sancționa măsura nelegală de desființare aleatorie a postului fără o motivație clară, fiind atributul exclusiv al unității de a transpune în fapt modalitatea de punere în a acestei hotărâri judecătorești.
Orice altă argumentare contrară, pornind de la premisa oferită de recurentă, ar conduce la concluzia că instanța de judecată nu ar fi în măsură să analizeze decizia de concediere întemeiată pe disp. Art. 65 din codul muncii, ceea ce fără îndoială nu a fost în intenția legiuitorului, orice măsură luată de unitate concretizată într-o decizie fiind supusă controlului judiciar după natura actului emis fiind competentă o anumită instanță.
Pe cale de consecință, Curtea găsind toate criticile neîntemeiate va respinge recursul în conformitate cu art. 312 pr. Civ. hotărârea atacată fiind legală și temeinică.
În baza art. 274 pr. civ. va fi obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 de lei, în favoarea intimatului reclamant, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de pârâta cu sediul în, 3. Km.23, județul C, împotriva sentinței civile nr.636/11.05.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în C,-. -.1,.D,.3, apart.74, județul C, ca nefondat.
Obligă recurenta către intimata la plata sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.11.2009.
Președinte, Judecători,
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud.fond:;
Red.jud.-/11.12.2009
– gref.-
2 ex./22.12.2009
