Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.733/CM
Ședința publică de la 15 2009
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier – –
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de reclamantul, domiciliat în C,-, -.C,.42 împotriva sentinței civile nr.872/14.08.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC CO SRL, cu sediul în B, sector 1, Șos.- – 86, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentul reclamant, avocat -, conform împuternicirii avocațiale nr.404.107, depusă la dosarul cauzei, lipsind intimata pârâtă Co SRL.
Procedura legal îndeplinită, conform art. 87 și urm.pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Apărătorul recurentului precizează că nu mai are alte cereri, excepții de ridicat sau probe de administrat în cauză.
Instanța, având în vedere că în cauză nu mai sunt alte cereri, probe de formulat, în baza art. 150.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentului reclamant, având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii pretențiilor privind drepturile salariale din luna 2008, nulitatea absolută a notei de lichidare din data de 01.01.2009 și admiterea integrală a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.600 lei, menținerea celorlalte dispoziții, cu cheltuieli de judecată.
Consideră apărătorul recurentului că instanța de fond a omis a corobora cuprinsul procesului verbal cu statele de plată aferente lunilor octombrie, noiembrie și 2008.
În ce privește capătul de cerere privind anularea notei de lichidare din data de 01.01.2009, consideră că în mod nejustificat instanța a dispus respingerea ca nefondat pe motivul că nu s-au administrat probe. Se poate observa că această
motivare nu are nici un fundament în condițiile în care prin nota de probatorii s-a solicitat completarea probei cu înscrisuri care se află exclusiv în posesia pârâtei.
Mai precizează apărătorul recurentului că nu se justifică micșorarea cheltuielilor de judecată, deoarece în mod real capătul de cerere privind drepturile salariale din luna 2008 este întemeiat, pentru că suma nu a fost ridicată conform statelor de plată emise de pârâtă.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta CO., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea deciziei de concediere nr.176/07.01.2009, obligarea pârâtei la emiterea deciziei de încetare a raporturilor de muncă în baza art. 55 lit. c Codul muncii, începând cu data de 15.01.2009, precum și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pentru perioada cuprinsă între octombrie 2008 și data desfacerii contractului de muncă.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost angajat al societății pârâte în funcția de “field supervisor”, iar în această calitate a raportat la data de 06.11.2008 despre existența unor lipsuri de stoc fizic constatate cu ocazia inventarierii.
Ca urmare a acestui eveniment, la data de 10.11.2008 reclamantul a fost sancționat disciplinar cu suspendarea contractului individual de muncă pentru o durată de 10 zile. Cu toate acestea, a învederat reclamantul că pentru aceeași faptă a fost sancționat și prin revocarea din funcție, întrucât până la data de 05.12.2008 conducerea societății a decis numirea unui alt șef de agenție în locul său.
Ulterior, la data de 07.01.2009, pârâta a emis decizia nr. 176 de desfacere a contractului individual de muncă, decizie care în opinia reclamantului este nelegală și netemeinică pentru mai multe motive, respectiv:
– lipsa mențiunilor prevăzute de art.268 alin.2 lit. b, c și alin.3 Codul muncii, referitoare la prevederile din fișa postului, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă ce au fost încălcate, precum și la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate;
– lipsa elementelor de identificare a faptei ce constituie abatere disciplinară, cu atât mai mult cu cât pârâta a mai dispus anterior alte două sancțiuni disciplinare. Or, angajatorul avea obligația de a aplica sancțiuni după fiecare cercetare prealabilă, neputând declanșa o nouă cercetare disciplinară pentru abateri existente și pentru care a aplicat deja o sancțiune.
În drept, au fost invocate prevederile art.1, 58, 61, 62, 78 alin.1, art. 263-268, 270 și 271 Codul muncii.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri:decizia nr. 176/07.01.2009, decizia de suspendare nr. 8788/10.11.2008, fișa postului. Totodată, reclamantul a solicitat proba cu interogatoriul pârâtei, probă încuviințată și administrată de instanță.
În apărare, pârâta nu a formulat întâmpinare, depunând la dosar întreaga documentație pe baza căreia a fost emisă decizia de desfacere a contractului de muncă.
Totodată, la cererea reclamantului, pârâta a depus la dosar schema ierarhică a personalului angajat la punctul de lucru din C, fișa postului angajaților aflați în subordinea reclamantului și a angajatului ierarhic superior, statele de plată pentru perioada octombrie- 2008.
La termenul din 25.03.2009, reclamantul și-a completat cererea de chemare în judecată, arătând că solicită și anularea notei de lichidare din data de 01.01.2009, prin care s-a stabilit un sold nerecuperat din piață de către echipa pe care a condus-o, în cuantum de 23.638 lei.
În susținerea acestui capăt de cerere, reclamantul a precizat că nota de lichidare i-a fost comunicată odată cu predarea carnetului de muncă, însă nu are la bază un titlu executoriu sau o hotărâre judecătorească, astfel cum impune art. 164 alin.2 Codul muncii.
Prin precizări scrise depuse la dosar la ultimul termen de judecată, reclamantul a susținut că prin cererea de față solicită anularea deciziei nr. 176/07.01.2009, obligarea pârâtei la emiterea deciziei de încetare a raporturilor de muncă prin demisie, cu începere din 16.02.2009, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pentru perioada 2008-februarie 2009 și anularea notei de lichidare din data de 01.01.2009.
Prin sentința civilă nr. 872/14.08.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a admis în parte cererea precizată formulată de reclamant, și ca urmare: s-a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 176/07.01.2009 emisă de pârâtă; s-au constatat încetate raporturile de muncă dintre părți în baza demisiei reclamantului, la data de 16.02.2009, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.913 lei, reprezentând drepturi salariale aferente perioadei ianuarie-februarie 2009; s-au respins pretențiile aferente lunii 2008 și capătul de cerere privind anularea notei de lichidare din data de 01.01.2009, ca nefondate; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajat al societății pârâte în funcția de șef birou comerț cu ridicata și amănuntul, astfel cum rezultă din contractul individual de muncă aflat la fila 19 din dosar.
Prin decizia nr. 176/07.01.2009 s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului cu începere din data de 01.01.2009, măsura fiind întemeiată pe dispozițiile art. 61 lit.a Codul muncii.În concret, s-a reținut că reclamantul nu a respectat politicile și procedurile comerciale ale firmei, nu și-a îndeplinit atribuțiile de supervizare și a tăinuit aspecte cu caracter penal pe care le-au săvârșit angajații din subordinea sa, conducând la un prejudiciu atât material cât și de imagine companiei angajatoare.
Anterior emiterii acestei decizii ce a condus la încetarea raporturilor de muncă dintre părți, prin decizia nr. 8788/10.11.2008, societatea pârâtă a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului în temeiul art.52 alin.1 lit.b Codul muncii, pentru perioada 11.11.2008-24.11.2008.
Abaterea disciplinară ce a fost reținută în sarcina reclamantului cu acest prilej a constat în existența unor diferențe de stoc fizic față de stocul scriptic, diferențe pe care reclamantul nu le-a consemnat în inventarul întocmit la data de 30.10.2008.
Prin cererea de față, reclamantul a contestat decizia de concediere, invocând în primul rând motive de nelegalitate a acesteia, prin prisma mențiunilor obligatorii impuse de art.268 alin.2 Codul muncii.
Principala critică a reclamantului a vizat încălcarea prevederilor art.268 alin.2 lit.a Codul muncii, prin descrierea deficitară în cuprinsul deciziei a faptei care constituie abatere disciplinară.
Textul de lege invocat impune sub sancțiunea nulității absolute obligația motivării în fapt a deciziei de concediere, prin descrierea în concret a abaterii grave ce a impus cea mai drastică dintre sancțiunile disciplinare.Prin această modalitate de întocmire a actului unilateral de voință a angajatorului se urmărește a se asigura atât dreptul la apărare al salariatului, care trebuie să cunoască cu exactitate fapta ce i se impută, cât și posibilitatea exercitării controlului judiciar, numai prin raportare la o acțiune sau inacțiune concretă instanța fiind în măsură să verifice legalitatea și temeinicia măsurii dispuse.
Descrierea faptei presupune indicarea circumstanțelor de timp și loc în care aceasta a fost săvârșită, aspectul temporal fiind cu atât mai important în condițiile în care art.268 alin.1 Codul muncii stabilește și un termen înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea disciplinară, sub sancțiunea prescrierii acestui drept al angajatorului.
Astfel cum s-a pronunțat în mai multe rânduri instanța supremă, situația de fapt trebuie indicată în materialitatea ei și nu sub forma unor generalități sau afirmații vagi, fiind necesară nu o descriere detaliată în mod excesiv, ci o redare a faptelor cu destulă claritate pentru a se cunoaște temeiurile măsurii luate (Tribunalul Suprem, dec. nr. 1157/1964 și nr. 122/1969).
Prin urmare, cerința impusă de art.268 alin.2 lit.a Codul muncii exprimă nu doar o condiție de formă a deciziei de concediere, ci o veritabilă garanție a dreptului la apărare al salariatului împotriva eventualului arbitrariu al angajatorului, în condițiile în care acestuia i se conferă prerogativa încetării raporturilor de muncă printr-un act de voință unilaterală.
În cauza de față, prin decizia contestată, reclamantului i-a fost imputată încălcarea politicilor comerciale ale firmei, neîndeplinirea atribuțiilor de supervizare și ascunderea unor fapte cu caracter penal săvârșite de angajații din subordine. Prin urmare, nu numai că nu este indicată data la care reclamantul ar fi săvârșit pretinsele abateri disciplinare, pentru verificarea termenului impus de art.268 alin.1 Codul muncii, ci faptele sunt prezentate într-un mod care face imposibil de determinat latura obiectivă a abaterilor disciplinare imputate, ca element constitutiv esențial al acestora.
Practic, referirea la încălcarea politicilor comerciale ale firmei și neîndeplinirea atribuțiilor de supervizare se circumscrie mai degrabă unei definiții a abaterii disciplinare la nivel teoretic și abstract, în toate cazurile o asemenea
abatere reprezentând o încălcare a regulilor de disciplina muncii, sau a celor stabilite prin contract de muncă sau regulament intern.
Pe de altă parte, referirea la fapte cu caracter penal săvârșite de alte persoane decât reclamantul este mai mult decât generică, în condițiile în care nu se indică numele persoanelor vinovate de săvârșirea acestor fapte, nu se descriu în concret faptele respective și nu se oferă nici un indiciu despre o eventuală cercetare care să confere acestor fapte caracter penal.
Modalitatea defectuoasă de concepere deciziei de concediere nu poate fi complinită nici prin mențiunile referatului de constatare la care se face referire în cuprinsul deciziei (aflat la fila 28 din dosar), întrucât acesta identifică a serie de nereguli în activitatea punctului de lucru al societății, fără determinarea persoanelor responsabile. În plus, acest referat nu este întocmit de o comisie de cercetare disciplinară care să fi vizat în mod exclusiv activitatea reclamantului, fiind greu de conceput angajarea răspunderii disciplinare a unui singur angajat, inclusiv pentru fapte imputabile unora dintre subordonați.
Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că decizia de concediere contestată nu cuprinde o descriere clară a faptei ce constituie abatere disciplinară, rezumându-se la generalități ce nu permit cunoașterea temeiurilor măsurii luate și prin urmare nici verificarea legalității măsurii angajatorului.
astfel creat induce cu atât mai mult premisa arbitrariului cu cât prin decizia nr. 8788/10.11.2008 reclamantului i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară a suspendării contractului individual de muncă pe o durată de 10 zile, pentru o faptă care poate fi cu ușurință încadrată în sfera neîndeplinirii atribuțiilor de supervizare și a încălcării politicilor comerciale ale firmei, respectiv semnarea inventarului din data de 30.10.2008 fără semnalarea diferențelor dintre stocul faptic și cel scriptic.
În plus, cu începere din data de 11.11.2008, reclamantul nu a mai prestat activitate în cadrul unității pârâte, ceea ce face pertinentă susținerea sa din cuprinsul contestației în sensul că decizia de concediere a vizat în realitate aceleași abateri pentru care anterior se dispusese suspendarea contractului de muncă, ajungându-se în această manieră la o dublă sancționarea a aceleiași abateri, procedeu abuziv și nelegal.
Față de cele expuse, instanța a reținut că decizia nr. 176/07.01.2009 nu respectă cerințele de formă prevăzute de art.268 alin.2 lit.a Codul muncii, astfel că se impune constatarea nulității ei absolute, cu consecința redobândirii calității de salariat de către reclamant.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că la data de 13.01.2009 reclamantul a înaintat pârâtei demisia sa din funcție. Deși nu s-a făcut dovada înregistrării efective acestei cereri la societatea pârâtă, în condițiile în care reclamantul a comunicat prin scrisoare recomandată manifestarea sa de voință în sensul încetării raporturilor de muncă, la dosar a fost depusă confirmarea de primire semnată de reprezentanta pârâtei la data de 16.01.2009.Față de împrejurarea că pârâta nu a contestat în instanță primirea cererii reclamantului, chiar și în ipoteza unui refuz de înregistrare a acesteia, urmează a se reține că societatea a luat cunoștință de notificarea reclamantului, comunicarea realizându-se cu respectarea art.268 alin.4 Codul muncii.
Prin urmare, odată restabilită calitatea de salariat a reclamantului ca efect al nulității deciziei de concediere, urmează a se da eficiență actului său unilateral de voință în sensul încetării raporturilor de muncă, potrivit art.79 Codul muncii.
Ținând seama de condițiile pe care le presupune demisia, nefiind necesară vreo aprobare din partea angajatorului și nici emiterea unei decizii în acest sens, se va urmări doar respectarea termenului de preaviz, care va fi cel stabilit prin contractul individual de muncă, în lipsa unei renunțări exprese a angajatorului, în favoarea căruia operează acest termen. Întrucât pct.L din contract face trimitere la prevederile Codului muncii referitoare la durata preavizului, prin aplicarea coroborată a dispozițiilor art. 79 alin.4 și art. 294 Codul muncii, rezultă că termenul de preaviz în cazul demisiei reclamantului, care în calitate de șef agenție se încadrează în categoria salariaților cu funcție de conducere, este de 30 de zile calendaristice.
Acest termen urmează a fi calculat cu începere de la data la care a fost comunicată înștiințarea de demisie, respectiv 16.01.2009, astfel că încetarea raporturilor de muncă se va produce din data de 16.02.2009.
Prin cererea de față, reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente perioadei 2008-februarie 2009, în cuantum total de 3.146 lei. Întrucât din procesul-verbal de predare-primire aflat la fila 51 din dosar rezultă că drepturile salariale aferente lunilor noiembrie și 2008 au fost achitate de pârâtă avocatei reclamantului, care l-a reprezentat și în prezentul dosar, urmează ca pretențiile aferente lunii să fie respinse ca nefondate.
Pe cale de consecință, pârâta va fi obligată doar la plata sumei de 1.913 lei, reprezentând salariul pentru luna ianuarie și o parte din luna februarie 2009. Un aspect important ce se impune a fi subliniat privește îndreptățirea reclamantului la încasarea acestei sume cu titlu de drepturi salariale, în condițiile în care nu a prestat activitate la locul de muncă în perioada în referință.
În fapt, situația reclamantului se circumscrie sferei de aplicare a prevederilor art.78 Codul muncii, constatarea nulității absolute de deciziei de concediere determinând, în contextul regimului juridic al nulității actelor, și repararea prejudiciului cauzat prin emiterea actului lovit de nulitate. Or, o reparare integrală a acestui prejudiciu nu se poate realiza decât prin plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale de care cel concediat abuziv a fost lipsit prin efectul deciziei de concediere.
Dacă prin repunerea în situația anterioară emiterii deciziei, angajatorul este obligat la plata acestei despăgubiri până la reintegrarea efectivă în funcție a salariatului, în cazul reclamantului, față de opțiunea acestuia de încetare a raporturilor de muncă, întinderea obligației de plată a angajatorului este limitată în timp de data încetării raporturilor de muncă prin demisie, respectiv 16.02.2009.
Asupra capătului de cerere referitor la anularea notei de lichidare emisă la data de 01.01.2009, instanța reține că față de prevederile art.164 Codul muncii acest înscris întocmit de către angajator nu poate avea valoarea juridică a unui titlu executoriu și nu poate sta la baza unei eventuale executări silite îndreptate împotriva reclamantului. Prin urmare, efectele pe care le produce nota de lichidare
sunt doar acelea de constatare a unei situații de fapt existente la data încetării raporturilor de muncă dintre părți, fiind posibilă administrarea de probe în susținerea sau combaterea acesteia.
Cum reclamantul nu a administrat probe din care să rezulte contrariul celor stabilite prin nota de lichidare, iar simpla sa emitere nu constituie o încălcarea a prevederilor legislației în materie și nu cauzează nici o vătămare drepturilor sau intereselor reclamantului, instanța apreciază cu nu există motive de nulitate a notei de lichidare, astfel că ve respinge acest capăt de cerere ca nefondat.
În temeiul art.274 și art.276 proc.civ. în măsura admiterii pretențiilor reclamantului, pârâta a fost obligată la plata către acesta a sumei de 1.200 lei, reprezentând parte din cheltuielile de judecată-onorariu avocat ales.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamantul. În motivarea recursului său, acesta a arătat următoarele: în mod greșit s-au respins pretențiile reprezentând drepturi salariale pentru luna 2008, avându-se în vedere procesul – verbal din 18.02.2009 fără a avea însă în vedere și statele de plată pentru lunile octombrie, noiembrie și 2008 din care rezultă că drepturile salariale în cuantum de 1.196 lei sunt aferente lunilor octombrie și noiembrie 2008 iar pentru luna 2008 suma de 1.233 lei nu este încasată; în mod greșit s-a respins cererea de anulare a notei de lichidare câtă vreme, prin nota de probatorii, s-a cerut la 15.04.2009 completarea probei cu înscrisuri care se află în posesia pârâtei respectiv titlul executoriu în baza căruia s-a întocmit această notă privind debitul de 23.628 lei la 01.01.2009,însă această cerere de probatorii a fost respinsă.
Intimata – pârâtă nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește drepturile salariale pentru luna:
Se constată că în procesul – verbal din 18.02.2009, aflat în dosarul cauzei (fila 51 dosar fond) și pe care și-a fundamentat soluția prima instanță, se face referire la suma de 1.196 lei explicându-se că este vorba de “sume din data de 15 noiembrie și luna “.
Pe de altă parte, în statul de plată pentru luna 2008, depus la dosar de pârâtă și certificat pentru conformitate cu originalul prin semnătură și ștampila societății pârâte (fila 105 dosar fond), se face mențiunea “neachitat” pentru suma de 1.233 lei reprezentând salariul aferent lunii 2008.
Din datele înscrise în cele două înscrisuri rezultă că pentru luna 2008 intimata pârâtă nu a achitat salariul recurentului reclamant.
Astfel, mai întâi că de vreme ce pentru luna 2008 trebuia încasată suma de 1.233 lei, aceasta nu avea cum să fie inclusă în suma de 1.196 lei, mai mică, ce a fost încasată la 18.02.2009 de reprezentantul reclamantului.
Apoi, având în vedere mențiunea din statul de plată că salariul pentru luna 2008 nu a fost achitat și faptul că în contractul individual de muncă încheiat de părți (înregistrat sub nr. -/09.04.2008) se stabileau datele plății salariului în zilele de 15 și 30 ale lunii, față de modul de formulare a procesului – verbal 18.02.2009, rezultă că suma de 1.196 lei încasată reprezenta drepturi
salariale plătibile în 15 noiembrie 2008 și 2008, deci drepturi salariale aferente lunilor octombrie și noiembrie 2009. Această sumă, de 1.196 lei, corespunde sumei dintre cuantumul salariului pentru luna octombrie 2008 de 553 lei și cuantumul salariului pentru luna noiembrie 2008 de 643 lei, sume nete ce rezultă din statele de plată depuse de pârâtă și certificate pentru conformitate cu originalul (filele 102 și 103 dosar fond).
Ca urmare, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că recurentul nu a încasat drepturile salariale pentru luna 2008 și, raportat la prevederile art. 287 din Codul Muncii, pârâta nu a făcut proba contrară.
În ceea ce privește nota de lichidare întocmită la 01.01.2009:
Este evident că “nota de lichidare” în cauză este un înscris prin care se constată raporturile patrimoniale dintre părți la data încetări raporturilor de muncă, respectiv dacă s-a predat eventual echipamentul primit de salariat, sau tehnica de calcul, ori alte situații asemănătoare.
Esențial așadar este că situația respectivă trebuie constatată la data încetării raporturilor de muncă, chiar dacă nota de lichidare se poate întocmi și ulterior.
În cauză, nota de lichidare s-a întocmit la 01.01.2009, constatările cuprinse în aceasta raportându-se deci la această dată, față de împrejurarea că inițial, prin decizia nr. 176/07.01.2009 emisă de pârâtă se stabilise data încetării raporturilor de muncă a fi 01.01.2009.
Se mai are în vedere că nota de lichidare s-a întocmit în baza acestei decizii de concediere, având caracterul unui act subsecvent.
Or, în condițiile în care decizia nr. 176/07.01.2009 a fost anulată, potrivit principiilor efectelor nulității, este anulat și actul subsecvent respectiv nota de lichidare din 01.01.2009.
În plus, față de împrejurarea că s-a stabilit ca dată a încetării raporturilor de muncă la 16.02.2009, este necesar,potrivit celor arătate anterior, ca nota de lichidare să se raporteze la această dată.
Cum nota de lichidare se raportează la data de 01.01.2009 iar nu la data de 16.02.2009, rezultă că nu este cert dacă este în acord cu realitatea de la acea dată.
Pentru aceste motive, Curtea nici nu poate analiza pe fond susținerile recurentului referitoare la conținutul notei de lichidare, întrucât cauzele de nulitate reținute fac imposibilă trecerea la o astfel de analiză.
Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va admite recursul și se va modifica sentința recurată în sensul celor arătate anterior.
În temeiul art. 274 Cod.pr.civ. urmează a obliga pârâta la plata sumei de 1.600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată pentru fond (întrucât acțiunea a fost admisă în totalitate) și 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată pentru recurs – chitanța seria – nr. 0033/12.02.2009 respectiv seria – nr. 0066/14.12.2009 – av. – Baroul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de reclamantul, domiciliat în C,-, -.C,.42 împotriva sentinței civile nr.872/14.08.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC CO SRL, cu sediul în B, sector 1, Șos.- – 86.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că admite contestația în totalitate.
Obligă pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale aferente lunii 2008.
Dispune anularea notei de lichidare din 1 ianuarie 2009.
Obligă pârâta la 1600 lei cheltuieli de judecată pentru fond și 1000 lei cheltuieli de judecată pentru recurs.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 2009.
Președinte, Judecători,
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud. fond -,
Red./tehnored.. rec. jud. -/15.01.2010
dispozitiv gref.
4 ex./20.01.2010
