Legea nr.47/1992 republicată, art.29 alin.4 şi 6
Potrivit art.29 al.4 din Legea 47/1992 republicată, în cazul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate, sesizarea se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor şi opinia instanţei asupra excepţiei.
Conform art.6 al aceluiaşi text de lege, „dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin.1, 2 sau 3, instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, încheierea fiind atacabilă cu recurs în 48 ore de la pronunţare.
Prin decizia penală mai sus menţionată, Curtea de Apel Ploieşti a admis recursurile declarate de inculpaţii I.G., T.N., I.I., C.L.C., G.D., D.V., T.G., P.D., L.G., T.M., I.,C.V., M.M., N.G.V., GH.M., T.M., I.G., T.M., Z.L., M.M., P.T. şi B.M., împotriva încheierii pronunţată de Tribunalul Buzău la data de 28.02.2008 în dosarul nr.6327/114/2007, dispunând casarea în parte a acesteia, pe fond admiţând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a disp.art.61/1 C.proc.pen., în raport de disp.art.21 şi 24 din României, precum şi de dispoziţiile art.6 din C.E.D.O., dispunând totodată înaintarea dosarului la Curtea Constituţională şi suspendarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Prin încheierea recurată, instanţa de fond dispusese respingerea ca inadmisibilă a cererii recurenţilor privind sesizarea Curţii Constituţionale cu motivarea că excepţia invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei.
Admiţând recursurile petenţilor şi constatând admisibilitatea cererii recurenţilor, Curtea a dispus sesizarea directă a Curţii Constituţionale şi suspendarea judecării cauzei, întrucât prin admiterea recursului şi constatarea admisibilităţii cererii s-a substituit instanţei la care se referă art.29 al.4 din Legea 47/1992, respectiv aceea care are obligaţia de sesizare a Curţii Constituţionale expunând punctele de vedere ale părţilor şi opinia instanţei, dar şi de a dispune suspendarea cauzei până la soluţionarea excepţiei conform art.29 al.6 din legea 47/1992, republicată.
Curtea a respins astfel cererile recurenţilor de casare cu trimitere la prima instanţă pentru ca aceasta să se pronunţe pe fondul excepţiei. S-a apreciat că prin pronunţarea unei astfel de soluţii, prima instanţă ar fi fost obligată să motivele o hotărâre contrar opiniei sale, iar pe de altă parte casarea cu trimitere ar fi avut un caracter pur formal, soluţia admisibilităţii cererii fiind deja stabilită prin decizia Curţii, instanţa de trimitere având doar rolul de a motiva încheierea şi a înainta dosarul Curţii Constituţionale odată cu suspendarea cursului judecăţii.
Pe de altă parte, prin soluţia pronunţată, s-a evitat tergiversarea nejustificată a cauzei pe care ar fi implicat-o parcurgerea unui nou ciclu procesual, impus de soluţia casării cu trimitere spre rejudecare.
