Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 677/CM
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier – –
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta pârâtă “” T, cu sediul în-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 993/5.06.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți SINDICATUL LIBER T, cu sediul în-, bloc 11,. C,. 3, județul T, G, toți prin SINDICATUL LIBER, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta pârâtă avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 102 din 12.10.2009, depusă la dosar, iar pentru intimații reclamanți se prezintă, în calitate de președinte de sindicat, în baza delegației nr. 22/19.10.2009, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
În referatul oral asupra cauzei, grefierul învederează că intimații reclamanți prin Sindicatul Liber au depus la dosar precizări și înscrisuri, care au fost comunicate recurentei pârâte, după care:
Întrebate fiind părțile susțin că nu mai înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de susținerile acestora, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul recurentei pârâte, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul respingerii: cererii principale având ca obiect anularea deciziilor de încetare a contractelor individuale de muncă ale reclamanților; a capetelor de cerere accesorii având ca obiect reintegrarea reclamanților și plata către aceștia a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale cuvenite de la data concedierii și până la data reintegrării. Arată că instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea reclamanților, deși pârâta a dovedit că desființarea locurilor de muncă ale acestora a avut o cauză reală și serioasă. Mai arată că instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității prevăzut de art. 129 alin. 4 Cod procedură civilă, în sensul că motivele reținute nu au fost invocate de reclamanți și nici nu au fost puse în discuția părților.
Reprezentantul intimaților reclamanți, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca netemeinic și nefondat, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțată de Tribunalul Tulcea și în consecință, anularea, ca nelegală și netemeinică, a deciziilor de concediere pentru cei 4 reclamanți, obligarea societății recurente la reangajarea acestora pe funcțiile deținute anterior desfacerii contractelor individuale de muncă, obligarea angajatorului la plata salariilor și a celorlalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat fiecare dintre reclamanți de la data concedierii până la data reintegrării efective, indexate, majorate și reactualizate la data efectuării plății. Solicită obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată și depune la dosar concluzii scrise.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr-, reclamanții, G, și, reprezentați prin Sindicatul Liber “”, au formulat contestație împotriva Deciziilor nr.1112/06.08.2007 -, nr.1113/06.08.2007 ( G); nr.1114/06.08.2008 ( ) și nr.1115/06.08.2008 -, decizii emise de “” SA T, solicitând anularea lor ca inadmisibile, nelegale și netemeinice și reangajarea contestatorilor pe posturile avute anterior, cât și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
În motivare, s-a arătat că, pe data de 06.08.2007 intimata a emis deciziile menționate mai sus, prin care dispune concedierea unor salariați, pentru motive ce nu țin de persoana lor, conform art.65 din Codul muncii, având în vedere restructurarea porturilor ocupate de aceștia.
Au precizat contestatorii că, aceste decizii au fost emise în temeiul Hotărârii nr.70/27.07.2007 Consiliului de Administrație și a Hotărârii nr.69/28.06.2007 a Adunării Generale a Acționarilor.
Astfel încât, prin emiterea acestor decizii apreciază contestatorii că, s-au încălcat prevederile legale cu privire la modul de concediere, drept pentru care contestă legalitatea lor și le consideră lovite de nulitate absolută.
Contestatorii au mai arătat că, Legea Sindicatelor prin art.30, alin.1, prevede obligativitatea angajatorilor să invite delegații aleși ai organizațiilor sindicale să participe la ședințele Consiliului de Administrație și ale Adunării Generale a Acționarilor, pentru discutarea problemelor de ordin profesional, economic, social, cultural, sportiv, ce privesc salariații și societatea.
Au mai precizat că, prin art.30, alin.3, se prevede în mod expres: “Hotărârile Consiliului de Administrație sau ale altor organe asimilate acestora, privitoare la probleme de interes profesional, economic, social, cultural sau sportiv, vor fi comunicate în scris organizațiilor sindicale, în termen de 48 de ore de la data desfășurării ședinței”.
În acest sens, contestatorii au adus în discuție art.69, art.70 și art.71 din Codul muncii, care, arătând că, chiar dacă se referă la concedierea colectivă, prin extensie au reala aplicabilitate și în cazul concedierilor individuale.
Astfel, au menționat contestatorii, conform art.69, angajatorul are obligația “să inițieze, în scopul punerii de acord, consultări cu sindicatul, referitoare la metodele și mijloacele de evitare a concedierilor sau de reducere a numărului de salariați afectați și de atenuare a consecințelor.” (lit.a), sau “să pună la dispoziția sindicatului toate informațiile relevante în legătură cu concedierea, în vederea formulării propunerilor de concediere.” (lit.b).
În același context, au mai arătat contestatorii că, art.70 prevede în mod expres că:”angajatorul are obligația să notifice în scris sindicatului intenția de concediere colectivă cu cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare emiterii deciziilor de concediere” (alin.1), iar notificarea trebuie să cuprinsă: “numărul total și categoriile de salariați, motivele care determină concedierea, numărul și categoriile de salariați care vor fi afectați de concediere, criteriile avute în vedere, potrivit legii, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, măsurile pentru atenuarea consecințelor concedierii și compensațiile care urmează să se acorde salariaților concediați, conform dispozițiilor legale și/sau contractului colectiv de muncă aplicabil, dată de la care, sau perioada în care vor avea loc concedierile, termenul înăuntrul căruia sindicatul poate face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numărului salariaților concediați, etc.” (alin.2).
În apărare, a formulat întâmpinare prin care a arătat că, a solicitat instanței să respingă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată și să oblige reclamanții la plata tuturor cheltuielilor judiciare ocazionate de prezentul proces, pentru următoarele considerente:
Astfel, a arătat intimata că, Sindicatul “” nu are reprezentativitate la nivelul, precizând că, conform art.17, pct.1 din Legea nr.130/1996 la negocierea contractelor colective de muncă participă organizațiile sindicale care îndeplinesc inclusiv condițiile de reprezentativitate.
Intimata a precizat că, câtă vreme sindicatul “” nu a obținut niciodată o hotărâre judecătorească prin care să se constate reprezentativitatea acestuia la nivelul, conducerea unității nu avea obligația legală de a iniția nici o procedură de negociere și consultare cu Sindicatul “”.
Tot în acest sens, a mai menționat intimata că, nu există nici o dispoziție legală în vigoare care să prevadă sancțiunea anulării unei hotărâri a Consiliului de Administrație în cazul neconvocării și/sau necomunicării acesteia către o organizație sindicală lipsită de reprezentativitate.
A mai arătat intimata că, art.69, art.70 și art.71 din Codul muncii sunt de strictă interpretare și aplicare, acestea neputând fi extinse prin analogie și la alte situații.
În ședința din data de 7 noiembrie 2007, intimata a invocat excepția de litispendență referitor la dosarul nr-, înregistrat pe rolul Tribunalului Tulcea – Secția civilă, comercială și de administrativ.
În aceeași ședință de judecată, instanța a admis excepția de litispendență, dispunând conexarea dosarului nr- la dos.nr-, între acestea existând identitate de obiect, cauză și părți.
La data de 21 febr.2008, intimata a depus la dosarul cauzei: note scrise, invocând excepția de inadmisibilitate a acțiunii.
Astfel, intimata a arătat că, Sindicatul ” nu are reprezentativitate la nivelul
S-a învederat că, conform art.30, al.1 din Legea nr.54/2003 angajatorii au obligația de a invita la discutarea problemelor de interes profesional, economic, social, cultural sau sportiv delegații aleși ai organizațiilor sindicale reprezentative.
S-a arătat însă că, Sindicatul “” nu a obținut niciodată o hotărâre judecătorească care să stabilească reprezentativitatea acestuia la nivelul
Prin sentința civilă nr. 993/5.06.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea, s-a respins, ca nefondată, excepția inadmisibilității acțiunii.
S-a admis contestația formulată de Sindicatul Liber “” din cadrul T, prin reprezentant legal, reprezentând pe reclamanții:, și – membrii de sindicat, în contradictoriu cu intimata
S-au anulat deciziile nr.1112/6.08.2007; nr.1113/6.08.2007; nr.1114/6.08.2007 și nr.1115/6.08.2007 emise de “” SA T, ca fiind netemeinice și nelegale.
S-a dispus reintegrarea contestatorilor pe posturile deținute anterior concedierii.
A fost obligată intimata să plătească în favoarea contestatorilor o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat fiecare dintre contestatori, în perioada cuprinsă între data concedierii și data reintegrării efective pe posturi.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, examinând contestația, raportat la excepția inadmisibilității acțiunii invocate de intimată prin notele scrise la data de 21 februarie 2008, reținut următoarele:
Conform prevederilor art.28 din Legea nr. 54/2003:
“(1) Organizațiile sindicale apără drepturilor membrilor lor, ce decurg din legislația muncii statutul funcționarilor publici contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă precum și din și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața organelor judecătorești -, prin apărători proprii sau aleși.
(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin.(1) organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea un mandat expres din partea celor în cauză”.
S-a reținut că, prin sentința civilă nr.3602/21 decembrie, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dos.nr.7176/2005, s-a dispus înscrierea Sindicatului Liber “” în registrul Judecătoriei Tulcea, dobândind personalitate juridică.
Prin sent.civ.nr.1489/23 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dos.nr- a fost respinsă cererea SA T prin care a solicitat dizolvarea Sindicatului “” T și radierea acestuia din registrul special al Judecătoriei Tulcea.
Prin Decizia civ.nr.151/8 oct.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dos.nr- a fost anulat apelul declarat de SA împotriva sent.civ.nr.1489/23 mai 2007.
Prin decizia civilă nr.151/8 oct.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dos.nr- a fost anulat apelul declarat de SA împotriva sentinței nr.1489/23 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Tulcea, ca netimbrat, sentința devenind definitivă.
Conform certificatului înregistrat sub nr.3 eliberat la data de 23.01.2007 eliberat de “Cartel ” – Uniunea Sindicală Teritorială – Filiala T, Sindicatul Liber “” din cadrul “T”, este afiliat la Uniunea Sindicală Teritorială – Filiala T, dobândind astfel reprezentativitate.
Față de aceste considerente, instanța reținând și prevederile legale mai sus citate, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca nefondată.
Conform prevederilor art.65 din Codul muncii:
“(1) Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia.
(2) Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă”.
Analizând atât Hot.AGA a “” SA T, nr.69 din 28.06.2007, instanța a reținut că, la art.3 al acesteia se precizează că “noua organigramă a societății va cuprinde un număr redus de personal, Consiliul de Administrație urmând a analiza și stabili numărul de personal, modul de disponibilizare a personalului, timpul aferent.
La art.1 al Hot.nr.70/27.07.2007 a Consiliului de Administrație al intimatei se dispune aplicarea Hot.AGA din 28.06.2007, privind restructurarea personalului societății, stabilind că numărul de personal existent se va reduce la J și va avea o componență formată din: director – 1 persoană, șef – 1 persoană și personal de pază – 8 persoane.
Totuși, în urma analizei atât a Hot.nr.69/28.06.2007 a AGA, cât și a Hot.nr.70/27.07.2007 a Consiliului de Administrație avute în vedere la emiterea tuturor deciziilor contestate, instanța constată că acestea nu fac nici o referire privitoare la cauza reală și serioasă care a determinat-o să ia măsurile de reorganizare și restructurare care au determinat concedierea contestatorilor în baza art.65 din Codul muncii.
Astfel spus, prin cele două hotărâri avute în vedere la momentul emiterii deciziilor contestate nu s-a motivat care sunt cauzele care au determinat concedierea contestatorilor și de ce aceste cauze ar fi reale și serioase, pentru a conduce la luarea măsurii de concediere a contestatorilor.
De altfel, instanța a constatat că la dosarul cauzei intimata nu a depus nici o probă prin care să dovedească în ce a constat cauza sau cauzele reale și serioase ce au determinat concedierea contestatorilor.
Instanța a reținut că, pentru a se putea dispune concedierea salariatului în baza art.65 din Codul muncii, trebuie îndeplinitecumulativurmătoarele condiții prevăzute de art.65 alin.(2) din Codul muncii:
“Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivăși să aibă o cauză reală și serioasă.”
Astfel, instanța reținând că în cauză intimata nu a dovedit cauza reală și serioasă ce a determinat concedierea contestatorilor, a apreciat că nu a îndeplinit cumulativ condițiile prevăzute de legea mai sus citată și prin aceste condiții urmează a admite contestația, anulând deciziile nr.1112/6.08.2007; nr.1113/6.08.2007; nr.1114/6.08.2007 și nr.1115/6.08.2007, emise de “” SA T, ca fiind netemeinice și nelegale.
Având în vedere că deciziile mai sus precizate sunt nelegale și netemeinice, instanța văzând și dispozițiile art.78 alin.(1) și (2) din Codul muncii, a dispus reintegrarea contestatorilor pe posturile deținute anterior concedierii.
De asemenea, instanța a dispus obligarea intimatei să plătească în favoarea contestatorilor o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat fiecare dintre contestatori, în perioada cuprinsă între data concedierii și data reintegrării efective pe posturi.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs recurenta pârâtă “” T, criticând-o pentru următoarele motive:
Motivele reținute de prima instanță (încălcarea art. 65 alin. 2 Codul muncii ) nu au fost invocate de petenți și nici nu au fost puse în discuția părților, încălcându-se principiul contradictorialității, prevăzut la art. 129 alin. 4 Cod procedură civilă. Conform acestui principiu de drept, instanța era obligată să-și întemeieze hotărârea numai pe acele elemente care au format obiectul dezbaterilor. Ori, în cauză, realitatea și seriozitatea cauzei desfacerii contractelor individuale de muncă, nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților.
În orice caz, prima instanță a reținut în mod greșit încălcarea dispozițiilor art. 65 alin. 2 și anume că “” nu a dovedit o cauză reală și serioasă pentru desființarea locurilor de muncă ale petenților.
Începând din anul 2006, “” a înregistrat dificultăți economice fiind în situația de a-și înceta activitatea de bază, respectiv “producția conservelor de “, această situație conducând inclusiv la sistarea activității secției de producție-fabrica de conserve -est (-est).
Prin urmare, “” s-a văzut nevoită să restructureze locurile de muncă având legătură directă cu activitatea de producție (cum sunt cele de frigotehnist și mașinist mașini mobile). Chiar și prima instanță a reținut că respectivele concedieri sunt efective, “” emițând o nouă organigramă.
Ceea ce a ignorat însă prima instanță este că atât realitatea cât și seriozitatea cauzei desfacerii contractelor individuale de muncă au fost dovedite în cauză, rezultând din prevederile art. 1 și 2 din Deciziile nr. 1112/06.08.2007, nr. 1113/06.08.2007, nr. 1114/06.08.2007 și nr. 1115/06.08.2007, contestate. Din analiza acestor texte rezultă fără echivoc împrejurarea că desființarea locurilor de muncă (și implicit desfacerea contactelor individuale de muncă ale petenților) se datorează restructurării activității, incluzând sistarea activității secției de producție -est.
Faptul că societatea avea pierderi, își reorientase activitatea (de la fabrica de conserve la activități hoteliere/de închiriere) rezultă și din prevederile art. 6 din Hotărârea AGA nr. 69/28.06.2007 depusă la dosarul cauzei, dar și din procesul-verbal al Adunării Generale a Acționarilor din data de 20.04.2007 (pe care îl anexează împreună cu situațiile financiare aferente anului 2006).
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin deciziile nr. 1112, 1113, 1114, 1115 emise de intimată la data de 6.08.2007 s-a dispus încetarea contractelor de muncă ale reclamanților conform art. 65 din Codul muncii începând cu 28.08.2007
Aceste decizii au fost emise în temeiul Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 70/27.07.2007 și a Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor nr. 69/28.06.2007, având în vedere măsurile de reorganizare și restructurare luate la nivelul societății.
Odată sesizată cu o contestație împotriva unor decizii de concediere, instanța exercită controlul asupra temeiniciei și legalității actului de concediere, fiind îndreptățită și totodată obligată în baza rolului său activ să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.
Concedierea fiind dispusă în temeiul dispozițiilor art. 65 din Codul muncii, era firesc ca instanța să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile acestui text de lege.
Potrivit art. 65 alin. 1 din Codul muncii: “concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia”.
(2) “Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă”.
Din dispozițiile legale invocate mai sus rezultă că pentru a se putea dispune concedierea salariatului trebuie ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Prin Hotărârea AGA nr. 69/28.06.2007 se prevede la art. 3 că “noua organigramă a societății va cuprinde un număr redus de personal, Consiliul de Administrație urmând a analiza și stabili numărul de personal, modul de disponibilizare a personalului, timpul aferent”.
La art. 1 al Hotărârii Consiliului de Administrație al intimatei se dispune aplicarea Hotărârii AGA nr. 69/28.06.2007, privind restructurarea personalului societății, stabilind că numărul de personal existent se va reduce la J și va avea o componență formată din: director – 1 persoană, contabil șef – 1 persoană și personal de pază – 8 persoane.
Din analiza hotărârilor avute în vedere la emiterea tuturor deciziilor contestate, instanța constată că acestea nu fac nicio referire la cauza reală și serioasă care au determinat concedierea contestatorilor în baza art. 65 din Codul muncii.
Deși în recurs pârâta invocă drept cauză a concedierilor dificultățile economice, în hotărârile care au stat la baza emiterii deciziilor de concediere, precum și în deciziile contestate nu se face nicio referire la această cauză, iar potrivit art. 77 din Codul muncii, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat și a menținut sentința recurată ca legală și temeinică.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, Curtea obligă recurenta la 100 lei cheltuieli de judecată către intimați, reprezentând cheltuieli de transport.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de recurenta pârâtă “” T, cu sediul în-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 993/5.06.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți SINDICATUL LIBER T, cu sediul în-, bloc 11,. C,. 3, județul T, G, toți prin SINDICATUL LIBER.
Obligă recurenta la 100 lei cheltuieli de judecată către intimați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2009.
Jud.fond. /
Red.dec.jud. /16.12.2009
gref.
2 ex./ 17.12.2009.
