C. civ., art. 1082, art. 1083
Forţa majoră constituie o cauză care exonerează pe debitor de răspundere şi operează în puterea legii, fără a fi necesar să fie prevăzută în contract sau într-un act normativ.
C.S.J., Secţia comercială, decizia nr. 414 din 27 ianuarie 2000, în R.D.C. nr. 2/2003, p. 190
Din expunerea recursului reclamantului rezultă că el nu contestă că în anul agricol 1996 recolta de grâu a pârâtei a fost distrusă 100% datorită condiţiilor climaterice, dar susţine că exonerarea de răspundere pentru cauza de forţă majoră trebuia prevăzută în legea care reglementa operaţiunea comercială ori în contractul părţilor, susţineri care sunt neîntemeiate.
Codul civil român nu prevede o definiţie a cauzei de forţă majoră, însă este unanim acceptat în doctrina şi în practica judiciară că aceasta constă într-o împrejurare de fapt, imprevizibilă şi de neînlăturat, care împiedică, în mod obiectiv şi fară nicio culpă din partea debitorului, executarea obligaţiei contractuale pe care acesta şi-a asumat-o.
Nu există nicio prevedere legală din care să rezulte că forţa majoră operează numai dacă este prevăzută în actul care reglementează operaţiunea comercială sau că părţile sunt obligate să o prevadă în contract, însă, odată constatată, forţa majoră are ca principal efect exonerarea de răspundere contractuală a debitorului, conform art. 1082 şi art. 1083 C. civ. Aşa fiind, înseamnă că forţa majoră este o cauză de exonerare de răspundere care operează în puterea legii şi împiedică pe creditor să ceară executarea obligaţiei ori daune-interese de la debitor, chiar dacă nu a fost prevăzută expres în contract sau într-un act normativ. în raport de cele arătate, decizia instanţei de apel este temeinică şi legală şi este menţinută prin respingerea recursului.
