Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, reclamantul EI a chemat în judecată şi personal la interogatoriu pe pârâta CM, solicitând ca în urma probatoriului administrat, instanţa să constate nulitatea absolută parţială a tranzacţiei judiciare, intervenite între noi părţile în dosarul şi cuprinsă în dispozitivul sentinţei civile respectiv a clauzei prin care am convenit ca apartamentul, compus din 3 camere şi dependinţe să fie vândut iar cu banii rezultaţi să se achite suma de 100.000.000 lei (ROL) credit BCR iar diferenţa de bani să fie împărţită în mod egal, să constate că reclamantul a dobândit în timpul căsătoriei cu pârâta, dreptul de proprietate asupra apartamentului compus din 3 camere şi dependinţe, că reclamantul a avut contribuţie exclusivă la dobândirea dreptului de proprietate asupra acestuia,urmând să se dispună atribuirea către acesta, a apartamentului, la dobândirea căruia a avut contribuţie exclusivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, a arătat că s-a căsătorit cu pârâta la data de …, iar prin sentinţa civilă a Judecătoriei Rm. Sărat căsătoria a fost desfăcută prin divorţ. În timpul căsătoriei au dobândit mai multe bunuri comune printre care şi apartamentul compus din 3 camere şi dependinţe.
Cu privire la bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei, a menţionat că a figurat pe rolul Judecătoriei Rm. Sărat dosarul ce a avut ca obiect partaj bunuri comune. Prin sentinţa civilă instanţa judecătorească a luat act de tranzacţia celor doi foşti soţi prin care au convenit asupra modului în care urmau a fi împărţite bunurile comune, dobândite în timpul căsătoriei.Prin această tranzacţie, părţile au hotărât ca apartamentul compus din 3 camere şi dependinţe să fie vândut, iar cu banii rezultaţi să se achite suma de 100.000.000 lei (ROL) credit BCR, iar diferenţa de bani să fie împărţită în mod egal.
Deşi cei doi şi-au asumat prin această tranzacţie obligaţia de a vinde apartamentul sus menţionat, pârâta a refuzat în mod constant, începând cu momentul rămânerii definitive a hotărârii de expedient ce a consfinţit învoiala, să-şi execute obligaţia asumată. După rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti, reclamantul a publicat în repetate rânduri anunţuri prin care a încercat să caute cumpărători pentru apartamentul ce a făcut obiectul tranzacţiei. Cu toate că în urma acestor anunţuri a găsit mai multe persoane interesate în cumpărarea apartamentului pârâta a refuzat în mod repetat să se întâlnească cu aceste persoane pentru a stabili un preţ în vederea perfectării actelor de vânzare-cumpărare.
Atitudinea şicanatorie a pârâtei, de a împiedica vânzarea apartamentului, s-a materializat şi în formularea unei plângeri penale, împotriva sa şi a actualei soţii pentru infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. 2 C.P. În motivarea plângerii, pârâta a arătat că în ziua de 17.04.2004, ora 12:45 în faţa magazinului unde lucra soţia sa ar fi fost agresată de reclamant şi de aceasta, cauzându-i-se leziuni traumatice ce necesitau 12-14 zile de îngrijiri medicale. Astfel, pe rolul judecătoriei Rm. Sărat a fost înregistrat dosarul, soluţionat prin sentinţa penală, prin care s-a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 11 alin. 2 rap. la art. 10 alin. 1 lit. h şi la art. 2841 C.P.P. , partea vătămată (pârâta) lipsind nejustificat la două termene de judecată. Reclamantul a învederat că demersurile sale de a încerca să vândă apartamentul au continuat cu o notificare adresată pârâtei prin care a somat-o să se prezinte la judecătoresc la data de …. pentru a perfecta actele necesare vânzării (dosarul al executorului judecătoresc CG), dar aceasta nu a dat curs solicitării, fiind pusă în întârziere începând cu data de ….
Din cauza faptului că pârâta a refuzat în mod repetat să-şi îndeplinească obligaţia asumată prin tranzacţie şi presat de faptul că apartamentul începuse să se degradeze, reclamantul s-a văzut nevoit să promoveze o nouă acţiune de partaj bunuri comune înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. Sărat, solicitând partajarea în cote de ? atât a apartamentului, cât şi a datoriei comune de 100.000.000 lei (ROL). Prin întâmpinarea formulată în această cauză, pârâta a solicitat respingerea acţiunii motivat de faptul că în cazul dat nu se mai poate relua judecata în privinţa unora dintre bunurile asupra cărora în aplicarea principiului disponibilităţii părţile au tranzacţionat, invocând în drept prevederile art. 1704, 1711 şi 273 Cod Proc. Civ. Prin sentinţa civilă instanţa a respins cererea ca neîntemeiată. Dacă pârâta ar fi fost cu adevărat interesată în a vinde apartamentul, în virtutea principiului disponibilităţii procesuale, ar fi putut să fie de acord cu acţiunea, mai ales că modalitatea de partajare a apartamentului şi a datoriei de 100.000.000 lei (ROL) în cote de ? era cu mult mai avantajoasă decât cea consfinţită prin hotărârea de expedient.
Şi în 2005, a promovat o nouă acţiune de partaj bunuri comune, înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. Sărat, prin sentinţa civilă fiind admisă acţiunea şi fiind confirmat raportul de expertiză în varianta 1. Împotriva acestei sentinţe pârâta a formulat apel admis de către Tribunalul Buzău prin decizia civilă , acţiunea fiind respinsă pe fond, decizie rămasă irevocabilă prin decizia civilă pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
Demersurile sale de a încerca vânzarea apartamentului au continuat şi pe parcursul anilor 2006, 2007 şi 2008, însă de fiecare dată când apărea o persoană interesată în a cumpăra apartamentul, pârâta refuza orice comunicare cu reclamantul sau cu posibilii cumpărători. A menţionat că singurul motiv pentru care a fost de acord cu această clauză a contractului de tranzacţie a fost dorinţa sa de a pune capăt litigiilor cu pârâta.
Analizând atitudinea pârâtei în raport de cele relatate mai sus rezultă fără dubiu că obligaţia pe care şi-a asumat-o prin tranzacţia judiciară încheiată şi consfinţită prin sentinţa civilă este fundamentată pe o cauză falsă, ilicită şi imorală. Caracterul fals al cauzei obligaţiei pârâtei rezultă din scopul urmărit de aceasta la momentul încheierii tranzacţiei judiciare consfinţită prin sentinţa civilă. Scopul imediat (causa proxima) urmărit de pârâtă nu a fost acela de a vinde apartamentul şi de a împărţi preţul obţinut potrivit înţelegerii cuprinse în tranzacţie, ci acela de a bloca vânzarea exclusiv în scop şicanatoriu. În ceea ce priveşte scopul mediat (causa remota) pârâta nu a urmărit încetarea coproprietăţii devălmaşe, ci prelungirea acesteia la infinit, astfel cum rezultă din manifestarea sa de voinţă de a refuza perfectarea actelor de vânzare, aceste aspecte fiind sancţionate cu nulitatea absolută a clauzei.
Caracterul ilicit şi imoral al cauzei obligaţiei pârâtei rezultă din scopul urmărit de aceasta la momentul încheierii tranzacţiei, scop realizat prin încălcarea cu ştiinţă a unei serii de dispoziţii legale imperative, de ordine publică. Cum la momentul încheierii tranzacţiei au fost încălcate cu bună ştiinţă de către pârâtă dispoziţiile art. 475, 728, 963, 1310, Cod civ. rezultă că scopul urmărit de pârâtă nu a fost acela de a urmări încetarea coproprietăţii devălmaşe ci prelungirea acesteia la infinit.
Faptul că obligaţia pârâtei de a vinde apartamentul este fundamentată pe o cauză falsă ilicită şi imorală (pârâta neavând niciodată intenţia de a vinde apartamentul) este confirmat şi de poziţia procesuală pe care a avut-o în dosarele, aceasta neapărându-se în sensul că ar fi încercat să-l contacteze pe reclamant pentru a vinde apartamentul. Dacă pârâta ar fi folosit aceste apărări şi le-ar fi dovedit cele două acţiuni ar fi fost respinse ca lipsite de interes. De altfel de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de expedient şi până la momentul de faţă pârâta nu a făcut nici un demers pentru a vinde apartamentul.
Atitudinea pârâtei faţă de obligaţia de a vinde apartamentul este în frauda legii şi în contradicţie cu dispoziţiile art. 1010 Cod civil, potrivit cărora “Obligaţia este nulă când s-a contractat sub o condiţie potestativă din partea celui ce se obligă”.Pe lângă atitudinea pe care pârâta a avut-o şi pe care o are în continuare faţă de obligaţia de vânzare a apartamentului, reclamantul a subliniat că nu trebuie trecută cu vederea nici culpa ce revine instanţei de judecată ce a luat act de tranzacţia noastră. În cazul de faţă instanţa care a luat act de tranzacţie nu trebuia să se limiteze doar la a verifica consimţământul părţilor şi capacitatea acestora de a contracta ci trebuia să analizeze dacă prin tranzacţie se pune capăt procesului şi dacă tranzacţia ce a fost înfăţişată nu poate da naştere altor litigii, care să vizeze bunurile supuse tranzacţiei.
În ceea ce priveşte celelalte capete de cerere a arătat că dreptul de proprietate asupra apartamentului a fost dobândit, în timpul căsătoriei cu pârâta la data de … prin actul de adjudecare al Biroului individual al executorului judecătoresc AA.
Actul de adjudecare a fost încheiat numai pe numele pârâtei din cauza faptului că la data de 18.02.2003 reclamantul nu se afla în localitate fiind plecat la Buzău datorită faptului că urma nişte cursuri pentru avansare. La dobândirea dreptului de proprietate asupra acestui apartament reclamantul a avut o contribuţie exclusivă, creditele contractate la B.R.D. Rm. Sărat au fost achitate integral de reclamant la data de 17.12.2003.
A subliniat că de la momentul pronunţării sentinţei civile şi până în prezent posesia de fapt a apartamentului i-a aparţinut reclamantului, acesta fiind cel care a achitat toate cheltuielile aferente acestuia.
În drept, şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 475, 728, 963, 966, 1004, 1006, 1010, 1310, 1704, 1713 Cod Civil şi art. 36 alin. 1 din Codul Familiei.
În dovedirea celor susţinute a solicitat proba cu înscrisuri, martori, interogatoriul pârâtei, prezumţii şi expertiză, sens în care a depus, în copie: sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Rm. Sărat în dosarul, plângere CM, , decizia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul, decizia pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul, încheiere din data de 15.02.2006 pronunţată în dosarul de Tribunalul Buzău, motive de recurs CM în dosarul, sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Rîmnicu Sărat în dosarul, întâmpinare CM în dosarul, sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul, întâmpinare EM în dosarul, act de adjudecare, cerere de chemare în judecată formulată de EI în dosar, întâmpinare CM în dosar, sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Rm. Sărat în dosarul, formular depunere Banca Ţiriac, proces-verbal din data de 30.08.2004 din dosarul de Birou Individual Judecătoresc CG, chitanţe de plată către Asociaţia de proprietari, formulare depunere numerar BRD Groupe Societe Generale, eşalonare rambursare credit BRD Groupe Societe Generale, contract de credit pentru persoane fizice încheiat de Banca Comercială Română, tranzacţie, planşe fotografice.
La termenul din data de 25.11.2008, pârâta, prin apărător, a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Buzău, excepţie ce a fost respinsă pentru motivele care au fost reţinute în încheierea de şedinţă de la acea dată.
Legal citată, pârâta nu s-a prezentat în instanţă pentru a da lămuriri sau explicaţii, dar a formulat întâmpinare la data de 13.01.2008.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepţia insuficientei timbrări a capătului de cerere privind contribuţia exclusivă a reclamantului la achiziţionarea apartamentului.
În motivare, a subliniat că motivul determinant la încheierea tranzacţiei nu a fost unul imoral, de natură să nesocotească normele de convieţuire socială care pretind ca obligaţiile asumate să fie respectate şi ca drepturile subiective să fie exercitate cu bună-credinţă, voinţa părţilor fiind cea materializată în convenţie. Faptul că ulterior nu s-a înstrăinat imobilul nu s-a datorat culpei sale, ci culpei reclamantului care a dorit să obţină întreaga sumă de bani ce ar fi rezultat cu titlu de preţ. De asemenea, aceasta a negat că reclamantul ar fi făcut demersuri în vederea vânzării apartamentului, dumneaei fiind aceea care a încercat în repetate rânduri să stabilească o legătură cu acesta pentru a rezolva problema, însă a refuzat orice colaborare, mai ales că bunul era în posesia sa.
Aceasta a arătat că, în situaţia în care se va respinge primul capăt de cerere, nu se poate relua judecata în privinţa unora dintre bunurile asupra cărora, în aplicarea principiului disponibilităţii, părţile au tranzacţionat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 948 alin.4, art. 1201, art. 1704, art. 1711 C.civ.
Prin încheierea de şedinţă din data de 13.01.2009, instanţa dispus disjungerea capătului de cerere privind partajul de bunuri comune de restul cauzei, formându-se dosarul.
În baza art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanţa a încuviinţat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind ca acestea sunt pertinente, concludente si utile dezlegării pricinii.
La solicitarea reclamantului, instanţa a încuviinţat proba cu interogatoriul pârâtei, aceasta, deşi citată cu menţiunea personal la interogatoriu, neprezentându-se în instanţă pentru a răspunde la întrebările adresate de partea adversă.
La solicitarea părţilor, instanţa a încuviinţat proba testimonială cu trei martori pentru reclamant DV, PG, BG, şi un martor pentru pârâtă, IC, declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine:
Prin sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul, având ca obiect partaj bunuri comune, instanţa a admis acţiunea şi a luat act de tranzacţia părţilor, consfinţind-o într-o hotărâre de expedient.
Prin această tranzacţie, părţile au convenit asupra modalităţii de împărţire a bunurilor mobile, în ceea ce priveşte apartamentul compus din 3 camere şi dependinţe, hotărând ca acesta să fie vândut, cu banii rezultaţi urmând să se achite suma de 100.000.000 lei (ROL) credit BCR, iar diferenţa de bani să fie împărţită în mod egal.
Din coroborarea depoziţiilor martorilor audiaţi în cauză, instanţa reţine că părţile au achiziţionat apartamentul respectiv în baza actului de adjudecare al Biroului individual al executorului judecătoresc AA. Încă de la început, acesta se află într-o anumită stare de degradare, părţile nelocuind în acesta niciun moment.
De la dobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentului şi până în prezent singurul care s-a preocupat de apartament, care a ţinut legătura cu Asociaţia de proprietari, care a achitat cheltuielile legate de întreţinerea apartamentului a fost reclamantul. Deşi pârâta avea calitatea de coproprietar alături de d-nul EI, aceasta nu s-a interesat de apartament, nefiind văzută de niciun vecin în bloc.
După pronunţarea sentinţei civile anterior menţionate, reclamantul a iniţiat demersurile necesare pentru vânzarea apartamentului. Astfel, martorul PG a povestit că, fiind coleg de serviciu cu reclamantul şi auzind că acesta intenţionează să-şi vândă apartamentul, i-a solicitat numărul de telefon şi l-a transmis unor cunoscuţi interesaţi să achiziţioneze un apartament în municipiul Râmnicu Sărat. Ulterior, din discuţiile purtate cu aceste persoane, martorul a aflat că d-nul EI a fost în imposibilitatea de a încheia vreun contract din cauza atitudinii manifestate de fosta soţie, în sensul că aceasta, fie nu venea la întâlnirile programate cu cumpărătorii, fie, dacă venea, spunea că nu este interesată să vândă, fără ca măcar să discute în prealabil condiţiile vânzării.
Depoziţia acestuia este întărită de declaraţia martorului DV. Acesta a arătat că din relatările reclamantului a înţeles că acesta nu a putut vinde apartamentul din cauza fostei sale soţii, acesta refuzând motivat de faptul fie că nu-i convenea preţul, fie că dorea să mai aştepte, fie că pur şi simplu nu vroia să vândă.
Martorul IC a relatat că ar fi însoţit-o pe pârâtă, în toamna anului 2007, la apartamentul părţilor, în ideea că îl va găsi acolo pe reclamant şi vor reuşi să discute pe tema vânzării apartamentului. Nerăspunzând nimeni, iar pârâta nefiind în posesia cheii de la apartament nu au putut intra, aşa că au cerut relaţii la vecina de la etajul 3 al condominiului. Aceasta din urmă, d-na BG, fiind audiată în calitate de martor, a infirmat susţinerile martorului IC, arătând că pârâta nu a niciodată personal la uşa sa şi nu a purtat nicio discuţie nici cu dumneaei, şi nici cu soţul său referitor de apartamentul în litigiu. Având în vedere relatările martorei BG, instanţa urmează să înlăture declaraţia domnului IC, întrucât aceasta nu corespunde adevărului. Toate aspectele relatate sunt cunoscute din discuţiile purtate cu pârâta, de care îl leagă o anumită prietenie, ceea ce face ca declaraţia acestuia să fie subiectivă, iar existenţa episodului la care a arătat că ar fi asistat personal a fost negată de martora BG.
Aceasta din urmă a arătat că apartamentul părţilor se află într-o stare avansată de degradare, infiltraţiile de apă ajungând până la apartamentul de la etajul al doilea. Fiind direct interesată de remedierea defecţiunilor, a luat legătura în mai multe rânduri cu reclamantul, atât personal, cât şi prin intermediul soţului său. Întrucât este educatoare, calitate în care intră în contact cu multă lume, a anunţat mai multe persoane şi le-a pus în legătură cu reclamantul pentru vânzarea apartamentului. Ulterior, din discuţiile purtate cu aceste persoane, a aflat că nu au putut încheia contractul deoarece reclamantul nu a putut lua legătura cu fosta soţie, aceasta refuzând să răspundă la telefon, atât la cel personal, cât şi la cel aparţinând fetiţei părţilor.
Lovindu-se de refuzul sistematic manifestat de reclamantă de a vinde apartamentul, d-nul EI, tocmai din dorinţa de a pune efectiv capăt stării de indiviziune cu privire la apartament, a formulat de două ori cereri distincte de partaj bunuri comune, înregistrate sub număr de dosar, respectiv la Judecătoria Râmnicu Sărat, finalizate cu hotărâri irevocabile de respingere a cererilor formulate.
Tot acestei intenţii se circumscrie şi cererea formulată de reclamant către executorul judecătoresc şi înregistrată la Biroul Individual Executor Judecătoresc CG. În procesul-verbal din data de 30.08.2004, se consemnează că numita CM a fost notificată să se prezinte la BIEJ CG pentru a se deplasa la un public în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului, reţinându-se că aceasta nu s-a prezentat.
Instanţa apreciază că, cel puţin de la această dată, pârâta a fost pusă în întârziere cu privire la obligaţia asumată, potrivit prevederilor art. 1079 alin.1 C.civ.
Mai mult decât atât, reclamantul a achitat din resurse proprii creditul în valoare de 100.000.000 ROL, contractat la BCR, credit pe care părţile ar fi trebuit, conform tranzacţiei consfinţite în hotărârea de expedient a Judecătoriei Râmnicu Sărat, să-l achite cu prioritate din preţul apartamentului.
Concluzionând, instanţa reţine că, în virtutea tranzacţiei încheiate, cele două părţi şi-au asumat obligaţia de a vinde apartamentul al căror coproprietari erau. Chiar dacă pârâta nu avea un rând de chei şi chiar dacă nu a întreprins demersuri proprii în vederea înstrăinării imobilului, aceasta avea obligaţia de a răspunde solicitărilor venite din partea reclamantului pentru a realiza obiectivul stabilit de comun acord prin convenţia încheiată. Din coroborarea tuturor probelor, instanţa constată că nu se poate stabili nicio culpă în sarcina reclamantului acesta apelând la toate mijloacele posibile pentru a pune capăt stării de coproprietate: a încercat să identifice posibili cumpărători şi a contactat-o pe pârâtă în vederea încheierii actelor de vânzare-cumpărare, a notificat-o prin intermediul executorului judecătoresc pentru a se prezenta la notar, a promovat două acţiuni distincte de partaj, a încercat punerea în executare silită a hotărârii de expedient, toate aceste încercări ale sale fiind sortite eşecului.
Prin nulitate se înţelege acea sancţiune de drept civil care constă în lipsirea unui act, în tot sau în parte, de efectele juridice în vederea cărora acesta a fost întocmit, din cauza nesocotirii dispoziţiilor legale edictate pentru încheierea sa valabilă. Prin urmare, cauza care conduce la constatarea nulităţii absolute a actului ar trebui să existe la chiar momentul încheierii acestuia.
Probele administrate în acţiunea pendinte nu relevă existenţa vreunei cauze de nulitate la momentul semnării convenţiei, nefiind dovedit că pârâta ar fi încheiat tranzacţia doar în scop şicanatoriu, fără a avea intenţia de a pune în acest mod capăt stării de indiviziune. Toate probele, pledează, însă, pentru culpa pârâtei în aducerea la îndeplinire a obligaţiei asumate prin tranzacţie.
În cazul contractului de tranzacţie, neexecutarea culpabilă a oricăreia dintre obligaţiile ce incumbă părţilor atrage rezoluţiunea contractului, definită ca acea sancţiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia avută anterior încheierii contractului.
Cum prevederile art. 1704-1717 C.civ. nu conţin prevederi speciale legate de rezoluţiune, în lipsa unei stipulaţii contractuale exprese, în cazul neexecutării culpabile a obligaţiei de întreţinere devin incidente regulile generale din materia dreptului obligaţiilor art. 1020-1021 C.civ., creditorul putând opta între a cere executarea contractului sau rezoluţiunea lui pentru neexecutare.
Deoarece toate încercările anterioare ale reclamantului de a pune în executare silită obligaţia asumată prin tranzacţie au fost sortite eşecului, acesta a optat pentru desfiinţarea contractului, după punerea în întârziere a pârâtei, culpa pârâtei în executarea obligaţiei asumate prin contract fiind pe deplin dovedită.
Prin prisma celor analizate anterior, instanţa urmează să admită acţiunea precizată formulată de reclamantul EI în contradictoriu cu pârâta CM şi să dispună rezoluţiunea parţială a tranzacţiei încheiate între EI si CM la data de 02.04.2004 în vederea stingerii litigiului având ca obiect paratajarea bunurilor comune, tranzacţie consfinţită prin sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul 4, cu privire la înţelegerea referitoare la apartamentul.
Cum prezenta convenţie este o tranzacţie judiciară, consfinţită ca atare printr-o hotărâre judecătorească de expedient, rezoluţiunea parţială a tranzacţiei conduce pe cale de consecinţă la desfiinţarea în parte a sentinţei civile pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul cu privire la înţelegerea referitoare la apartamentul.
Faţă de soluţia la care a ajuns instanţa în urma deliberării, având în vedere dispoziţiile art. 274 C.proc.civ. care prevăd că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, instanţa urmează să admită cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată. În acest sens, pârâţii vor fi obligaţi la plata către reclamantă a sumei de 519,3 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxă judiciară de timbru legal datorata şi timbru judiciar.
