C. civ., art. 969, 1020-1021
în situatia în care din continutul contractului de închiriere
rezultă, fără echivoc, atât modul de a obligaţiei de plată a chiriei, din propria iniţiativă a locatarului şi nu la cererea locatorului, cât şi termenele de plată, respectiv sancţiunea, interpretată ca fiind rezilierea sub forma unui pact comisoriu de gradul III, debitoarea este în întârziere prin simpla ajungere a datoriei la scadenţă (dies interpellat pro hominem), iar locatorul este în drept să notifice rezilierea contractului în baza pactului comisoriu.
I.C.C.J., Secţia comercială decizia nr. 1.503 din 20 mai 2009,
www.scj.ro
Prin sentinţa comercială nr. 15357 din 19 decembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială a admis cererea formulată de reclamanţii G.G.Ş. şi G.G., ambii domiciliaţi în Bucureşti, împotriva pârâtei SC W.I. SRL, cu sediul în Bucureşti. A constatat rezilierea contractului de închiriere încheiat de părţi la 15 iulie 2004, a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în Bucureşti, şos. Colentina şi a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamanţilor suma de 7.487 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel nemotivat pârâta, cauza fiind înregistrată la 18 februarie 2008 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a V-a comercială.
Curtea a reţinut că instanţa de fond a realizat o corectă interpretare a clauzei 4.6 din contractul părţilor, apreciind că indiferent de denumirea dată de părţi, aceasta este o clauză de reziliere ce cuprinde un pact comisoriu de gradul III, în conformitate cu prevederile art. 977 şi următoarele, precum şi ale art. 1021 C. civ., întrucât sancţiunea legată de neexecutarea obligaţiei contractuale este rezoluţiunea la contractul cu
executare uno ictu, respectiv rezilierea la contractul cu executare succesivă (cum este şi cel din cauza de faţă), nulitatea intervenind pentru cauze anterioare sau contemporane momentului încheierii contractului.
Tot în mod legal s-a reţinut şi inexistenţa obligaţiei intimaţilor-reclamanţi de a notifica apelantei-pârâte faptul neplăţii chiriei, în raport de clauza 4.3 din contract, care reprezintă legea părţilor, conform art. 969 C. civ. şi art. 43 C. com., rezultând că, în materie comercială, debitorul este de drept în întârziere de la data scadenţei obligaţiei.
Prin decizia comercială nr. 307 din 26 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a comercială a respins apelul, ca nefondat.
Prin încheierea din Camera de consiliu de la 18 septembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a comercială a respins, ca nefondată, cererea de îndreptare eroare materială formulată de intimaţii-reclamanţi.
împotriva hotărârii de mai sus, în termenul legal, pârâta a formulat recurs timbrat şi legal motivat în sensul cerut de art. 3021 (1) lit. c) C. proc. civ. şi a solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei, admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii, ca nefondată.
A invocat critici pe care le-a subsumat motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deşi din dezvoltarea acestora rezultă că partea a înţeles să recureze hotărârea şi pentru interpretarea greşită a conţinutului convenţiei, critică circumscrisă motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., astfel că analiza recursului se va face sub toate aceste aspecte.
A arătat astfel că hotărârea este rezultatul interpretării greşite a contractului faţă de prevederile art. 977 şi 982 C. civ. cu consecinţa încălcării art. 969 C. civ., susţinând că potrivit conţinutului real al contractului, intimata-reclamantă era obligată să o pună în întârziere în legătură cu faptul neplăţii la termenul scadent a chiriei, altfel neputând opera rezilierea.
A solicitat ca instanţa de recurs să analizeze şi cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată, arătând că în aprecierea sa cuantumul este prea mare.
Intimaţii-reclamanţi, în termenul procedural au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs astfel cum au fost reîncadrate, conform art. 306 C. proc. civ., se găseşte nefondat.
Din conţinutul contractului de închiriere (art. 46) rezultă, fară echivoc, atât modul de executare a obligaţiei de plată a chiriei, din propria iniţiativă a locatarului şi nu la cererea locatorului, cât termenele de
plată, la data de 15 a fiecărei luni, respectiv sancţiunea, corect interpretată ca fiind rezilierea sub forma unui pact comisoriu de gradul III.
Sub toate aspectele arătate, instanţa de apel a interpretat, deci, corect drepturile şi obligaţiile părţilor respectând principiile reieşite din prevederile art. 977 şi 982 C. civ. la care face trimitere recurenta.
Cât priveşte punerea în întârziere, este de necontestat că părţile au încheiat un contract comercial încât, faţă de conţinutul contractului şi prevederile art. 43 C. com., recurenta-debitoare este în întârziere prin simpla ajungere a datoriei la scadenţă (dies interpellat pro hominem) şi, în aceste condiţii, în mod legal, instanţa de apel a reţinut că inti-mata-reclamantă era în drept să notifice recurentei-pârâte rezilierea contractului în baza pactului comisoriu.
Faţă de conţinutul clauzei, rezilierea se face prin simpla declaraţie notificată celeilalte părţi, instanţa de apel aplicând corespunzător şi prevederile art. 969 C. civ., potrivit căruia contractul este legea părţilor.
Cât priveşte ultima critică legată de reducerea cheltuielilor de judecată se constată că, faţă de depusă de avocatul părţii adverse, suma acordată este justificată din punct de vedere legal, fiind respectate prevederile art. 274 şi următoarele C. proc. civ., astfel încât, aplicând prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins pentru toate motivele de recurs invocate.
Văzând şi prevederile art. 274 C. proc. civ., recurenta-pârâtă, în culpă procesuală, va fi obligată la plata sumei de 7.658,19 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în recurs.
