Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 35/
Ședința publică din 19 ianuarie 2010
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu
Grefier – –
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul reclamant, domiciliat în C,-,.37,.B,.26, județul C, împotriva sentinței civile nr. 655/15.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL, cu sediul în C,-, -S 2, județul C, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant personal, asistat de avocat, conform împuternicirii avocațiale din data de 19.01.2010, iar pentru intimata pârâtă se prezintă d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria – nr.28931/07.12.2009, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, în conformitate cu disp. art.87 și următoarele cod pr.civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Apărătorul intimatei pârâte solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, ce emană de la un terț care reclamă aceeași activitate ilicită a recurentului.
Apărătorul recurentului pârât, având în vedere înscrisurile depuse la acest termen de către apărătorul intimatei și ținând seama că există această plângere pe rolul Parchetului, apreciază că se impune suspendarea cauzei, conform sintagmei: “penalul ține în loc civilul”.
Apărătorul intimatei apreciază că instanța nu poate ține seama de această plângere la soluționarea prezentei cauze. Totodată menționează că din câte știe, nu s-a început urmărirea penală în cauza penală.
Apărătorul recurentului precizează că nu mai insistă în cererea de suspendare și arată că nu mai are alte cereri, excepții de ridicat sau probe de formulat în cauză.
Apărătorul intimatei menționează de asemenea că nu mai are alte cereri, excepții de ridicat sau probe de formulat.
Instanța, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri, excepții de ridicat sau probe de formulat, declară încheiate dezbaterile ți acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentului reclamant, având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și rejudecând cauza să fie admisă acțiunea astfel cum a fost formulată.
Consideră apărătorul recurentului reclamant că instanța de fond și-a format greșit convingerea că s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă de către intimată. Chiar dacă nu s-a făcut o convocare scrisă, atât timp cât salariatul și-a susținut apărările.
Arată apărătorul recurentului că nu poate fi de acord cu opinia instanței, de vreme ce această cercetare prealabilă în viziunea instanței a constat într-o singură întrebare adresată angajaților.
Mai arată apărătorul recurentului că reclamantul nu a comis nici o faptă ilicită atâta timp cât nu a încălcat vreun regulament de ordine interioară și nici nu s-a făcut dovada că fusese atenționat de către conducere să procedeze de o anume manieră în ceea ce privește retururile, cu atât mai mult cu cât i se solicita să direcționeze marfa supusă returului către alți destinatari chiar de societatea care livra marfa.
Precizează apărătorul recurentului că martorii propuși de intimată, foștii colegi ai reclamantului, recunosc faptul că aveau cunoștință atât ei, cât și ceilalți angajați de această practică și că nu li s-a părut nimic în neregulă. Aceștia au recunoscut de asemenea că nu au fost instruiți de conducere în legătură cu această situație.
Recurentul, prezent în fața instanței se legitimează cu seria, -.-, CNP: – și arată că renunță la capătul doi al motivelor de recurs cu privire la restituirea sumei de 4500 Euro și 4000 lei și apreciază că hotărârea de la fond este bună sub acest aspect.
Apărătorul intimatei pârâte, având cuvântul solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Cu privire la primul motiv de recurs, apărătorul intimatei pârâte apreciază că acesta nu este fondat, având în vedere că au fost respectate dispozițiile art. 267 alin.1 din Codul muncii. Nu au fost respectate dispozițiile alin.2 ale aceluiași articol, contestatorul nefiind convocat în scris, întrucât se afla la sediul societății la momentul la care s-a decis efectuarea cercetării.
Precizează apărătorul intimatei pârâte că numai omisiunea efectuării cercetării disciplinare prealabile este sancționată cu nulitatea absolută a măsurii sancționatorii, nu și viciile de formă ale aceleiași cercetări, în condițiile în care se face dovada că cercetarea prealabilă a fost totuși efectuată. Forma convocării în vederea cercetării disciplinare, maniera de efectuare a convocării este reglementată ad probationem și nu ad validitatem, pentru situațiile în care punctul de vedere al angajatului nu este consemnat în scris.
Menționează totodată apărătorul intimatei pârâte faptul că în interogatoriul administrat contestatorul arată că a fost suspendat pe perioada cercetării disciplinare prealabile, precum și faptul că întrebat fiind, la patru luni de la data la care s-a efectuat cercetarea prealabilă a arătat că nu mai are nimic de adăugat în apărare față de cele consemnate în înscrisul întocmit cu ocazia cercetării. Recurentul a acoperit astfel prin confirmare nulitatea relativă.
Apărătorul intimatei pârâte solicită instanței să aibă în vedere răspunsul la întrebarea nr.12 al interogatoriului reclamantului, prin care arată că ” mărfurile le-a restituit eronat”. Reclamantul a recunoscut că a postat un anunț pe Internet și a trimis pe adresa societății piese, în mod ilicit. prejudiciul fiind de 8 miliarde lei. Dealtfel, din faptul că recurentul nu-și mai susține capătul doi al motivelor de recurs rezultă că acesta a recunoscut săvârșirea faptelor.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea decizie de încetare a contractului individual de muncă nr.343/08.12.2008 cu consecința repunerii în situația anterioară și acordarea tuturor drepturilor salariale de care a fost lipsit pe perioada sancționării precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 3.500 Eur în echivalentul în lei la data plății efective și a sumei de 4.000 lei, sume ce reprezintă avansul plătit de reclamant pentru cumpărarea autoturismului Ford Focus aflat în dotarea societății. Totodată s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că a fost angajatul societății pârâte, ocupând postul de lucrător comercial din luna iulie 2006 până la momentul emiterii deciziei contestate.
S-a apreciat de către reclamant, că măsura concedierii disciplinare dispusă de către angajator prin decizia nr. 343/08.12.2008 este lovită de nulitate absolută întrucât anterior aplicării sancțiunii disciplinare angajatorul nu a efectuat cercetarea disciplinară, astfel cum prevede art.267 din Codul Muncii.
Pe fondul cauzei a arătat că fapta ce i se impută, respectiv “schimbarea destinației mărfurilor returnate către terțe persoane în perioada ianuarie – octombrie 2008”, nu îmbracă forma ilicită, întrucât piesele au fost returnate către firma care le livra inițial – SC INTERNAȚIONAL SRL – sau la solicitarea reprezentantului cu retururi de la această societate, către alți destinatari. Reclamantul a precizat că a dat curs solicitării de a opera retururile către terțe persoane, deoarece aceasta venea pe cale oficială din partea unui reprezentant al societății care livra marfa.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani plătite cu titlu de avans în scopul achiziționării după o perioadă de 5 ani, a autoturismului de serviciu, s-a menționat că acest drept i-a fost recunoscut prin actul adițional la contractul individual de muncă nr.28/24.09.2007 pe care angajatorul nu la mai respectat după emiterea deciziei contestate. Mai mult decât atât, ulterior încetării raporturilor de muncă, i s-a adus la cunoștință de către pârâtă că pentru a putea achiziționa autoturismul trebuie să mai plătească încă 4.900 euro până la data de 15.01.2009. Din această sumă a achitat 4.000 lei dar ulterior reprezentanții societății au mai cerut o sumă de bani, motiv pentru care tranzacția nu a mai fost posibilă.
În drept s-au invocat dispozițiile art.63 alin.1, art.267 și art.268 din Codul Muncii.
Prin sentința civilă nr.655/15.05.2009 Tribunalul Constanțaa respins cererea reclamantului, ca neîntemeiată.
Pentru a soluționa astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin decizia nr.343/08.12.2008 pârâta a dispus concedierea disciplinară a salariatului, reținând că acesta se face vinovat de schimbarea destinației mărfurilor returnate către terțe persoane, faptă ce constituie abatere disciplinară.
Potrivit dispozițiilor art. 267. (1) ” Sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
(2) În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
(3) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
(4) În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este”.
În raport de prevederile alin. 2 din textul de lege enunțat reclamantul a apreciat că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, întrucât societatea nu a procedat la efectuarea certării prealabile disciplinare. Totodată s-a susținut că nu a avut loc convocarea în vederea realizării acestei proceduri.
Susținerile reclamantului sunt nefondate deoarece prin dispozițiile legale enunțate, legiuitorul nu a înțeles să sancționeze neîndeplinirea obligației privind convocarea scrisă a salariatului cu nulitatea absolută.
Astfel se reține că, în ipoteza în care convocarea nu a fost efectuată în scris, însă salariatul și-a susținut apărările în cadrul cercetării prealabile disciplinare, operează cel mai probabil o nulitate relativă și nicidecum nulitatea absolută.
Aceste susțineri sunt contrazise chiar de către reclamant prin răspunsurile acestuia la interogatoriul formulat de pârâtă prin care recunoaște pe de o pare, că i s-au solicitat explicații referitoare la abaterea disciplinară imputată, iar pe de altă parte, afirmă că pe perioada cercetării disciplinare contractul său de muncă a fost suspendat.
Prin urmare, dacă a operat o suspendare a raporturilor de muncă până la finalizarea cercetării disciplinare, aspect dovedit prin deciziile nr.331/10.11.2008 și nr.342/8.12.2008, nu se poate reține că cercetarea prealabilă disciplinară nu s-a efectuat.
Faptul că pârâta a procedat la realizarea cercetării disciplinare rezultă și din depozițiile martorilor audiați, care au confirmat că acestei proceduri i-a fost supus întregul personal angajat.
În ceea ce privește legalitatea și temeinicia măsurii dispuse de către angajator prin decizia contestată, se rețin următoarele:
Reclamantul a fost sancționat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă în temeiul dispozițiilor art.61 lit. “a” Codul Muncii.
Pentru a dispune aplicarea acestei măsuri disciplinare angajatorul a reținut că salariatul se face vinovat de schimbarea destinației mărfurilor returnate către terțe persoane în perioada ianuarie – octombrie 2008.
Prin adresa nr.198/7.11.2008 pârâta a fost sesizată de către SC Internațional SRL că în perioada ianuarie – septembrie 1008 s-au făcut stornări în valoare de 218.469,86 lei, o parte din aceste piese ajungând în depozitele, iar o altă parte fiind însușită și ulterior valorificată de către angajatul pârâtei – în complicitate cu salariatul SC SRL.
Față de această împrejurare de fapt reclamantul a arătat prin nota explicativă solicitată de către angajator, că piesele se înapoiau cu fișă de retur și aviz la SC sau la adresele solicitate telefonic de departamentul de retururi.
Totodată prin cererea de chemare în judecată reclamantul arată că procedura legală ce trebuia urmată la returnarea pieselor, consta în trimiterea acestora înapoi către firma ce le livra, respectiv SC. În același timp reclamantul recunoaște că nu a respectat această procedură pentru toate retururile operate, întrucât reprezentantul cu retururi de la SC – – – i-a solicitat să direcționeze marfa supusă returului către alți destinatari. Ca atare, reclamantul susține că procedând astfel, a respectat solicitarea ce venea pe cale oficială din partea unui reprezentat al societății care livra marfa către societatea pârâtă.
În aceste condiții se constată că salariatul a încălcat cu bună știință obligațiile de serviciu privind respectarea procedurii de returnare, iar față de acest aspect invocarea îndeplinirii unei solicitări primită de la o persoană străină de societate, nu este de natură a înlătura caracterul ilicit al faptei săvârșite, întrucât această solicitare era în mod vădit nelegal.
Din analiza coroborată a înscrisurilor existente la dosarul cauzei cu răspunsul la întrebarea nr.3 din interogatoriu rezultă că salariatul se face vinovat nu numai de expedierea mărfii către terțe peroane și de neîntocmirea fișelor de retur acceptate de către.
De altfel și din depozițiile martorilor audiați în cauză rezultă că reclamantul a fost cel care a dispus returnarea pieselor către al persoane decât furnizorul.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite de reclamant cu titlu de avans, în scopul achiziționării autoturismului de serviciu, de care acesta se deservea în exercitarea atribuțiilor de serviciu, instanța reține că acesta este nefondat, deoarece:
Prin actul adițional la contractul individual de muncă încheiat cu reclamantul, angajatorul a prevăzut în capitolul II – ce reglementează clauzele de fidelitate – că se angajează să pună la dispoziția salariatului un autoturism, care la finalul a cinci ani de muncă desfășurați de către acesta în cadrul societății, să tracă în proprietatea sa.
Analizând această clauză contractuală, se reține că dreptul reclamantului de a dobândi în proprietate autoturismul de serviciu, urma să se nască la momentul împlinirii obligației acestuia de a presta activitate în favoarea societății pârâte timp de cinci ani de la data angajării, respectiv 04.07.2007.
Reclamantul și-a păstrat însă calitatea de salariat până la data de 8.12.2008, când prin decizia nr.343 angajatorul a dispus încetarea raporturilor de muncă pe motive disciplinare.
În aceste condiții, este indubitabil că obligația societății de a transmite salariatului fidel, cu titlu de bonificație, proprietate autoturismului de serviciu, nu mai subzistă.
Referitor la sumele de bani despre care reclamantul afirmă că le-a achitat pârâtei în avans, în vederea achiziționării autoturismului, se constată că din facturile și chitanțele depuse de către acesta, rezultă că cei 3500 euro și 4000 lei reprezintă pe de o parte cheltuieli suportate de acesta pentru diverse reparații, iar pe de altă parte dovada efectuării unui schimb valutar situat în preajma datei perfectării actului adițional.
Astfel, se reține că prin probatoriul administrat în dovedirea cestei situații de fapt, nu s-a făcut dovada convenției părților privind suportarea de către reclamant a unei părți din valoarea autoturismului, și cu atât mai puțin dovada faptului că aceste sume au fost avansate în scopul achiziționării autoturismului de serviciu aflat în proprietatea angajatorului.
Împotriva sentinței tribunalului a declarat recurs reclamantul, care a criticat soluția pentru următoarele motive:
1. În mod greșit a procedat instanța de fond respingând capătul de cerere privitor la anularea Deciziei nr.343/08.12.2008.
Deși în motivarea hotărârii se face vorbire de dispozițiile art. 267 din Codul Muncii, se face o mare confuzie în ceea ce privește efectuarea sau nu a cercetării disciplinare prealabile de către intimată. Mai concret, instanța și-a formulat greșit convingerea că s-a efectuat această cercetare chiar dacă nu s-a făcut o convocare scrisă atâta timp cât “salariatul și-a susținut apărările”.
În mod greșit se reține în hotărâre că ” i s-au solicitat explicații referitoare la abaterea disciplinară imputată”, nu reiese din nici un înscris că i s-ar fi adus la cunoștință faptul că este cercetat pentru săvârșirea unei abateri disciplinare.
Așa zisa procedură în urma căreia s-a emis decizia de încetare a contractului de muncă s-a desfășurat la data de 07.11.2008 iar intimații susțin că cercetarea prealabilă s-ar fi efectuat în perioada 08.11. – 05.12.2008, deci ulterior acestui moment, o altă dovadă că cercetarea nu a avut practic loc.
S-a adus la cunoștința instanței că reaua credință a intimaților reiese și din faptul că răspunsul său la întrebarea vizând destinația pieselor a fost înregistrat cu nr.196/07.11.2008, anterior momentului la care se susține că au fost sesizați – înscrisuri înregistrate cu nr.198/07.11.2008 și 199/07.11.2008, dar instanța nu a analizat aceste ultime aspecte.
Reclamantul nu a comis nici o faptă ilicită atâta timp cât nu a încălcat vreun regulament de ordine interioară și nici nu s-a făcut în vreun fel dovada că fusese atenționat de către conducere să procedeze de o anume manieră în ceea ce privește retururile, cu atât mai mult cu cât i se solicită să direcționeze marfa supusă returului către alți destinatari chiar de societatea care livra marfa. De altfel, foștii săi colegi și, martorii propuși de intimată, recunosc faptul că aveau cunoștință, atât ei, cât și ceilalți angajați de această practică și că nu li s-a părut nimic în neregulă. Aceștia recunosc de asemenea că nu fuseseră instruiți de conducere să procedeze de o anumită manieră când apăreau astfel de situații și că nu s-a încălcat prin aceasta vreun regulament intern. În perioada reclamată, cel care se ocupa de redirecționarea pieselor era colegul său, care raporta toate aceste aspecte șefului de magazin, dar nici o persoană nu a reclamat conducerii că s-ar săvârși o faptă ilicită.
2. În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită obligarea intimatei să-i restituie sumele de bani plătite cu titlu de avans în scopul achiziționării autoturismului de serviciu.
Instanța a respins acest capăt de cerere, concluzionând că nu s-a împlinit termenul de 5 ani prevăzut în actul adițional la contractul individual de muncă pentru ca autoturismul să intre în proprietatea reclamantului.
Reclamantul consideră că se face o confuzie, întrucât el a solicitat returnarea acestor sume de bani și nu recunoașterea dreptului de proprietate asupra autoturismului. În acest sens instanța nu a dat eficiență înscrisurilor depuse de reclamant care atestau faptul că acele sume de bani chiar fuseseră avansate către intimată în scopul dobândirii ulterior a dreptului de proprietate asupra autoturismului.
La termenul de judecată din 19.01.2010 recurentul reclamant prezent în instanță a arătat că renunță la motivul doi de recurs referitor la obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani plătite cu titlul de avans în scopul achiziționării autoturismului de serviciu.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
– Potrivit dispozițiilor art. 267 alin. 1 codul muncii: ” sub sancțiunea nulității absolute nici o măsură cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin.1 lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
– alin.2: ” În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile salariatul va fi convocat în scris pe persoana împuternicită de către angajator să efectueze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
Contestatarul a invocat inutilitatea absolută a deciziei de sancționare disciplinară întrucât nu s-a efectuat o cercetare prealabilă, nu a fost convocat la o astfel de întrevedere, nu există o declarație a sa cu privire la fapta ce i se impută.
La filele 12-31 de la dosarul de fond se află documentația depusă de intimată care a stat la baza emiterii deciziei de sancționare disciplinară din care rezultă faptul că cercetarea prealabilă a fost totuși efectuată.
Faptul că nu a existat o convocare scrisă a contestatarului nu atrage nulitatea cercetării prealabile atât timp cât salariatului i s-a luat declarație cu privire la abaterea săvârșită (fila 21).
În momentul în care i s-au solicitat explicații cu privire la faptă, contestatarul nu a invocat faptul că nu a fost convocat în scris și nu a solicitat amânarea procedurii pentru a-și putea pregăti apărarea.
De asemenea martorii și audiați de instanța de fond, confirmă efectuarea cercetării prealabile la care a fost supus întregul personal angajat.
Din documentația depusă la dosar de intimată rezultă că cercetarea prealabilă a fost efectuată anterior aplicării sancțiunii fiind respectate dispozițiile art. 267 alin. 1 din Codul muncii.
Cu privire la fondul cauzei în mod corect prima instanță a reținut că salariatul se face vinovat de abaterea reținută prin decizia de sancționare disciplinară.
Prin decizia nr. 343/8.12.2008 contestatarul a fost sancționat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă în temeiul dispozițiilor art.61 lit. a) Codul muncii.
Pentru a dispune aplicarea acestor măsuri disciplinare, angajatorul a reținut că salariatul a fost vinovat de schimbarea destinației mărfurilor returnate către terțe persoane în perioada ianuarie-octombrie 2008.
Contestatarul a invocat faptul că nu a comis nici o faptă ilicită atât timp cât nu a încălcat vreun regulament de ordine interioară, nu a fost atenționat să procedeze de o anumită manieră în ceea ce privește retururile, cu atât mai mult cu cât i s-a solicitat să direcționeze marfa către alți destinatari de către numitul -.
Din declarația contestatarului dată cu ocazia cercetării prealabile, precum și din răspunsul acestuia la interogatoriu la întrebarea nr. 2 (fila 68-fond) rezultă că acesta cunoștea care era procedura internă de returnare a produselor expediate eronat sau a celor deteriorate.
Astfel acesta a arătat ca piesele se înapoiau cu fișă de retur și aviz la sau la adresele solicitate telefonic de departamentul de retururi.
Cu toate acestea, nu a respectat procedura oficială pe care o cunoștea și a expediat marfa retur către terțe persoane.
Prin adresa nr. 198/7.11.2008, intimata a fost sesizată de către Internațional SRL că în perioada ianuarie-septembrie 2008 s-au făcut stornări în valoare de 218.469,86 lei, o parte din piese ajungând în depozitele, iar o parte din piese au fost însușite și ulterior valorificate de către angajatul acestora – în complicitate cu contestatarul.
La fila 22 din dosarul de fond se află declarația salariatului -, salariatul firmei care expedia marfa, care recunoaște faptul că în colaborare cu anumiți angajați printre care este enumerat și comanda piese pe care le aproba la retur pe motiv de piese distruse sau nelivrate, care nu se mai întorceau la depozitul firmei și care erau expediate la alte adrese, iar ulterior piesele erau vândute și banii împărțiți.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 Cod civil, Curtea a respins recursul ca nefondat și a menținut sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurentul reclamant, domiciliat în C,-,.37,.B,.26, județul C, împotriva sentinței civile nr. 655/15.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL, cu sediul în C,-, -S 2, județul C, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.01.2010.
Președinte, Judecători,
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud.fond:;
Red.dec.-jud.-/03.02.2010
gref.-
2 ex./15.02.2010
