Legea nr. 53/2003, art. 13 alin. (4), art. 56 lit. e), art. 57,
Contractul individual de muncă încheiat cu o persoană pusă sub interdicţie este lovit de nulitate absolută, deoarece art. 13 alin. (4) din Codul muncii interzice încadrarea în muncă a acestor persoane. Această nulitate nu poate fi acoperită decât în ipoteza ridicării interdicţiei.
Angajatorul nu poate emite, în temeiul art. 56 lit. e) din Codul muncii, o decizie de încetare de drept a contractului individual de muncă încheiat cu o persoană pusă sub interdicţie, dacă nu sunt îndeplinite cerinţele din acest text legal. Împrejurarea că, la data încheierii contractul individual de muncă, angajatorul avea cunoştinţă că persoana angajată este pusă sub interdicţie nu este de natură să înlăture sancţiunea nulităţii absolute a unui astfel de contract.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,
Decizia civilă nr. 1815 din 18 august 2010, dr. C.P.
Prin sentinţa civilă nr. 587 din 3 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 259/30/2010, s-a admis in parte acţiunea formulată de reclamanta P.G., în calitate de tutore al fiicei sale P.D.O., în contradictoriu cu pârâta Fundaţia „Pentru Voi” Timişoara, precum şi cererea reconvenţională.
S-a anulat decizia de încetare a contractului individual de muncă nr.183/15.12.2009, emisă de pârâtă, şi s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, cu începere de la data de 15.12.2009 şi până la data de 03.03.2010.
Totodată, a fost constatată nulitatea contractului individual de muncă nr. 33/15.04.2009, încheiat între părţi, şi s-a respins în rest acţiunea.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 704/PI/05.05.1997 a Tribunalului Timiş şi prin dispoziţia nr. 2403/16.09.1997 a Primăriei Timişoara, reclamanta a fost instituită “tutore” pe seama fiicei sale, P.D.O., ca urmare a admiterii unei cererii de punere sub interdicţie a acesteia.
În perioada 06.04.2009-15.12.2009, P.D.O. a fost angajata fundaţiei, în baza contractului individual de muncă nr. 5105033/15.04.2009, cu o fracţiune de normă de 2 ore/zi, în funcţia de muncitor necalificat la ambalarea unor produse solide, cu un salariu de 150 lei/lunar.
Pârâta a emis decizia nr. 183/15.12.2009, prin care, în baza art. 56 lit. e) din Codul muncii, a dispus încetarea contractului individual de muncă, începând cu data de 15.12.2009.
În cauză, nulitatea nu a fost constatată prin acordul părţilor sau prin hotărâre judecătoreasca definitiva, astfel încât instanţa de fond a constatat că decizia de încetare a contractului individual de muncă a fost emisă de pârâtă cu nerespectarea prevederilor art.56 lit. e) C. muncii, motiv pentru care a admis in parte acţiunea şi a anulat decizia nr. 183/15.12.2009, emisă de pârâtă.
Art. 77 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu prevede că persoanele cu handicap au dreptul de a munci şi de a realiza venituri în conformitate cu prevederile legislaţiei muncii.
Însă, art. 13 din Codul Muncii interzice încadrarea în muncă a persoanelor puse sub interdicţie judecătorească, dat fiind că sunt lipsite de capacitate de exerciţiu.
Având în vedere că, la încheierea contractului de muncă nr. 5105033/15.04.2009, nu au fost respectate condiţiile legale pentru încheierea lui valabilă, întrucât a fost încadrată în muncă o persoană pusă sub interdicţie judecătorească, tribunalul a admis cererea reconvenţională şi a constatat nulitatea absolută a contractului, potrivit art. 57 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Codul Muncii.
În speţă, nulitatea nu poate fi acoperită prin îndeplinirea ulterioară a condiţiilor impuse de lege. Dat fiind că nulitatea produce efecte numai pentru viitor şi văzând dispoziţiile art. 78 C. Muncii, prima instanţă a obligat pârâta la plata către reclamantă a unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data de 15.12.2009 şi până la data pronunţării hotărârii: 03.03.2010.
Pe cale de consecinţă, tribunalul a respins acţiunea principală privind reîncadrarea în muncă şi plata drepturilor salariale până la reîncadrare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta, prin reprezentantul legal P.G., întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. S-a solicitat modificarea în parte a hotărâri, în sensul respingerii cererii reconvenţionale.
În motivarea recursului s-a susţinut că, la data perfectării contractului de muncă, pârâta – reclamantă reconvenţională cunoştea starea reclamantei, astfel încât nu poate invoca propria culpă.
Totodată, s-a arătat că admiterea cererii reconvenţionale şi constatarea nulităţii contractului individual de muncă plasează reclamanta într-o situaţie de a unei persoane handicapate.
Pârâta-intimată a depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând cauza sub toate aspectele, conform dispoziţiilor art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că nu există nici un motiv pentru modificarea ori casarea sentinţei recurate, deoarece instanţa de fond a reţinut corect starea de fapt şi a aplicat în mod just dispoziţiile legale incidente.
Împrejurarea că pârâta a cunoscut starea de persoană handicapată a reclamantei, astfel încât are o culpă la încheierea contractului individual de muncă, întrucât a încălcat legislaţia muncii, este lipsită de relevanţă faţă de încălcarea unor dispoziţii legale imperative, respectiv a prevederilor art.13 alin.(4) din Codul muncii, încălcare ce atrage nulitatea absolută a contractului de muncă. Această nulitate poate fi invocată oricând şi de către oricare dintre părţi.
Salariata este pusă sub interdicţie şi beneficiază de protecţia prevăzută de legislaţia specială aplicabilă persoanelor handicapate, astfel încât nu se pune problema unei discriminări, dat fiind că nu există nicio legătură între constatarea nulităţii contractului de muncă şi încălcarea legislaţiei referitoare la interzicerea discriminării.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin.(1) Cod procedură civilă, recursul a fost respins ca nefondat.
