Judecătoria Bistriţa – Sentinţa civilă nr. 5218/2010
Prin acţiunea comercială înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistriţa reclamanta SC RS SRL a chemat în judecată pe pârâta SC TS SA , solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să oblige pârâta la plata sumei de 662.989 lei (sumă stabilită prin expertiză), reprezentând prejudicii cauzate de pârâtă prin nerespectarea contractului 205/2004, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că începând cu luna mai a anului 2004, reclamanta a fost contactată insistent de către directul general al pârâtei care i-a propus înfiinţarea unei secţii de tricotaje în Bistriţa, motivând că intenţionează să-şi externalizeze această activitate, pârâta fiind unul din producătorii de marcă din România.
Reclamanta, arată că cu cât un articol de îmbrăcăminte tricotat are o grosime mai mare, cu atât este mai simplu de tricotat numărul de ochiuri fiind mai mic. Acest aspect se traduce în termeni sub denumirea de „fineţe”.
Conducerea pârâtei a hotărât ca toate fazele de producţie care urmează tricotajului pe maşinile de fineţe 16 să nu fie executate în totalitate de către angajaţii proprii din fabrică, ci să fie contractate cu alte (externalizarea serviciilor). Ca urmare a acestei decizii pârâtei i s-a propus să înfiinţeze la Bistriţa o secţie de confecţii care să lucreze pe bază de contract cu pârâta.
Reclamanta a beneficiat de suportul tehnic al pârâtei, şefa secţiei de confecţii a reclamantei i-a pus la dispoziţie necesarul de maşini şi personal, iar mecanicul şef al acesteia a însoţit-o pe reclamantă la Arad, pentru a verifica calitatea şi fiabilitatea maşinilor pe care urma să le cumpere pentru dotarea secţiei.
Reclamanta subliniază că propunerea de înfiinţare a secţiei de confecţii a fost fundamentată pe afirmaţia pârâtei că aceasta are posibilitatea de a îi asigura reclamantei în mod constant comenzi de execuţie pentru un număr de 18.000 de bucăţi pulovere pe lună, de la beneficiari extern şi care urmau a fi tricotate la S şi confecţionate la RS. Cu privire la siguranţa în timp a acestor comenzi, reprezentaţii pârâtei au asigurat-o pe reclamantă că au asigurate comenzile pentru cel puţin 5 ani.
În aceste condiţii reclamanta a închiriat un spaţiu, a angajat un credit şi a achiziţionat utilaje, a efectuat operaţiuni de recrutare de personal.
În data de 03.09.2004, între părţi s-a încheiat contractul nr. 205/2004 unde, în art. 2 se arată că prestatorul va realiza un nr. de 18.000 bucăţi pe lună timp de 5 ani. Ori pârâta nu a înaintat numărul de comenzi promis, fapt ce a cauzat importante prejudicii constând în dificultăţi în plata ratelor bancare, imposibilitatea de plată a salariilor şi a chiriei.
În data de 13.06.2005, reclamanta a notificat-o pe pârâtă cu privire la faptul că nu respectă contractul şi că această conduită îi cauzează dificultăţi deosebite. Ulterior pârâta a sistat comenzile definitiv. În data de 12.03.2007, reclamanta a formulat o cerere de conciliere directă, la care pârâta a răspuns prin adresa nr. 34067/29.03.2007 menţionând că nu există obligaţii pe care să şi le fi asumat şi să nu şi le fi îndeplinit.
În drept, s-au invocat disp. art. 1073 şi urm. C.civ. , art. 1084, art. 34 şi urm. Cod comercial.
În probaţiune, s-a solicitat admiterea probei cu înscrisuri, cu martori şi cu expertiza contabilă.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiate.
În motivare, s-a arătat că obiectul contractului 205/2004 constă în prestarea de servicii de către prestator pe baza comenzilor beneficiarului. Plafonul de 18.000 bucăţi stipulat în cuprinsul contactului constituie un simplu reper în ceea ce priveşte capacitatea de execuţie a prestatorului, în nici un caz o obligaţia a pârâtei de a înainta comenzi în această calitate.
Referitor la investiţiile făcute de reclamantă pentru desfăşurarea activităţii în bune condiţii, acestea nu pot fi puse în sarcina pârâtei, pe care deşi a consiliat-o, efortul de consiliere nu au fost niciodată evaluat şi achitat de către reclamantă.
Mai mult, reclamanta nu a fost în măsură să îşi onoreze nici măcar comenzile primite, atât calitativ cât şi cantitativ, aspect ce reiese din corespondenţa purtată între părţi, astfel că se poate concluziona că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract, acesta fiind motivul pentru care relaţia contractuală a încetat la jumătatea anului 2005
Pârâta mai arată că, părţile au încheiat contractul în septembrie 2004, iar investiţiile au fost făcute de aceasta înainte de încheierea contractului, fapt ce atestă că această investiţie nu are legătură directă cu pârâta. Este recunoscut faptul că orice societate de producţie se orientează iniţial spre o piaţă de desfacere, însă, până la concretizarea relaţiei cu un partener, prin încheierea unui contract între cele două părţi , nu poate afirma că acesta l-a determinat să funcţioneze, sau mai mult, că acesta s-a obligat să îi asigure profitul.
În drept, s-au invocat disp. art. 115 şi urm. C.pr.civ., art. 969 C.civ.
Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:
Între părţi s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 205/2004, având ca obiect realizarea de confecţii de către prestator, pe baza comenzilor beneficiarului, prestator fiind reclamanta, iar beneficiar pârâta în cauză. Societatea pârâtă a propus societăţii reclamante să înfiinţeze o secţie de confecţii tricotaje, motivând că intenţionează să-şi externalizeze activitatea, pârâta fiind cunoscută ca fiind un producător de marcă de tricotaje din România, producţia acestor mărfuri implicând un flux tehnologic care începe cu aprovizionare cu materie primă, continuând cu proiectarea şi întocmirea unor prototipuri bazate pe comenzile clienţilor externi, după care se lansează producţia, prima fază fiind tricotatul.
Din susţinerile reclamantei, consemnate în motivarea acţiunii, instanţa reţine că există pe piaţă o serie întreagă de pulovere, care pe lângă culoare sau model se diferenţiază prin grosimea care variază de la bluzele foarte fine şi subţiri până la cele groase, de iarnă şi cu cât un articol are o grosime mai mare, este mai simplu de tricotat, aspect care se traduce prin noţiunea de „fineţe”. De exemplu, un pulover gros din lână sau PNA este tricotat pe fineţe 8, iar o bluză subţire pe fineţe 16, maşinile pe care se execută fiind şi ele diferenţiate sub acest aspect. Ca atare, reprezentantul societăţii pârâte a hotărât ca doar o parte din fazele de producţie care urmează tricotatului pe maşinile de fineţe 16 să nu fie executate în totalitate de angajaţii proprii din fabrică, ci să fie contractate cu alte societăţi, ceea ce poartă numele de externalizare a serviciilor.
Urmare a acestei decizii, s-a propus reclamantei să înfiinţeze la Bistriţa o secţie de confecţii care să lucreze pe bază de contract cu pârâta, care urma să asigure materia primă în vederea producţie de tricotaje de către reclamantă, respectiv câte 18.000 de bucăţi pe lună.
Noţiunea de externalizare a serviciilor sau a producţiei a fost explicată în prezenta cauză de martora Muşat Ruxandra (filele 106-108 din dosar), ceea ce se deduce din depoziţia ei şi anume că o societate comercială de mărime medie sau mare poate ajunge la concluzia că este mai rentabil să se externalizeze serviciile pe care le oferă , care constă în încheierea de contracte cu alte firme care să efectueze acele servicii şi astfel să nu fie nevoită firma în cauză să angajeze ea salariaţi care să efectueze acele servicii, deoarece costurile cu acele persoane ar fi atât de mari încât nu s-ar obţine decât un profit mic. Pe de altă parte, dacă se apelează la externalizare, firma cu care societatea încheie contractul este pasibilă şi de răspundere contractuală , precum de malpraxis, aspecte care nu sunt avute în vedere în condiţiile executării serviciilor de către societate prin angajare directă de personal. Pe de altă parte, toate informaţiile despre veniturile societăţii rămân confidenţiale pentru că acea firmă nu discută decât cu directorul societăţii, nu şi cu reprezentanţii sindicatelor care pot afla de la contabili angajaţi date care să le permită să ceară majorarea salariilor dacă firma merge bine. Astfel, externalizarea înseamnă costuri mai mici, însă un nivel mai înalt de calificare şi răspundere diminuată pentru societatea comercială care apelează la aceste servicii. La fel s-a întâmplat şi în prezenta cauză, pârâta apelând la externalizarea producţiei de tricotaje, pe anumite categorii de marfă, sens în care a încheiat contractul în cauză cu reclamanta.
Din depoziţia martorei Muşat Ruxandra, instanţa reţine că pârâta a început să nu-şi mai îndeplinească obligaţiile contractuale încă de la sfârşitul anului 2005, datorită faptului că nu mai trimitea în fiecare lună acel nr. de 18.000 de bucăţi materiale în vederea confecţionării lor de către reclamantă, fapt ce a determinat-o pe reclamantă să achiziţioneze alte maşini de confecţionat îmbrăcăminte pentru a-şi putea continua activitatea, având relaţii contractuale cu alte societăţi faţă de care ea era prestatoare de servicii, iar cei douăzeci de angajaţi pe care i-a avut au început să-şi primească cu întârziere salariile. Pe de altă parte, martora a declarat instanţei că pentru o bună desfăşurare a activităţii sale, reclamanta a fost nevoită să închirieze un spaţiu pentru care achita chirie proprietarului SC U SA şi au fost necesare ulterior renovări ale acestuia pentru a face posibilă desfăşurarea activităţii comerciale, iar linia tehnologică a fost efectuată de reclamantă la comanda pârâtei, avându-se în vedere tocmai externalizarea producţiei, însă după ce pârâta a început să nu-şi mai îndeplinească obligaţiile contractuale reclamanta nu a mai reuşit să-şi găsească o altă firmă care să procedeze la fel, în sensul de ai se da reclamantei spre confecţionare alte comenzi de genul celor avute în vedere la încheierea contractului dintre părţi. Starea de fapt expusă în acţiunea introductivă este confirmată şi de martorii AG (filele 118-119 din dosar) şi ŞG (filele 312-313 din dosar).
Trebuie precizat că reclamanta a contractat şi două credite bancare cu garanţii reale mobiliare şi imobiliare de la RB, aşa cum reiese din copiile acestora, ataşate la filele 125-141 din dosar, care au fost luate tot pentru a face posibilă executarea corespunzătoare a contractului încheiat cu pârâta.
Susţinerile pârâtei din întâmpinarea depusă la filele 20-22 din dosar, în sensul că obiectul contractului dintre părţi nu l-ar reprezenta plafonul de 18.000 bucăţi lunar pe care să le comande pârâta reclamantei, ci ar reprezenta „un simplu reper în ceea ce priveşte capacitatea de execuţie a prestatorului, în cazul în care beneficiarul îi va înainta comenzi de această cantitate”, fără a fi considerată de pârâtă o obligaţie, precum şi cea referitoare la deficienţele de calitate ale produselor executate de reclamantă nu-şi găsesc suport probator. Astfel, în art. 2 din contractul părţilor (fila9) se consemnează că „ Prestatorul va realiza un număr de 18.000 bucăţi pe lună, timp de cinci ani”,
Ulterior semnării contractului dintre părţi (filele 9-12 din dosar), reclamanta a achiziţionat o serie de maşini de confecţii şi a contractat un împrumut bancar , s-au investit bani în angajarea şi salarizarea personalului necesar producţiei, precum şi în amenajarea corespunzătoare spaţiului de lucru şi pentru avizele necesare în vederea începerii activităţii. De asemenea s-au achiziţionat de către reclamantă utilajele şi maşinile necesare pentru desfăşurarea activităţii de la SC Rinascente SRL Arad şi de la alţi furnizori.
Obiectul prezentului litigiu comercial are la bază faptul că partenerul contractual al reclamantei, respectiv pârâta nu a înaintat comenzi de 18.000 bucăţi lunar aşa cum s-a obligat prin contract, ceea ce a produs grave prejudicii reclamantei, care au constat în imposibilitatea achitării ratelor bancare, a neîndeplinirii obligaţiilor de plată a chiriei spaţiului , a utilităţilor, a neplăţii salariilor către angajaţii unităţii reclamante, datorită productivităţii sub capacitatea pentru care unitatea a fost proiectată şi astfel a imposibilităţii obţinerii profitului pe care reclamanta l-a estimat la începutul activităţii.
În acest sens în probaţiune s-a efectuat o expertiză tehnică contabilă de către expertul M D, la baza căreia s-au avut în vedere ca material documentar evidenţa contabilă a SC R SRL din perioada 1.08.2004-30.06. 2007 şi s-a plecat de la raţiunea potrivit căreia planul de afaceri întocmit de către reclamantă şi acceptat de bancă în temeiul căruia s-a întocmit contractul de creditare, reprezintă o estimare, bazată pe calcule fundamentate ale indicatorilor economico-financiari, a afacerii la momentul începutului acesteia, respectiv înainte de începerea producţiei efective, iar realizarea concretă a acestui plan de afaceri este reflectată de evidenţa contabilă întocmită de SC R SRL Bistriţa. În esenţă s-a procedat la estimarea diferenţelor cantitative nerealizate faţă de prevederile contractului 205/2004, a veniturilor nerealizate ca urmare a nerealizărilor cantitative prevăzute în contractul nr. 205/2004, a cheltuielilor suplimentare aferente veniturilor nerealizate şi la estimarea profitului nerealizat pe baza veniturilor nerealizate şi a cheltuielilor suplimentare aferente acestora. De asemenea s-au avut în vedere considerentele legate de natura prestaţiei prevăzute în contractul dintre părţi constând în „asamblarea produselor tricotate”, aceasta fiind o prestare de servicii fără a îngloba consumuri directe de materiale, mărimea prestaţiei prevăzute în contract ca fiind de 18.000 de bucăţi/lună, capacitatea de producţie servicii deţinută de reclamantă fiind de 9.000 bucăţi pe un schimb/lună şi de 18.000 bucăţi în două schimburi/lună, iar în funcţie de specificul acestei activităţi de producere servicii, precum şi natura resurselor necesare realizării acestei activităţi, costurile generate cuprind costuri variabile a căror mărime este direct proporţională cu volumul producţiei de servicii: manopera directă (salariile directe şi obligaţiile sociale aferente acestora, datorate de angajator), energia electrică, apă canal şi transporturi efectuate de terţi sau costuri care sunt direct proporţionale cu modul de organizare a producţiei (un schimb sau două schimburi), costul gazului pentru încălzire şi costul tichetelor de masă, costuri cu carburanţii şi diverse materiale, costurile cu salariile directorilor şi contabililor, chirii, reparaţii poştă-telefon, onorarii asigurări, servicii bancare, protocol-publicitate, amortizare, alte costuri.
Coroborând toate aceste documente, expertul tehnic a concluzionat că valoarea profitului nerealizat de către reclamantă în perioada noiembrie 2004 – iunie 2007, ca urmare a executării necorespunzătoare a contractului comercial nr. 205/2004 încheiat cu pârâta, în condiţiile în care producţia a fost organizată în două schimburi, pentru realizarea a 18.000 de bucăţi de materiale pe lună, la un nivel al preţului de vânzare utilizat pentru estimarea veniturilor nerealizate de 1 Euro/bucată (preţ mediu utilizat la fundamentarea planului de afaceri) , se ridică la suma totală de 662.989 lei.
Raportat la starea de fapt expusă mai sus , coroborând întreg probatoriul administrat în cauză, cu înscrisuri, martori şi expertiză tehnică, procedura prealabilă a concilierii directe fiind îndeplinită potrivit cerinţelor art. 720 indice 1 şi urm. din C.pr.civ.(actele emise în contextul acestei proceduri fiind ataşate la filele 13, 14, 24 ) şi în considerarea disp. art. 969, 970, 1084 şi urm. din C.civil, art. 35 şi urm. C.comercial, instanţa a constatat că acţiunea comercială este întemeiată, aşa cum a fost precizată la fila 507 din dosar, fiind admisă ca atare şi obligată pârâta să achite reclamantei suma de 662.989 lei cu titlu de daune interese raportat la îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor din contractul nr. 205/2004 dintre părţi.
