C. pr. pen., art. 461
Contestaţia la întemeiată pe prevederile art. 461 alin. 1 lit. d C. pr. pen. se adresează instanţei de executare şi nu instanţei de apel care a modificat hotărârea pronunţată în prim grad.
Prin sentinţa penală nr.182/28.12.2011 Tribunalul Mureş a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatorul – condamnat T.A.F., împotriva deciziei penale nr. 34/A din data de 8 februarie 2011 a Tribunalului Mureş.
S-a admis cererea aceluiaşi petent-condamnat T.A.F. şi în baza art. 863 alin. 3 litera b, teza finală, din Codul penal, permite condamnatului schimbarea domiciliului sau a reşedinţei avute precum şi depăşirea limitei teritoriale stabilite, în vederea deplasării sale în străinătate pentru găsirea unui loc de muncă, apoi pentru a desfăşura activitatea lucrativă pe care o presupune aceasta, cu menţinerea tuturor celorlalte măsuri de supraveghere şi obligaţii impuse de instanţă.
În baza art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală, a fost obligat contestatorul să plătească o parte a cheltuielilor judiciare avansate de stat (ca urmare a respingerii capătului de cerere referitor la contestaţia la executare), respectiv suma de 15 lei.
Se reţin următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 22 noiembrie 2011, condamnatul T.A.F., a formulat contestaţie la executare.
Contestatorul a solicitat modificarea măsurii de supraveghere stabilită de instanţa de judecată prin decizia penală nr. 34/A din data de 8 februarie 2011, în condiţiile art. 863 alin. 1 din Codul penal, în sensul de a se prezenta o dată la trei luni la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş, în ziua stabilită în prealabil de acest serviciu, în loc de o dată la două luni.
A mai solicitat înlăturarea din hotărâre a obligaţiei stabilite de instanţa de judecată, în condiţiile art. 863 alin. 3 din Codul de procedură penală, de a nu-şi schimba domiciliul sau reşedinţa în afara teritoriului ţării, ori modificarea acestei obligaţii în sensul de a i se permite stabilirea reşedinţei în afara ţării după înştiinţarea instanţei, în situaţia justificată de găsirea unui loc de muncă.
Contestatorul, în motivare, a arătat că până în prezent a respectat întru totul aceste măsuri de supraveghere şi obligaţiile impuse de instanţă, însă începând cu data de 15 noiembrie 2011 a rămas fără loc de muncă în România, având oferte de muncă din străinătate, respectiv din Germania. În această situaţie obligaţia de a nu-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în afara graniţelor ţării a devenit deosebit de împovărătoare, fiind o împiedicare la executare în sensul art. 461 alin. 1 litera c din Codul de procedură penală, text de lege pe care, de altfel, şi-a şi întemeiat contestaţia la executare.
S-a mai reţinut că prin sentinţa penală nr. 58 din data de 26 martie 2010 a Judecătoriei Sighişoara pronunţată în dosarul nr. 2.782/308/2009, contestatorul T.A.F. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată.
Prin decizia penală nr. 34/A/2010 Tribunalului Mureş a modificat hotărârea primei instanţe în sensul aplicării dispoziţiilor art. 863 din Codul penal, dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilind măsuri de supraveghere şi obligaţii în sarcina condamnatului.
Printre măsurile de supraveghere se numără şi aceea conform căreia condamnatul trebuie să se prezinte o dată la două luni la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş, la data fixată în prealabil de acest serviciu.
Printre obligaţiile pe care trebuie să le respecte condamnatul este şi aceea de a nu-şi schimba domiciliul sau reşedinţa în afara teritoriului ţării.
Hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală nr. 292/R din data de 4 mai 2011 a Curţii de Apel Tg-Mureş.
Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş, la data de 20 mai 2011 a întocmit Planul de supraveghere al condamnatului pe perioada 4 mai 2011 – 3 mai 2017.
În opinia primei instanţe, în raport cu dispoziţiile legale menţionate mai sus, contestaţia la executare a condamnatului T.A.F. este neîntemeiată, motivelor arătate nefiindu-le incident cazul prevăzut de art. 461 alin. 1 litera c din Codul de procedură penală.
Cazul respectiv, potrivit doctrinei şi practicii judiciare vizează, relativ la existenţa unor nelămuriri cu privire la hotărâre ace se execută în cazul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, eventuale omisiuni ale instanţei privind menţionarea organului care va exercita executarea sau a datelor la care condamnatul trebuie să se prezinte la acesta, iar relativ la existenţa unei împiedicări la executare tot în cazul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, eventuale suspendări ale executării dispuse în cadrul fostului recurs extraordinar sau al revizuirii (deci cauze legale de împiedicare la executare) şi nicidecum motive de ordin subiectiv ale condamnatului, pe care acesta le consideră împiedicări la executare, când, de fapt, acestea nu reprezintă altcE. decât solicitări de modificare a hotărârii pe fondul ei, ceea ce se putea realiza doar în căile de atac ordinare.
În schimb, parte a cererii condamnatului poate fi circumscrisă normei înscrise în art. 863 alin. 3 litera b, teza finală, din Codul penal.
Deşi Tribunalul Mureş nu a preluat integral această normă atunci când a stabilit în sarcina condamnatului obligaţia de a nu-şi schimba domiciliul sau reşedinţa avută ori de a nu depăşească limita teritorială stabilită, decât în condiţiile stabilite de instanţă, totuşi acesta este conţinutul ei complet. Ca atare, instanţa are posibilitatea, derivată în special din teza finală a textului, de a stabili condiţiile în care condamnatul şi-ar putea schimba domiciliul sau reşedinţa avută şi ar putea depăşi limita teritorială stabilită.
S-a considerat că deşi nu există o dispoziţie legală expresă care să prevadă procedura de urmat, totuşi, prin existenţa acestei teze finale a textului de lege, se deschide şi posibilitatea procedurală de a fi soluţionată o astfel de cerere, precum cea a condamnatului din prezenta cauză, chiar dacă această cerere nu poate fi circumscrisă cazurilor de contestaţie la executare.
S-a apreciat că, având în vedere necesităţile de ordin subiectiv şi obiectiv arătate de condamnat în cerere, în special cea de găsire a unui loc de muncă în străinătate, în condiţiile economico-sociale actuale din ţară, cererea petentului devine admisibilă, în caz contrar putându-se ajunge la încălcarea unor drepturi fundamentale ale acestuia precum dreptul la muncă şi la supunerea sa la suportarea unor sancţiuni mult mai severe decât pedeapsa ce i s-a aplicat, respectiv punerea sa în situaţia de nu-şi putea asigura cele necesare traiului.
Ca atare, s-a dispus, în consecinţă.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş şi petentul T.A.F..
Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei la executare formulată de contestator, întrucât soluţia primei instanţe excede voinţei petentului, adică limitelor investirii ei.
Petentul a solicitat modificarea hotărârii în sensul de a se prezenta la Serviciul de Probaţiune o dată la trei luni de zile pentru că va lucra în Germania cu contract de muncă.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi în limitele investirii, instanţa de control judiciar va admite recursurile declarate pentru următoarele considerente:
Petentul a formulat o contestaţie la executare împotriva unei pedepse aplicate prin sentinţa penală nr.58/26.03.2010 a Judecătoriei Sighişoara.
Potrivit art.460 Cod procedură penală contestaţia la executare este dată în competenţa instanţei de executare care este, potrivit art.418 Cod procedură penală prima instanţă de judecată, în speţă Judecătoria Sighişoara.
Prin urmare, Tribunalul Mureş în mod nelegal a soluţionat această contestaţie la executare, nefiind competent să o judece.
Ca atare, văzând incidenţa cazului de casare prev. de art.3859 pct.1 Cod procedură penală vom admite recursurile declarate în baza art.38515 pt.2 lit.c Cod procedură penală, vom casa integral sentinţa atacată şi vom dispune trimiterea contestaţiei la executare spre rejudecare la instanţa competentă – Judecătoria Sighişoara.
Notă: Necesitatea, dată de intervenţia după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a unor împrejurări noi, de a modifica măsurile şi obligaţiile impuse prin hotărârea de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, se circumscrise cazului de contestaţie la executare prevăzut de art. 461 alin. 1 lit. d C. pr. pen. Chiar dacă aceste măsuri şi obligaţii au fost instituite prin decizia instanţei de apel, soluţionarea contestaţiei la executare nu cade în competenţa instanţei de control judiciar, ci în competenţa instanţei de executare, aşa cum este ea definită de art. 418 C. pr. pen.
