C. civ., art. 1082
O simplă împrejurare externă, invincibilă numai în mod relativ nu reprezintă un caz de forţă majoră. Pentru a exista un caz exonerator de răspundere trebuie ca împrejurarea externă să fie absolut imprevizibilă, să aibă un caracter extraordinar şi să nu poată fi prevăzută şi depăşită, la nivelul actual al ştiinţei.
Seceta prelungită, chiar dacă este constatată prin hotărâre de guvern, nu poate reprezenta un caz de forţă majoră în condiţiile în care pe de o parte aceasta putea fi prevăzută iar pe de altă parte debitorul obligaţiei deduse judecăţii putea să îi înlăture efectele prin utilizarea unui sistem de irigaţii, cu atât mai mult cu cât debitorul este un profesionist – persoană fizică autorizată.
Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, decizia nr. 1370 din 24 noiembrie 2010, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 3703 din 9 martie 2010, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a respins cererea formulată de reclamanta SC S. SA în contradictoriu cu pârâtul A ca neîntemeiată şi a luat act că pârâtul nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de multiplicare şi producere de seminţe certificate de porumb nr. 278 din 15 iunie 2007, în baza căruia reclamanta, în calitate de agent economic multiplicator, a livrat pârâtului, în calitate de agricultor multiplicator de sămânţă porumb, cantitatea de 300 kg forme parentale de porumb, hibridul Olt din care „Mamă” 240 kg şi „Tată” 60 kg, pentru a produce pe suprafaţa de 15 ha cantitatea de minim 30 tone sămânţă porumb, categoria biologică FI – art. 1.
Potrivit art. 3 din contract reclamanta şi-a asumat obligaţia de a plăti pârâtului, pentru serviciile de multiplicare şi producere a seminţelor certificate FI, un preţ care se va negocia înainte de recoltare, plata acestuia urmând să fie efectuată pe baza facturii emise de agricultorul multiplicator, în termen de 10 zile (art. 7).
Pe de altă parte, părţile au stabilit că în cazul în care agricultorul multiplicator nu îşi îndeplineşte obligaţia de predare către agentul economic multiplicator a seminţelor FI, va achita acestuia contravaloarea formelor parentale, plus cheltuieli de certificare şi dobândă (art. 5).
Reclamanta a livrat pârâtului cantitatea de 300 kg forme parentale de porumb (aşa cum rezultă din avizul de însoţire a mărfii depus la dosar), iar pârâtul a procedat la executarea lucrărilor de însămânţare pe o suprafaţă de 15 ha, fiind încheiat în acest sens procesul verbal din 6 iunie 2007.
Potrivit Anexei H.G. nr. 1202 din 4 octombrie 2007, judeţul Constanţa a fost declarat zonă geografică calamitată natural de secetă, pentru culturile de porumb boabe şi floarea soarelui însămânţate în toamna anului 2006 şi în primăvara anului 2007. Faţă de această situaţie, instanţa a reţinut că neexecutarea de către pârât a obligaţiei de predare la termen a seminţelor de porumb se datorează unei cauze fortuite (stare de calamitate naturală), independent de vreo faptă culpabilă a pârâtului. Pe cale de consecinţă, în speţă urmează să fie analizată problema suportării riscului contractului ca urmare a unei imposibilităţi fortuite de a obligaţiei contractuale.
Doctrina şi practica judiciară admit în unanimitate regula „res perit debitori”, ceea ce înseamnă că debitorul obligaţiei imposibil de executat va trebui să suporte toate cheltuielile pe care le-a făcut în vederea executării obligaţiei, fară a mai putea pretinde de la cocon-tractant executarea obligaţiei corelative.
Făcând aplicarea acestui principiu în cauza de faţă, rezultă că pârâtul (debitor al obligaţiei de predare, imposibil de executat din motive fortuite, independente de vreo culpă din partea sa), suportă riscul contractului, în sensul că nu mai poate solicita cocontractantului executarea obligaţiei sale de plată a preţului serviciilor de multiplicare şi producere a seminţelor certificate FI, potrivit dispoziţiilor art. 3 şi 7 din contract. Această concluzie se impune ca urmare a faptului că în cazul contractelor sinalagmatice, obligaţia fiecărui contractant este cauza executării obligaţiei de către celălalt contractant, astfel că imposibilitatea fortuită de executare a obligaţiei debitorului (în speţă obligaţia pârâtului de predare a seminţelor) lipseşte de cauză obligaţia creditorului (în speţă obligaţia reclamantei de plată a preţului serviciilor de multiplicare şi producere a seminţelor).
Pe de altă parte, cum contractul a încetat independent de culpa pârâtului, suportarea riscului de către debitor nu înseamnă că acesta mai este obligat să predea seminţele sau contravaloarea acestora (această obligaţie fiind stinsă în mod necesar prin intervenirea cazului fortuit), obligaţia de plată a daunelor interese solicitate de reclamantă născându-se numai în situaţia în care s-ar fi putut reţine vreo culpă în sarcina pârâtului pentru neexecutarea contractului.
Mai mult, aplicarea dispoziţiilor art. 225 C. proc. civ. în speţă nu prezintă relevanţă faţă de situaţia de fapt reţinută anterior şi problema de drept pusă în discuţie (suportarea riscului contractului în cazul imposibilităţii fortuite de executare).
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC S. SA la data de 17 mai 2010, solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a hotărârii atacate şi pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată cu obligarea intimatului la plata suinei de 9.189,03 lei, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea recursului recurenta a arătat că instanţa de fond a apreciat greşit dispoziţiile contractului de multiplicare şi producere seminţe certificate de porumb. Astfel, art. 13 din contract precizează clar cauzele de forţă majoră stabilite de părţi şi specifică că aceste cazuri de forţă majoră exonerează părţile de răspundere numai dacă forţa majoră a fost anunţată şi confirmată în termen de maxim 3 zile de la producere. Motivarea instanţei de fond se referă la un caz fortuit neprevăzut de contract, respectiv seceta prevăzută de H.G. nr. 1202/2007.
Mai mult, debitorul nu a anunţat recurenta-reclamantă şi confirmat în termen de 3 zile de la apariţia cazului, încălcând astfel dispoziţiile art. 13 din contract. Omisiunea de a informa apariţia cazului de forţă majoră are drept rezultat imposibilitatea invocării forţei majore, ca
sancţiune a relei credinţe a contractantului căruia îi incumbă o atare obligaţie.
Instanţa de fond a catalogat starea de calamitate naturală, respectiv
seceta, ca fiind un caz fortuit. In speţă debitorul putea să prevadă şi să evite fenomenul de secetă prin utilizarea unui sistem de irigaţii.
Mai mult, în baza H.G. nr. 1202/2007 s-au acordat despăgubiri la culturile de porumb de 750 lei/hectar, ceea ce, raportat la cele 15 hectare cultivate de debitor cu sămânţa livrată rezultă că acesta dispunea de banii necesari pentru a achita contravaloarea formelor parentale de porumb.
Instanţa de fond nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 255 C. proc. civ.
La 27 septembrie 2010 intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
In motivare, intimatul arată că, în baza contractului încheiat între părţi, în luna iunie 2007 s-a procedat la însămânţarea cantităţii de 300 kg forme parentale de porumb pe suprafaţa de 15 hectare, fiind încheiat în acest sens procesul-verbal din 6 iunie 2007. însămânţarea s-a efectuat de către recurentă, fapt ce justifică menţiunea pe avizul emis la preluarea mărfii. Pe tot parcursul lucrărilor reprezentanţii recurentei au fost informaţi şi au fost prezenţi şi la faţa locului, observând că seminţele nu au răsărit. în anul 2007, ca urmare a stării de secetă prelungită s-a declarat stare de calamitate naturală în agricultură pentru culturile însămânţate în toamna anului 2006 şi primăvara anului 2007, indicându-se zonele calamitate natural, printre
care şi judeţul Constanţa. In aceste condiţii neexecutarea obligaţiei de predare la termen a seminţelor de porumb se datorează unei cauze fortuite, independent de vreo faptă culpabilă.
Intimatul-pârât mai arată că despăgubirile acordate în baza H.G. nr. 1202/2007, conform Legii nr. 381/2002 privesc culturile care aveau până la 15 mai 2007, însămânţarea porumbului facându-se la 6 iulie 2007. Intimatul-pârât mai arată că din cauza bolilor de care suferă a fost în imposibilitate de a se prezenta la interogatoriu, fapt dovedit cu adeverinţele medicale depuse Ia dosarul cauzei.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, tribunalul a admis recursul şi a modificat în tot hotărârea atacată în sensul că a admis cererea, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 9.189,03 lei reprezentând contravaloare factură şi la plata sumei de 637,6 lei, cheltuieli de judecată în fond, reţinând următoarele:
Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, între recurenta-reclamantă în calitate de agent economic multiplicator şi intimatul-pârât A. în calitate de agricultor multiplicator de sămânţă porumb s-a încheiat contractul de multiplicare şi producere de seminţe certificate
de porumb nr. 278 din 15 iunie 2007 având ca obiect multiplicarea cantităţii de 300 kg forme parentale de porumb hibridul Olt pentru a produce pe suprafaţa de 15 ha cantitatca de minim 30 tone sămânţă categoria biologică FI pe care să o predea în totalitate. La art. 13 părţile au prevăzut posibilitatea neexecutării contractului din caz de forţă majoră (foc, cutremur, război, inundaţii), aşa cum este prevăzută de lege, atrăgându-se exonerarea de răspundere a părţilor dacă aceasta a fost anunţată şi confirmată în termen de maxim 3 zile de la producere.
Totodată, la art. 5 din contract părţile au stabilit că agricultorul multiplicator este răspunzător de formele parentale primate, iar în cazul neîndeplinirii obligaţiei de predare către agentul economic multiplicator a seminţelor FI va achita agentului economic multiplicator contravaloarea formelor parentale, respectiv 9.439 lei + cheltuieli de certificare de 831,81 lei + dobânda 707,92 lei cel mai târziu la 15 noiembrie 2007.
Recurenta-reclamantă a livrat cantitatea de 300 kg forme parentale de porumb, aşa cum rezultă din avizul de însoţire a mărfii 7566036 din 24 mai 2007, respectiv procesul-verbal din 6 iunie 2007 privind însămânţarea lotului.
Condiţiile care fac să se nască răspunderea civilă contractuală sunt: existenţa unei fapte ilicite constând în nerespectarea unei obligaţii contractuale, aducându-se prin aceasta o atingere unei drept subiectiv patrimonial al creditorului; existenţa unui prejudiciu patrimonial în care se concretizează această atingere; raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu; vinovăţia celui care săvârşeşte fapta ilicită. Din momentul în care sunt întrunite condiţiile răspunderii civile contractuale se naşte dreptul subiectiv al creditorului de a pretinde despăgubiri de la debitorul său.
Condiţiile răspunderii civile contractuale se deduc din interpretarea dispoziţiilor art. 1082 C. civ., potrivit cărora debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligaţiei, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credinţă din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată. Dispoziţia legală invocată prevede răspunderea debitorului pentru neexecutarea obligaţiei, indiferent de forma de vinovăţie a acestuia – culpă sau intenţie. Totodată, în sarcina debitorului operează o prezumţie de vină, urmând a fi obligat la plata despăgubirilor atunci când nu face dovada că a intervenit un caz fortuit sau forţă majoră. Potrivit art. 1083 C. civ. nu poate fi loc la daune-interese când, din o forţă majoră sau din un caz fortuit, debitorul a fost poprit de a da sau a face aceea la care se obligase, sau a făcut aceea ce-i era poprit. Criteriul de apreciere în ce
priveşte înlăturarea răspunderii este impus de dispoziţiile art. 1080 C. civ. potrivit căruia diligenta ce trebuie să se pună în îndeplinirea unei obligaţii este totdeauna aceea a unui bun proprietar. Această regulă se aplică cu mai mare sau mai mică rigoare în cazurile anume determinate de aceasta lege. Prin urmare, este vorba de un criteriu obiectiv, care implică necesitatea de a se compara activitatea debitorului cu aceea a unei persoane diligente, care acţionează cu grijă.
Sunt considerate împrejurări care înlătură vinovăţia cazul fortuit stricto senso şi cazul de forţă majoră. Acestea constau într-o împrejurare externă şi invincibilă. O simplă împrejurare externă, invincibilă numai în mod relativ nu reprezintă un caz de forţă majoră sau caz fortuit stricto senso, ci un simplu caz fortuit care nu îl exonerează de răspundere pe debitor. Pentru a ne afla în faţa unui caz exonerator de răspundere trebuie ca împrejurarea externă să fie absolut imprevizibilă, să aibă un caracter extraordinar şi să nu poată fi prevăzută şi depăşită, la nivelul actual al ştiinţei.
Totodată, mai reţinem că în contract părţile au exemplificat cazurile de forţa majoră – cauză exoneratoare de răspundere – ca fiind situaţiile de cutremur, foc, război, inundaţii, dar au prevăzut o cauză de limitare a răspunderii la situaţiile în care această împrejurare a fost anunţată şi confirmată în termen de maxim 3 zile de la producere.
Prin urmare, nu poate reprezenta un caz de forţă majoră seceta prelungită, constatată prin hotărâre de guvern, în condiţiile în care pe de o parte aceasta putea fi prevăzută iar pe de altă parte debitorul obligaţiei deduse judecăţii putea să îi înlăture efectele prin utilizarea unui sistem de irigaţii. Mai reţinem că intimatul-debitor este un profesionist – persoană fizică autorizată, prin urmare nu poate invoca această împrejurare ca un caz de înlăturare a obligaţiilor ce îi reveneau.
In mod greşit instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia pe teoria riscului contractual, întrucât se poate pune problema suportării riscului contractual doar în situaţia unui caz de forţă majoră, independent de orice culpă a contractanţilor. Or, după cum am precizat anterior, în speţă nu s-a constatat intervenirea unui caz de forţă majoră.
Având în vedere cele reţinute mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 969 C. civ. potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante instanţa a obligat pârâtul la plata sumei solicitate de reclamantă, în cuantum de 9.189,03 lei, contravaloarea facturii fiscale nr. 8573453 din 22 noiembrie 2007 reprezentând contravaloarea seminţelor şi cheltuielilor de multiplicare.
In temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. tribunalul a obligat intimatul-pârât la plata sumei de 155 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
