Dezbaterea asupra admisibilităţii contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestaţiei la nu transferă competenţa de a se pronunţa asupra acestei chestiuni tribunalului de administrativ, acesta putând fi investit în materia administrativ fiscală în condiţiile respectării procedurii sus menţionate, revenind, aşa cum a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătoriei, ca instanţă de drept comun.
(Trib. Bistriţa-Năsăud, s. com., de cont. adm. şi fisc., dec. nr. 255/CC/5 noiembrie 2010)
Prin contestaţia la executare înregistrată iniţial la Judecătoria Năsăud sub nr. 356/265/2008, contestatoarea SC „DI” SRL Nepos a solicitat ca, în contradictoriu cu organul fiscal A.F.P. Ilva Mică, să se dispună anularea titlurilor executorii şi a actelor de executare emise în dosarele de executare nr. 587/2007, 1437/2007, 2500/2007, 1436/2006 şi nr. 3/2008, în baza cărora a fost somată să plătească sume de bani cu titlu – impozit, dobânzi şi penalităţi, precum şi suspendarea executării silite până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei la executare astfel formulată.
Prin sentinţa civilă nr. 1103 pronunţată de Judecătoria Năsăud în şedinţa publică din data de 23 iunie 2009, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că, faţă de motivarea contestaţiei şi având în vedere dispoziţiile art. 172 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 republicată în anul 2007, cu modificările şi completările ulterioare, contestaţia formulată excede competenţei materiale a judecătoriei, de vreme ce nu sunt în discuţie contestarea formelor de executare silită şi nerespectarea procedurii de executare silită în domeniul fiscal prevăzute de art. 142 – 171 Cod procedură fiscală. S-a mai reţinut că în speţă, fiind vorba de titlul executoriu din domeniul fiscal, împotriva acestora, când se contestă modalitatea de calcul, există procedura prevăzută de art. 209-218 Cod procedură fiscală, de competenţa organelor fiscale superioare şi a tribunalelor .
Procedând la analiza propriei sesizări, tribunalul a invocat din oficiu, în şedinţa publică din data de 12.11.2010, excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei, excepţie cu privire la care atât contestatoarea, cât şi intimata, prin reprezentanţi, au solicitat admiterea ei şi constatarea faptului că aparţine Judecătoriei Năsăud competenţa de soluţionare a cauzei.
Analizând actele dosarului prin prisma excepţiei invocate, instanţa reţine următoarele:
Asupra competenţei materiale şi teritoriale de soluţionare a contestaţiei la executarea silită şi a contestaţiei împotriva unui titlu executoriu fiscal, cum este cazul în prezenta speţă, s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007, pronunţată în recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte şi Casaţie şi Justiţie, decizie obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 C.pr.civ., în sensul că judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să judece contestaţia, atât împotriva executării silite înseşi, a unui act sau măsuri de executare, (…), cât şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
În motivarea acestei decizii, instanţa supremă a subliniat distincţia care trebuie făcută între „titlu executoriu fiscal”, „titlu de creanţă fiscală” şi „act administrativ fiscal”, concluzionând în sensul că posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestaţiei la executare subzistă numai în măsura în care actul care constituie titlul de creanţă fiscală nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ-fiscal.
Judecătoria Năsăud a făcut trimitere la procedura de contestare a actelor administrativ-fiscale prevăzută de art. 209-218 Cod procedură fiscală, însă această procedură presupune soluţionarea recursului administrativ prin emiterea deciziei de către Biroul de soluţionare a contestaţiilor din cadrul autorităţii administrativ-fiscale, contestarea acestei decizii declanşând controlul jurisdicţional dat în competenţa instanţelor specializate reprezentate de secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor, potrivit art. 218 Cod procedură fiscală, cu raportare la art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, dezbaterea asupra admisibilităţii contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestaţiei la executare nu transferă competenţa de a se pronunţa asupra acestei chestiuni tribunalului de contencios administrativ, acesta putând fi investit în materia administrativ fiscală în condiţiile respectării procedurii sus menţionate, revenind, aşa cum a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătoriei, ca instanţă de drept comun, în considerentele aceleiaşi decizii pronunţate în interesul legii, anterior citată, statuându-se că „excluderea de către legiuitor a instanţei de contencios administrativ de la soluţionarea contestaţiilor îndreptate împotriva titlului executoriu fiscal reiese din interpretarea comparativă, logică, a dispoziţiilor art. 188 alin. 2 şi ale art. 169 alin. 4 din Codul de procedură fiscală”.
Faţă de cele ce preced, urmează ca, în conformitate cu prevederile art. 158 şi art. 159 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., să se admită excepţia necompetenţei materiale invocate din oficiu, cu consecinţa declinării competenţei de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Năsăud.
Constatându-se ivit, conform art. 20 C.pr.civ., conflict negativ de competenţă, în temeiul art. 21 C.pr.civ., se va suspendă din oficiu orice altă procedură şi se va dispune trimeterea dosarului Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea conflictului negativ, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
