C. civ., art. 969, art. 970 şi urm.
Legea nr. 509/2002, art. 1 alin. (2), art. 5
în condiţiile existentei în contract a unei clauze cu valoarea
unui pact comisoriu de ultim grad, comitentul poate desfiinţa convenţia fără notificare, fără altă formalitate şi fără intervenţia instanţei, în cazul încălcării grave a clauzelor convenţiei.
Modalitatea în care partenerul contractual prestează activităţile convenite constituie un aspect esenţial, de natură să justifice încetarea convenţiei fără notificare, în ipoteza în care scopul avut în vedere la încheierea convenţiei nu mai poate fi realizat din culpa partenerului. Instanţa nu poate cenzura prin interpretarea sa acest lucru, deoarece nu este încălcată limita determinată de ordinea publică sau bunele moravuri, pentru a ajunge la concluzia că se impunea o altă sancţiune în ipoteza încălcării examinate.
I.C.C.J., Secţia comercială, decizia nr. 1970 din 19 iunie 2009,
www.scj.ro
Prin acţiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia comercială prin declinare de competenţă de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC O. SRL, să se constate că încetarea unilaterală de către pârâtă a Convenţiei pentru Operarea Staţiei de Distribuţie Carburanţi este nelegală şi netemeinică, să fie obligată pârâta la plata sumei reprezentând beneficii nerealizate în perioada indicată.
Potrivit reclamantei raporturile contractuale stabilite cu pârâta prin Convenţie au avut ca obiect întreţinerea, utilizarea şi îndeplinirea activităţilor şi tranzacţiilor comerciale legale de staţia de distribuţie carburanţi din Bucureşti. Susţine reclamanta că a fost înştiinţată printr-o notificare de către societatea pârâtă că în temeiul secţiunii 7.1 alin. (A) paragraful (111) şi secţiunii 8.03 din Convenţie, începând din acea zi, convenţia încetează cu efect imediat, fară alte formalităţi prealabile şi
fară interventia instantei.
Referitor la motivele încetării convenţiei reclamanta arată că sunt neîntemeiate, deoarece toate obligaţiile ce-i reveneau potrivit convenţiei, au fost respectate.
în cauză pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională solicitând respingerea ca neîntemeiată a acţiunii reclamantei, iar pe cale reconvenţională constatarea încetării Convenţiei ca urmare a încălcării grave a obligaţiilor menţionate în convenţie, potrivit prevederilor secţiunii 8.03 din convenţie.
Prin sentinţa comercială nr. 7842 pronunţată la data de 24 iunie 2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia comercială, a respins ca neîntemeiată, cererea principală formulată de reclamantă, a admis cererea reconvenţională formulată de pârâtă, şi a constatat încetate efectele convenţiei pentru operarea staţiei de distribuţie a carburanţilor.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut din examinarea convenţiei, că obligaţiile reclamantei stipulate în secţiunea 4.06 lit. b) şi c) au fost puse de părţi în relaţie directă cu reputaţia şi bunul renume al pârâtei (comitent), în acest sens, reclamanta, obligându-se să nu întreprindă nicio acţiune care ar putea avea un efect negativ asupra intereselor economice şi legale ale comitentului, asupra reputaţiei şi bunului său renume, şi să respecte în mod special, printre altele, toate instrucţiunile comitentului referitoare la aspectul staţiei de distribuţie a carburanţilor şi al personalului, nivelul calitativ al serviciului oferite, să asigure curăţenia şi ordinea în staţia de distribuţie şi în zonele învecinate, vopsirea în fiecare an în perioada 1 aprilie – 1 iunie a părţilor interioare magazinului care nu sunt vizibile clienţilor, cu aceleaşi culori folosite anterior.
Reţine tribunalul că, cu ocazia unui control, pârâta a constatat că zonele interioare ale staţiei aveau un aspect neîngrijit, marfa din magazin nu era organizată, o serie de aparate şi utilaje prezentau uzuri vizibile, iar întregul aspect exterior al staţiei a fost apreciat ca fiind mult sub standardele impuse de SC O. SRL prin convenţie, că, în aceste condiţii pârâta a notificat încetarea convenţiei conform secţiunii 8.04 ,clauză care are semnificaţia unui pact comisoriu de ultim grad.
împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat apel pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie susţinând că sunt incorecte concluziile instanţei în sensul încălcării grave a obligaţiilor asumate prin convenţie, instanţa fiind indusă în eroare de modalitatea în care pârâta a prezentat succesiunea raportului juridic dintre părţi, exhibând în istoricul relaţiilor contractuale înscrisuri care se situează în afara raportului obligaţional generat de convenţie.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, prin decizia comercială nr. 600 din data de 11 decembrie 2008, a admis apelul
declarat de reclamantă, a schimbat în tot sentinţa fondului în sensul admiterii în parte a acţiunii principale; a constatat că notificarea de reziliere a contractului emisă de pârâtă este nelegală şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma reprezentând beneficii nerealizate ca urmare a rezilierii nelegale a contractului.
Cererea reconvenţională formulată de pârâtă a fost respinsă ca nefondată. Verificând stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea dispoziţiilor legale incidente, instanţa de apel reţine că între pârâtă în calitate de comitent şi reclamantă, partener, s-a desfăşurat o activitate contractuală cu caracter permanent, începând cu anul 2003, în baza a trei contracte succesive, cu acelaşi conţinut pentru operarea staţiei de distribuţie a carburanţilor, fiind demonstrat în cauză că în cursul derulării primelor două contracte, au fost sesizate neregularităţi şi formulate reclamaţii cu privire la modalitatea de punere în exploatare a staţiei. Insă, în opinia instanţei un contract nou, chiar dacă are antecedenţa unei relaţii contractuale de durată, trebuie privit ca un angajament asumat de la data semnării convenţiei, respectiv data ultimului contract.
Examinând contractul din această perspectivă instanţa constată că în perioada de activitate a acestuia, deficienţele constatate sunt singurele semnalate până la notificarea rezilierii, ele însă nu au fost consemnate în nici un înscris, întocmit cu ocazia constatării.
Sub un alt aspect instanţa de apel constată că potrivit secţiunii 8.03, încetarea contractului fară notificare presupune existenţa a trei avertismente cu privire la încălcarea contractului, or, în cauză, aşa cum s-a stabilit prin analiza din preambulul motivării, s-a semnalat o singură încălcare a contractului, pentru care nu s-a emis niciun avertisment aşa încât încetarea contractului fară notificare, aşa cum această procedură este reglementată de părţi, nu respectă ea însăşi termenii contractului.
Cu privire la capătul de cerere accesoriu, referitor la plata despăgubirilor instanţa raportându-se la documentele depuse în cadrul probei cu înscrisuri în apel, stabileşte suma pe care pârâta va fi obligată să o plătească reclamantei.
împotriva acestei decizii, pârâta SC O. SRL a declarat recurs, în termen legal, solicitând modificarea ori casarea în totalitate a hotărârii recurate şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei pronunţate de prima instanţă. Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8, 7, 5 şi 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele:
– instanţa de apel a interpretat greşit secţiunea 8.3 în sensul că încetarea fară notificare a convenţiei intervine doar în cazul în care
partenerul primeşte 3 avertismente, deoarece conţinutul clauzei nu impunea o asemenea concluzie;
– caracterul grav al încălcărilor constatate, este determinat de afectarea imaginii SC O SRL aspecte de care instanţa nu a ţinut seama;
– considerentele instanţei de apel cu privire la o prealabilă comunicare a încetării contractului sunt străine de natura pricinii şi contravin prevederilor contractului deoarece încetarea fară notificare presupune exact modalitatea de desfiinţare fară a fi necesare vreo informare prealabilă a celeilalte părţi;
– prin interpretarea eronată a clauzelor contractului instanţa a depăşit cadrul judecăţii;
– aspectele pe care instanţa le-a considerat insuficient dovedite, trebuiau elucidate în temeiul obligaţiei instituite de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa având obligaţia esenţială de a afla adevărul;
– modul de stabilire a despăgubirilor este criticabil deoarece cuantumul comisioanelor pe care reclamanta le-ar fi încasat nu constituie o împrejurare cu caracter constant şi previzibil având în vedere că randamentul staţiei a scăzut în perioada anterioară rezilierii.
Intimata a formulat întâmpinare la motivele de recurs solicitând respingerea ca nefondate a criticilor formulate, susţinând că pârâta a înţeles în realitate să înceteze convenţia cu notificare în modalitatea prevăzută de secţiunea 8.02, fară să dovedească existenţa vreunui avertisment de la data încheierii convenţiei şi până la data evacuării abuzive din statia de carburanţi.
Asupra recursului, înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia recurată, în raport de motivele de nelegalitate invocate, constată că prezentul recurs este fondat pentru considerentele ce urmează:
Chestiunea litigioasă de a cărei dezlegare depinde soluţionarea cauzei constă în a şti în ce măsură denunţarea unilaterală a unui contract sinalagmatic cu executarea succesivă, în cazul în care nu se execută în mod culpabil obligaţiile asumate prin convenţie, îşi produce efectele, în sensul desfiinţării, rezilierii pentru viitor a convenţiei.
Or rezilierea, ca şi rezoluţiunea unui contract se întemeiază pe principiul consacrat în art. 969 C. civ., sancţionând încălcarea legii.
După art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante care sunt libere să reglementeze raporturile dintre ele, potrivit intereselor lor, cu singura restricţie de a respecta ordinea publică şi bunele moravuri.
Potrivit aceluiaşi principiu convenţiile legal făcute trebuie aplicate întocmai atunci când clauzele sunt clare şi precise, ele constituie lege pentru părţi dar şi pentru instanţă.
In sfârşit, mai trebuie subliniat, în cadrul acestor consideraţii cu caracter general, că în ipoteza contractelor sinalagmatice care nasc obligaţii reciproce în sarcina ambelor părţi fiecare parte asumându-şi obligaţii în considerarea obligaţiilor celeilalte părţi, noţiunea de cauză, de scop pe care părţile l-au avut în vedere, constituie un aspect esenţial în interpretarea voinţei comune a părţilor asupra aspectelor pe care le ridică executarea contractului.
Stabilirea oricărui tip de neexecutare a obligaţiilor contractuale implică operaţiunea logică de determinare a conţinutului contractului, de calificare juridică a clauzelor inserate, operaţiune care impune aplicarea regulilor de interpretare a convenţiilor prevăzute în art. 970 C. civ. şi urm.
In cauză, prin convenţia încheiată părţile au reglementat clar şi în detaliu termenii şi condiţiile derulării raporturilor comerciale stabilite prin care comitentul, proprietarul staţiei de distribuţie carburanţi transmite partenerului dreptul de a întreţine şi utiliza staţia în conformitate cu legea aplicabilă (română) şi cu manualul operaţional al comitentului postat pe internet-ul comitentului, la care partenerul are acces, funcţionarea staţiei urmând a se face în numele şi în contul comitentului, raportul juridic realizat fiind un raport „de agent comercial” astfel cum este definit în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 509/2002, (privind agenţii comerciali permanenţi) procedurile legale şi activităţile desfaşurate de partener fiind definite în art. 1 secţiunea 1.01 -respectiv întreţinerea UCC (rezervoare şi pompe pentru carburanţi), a magazinului, a spălătoriei în stare bună, complet operaţională şi de curăţenie adecvată. Drepturile şi obligaţiile partenerului referitoare la activitatea de comercializare de bunuri şi servicii şi la managementul general fac obiectul art. III şi IV din convenţiile structurate pe mai multe secţiuni, partenerul declarând că se obligă să respecte toate instrucţiunile comitentului referitoare la aspectul staţiei de distribuţie şi al personalului, nivelul de calitate al serviciilor oferite şi să nu întreprindă nicio acţiune cu efect negativ asupra reputaţiei şi bunului renume al comitentului, în contul şi sub numele căruia operează staţia de distribuţie.
In art. VII părţile au definit situaţiile care constituie cauza de încălcare a obligaţiilor părţilor, respectiv neîndeplinirea sau nerespectarea oricăreia dintre obligaţiile care rezultă din Convenţie precum şi nerespectarea standardelor şi instrucţiunilor comitentului inclusiv în situaţia în care partenerul nu obţine profitul stabilit.
In acest context, în care părţile potrivit principiului autonomiei de voinţă au stabilit şi au definit clar şi explicit termenii înţelegerii, obligaţiile reciproce şi efectele încălcării lor, respectiv drepturile care
decurg pentru cealaltă parte în aceste cazuri, interpretarea dată de instanţa de apel clauzei de încetare a contractului înscrisă în art. VIII secţiunea 8.03 – încetarea convenţiei fără notificare – este rezultatul denaturării înţelesului şi cuprinsului convenţiei fiind supusă cenzurii instanţei de recurs.
Potrivit acestei clauze, cu valoarea unui pact comisoriu de ultim grad, comitentul poate termina prezenta convenţie fară notificare, fară altă formalitate şi fară intervenţia instanţei şi poate cere partenerului să elibereze spaţiul imediat, în cazurile de încălcare gravă a convenţiei menţionate în convenţie, precum şi în cazurile enumerate în cadrul acestei secţiuni.
Or, cazurile de încălcare sunt cele definite la art. VII, iar neînde-plinirea de către partener a obligaţiei de a asigura curăţenia şi ordinea staţiei şi de a respecta standardele şi instrucţiunile comitentului constituie o încălcare gravă a convenţiei având în vedere că partenerul, agent comercial lucrează în numele şi contul comitentului. Este lipsit de relevanţă, dacă încălcarea acestei obligaţii esenţiale a partenerului s-a produs o singură dată în perioada de referinţă, şi aceasta deoarece condiţionarea caracterului grav al încălcării de o anumită repetabilitate nu a fost convenită potrivit acestei clauze.
Prin urmare, aprecierea instanţei de apel în sensul că o singură încălcare pentru care nu s-a emis niciun avertisment de către comitent nu respectă termenii contractului, excede voinţa părţilor exprimată clar şi explicit prin clauza cu valoare de pact comisoriu.
Dreptul comitentului de a determina dacă o cauză de încălcare şi rezultatele sale ar putea constitui obiectul unor remedii, asumat de către partener nu poate fi cenzurat de către instanţă prin interpretarea dată, deoarece nu încalcă limita determinată de ordinea publică sau bunele moravuri, pentru a ajunge la concluzia că se impunea o altă sancţiune în ipoteza încălcării examinate.
Potrivit naturii raportului dintre părţi şi scopului pe care l-au avut în vedere, din punctul de vedere a comitentului păstrarea reputaţiei şi a bunului renume prin modul în care partenerul prestează activităţile în contul său, constituie un aspect esenţial şi care justifică încetarea convenţiei fară notificare în ipoteza în care scopul avut în vedere la încheierea convenţiei nu mai poate fi realizat din culpa partenerului.
în acest sens, art. 5 din Legea nr. 509/2002, menţionată de părţi în preambulul convenţiei ca fiind legea aplicabilă prevede expres că „agentul trebuie să îndeplinească împuternicirea care îi e dată în conformitate cu instrucţiunile primite şi în scopul realizării intereselor comitentului”.
Totodată drepturile şi obligaţiile corclative stabilite de părţi prin convenţie nu relevă nicio încălcare a principiului legalităţii şi echităţii care trebuie să guverneze convenţiile după art. 970 C. civ.
In raporturile dintre părţi, prestaţiile reciproce se află într-o relaţie de echivalenţă, într-un echilibru just deoarece, îndeplinirea de către partener întocmai, în condiţiile stabilite de comitent a activităţilor şi tranzacţiilor comerciale legate de staţia de distribuţie carburanţi, sub numele şi în contul comitentului este de natură să îi asigure un profit raportat la o perioadă de 3 luni.
Aşa fiind, înalta Curte constatând că decizia atacată intră sub incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a admis recursul şi a modificat decizia în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă împotriva sentinţei fondului pe care o menţine.
