ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 90/CM
Ședința publică de la 18 februarie 2010
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 3: Mihaela Ganea
Grefier – –
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă ” INTERNAȚIONAL”, cu sediul în-, – 36,. B,. 3,. 17, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1490 din 28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă -, domiciliată în-, – 1,. B,. 16, județul C, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 16.02.2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 18.02.2010, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Curtea cu privire la recursul civil de față:
Internațional SRL a declarat recurs la 17 septembrie 2009 împotriva sentinței civile nr. 1490 pronunțată de Tribunalul Constanța pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt, prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 27 mai 2008 contestatoarea a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC Internațional SRL anularea deciziei nr.1 din 26.05.2008 pentru motive de nelegalitate – lipsa acordului privind încetarea raporturilor de muncă, repunerea în situația anterioară prin obligarea intimatei la reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale pe perioada 15 mai 2008-26 mai 2008 și în continuare de la data concedierii până la efectiva reintegrare, plata unor despăgubiri morale în cuantum de 20.000 lei pentru aplicarea unor măsuri abuzive și a neexecutării obligației de informare a încheierii contractului individual de muncă și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că a fost angajata intimatei până la data de 13.03.2008 pe funcția de manichiurist cu un salariu de 600 lei în baza unui contract individual de muncă pe perioada nedeterminată și încă de la debutul raporturilor de muncă intimata a manifestat o atitudine abuzivă prin faptul că deși contractul a fost încheiat la data de 13.03.2008 neînregistrat la ITM C, ulterior la 01.04.2008 s-a încheiat un alt contract individual de muncă înregistrat la data de 09.04.2008.
Intimata a încălcat obligația instituită de art.17 și 18 din Codul Muncii și art-8 din Lg 130/1999 prin faptul că anterior încheierii contractului individual de muncă nu a informat reclamanta în ceea ce privește contractul în ansamblu și nici nu l-a înregistrat în evidențele ITM.
Prin întâmpinare intimata a invocat excepția lipsei de interes în promovarea prezentei contestației întrucât decizia nr.1/26.05.2008 nu și-a produs efectele, fiind doar un proiect de decizie inițiat de administratorul intimatei, aceasta nu a fost niciodată comunicată contestatoarei, aceasta sustrăgând din societate decizia respectivă, incident la care au participat atât contabila societății cât și salariații și clienții aflați în acel moment în salon.
S-a relevat totodată că relațiile de muncă au încetat ca urmare a absențelor nemotivate de la serviciu a contestatoarei la data de 09.06.2008, după efectuarea cercetării prealabile și emiterea deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că la data de 26.05.2008 administratorul intimatei, constatând stări conflictuale nedorite a inițiat încetarea raporturilor de muncă într-un mod amiabil, contabilul intimatei urmând să prezinte salariatelor un proiect de decizie de încetare a raporturilor de muncă potrivit art.55 lit.b Codul Muncii, urmând ca salariatele să formuleze cereri de încetare a raporturilor de muncă cu același temei juridic.
Pentru faptul că cele două salariate nu și-au manifestat acordul pentru încetarea raporturilor de muncă ITM-ul nu a înregistrat cele două decizii.
Pe fondul cauzei s-a arătat că la 13.03.2008 contestatoarea a fost angajată în funcția de manichiuristă, aceasta primind un exemplar al contractului pentru a-l studia urmând a-l returna în vederea înregistrării la ITM C, înregistrare ce nu a mai avut loc întrucât contestatoarea a refuzat returnarea exemplarului.
Astfel, la 01.04.2008 administratorul intimatei a întocmit un alt contract de muncă semnat și de către contestatoare, acesta din urmă fiind înregistrat la 09.04.2008 la ITM
S-a arătat de către intimată că încă de la debutul relațiilor de muncă între salariată și societate au existat disfuncții de comunicare și colaborare, neajunsuri care nu aparținut numai unității nou înființate și cu o experiență redusă în relațiile de muncă, dar care pot fi regăsite în egală măsură și în atitudinea salariatei.
Prin sentința civilă nr.1490/28.11.2008 Tribunalul Constanța a dmis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a dispus anularea deciziei nr.1/26.05.2008 și reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior.
A obligat intimata la plata drepturilor salariale aferente perioadei 15.05.-25.05.2008, către contestatoare.
A respins cererea de obligarea intimatei la plata daunelor morale ca nefondate.
A obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 800 lei – onorariu avocat.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prioritar a fost soluționată excepția invocată de intimată, conform art.137 pr.civ. -lipsa interesului contestatoarei în promovarea prezentei contestației, prin încheierea motivată din 24.09.2008 în sensul respingerii acesteia ca nefondată.
Pentru fondul cauzei contestatoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar inclusiv documentația aferentă deciziei, audierea unui martor și interogatoriul intimatei; în apărare intimata a solicitat de asemenea proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorii și -.
Depozițiile martorilor, și – se află depuse la dosarul cauzei, filele 46-48 iar interogatoriul solicitat de contestatoare pentru intimată nu a mai fost depus și solicitat a fi administrat, deși această probă a fost încuviințată.
În drept, între contestatoare și intimată s-a derulat raportul de muncă începând cu data de 13.03.2008, însă contractul individual de muncă valabil s-a încheiat de la 01.04.2008, contract înregistrat la ITM C la data de 09.04.2008.
Încetarea raporturilor de muncă dintre părți s-a produs prin emiterea deciziei nr.1 din 26.05.2008 comunicată contestatoarei la locul de muncă la aceeași dată; această decizie nu a fost înregistrată la ITM
Deși intimata susține că această decizie nu a produs efecte juridice datoriei lipsei acordului salariatei pentru încetarea raporturilor de muncă, aceasta rămâne doar la stadiul de susținere în acest litigiu, întrucât ulterior a intervenit încetarea raporturilor de muncă dintre părți într-o altă modalitate, situație cenzurată pe calea controlului judecătoresc într-un alt litigiu.
Instanța nu a putut considera ca valabilă susținerea intimatei în sensul că exemplarul depus la dosarul cauzei al deciziei nr.1/2008 reprezintă un proiect prin care s-a încercat încheierea raporturilor de muncă dar nefinalizat chiar în situația în care această decizie nu a fost înregistrată la ITM dar care poartă număr de înregistrare oferit de intimată și care trebuie să figureze ca fiind înregistrată în evidențele acesteia.
Pentru a fi valabilă o decizie în temeiul art.55 lit.b Codul Muncii, este obligatorie existența acordului exprimat de către salariat pentru încetarea raporturilor de muncă, acord ce în speță nu a fost exprimat.
În speța de față salariata nu a dorit încetarea raporturilor de muncă în forma prezentată de intimata angajator, și-a păstrat calitatea de salariat pentru perioada cuprinsă între data emiterii deciziei până în prezent, calitate ce o va avea și pe viitor ca urmare a reintegrării în funcția deținută anterior.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat ca fondată contestația și ca efect al admiterii acesteia a dispus anularea deciziei nr.1/2008 cu consecința reintegrării contestatoarei în funcția deținută anterior, a obligării intimatei la plata drepturilor salariale aferente perioadei 15.05.2008-25.05.2008 către contestatoare și la plata cheltuielilor de judecată.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
Tribunalul a pronunțat o hotărâre întemeiată pe o greșită reținere a situației de fapt, în sensul că decizia nr. 1 reprezentat numai un proiect care însă în lipsa acordului salariatei a rămas la acest stadiu.
A învederat că în urma refuzului salariatei de încetare a contractului individual de muncă prin acordul părților, angajatorul nu a finalizat demersul, drept urmare contestatoarea avea obligația de a se prezenta la locul de muncă după data de 26 mai 2008.
Hotărârea instanței este nelegitimă și cu privire la reintegrarea contestatoarei în funcția deținută și obligarea la plata drepturilor salariale aferente perioadei 15 mai-25 mai 2008.
Contestatoarea a avut calitatea de salariat până la 9.06.2008 când a încetat contractul individual de muncă disciplinar.
Calitatea de salariat a contestatoarei a încetat prin decizia nr. 7 din 09.06.2008, ca măsură disciplinară.
Recursul este fondat.
Curtea, analizând sentința atacată din prisma criticilor formulate prin motivele de recurs, îl va admite pentru următoarele considerente:
Între recurenta în calitate de angajator și intimată în calitate de salariat s-au derulat raporturi de muncă de la 13.03.2008 până la 26.05.2008 când a fost emisă decizia nr. 1/2008.
Deși recurenta susține că această decizie nu a produs consecințe juridice întrucât nu a fost înregistrată la Inspectoratul Teritorial d e muncă, Curtea nu poate primi argumentația.
În adoptarea acestui punct de vedere avem în vedere împrejurarea că decizia nr. 1/2008 cuprinde toate elementele unui act juridic ce emană de la angajator.
Astfel, poartă nr. de înregistrare, este întocmită, semnată și ștampilată de către angajator în calitate de organ competent în emiterea deciziei cu consecințe directe asupra încetării contractului de muncă.
Această decizie nu dobândește valabilitate din momentul depunerii la Inspectoratul Teritorial d e Muncă ci din momentul emiterii ei de către angajator.
Decizia însă este lovită de nulitate întrucât lipsește consimțământul salariatului, drept urmare este nelegală consemnarea din cuprinsul acesteia, respectiv de încetare a contractului individual de muncă în temeiul art. 55 lit. b din Codul Muncii.
Lipsa consimțământului clar și neechivoc exprimat de către salariat, de încetare a contractului individual de muncă pe acest temei, are semnificația juridică de continuare a derulării raporturilor de muncă după data de 26 mai 2008.
Cu toate acestea, Curtea va modifica sentința în sensul respingerii cererii de reintegrare în muncă raportat la împrejurarea de fapt statuată irevocabil prin sentința civilă 177/11.02.2009 referitoare la refuzul salariatei de a se mai prezenta la muncă după acest moment, împrejurare ce a atras desfacerea disciplinară a contractului de muncă prin Decizia nr. 7/09.06.2008 emisă de recurentă.
Urmare acestei situații contestatoarea și-a pierdut statutul de salariat prin fapta proprie de neprezentare la locul de muncă.
Martorii audiați în fața Tribunalului, și avem aici declarația numitei – care a relatat aspecte referitoare la neprezentarea la locul de muncă, au confirmat împrejurarea că administratorul societății nu i-a cerut să nu se mai prezinte la lucru, aceasta fiind o decizie personală.
Martora a relatat modalitatea în care salariata nu s-a mai prezentat la locul de muncă și anume în momentul prezentării deciziei nr. 1/26 mai 2008 și pe fondul dezacordului cu privire la aspectele cuprinse în decizie.
nu s-a mai prezentat la locul de muncă după data de 26 mai 2008 deși nimeni nu i-a interzis accesul la locul de muncă și mai mult, cunoștea că nu și-a dat acordul la încetarea contractului de muncă. În aceste condiții salariata poate beneficia de plata drepturilor salariale până la momentul cât a prestat muncă, respectiv 26 mai 2008, dar nu poate fi reintegrată în muncă întrucât în mod culpabil nu s-a mai prezentat la serviciu, aspect reținut irevocabil prin sentința civilă 177/2009.
Pe cale de consecință Curtea va admite recursul în baza art. 312 din Codul d e Procedură Civilă și modificând în parte sentința va respinge cererea de reintegrare a contestatoarei, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
În conformitate cu art. 274 din Codul d e Procedură Civilă, va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 357 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurenta pârâtă ” INTERNAȚIONAL”, cu sediul în-, – 36,. B,. 3,. 17, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1490 din 28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă -, domiciliată în-, – 1,. B,. 16, județul
Modifică în parte sentința în sensul că respinge cererea de reintegrare.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă intimata la 357 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.02.2010.
Președinte, Judecători,
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud.fond:;
Red.dec.- jud.-/10.03.2010
– gref.-
4 ex./18.03.2010
