Decretul nr. 167/1958, art. 5, art. 11 alin. (3)
Termenul de prescripţie extinctivă a dreptului la acţiunea în răspundere pentru viciile ascunse ale lucrului vândut începe să curgă de la data descoperirii viciilor, dar nu înainte de a se fi împlinit termenul de garanţie convenţional stabilit în contractul de vânzare cumpărare.
I.C.C.J., Secţia comercială, decizia nr. 3024 din 19 noiembrie 2009, www.scj.ro
Reclamanta C.N.H SA a chemat în judecată pe pârâta SC G.I. SA, solicitând instanţei să oblige pârâta la plata sumei de 339.450 lei reprezentând contravaloarea a 73 bucăţi bloc distribuitor cu reţinerea presiunii tip BD 2/5.
Prin precizarea de acţiune, depusă la termenul din 26 martie 2008, reclamanta a stabilit caracterul acţiunii sale ca fiind răspundere pentru vicii ascunse ale lucrului vândut potrivit art. 1352-1356 C. civ.
Prin sentinţa nr. 2957/CA din 8 octombrie 2008, Tribunalul Hunedoara, Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantei, reţinând că acţiunea este prescrisă întrucât, prin raportare la termenul de 6 luni prevăzut de art. 5 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune fiind născut la 7 mai 2007, când reclamanta a constatat existenţa viciilor ascunse, introducerea acţiunii la 19 decembrie 2007 s-a făcut după expirarea menţionatului termen.
Apelul declarat de apelanta reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins prin decizia comercială nr. 17/A din 4 martie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, Secţia comercială. Aceasta a reţinut, dând efect clauzelor art. 17.1-5 din contractul nr. 24/2006 încheiat între părţi, că, invocând neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiei de înlocuire a blocurilor defecte în termen de 7 zile de la notificarea din 7 mai 2007, apelanta avea dreptul de a remedia pe riscul şi spezele pârâtei defecţiunile constatate la piesele cu privire la care a invocat vicii ascunse, şi că, fără a dovedi nici că pârâta a ascuns viciile cu viclcnie, propria neglijenţă a reclamantei în valorificarea unui drept recunoscut de lege nu poate fi opusă pârâtei spre a obţine un câştig legal şi temeinic.
împotriva deciziei de mai sus reclamanta a declarat recurs cu invocarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a criticat decizia instanţei de apel pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 5 din Decretul nr. 167/1958 faţă de prevederile art. 17.2 alin. (1) din contractul de prestări servicii dintre părţi, care menţionează că perioada de garanţie acordată de pârâta intimată este de minim 12 luni de la livrare şi recepţia produselor la subunitatea beneficiară – E.M.P., această perioadă expirând la 31 iulie 2007, astfel că, în mod neîntemeiat a reţinut instanţa criticată că termenul de prescripţie curge de la data de 7 mai 2007, făcând o greşită aplicare şi dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 şi reţinând eronat că dreptul la acţiunea în cauză fusese prescris, anterior datei formulării cererii introductive, la 19 decembrie 2007.
Recurenta a mai reproşat instanţei de apel şi reţinerea incorectă a situaţiei celor 73 bucăţi bloc distribuitor cu reţinerea presiunii tip BD 2/5, livrate până la 31 iulie 2006, care, la data de 5 iulie 2007, considerată neîntemeiat de instanţă ca moment al naşterii dreptului la acţiune pentru viciile ascunse al respectivelor produse, 71 bucăţi se aflau la pârâta intimată, spre a fi reparate şi alte două bucăţi urmau a-i fi de asemenea returnate tot pentru defecţiuni.
In opinia recurentei, reţinând ca întemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei instanţele au făcut o greşită aplicare şi a art. 969 şi 970 C. civ., neluând în considerare clauzele contractuale convenite de părţi, ca şi dispoziţiile art. 1352-1356 C. civ., care obligă pe vânzător să răspundă pentru viciile ascunse ale lucrului vândut, pronunţând, astfel, hotărâri nelegale şi netemeinice.
Recursul reclamantei este fondat.
In acest sens, s-a constatat că sunt fundamentate criticile recurentei cu privire la greşita aplicare de către instanţa de apel, care confirmă soluţia instanţei de fond, a dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958, instanţa reţinând neîntemeiat că dreptul la acţiunea de faţă al reclamantei recurente este prescris.
Dacă instanţele de fond şi de apel au reţinut corect că dreptul la acţiunea privitoare la viciile ascunse ale bunurilor transmise reclamantei recurente se prescrie prin împlinirea unui termen de 6 luni, întrucât nu s-a dovedit de către reclamantă că viciile ar fi fost ascunse cu viclenie, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 5 din Decretul nr. 167/1958, instanţele menţionate au făcut însă o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) ale aceluiaşi act normativ, neluând în considerare că prescripţia dreptului la acţiune privind viciile ascunse ale lucrului transmis începe să curgă de la data descoperirii viciilor, dar nu înainte de a se fi împlinit termenul de garanţie convenţional, care, în speţă, este de 12 luni, aşa cum se prevede în art. 17.2 (1) din contractul de furnizare de produse nr. 24 AASP din 22 februarie 2006 încheiat de
părţile din litigiu, conform căruia „perioada de garanţie acordată produselor este cea solicitată de achizitor în descrierea produsului din SEAP”, respectiv de minim 12 luni de la livrare şi recepţia produselor la subunitatea beneficiară – E.M.P.
Cum livrarea produselor în discuţie s-a realizat până la 31 iulie 2006, acestea având numeroase deficienţe, ce s-a încercat a fi remediate de către furnizor, termenul de prescripţie pentru viciile ascunse ale respectivelor bunuri curge de la descoperirea acelor vicii, dar după împlinirea termenului de garanţie de minim 12 luni, respectiv de la 31 iulie 2007 şi nu de la data de 7 mai 2007 când 71 de bucăţi se aflau încă în reparaţii, efectuate în cadrul perioadei de garanţie.
Faţă de data împlinirii termenului de garanţie la 31 iulie 2007, introducerea la 19 decembrie 2007 a acţiunii reclamantei recurente privind răspunderea pârâtei intimate pentru viciile ascunse ale bunurilor livrate s-a făcut înainte de împlinirea termenului de prescripţie prevăzut de art. 5 din Decretul nr. 167/1958, astfel că în mod netemeinic şi nelegal instanţa de apel a confirmat soluţia instanţei de fond, reţinând eronat că dreptul la acţiune al reclamantei fusese prescris, recursul recurentei împotriva deciziei instanţei de control judiciar fiind admis.
Cum atât instanţa de apel, cât şi instanţa de fond au pronunţat hotărârile pe baza admiterii excepţiei prescripţiei extinctive fară a intra în cercetarea fondului, respectivele hotărâri au fost casate. Astfel fiind, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., recursul recurentei reclamante împotriva deciziei instanţei de apel, netemeinică şi nelegală, a fost admis, iar decizia recurată şi sentinţa primei instanţe, apelată, au fost casate, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare instanţei de fond.
