– Cod procedură penală: art. 48 alin. 1 lit. a).
Judecătorul care a soluţionat în cursul urmăririi penale propunerea de arestare preventivă a unui inculpat este incompatibil a soluţiona o cerere de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către acesta în cursul judecăţii, întrucât ea constituie o cerere accesorie fondului.
(Curtea de Apel Suceava – Secţia penală, decizia nr. 203 din 21 mai 2009)
Prin încheierea nr. 143 din data de 19 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 3267/86/2009, în baza art. 160/8a alin. 6 C. pr. pen., s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului I.V., ca nefondată.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 19 mai 2009 şi înregistrată sub nr. 3267/86/2009, inculpatul I C. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar, motivat de faptul că sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege pentru admisibilitatea acesteia, punerea sa în libertate neprezentând vreo temere că ar putea săvârşi alte infracţiuni, că ar zădărnici aflarea adevărului, prin influenţarea unor martori, părţi, ori ar distruge mijloace de probă. De asemenea, a invocat situaţia familială şi medicală gravă în care se află.
Analizând actele şi lucrările dosarului, a reţinut Tribunalul că aceasta este nefondată.
Astfel, inculpatul este judecat, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
– sustragere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. 1 şi 3 C. pen., constând în aceea că în calitate de lucrător de poliţie judiciară, funcţionar public în accepţiunea art. 147 C. pen., a sustras prima declaraţie olografă dată de conducătorul auto M.V. în dosarul penal pe care îl instrumenta;
– fals intelectual, prev. de art. 289 alin. 1 şi 3 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., constând în aceea că în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale unice, în calitate de agent de poliţie, a făcut menţiuni nereale în actele procedurale întocmite, care emanau de la o autoritate publică dintre cele prevăzute de art. 145 C. pen., în sensul că a antedatat declaraţia olografă a numitului M.V., i-a dictat acestuia menţiunile cu privire la cantităţile de alcool şi de alimente consumate anterior producerii accidentului rutier, a menţionat date nereale în conţinutul declaraţiilor datate fals cu data de 30 septembrie 2008, înscrisuri pe care le-a confirmat prin autoritatea de care se bucura ca lucrător de poliţie şi pe care le-a ataşat în dosarul penal în care a fost legal învestit;
– uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale unice, a folosit înscrisurile false şi falsificate – declaraţii olografe şi declaraţii de audiere ale învinuitului -, deşi cunoştea conţinutul nereal al acestora, pentru a solicita calculul retroactiv ai alcoolemiei şi pentru a-şi motiva soluţia de scoatere de sub urmărire penală în cauza în care a efectuat cercetări;
– luare de mită, prev. de art. 254 alin. 2 C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în calitate de organ de cercetare al poliţiei judiciare, cu atribuţiuni în efectuarea urmăririi penale, a pretins şi primit în timpul efectuării anchetei şi anterior întocmirii unor acte procedurale suma de 1.200 euro pentru sine, pentru a efectua acte contrare atribuţiunilor sale de serviciu, precum sustragerea de înscrisuri din dosarul personal pe care îl instrumenta, acceptarea şi folosirea unor mijloace de probă false şi falsificate pe baza cărora a făcut propunerea de scoatere de sub urmărire penală, încercând să înlăture tragerea la răspundere penală a celui cercetat prin evocarea unei situaţii de fapt nereale şi a unor mijloace de probă administrate ilegal.
Tribunalul a apreciat că cererea este neîntemeiată, raportat la gradul de pericol social concret al faptelor pentru care inculpatul a fost cercetat şi trimis în judecată, de impactul negativ produs de acestea asupra ordinii sociale, de împrejurările şi modalitatea lor de săvârşire, urmarea produsă şi, nu în ultimul rând, de calitatea pe care o avea, fiind inoportună la acest moment procesual, în condiţiile în care din momentul luării măsurii arestării preventive au trecut exact 4 luni.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea pe fond a cererii.
în motivarea recursului, acesta a arătat că greşit i-a fost respinsă solicitarea, întrucât îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru punerea sa în libertate sub control judiciar.
Cu privire la cazul de casare prev. de art. 385/9 alin. 1 pct. 3 teza finală C. pr. pen., pus în discuţie din oficiu de către instanţă, inculpatul, prin apărător, a solicitat casarea încheierii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, având în vedere că judecătorul care a soluţionat cererea a pronunţat şi încheierea prin care s-a dispus arestarea preventivă.
Prin decizia penală nr. 203 din 21 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, s-a admis recursul declarat de inculpat, s-a casat în totalitate încheierea mai sus-menţionată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că prin încheierea nr. 4A din data de 20 ianuarie 2009, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 440/89/2009, s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, şi în baza art. 149/1 alin. 10 C. pr. pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului I.C., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. 1 şi 3 C. pen., de fais intelectual, prev. de art. 289 alin. 1 şi 3 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., şi de luare de mită, prev. de art. 254 alin. 2 C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000, pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 20 ianuarie 2009.
Preşedintele completului de judecată care a solutionat cauza a fost domnul judecător A. A.
Prin rechizitoriul nr. 4/P/2009 din 9 februarie 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de mai sus, la care s-a adăugat infracţiunea de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, iar prin repartizare aleatorie, a fost învestit cu soluţionarea ei domnul judecător A.A.
Prin încheierea nr. 45 din 10 februarie 2009 a Tribunalului Suceava, s-a admis cererea de abţinere formulată de domnul judecător anterior mentionat, cu motivarea că este dat cazul de incompatibilitate prev. de art. 48 alin. 1 lit. a) C. pr. pen.
Urmare a unei noi repartizări aleatorii, cauza a revenit spre soluţionare doamnei judecător B.I.D.
Prezenta încheiere atacată, prin care s-a respins ca nefondată cererea inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar, a fost pronunţată de asemenea de către domnul judecător A.A., urmare a absenţei doamnei judecător B.I.D., învestită cu soluţionarea cauzei pe fond.
Potrivit disp. art. 385/9 alin. 1 pct. 3 teza finală C. pr. pen., o hotărâre penală este supusă casării în cazul în care a existat un caz de incompatibilitate, acest motiv de recurs impunându-se, potrivit disp. art. 385/9 alin. 3 C. pr. pen., a fi luat în considerare întotdeauna din oficiu.
Dispoziţiile art. 48 alin. 1 lit. a) C. pr. pen. prevăd că judecătorul este incompatibil de a judeca dacă în cauza respectivă „(…) a soluţionat propunerea de arestare preventivă”.
Prin soluţionarea, ca instanţă de fond, a propunerii de arestare preventivă (în faza de urmărire penală), domnul judecător a devenit incompatibil să soluţioneze cauza, după învestirea instanţei de judecată în acest sens prin rechizitoriu.
Potrivit disp. art. 160/6 alin. 4 teza finală C. pr. pen., soluţionarea cererii de liberare provizorie se face în cursul judecăţii de către instanţa sesizată cu judecata cauzei.
Interpretând aceste ultime dispoziţii legale, reiese că o astfel de cerere, cu efect asupra măsurii preventive dispuse faţă de inculpat, reprezintă o cerere accesorie fondului cauzei, ea putând fi aşadar analizată în aceleaşi condiţii de compunere a instanţei ca şi soluţionarea ei, prin pronunţarea unei hotărâri de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal.
Aşadar, Curtea a constatat că încheierea atacată a fost pronunţată de un judecător aflat într-un caz de incompatibilitate, respectiv cel prev. de art. 48 alin. 1 lit. a) C. pr. pen.
Fiind dat astfel cazul de casare prev. de art. 385/9 alin. 1 pct. 3 teza finală C. pr. pen., Curtea, constatând întemeiat recursul declarat de inculpat, în conformitate cu disp. art. 385/15 pct. 2 lit. c) C. pr. pen., a procedat în consecinţă.
