Legea nr. 31/1990, art. 222, art. 227 alin. (1) lit. e)
Cazurile de excludere a asociatului, prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990 sunt exprese şi limitative. Neînţelegerile dintre asociaţi, fie şi dovedite, dar care nu se încadrează în situaţiile prevăzute de art. 222, nu reprezintă temei juridic corect pentru admiterea acţiunii în excludere ci temei juridic pentru acţiunea în dizolvare prevăzută de art. 227 alin. (1) lit. e).
C.A. Timişoara, Secţia comercială, decizia civilă nr. 12/A din 26 ianuarie 2009, Jurindex
Prin sentinţa comercială nr. 1241 din 2 iulie 2008 Tribunalul Arad a respins acţiunea comercială formulată de reclamantul G.E. împotriva pârâţilor V.B. şi SC U.J. SRL pentru excludere; a admis cererea reconvenţională formulată de pârâtul reclamant reconvenţional V.B.
împotriva reclamantului pârât reconvenţional G.E.; a dispus excluderea reclamantului pârât reconvenţional G.E. din SC U.J. SRL E.; a stabilit că aportul la capitalul social al SC U.J. SRL E. aparţine în exclusivitate pârâtului-reclamant reconvenţional V.B. şi a obligat reclamantul pârât reconvenţional G.E. să plătească pârâtului reclamant reconvenţional V.B. suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că prin acţiunea comercială înregistrată la această instanţă în data de 15 ianuarie 2008, reclamantul G.E. a chemat în judecată pârâţii V.B. şi SC U.J. SRL E. şi a solicitat excluderea asociatului V.B. din SC U.J. SRL E. şi obligarea pârâtului V.B. la plata cheltuielilor de judecată.
In susţinerea acţiunii a arătat că în data de 28 aprilie 2005 pârâtul V.B. a solicitat dizolvarea SC U.J. SRL E., dar prin decizia nr. 2151
pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă irevocabil cererea de dizolvare; că din considerentele deciziei reiese reaua-credinţă a pârâtului în formularea cererii de dizolvare; că pârâtul a acţionat şi acţionează în detrimentul societăţii şi affectio societatis nu mai există în ceea ce-1 priveşte.
Prin întâmpinare şi cerere reconvenţională, pârâtul V.B. a solicitat respingerea acţiunii, excluderea din societate a reclamantului şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată; a arătat că scopul urmărit în cadrul procesului având ca obiect dizolvarea societăţii nu a fost cel al desfiinţării acesteia; că activitatea societăţii a fost blocată de atitudinea reclamantului pârât reconvenţional; că faptele săvârşite de către reclamant pot fi considerate ca fiind exercitate în contra intereselor societăţii.
Pârâtul reclamant reconvenţional V.B. a mai arătat că, reclamantul pârât reconvenţional G.E. nu a înţeles să-şi execute în mod corespunzător obligaţiile ce-i reveneau în calitate de administrator pentru că, atât în cursul anului 2002 cât şi în anul 2003 a omis să convoace adunarea generală ordinară a asociaţilor în vederea aprobării bilanţului; că nu i-a comunicat lunar balanţa contabilă în vederea formulării de eventuale obiecţiuni şi nici actele contabile legate de gestiunea societăţii; că, a avut o atitudine necooperantă în ceea ce priveşte modalitatea de derulare a contractelor societăţii.
Prin întâmpinare, reclamantul pârât reconvenţional G.E. a solicitat respingerea cererii reconvenţionale; a arătat că în ceea ce-1 priveşte nu a existat niciodată şi nici nu există intenţia ca societatea să înceteze ca persoană juridică; că, toate dovezile conduc la concluzia că, dacă pârâtul-reclamant reconvenţional va rămâne asociat unic al SC U.J. SRL, această societate nu va mai exista; că, nicio dovadă existentă la dosar nu face măcar verosimil faptul că, ar fi acţionat în detrimentul
acestcia; că, în repetate rânduri s-a opus demersurilor pârâtului-recla-mant reconvenţional prin care acesta a încercat dizolvarea SC U.J. SRL.
Faţă de aceste aspecte, tribunalul a reţinut că SC U.J. SRL E. înregistrată în are ca asociaţi cu aporturi egale şi administratori pe G.E. şi V.B. Intre asociaţi, de mai multă vreme au apărut unele neînţelegeri materializate prin formularea de către asociatul V.B. a unei ordonanţe preşedinţiale pentru suspendarea executării hotărârii adunării generale a asociaţilor din data de 23 martie 2005, formularea de către asociatul G.E. a unei acţiuni de anulare a hotărârii
B. nr. 1/2005 şi formularea de către asociatul V.B. a unei acţiuni de dizolvare a societăţii, acţiune respinsă irevocabil prin decizia nr. 2151 din 5 iunie 2007 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie B., Secţia comercială.
Lipsa de colaborare dintre cei doi asociaţi a determinat şi formularea acestei acţiuni, respectiv a cererii reconvenţionale potrivit prevederilor art. 222 din Legea nr. 31/1990. Cum enumerarea din temeiul de drept mai sus indicat are potrivit doctrinei un caracter exempli-ficativ, iar nu limitativ, instanţa reţine că, acest temei de drept poate fi aplicat în ceea ce priveşte cererea reconvenţională, având în vedere că un element esenţial al contractului de societate îl reprezintă elementul psihologic, adică intenţia asociaţilor de a colabora la desfăşurarea activităţii comerciale (affectio societaîis).
S-a considerat de către instanţa de fond că intenţia de a colabora implică şi convergenţa de interese ale asociaţilor concretizată mai ales în obţinerea şi împărţirea profitului, reţinându-se că potrivit depoziţiei martorului N.M., asociatul reclamant-pârât reconvenţional G.E. a avut o atitudine necooperantă atunci când a acceptat ca mandatara pârâtului reclamant reconvenţional V.B. – doamna avocat H.N. să participe la adunarea generală din data de 23 martie 2005, dar nu a acceptat ca aceasta să voteze, deşi trebuia aprobat bilanţul pe anul 2004, raportul de gestiune al administratorilor, descărcarea gestiunii şi trebuiau discutate alte probleme urgente ale societăţii.
Conform aceleiaşi depoziţii, pârâtul reclamant reconvenţional V.B. a făcut totul pentru menţinerea societăţii comerciale.
S-a mai reţinut că reclamantul pârât reconvenţional G.E. a acţionat în mod vădit împotriva intereselor SC U.J. SRL E. atunci când în calitate de administrator a acceptat ca în sediul SC U.J. SRL E. să-şi desfăşoare activitatea o altă societate, aspect reţinut din planşele fotografice prezentate de către pârâtul-reclamant reconvenţional V.B. şi necontestate de către reclamantul-pârât reconvenţional G.E. şi din conţinutul procesului-verbal încheiat în data de 1 iulie 2008 de către
doamna avocat H.N. In acest context, este greu de crezut că, susţinerile reclamantului-pârât reconvenţional G.E. privind intenţia acestuia de a salva societatea ca entitate juridică sunt reale.
Cum succesul sau insuccesul societăţii depinde în mare măsură de faptele asociaţilor, de activitatea pe care aceştia o desfăşoară în societate şi potrivit probaţiunii, faptele reclamantului-pârât reconvenţional G.E. sunt potrivnice intereselor societăţii, pentru a proteja societatea, instanţa apreciază că, pârâtul-reclamant reconvenţional V.B. este mai interesat în continuarea activităţii societăţii.
Având în vedere aceste considerente, în aplicarea prevederilor art. 222 şi art. 223 din Legea nr. 31/1990, instanţa de fond a respins acţiunea comercială formulată de reclamantul G.E. împotriva pârâtului V.B. şi a admis cererea reconvenţională formulată de pârâtul reclamant reconvenţional V.B. împotriva reclamantului-pârât reconvenţional G.E.
împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul G.E., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii introductive şi respingerii cererii reconvenţionale, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de apel formulate, s-a arătat că solicită schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii introductive şi respingerii cererii reconvenţionale, arătând că sentinţa apelată este netemeinică şi nelegală, complet nemotivată faptic, fiind rezultatul unei aprecieri cu totul eronate a materialului probatoriu, că în fapt, la data de 28 aprilie 2005, pârâtul V.B. a solicitat, în contradictoriu cu apelantul şi cu societatea comercială în cadrul căreia ambele părţi au calitatea de asociaţi, dizolvarea acesteia. Cererea a fost admisă de către Tribunalul Arad, apelul respins de Curtea de Apel Timişoara, însă prin decizia
nr. 2151 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admis
recursul apelantului, şi consecvent respinsă cererea de dizolvare. In considerentele acestei decizii, instanţa supremă a reţinut că „susţinerile reclamantului (V.B.), privind neînţelegerile ivite datorită nepre-zentării bilanţului şi nedepunerii la dispoziţie a actelor şi documentelor societăţii respective, nu sunt de natură a conduce la concluzia că societatea trebuie dizolvată datorită neînţelegerilor grave dintre părţi. De altfel, reclamantul în calitate de coasociat cu pârâtul se putea implica în rezolvarea chestiunilor menţionate mai sus, împrejurări de fapt neconcludente, care nu au influenţat în niciun fel activitatea comercială soldată cu rezultate profitabile, cum nu s-a putut contesta.”
Apelantul consideră că din aceste considerente reiese reaua-credinţă a pârâtului V.B. în formularea cererii de dizolvare, menţio-
nând că dacă reţinerile înaltei Curţi au fost fară putinţă de tăgadă
valabile la data introducerii cererii de dizolvare de către pârât, la data formulării apelului însă, tocmai datorită acţiunii promovate de asociatul V.B. prin care acesta a urmărit încetarea SC U.J. SRL ca entitate economică, acţiune respinsă în final, societatea nu mai desfăşoară activitate, interesele contrare acesteia ale lui V.B. şi lipsa lui affectio societatis faţă de SC U.J. SRL având drept consecinţă imposibilitatea desfăşurării obiectului de activitate de către societatea pârâtă. Apreciază că în mod incredibil, instanţa de fond a reţinut în considerente faptul că pârâtul-reclamant reconvenţional V.B. este mai interesat în continuarea activităţii societăţii, fară ca nicio dovadă existentă la dosar să facă verosimilă această concluzie. In acest sens, se susţine în ceea ce priveşte intimatul că: a încercat dizolvarea SC U.J. SRL, printr-o hotărâre AGA adoptată în mod abuziv, după care a formulat în instanţă o cerere de dizolvare a aceleiaşi societăţi, tot abuziv, iar apoi a încercat chiar să anuleze (după ce a solicitat şi suspendarea executării) o hotărâre a adunării asociaţilor, prin care se luau măsuri necesare desfăşurării activităţii, respectiv aprobarea bilanţului contabil.
Reclamantul apelant G.E. a invocat faptul că însuşi martorul propus de către pârâtul-reclamant reconvenţional a arătat că menţinerea SC U.J. SRL, din punctul de vedere al acestuia din urmă, nu mai este posibilă, şi că V.B. nu are nicio intenţie de a continua societatea, iar faţă de această situaţie de fapt, apare cât se poate de evident că respingerea acţiunii introductive motivat de faptul că pârâtul-reclamant reconvenţional ar fi interesat de soarta societăţii este rezultatul unei aprecieri absurde si contrare oricărei reguli logice a stării de fapt de către Tribunalul Arad. D., admiterea cererii reconvenţionale prin care asociatul care a făcut tot ce a putut pentru a dizolva societatea solicită ulterior excluderea asociatului care a întreprins toate demersurile necesare pentru menţinerea acesteia are un caracter absurd şi mai pronunţat. Astfel, aprecierile subiective ale instanţei privind nerecu-noaşterea dreptului de vot pentru mandatara generală a lui V.B. într-o şedinţă a adunării generale este complet lipsită de relevanţă atâta timp cât legalitatea hotărârii adoptate în urma acestei adunări generale a format obiectul controlului judiciar, şi nu a fost anulată. Se susţine că la fel de puţin relevante sunt şi susţinerile instanţei de fond conform cărora apelantul a lăsat o altă societate să desfăşoare activitate la sediul SC U.J. SRL, din moment ce nu există niciun suport probator în acest sens, planşele fotografice existente la dosar fiind insuficiente. Mai mult, chiar dacă această susţinere ar fi reală, aceeaşi conduită a avut-o şi celălalt asociat/administrator al societăţii, deci caracterul inconsecvent al motivării sentinţei apelate este cât se poate de evident,
folosindu-se criterii cu totul diferite pentru analiza acţiunii introductive, pe de o parte, şi a cererii reconvenţionale, pe de altă parte.
Concluzionând, apelantul a afirmat că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă profund netemeinică şi nelegală atunci când a dispus menţinerea în societate a asociatului care a făcut tot ce a putut pentru a o dizolva, admiţând în plus cererea acestuia de excludere a asociatului care s-a opus încetării societăţii prin toate mijloacele pe care le avea la dispoziţie, şi a efectuat demersurile strict necesare pentru menţinerea acesteia ca entitate juridică.
Pârâtul intimat E.B. a formulat întâmpinare în dosarul de recurs, prin care a solicitat respingerea apelului declarat ca fiind nelegal şi să fie obligat apelantul la plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea că în fapt, motivele de apel se rezumă la singurul aspect că apelantul, deşi s-a opus dizolvării societăţii, consideră totuşi că între cei doi asociaţi nu exista posibilitatea conlucrării, că acesta nu aduce niciun argument în susţinerea vreunei culpe a intimatului, afirmând doar că simpla declanşare a acţiunii în dizolvarea societăţii datorită neînţelegerilor dintre asociaţi de către intimat, ar fi un motiv suficient al excluderii acestuia din societate. Se arată că în aceste condiţii soluţia primei instanţe apare ca temeinică şi legală prin prisma interpretării probelor administrate în dosar. Astfel, conform depoziţiei martorului N.M., apelantul G.E. este asociatul lipsit de affectio societatis, aşa cum această noţiune apare descrisă ca fiind intenţia asociaţilor de a colabora la desfăşurarea activităţii comerciale. Astfel, în sarcina intimatului nu pot fi reţinute fapte care să ducă la concluzia că acesta nu ar fi depus toate diligenţele pentru ca activitatea societăţii să fie
derulată în condiţii normale. In schimb, apelantului îi pot fi imputate o serie de acţiuni necooperante menite să prejudicieze bunul mers al societăţii, ca de exemplu atitudinea avută atunci când s-a opus ca mandatara intimatului să voteze la adunarea generală, dând o interpretare proprie procurii acesteia şi împiedicând astfel luarea hotărârilor în mod liber şi egal.
Intimatul apreciază că în mod corect prima instanţa a reţinut faptul că apelantul a acţionat în mod vădit împotriva intereselor SC U.J. SRL E., şi atunci când în calitate de administrator a acceptat ca în sediul societăţii să-si desfăşoare activitatea o altă societate renunţând astfel la a mai derula propriul obiect de activitate, situaţie în care este evident că nu pot fi reţinute susţinerile acestuia cu privire la intenţia sa de a salva societatea ca entitate juridică. Prin urmare, faptele săvârşite de către apelant pot fi considerate ca fiind exercitate în contra intereselor societăţii. Astfel, apelantul asociat nu a înţeles să-şi execute în mod corespunzător obligaţiile care îi reveneau în calitate de admi
nistrator, acesta omiţând atât în cursul anului 2002, cât şi în cursul anului 2003 să convoace Adunarea Generală ordinară a asociaţilor în vederea aprobării bilanţului. Totodată, acesta nu a comunicat lunar pârâtului reclamant reconvenţional balanţa contabila în vederea formulării de eventuale obiecţiuni şi nici acte contabile legate de gestiunea societăţii, înţelegând astfel să conducă în mod abuziv de unul singur societatea, fară consultarea măcar a celuilalt asociat.
Pârâtul intimat E.B. mai arată că asociatul apelant a avut o atitudine necooperantă şi în ceea ce priveşte modalitatea de derulare a contractelor societăţii. Astfel, fară niciun fel de motiv nu au fost onorate plăţile prestaţiilor furnizate de către partenerii contractuali ai societăţii, aspect care a atras pe lângă obligaţia de plată a acestor sume şi plata unor penalităţi care au împovărat societatea.
Examinând apelul declarat de reclamantul G.E. prin prisma motivelor de apel şi a prevederilor art. 295 C. proc. civ., Curtea a constatat că acesta este întemeiat.
Astfel, în mod corect prima instanţă a reţinut că SC U.J. SRL E. are ca asociaţi cu aporturi egale şi administratori pe reclamantul G.E. şi pe pârâtul V.B. şi că între cele două părţi de mai multă vreme au apărut unele neînţelegeri materializate, printre altele, prin formularea de către asociatul V.B. a unei ordonanţe preşedinţiale pentru suspendarea executării hotărârii adunării generale a asociaţilor din data de 23 martie 2005, formularea de către asociatul G.E. a unei acţiuni de anulare a hotărârii B. nr. 1/2005 şi formularea de către asociatul V.B. a unei acţiuni de dizolvare a societăţii.
De asemenea, corect s-a reţinut de prima instanţă că lipsa de colaborare dintre cei doi asociaţi a determinat formularea acţiunii de către reclamant, respectiv a cererii reconvenţionale de către pârât.
Prima instanţă a greşit însă când a considerat întemeiată cererea reconvenţională a pârâtului V.B., în realitate atât acţiunea reclamantului, cât şi cererea reconvenţională a pârâtului trebuind să fie respinse.
Astfel, potrivit prevederilor art. 222 din Legea nr. 31/1990 poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată:
a) asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat;
b) asociatul cu răspundere nelimitată în stare de faliment sau care a devenit legalmente incapabil;
c) asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fară drept în administraţie ori contravine dispoziţiilor art. 80 şi 82;
d) asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.
Susţinerile primei instanţe că reclamantul a acţionat împotriva intereselor SC U.J. SRL şi că pârâtul este mai interesat în continuarea activităţii acestei societăţi sunt nefondate, în condiţiile în care din probele administrate în cauză rezultă că există neînţelegeri grave între asociaţi, care împiedică funcţionarea normală a societăţii.
In aceste condiţii, Curtea consideră că în cauză nu s-a dovedit existenţa nici de către reclamant şi nici de către pârât a vreunuia din cazurile prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, în realitate neînţelegerile grave dintre aceştia constituind motiv pentru dizolvarea societăţii, conform art. 227 din Legea nr. 31/1990. Aşa fiind, constatând că atât acţiunea reclamantului, cât şi cererea reconvenţională a pârâtului sunt nefondate şi în consecinţă trebuie respinse, în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea a admis apelul declarat de reclamantul G.E. şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtul E.B. împotriva reclamantului G.E. menţinând în rest sentinţa apelată, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantul G.E. împotriva pârâtului E.B.
