C. civ., art. 1144
Compensarea legală operează de drept, nefiind la latitudinea părţilor să accepte ori nu producerea efectelor pe care aceasta le presupune şi, chiar când debitorii n-ar şti nimic despre aceasta, cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată şi până la concurenţa cotităţilor lor respective.
I.C.C.J., Secţia comercială, decizia nr. 2934 din 17 noiembrie 2009,
www.scj.ro
Prin sentinţa nr. 1401 din 11 decembrie 2008, Tribunalul Neamţ, Secţia comercială şi de administrativ, a admis în parte acţiunea formulată de SC P.T. CO SRL împotriva pârâtei SC S.A. SRL, dispunând obligarea acesteia la restituirea sumei de 39.215,71 lei cu dobânda legală (diferenţa de 11.900 lei compensându-se cu debitul din factura din 18 august 2007).
Prin aceeaşi sentinţă s-a respins capătul de cerere privind rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2 din 10 septembrie 2007, s-a admis în parte cererea reconvenţională a pârâtei şi s-a dispus
rezilierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2 din 10 septembrie 2007.
De asemenea, a fost respins capătul de cerere privind plata suinei de 11.900 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale seria ACT F nr. 000076 din 18 august 2007, ca urmare a compensării.
S-a reţinut faptul că între părţi s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare (nr. 2 din 10 septembrie 2007), prin care reclamanta a cumpărat o „linie completă pentru extrudarea produselor din PVC” la
preţul de 2.356,20 lei, stabilindu-se ca plata să se facă în 16 rate. In baza contractului, s-a întocmit factura fiscală nr. 000089 din 10 septembrie 2007 pentru suma aferentă de 235.620 lei, din care TVA 37.620 lei.
Reclamanta a achitat doar două rate, sistând în mod nejustificat plata celorlalte, astfel că reclamanta se face vinovată de neexecutare, neputând opera rezoluţiunea contractului pentru nepredarea bunului din partea pârâtei, câtă vreme s-a stabilit că predarea bunului se va face după plata suinei de 120.000 lei.
S-a mai reţinut că reclamanta a mai achiziţionat de la pârâtă -potrivit facturii nr. ACT/F nr. 000076 din 18 august 2007, o instalaţie de îmbuteliere sucuri pe care nu a achitat-o însă, plătind pârâtei 51.115,71 lei în contul celor două rate poate opera compensarea, urinând ca pârâta să fie obligată la restituirea diferenţei de 39215,71 lei cu dobânda legală.
De asemenea, instanţa a considerat că se impune rezilierea contractului pentru neexecutarea obligaţiei de plată a ratelor de către reclamantă potrivit art. 7 din contract.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei a fost admis prin decizia nr. 16 din 6 martie 2009, de către Curtea de Apel Bacău, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, care a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins acţiunea reclamantei ca nefondată.
S-a admis cererea reconvenţională a pârâtei iar reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 11.900 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. ACT F nr. 000076 din 18 august 2007, menţinându-se dispoziţiile sentinţei cu privire la rezilierea contractului de vânzare-cumpărare.
Instanţa de apel a avut în vedere că, în cauză, contractul dintre părţi este unul cu succesivă, iar sancţiunea ce se aplică ca urmare a neexecutării obligaţiei de către o parte, este rezilierea ce produce efecte pentru viitor, urmând ca părţile să păstreze prestaţiile efectuate în temeiul contractului.
S-a mai reţinut că instanţa de fond a obligat pârâta la restituirea contravalorii ratelor achitate, repunând părţile în situaţia anterioară, efect specific rezoluţiunii.
De asemenea, instanţa apelului a apreciat că sancţiunea aplicabilă contractului părţilor este rezoluţiunea, fiind vorba de un contract cu executare efectivă, însă pentru a nu se îngreuna situaţia pârâtei în propria cale de atac a menţinut admiterea cererii privind rezilierea.
Referitor la compensarea legală a debitelor s-a apreciat că o compensare legală operează de drept, dar nu împotriva voinţei părţilor, care pot renunţa expres sau tacit la efectele compensării.
împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. A susţinut că:
– Actul adiţional la contract a fost încheiat cu încălcarea prevederilor art. 1179 C. civ. şi cuprinde o clauză adăugată de pârâtă, fiind un fals evident în legătură cu modificarea termenului de predare a bunului vândut, astfel că instanţa nu trebuia să-l ia în considerare.
– Prin cererea reconvenţională, pârâta a solicitat rezilierea convenţiei motivat de neplata a trei rate dar, la termenul din 10 septembrie 2008, a precizat că obiectul cererii sale este rezoluţiunea.
Recurenta a susţinut că, deşi în dispozitivul sentinţei s-a menţionat „rezilierea” contractului, în realitate a dispus rezoluţiunea contractului şi în mod corect s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară.
– Instanţa apelului a aplicat greşit prevederile art. 1144 C. civ. referitoare la compensarea datoriilor reciproce.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Este adevărat că prin cererea reconvenţională pârâta-reclamantă a solicitat aplicarea sancţiunii rezilierii convenţiei încheiate cu reclamanta, în speţă, a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2/2007, precum şi faptul că între reziliere şi rezoluţiune există diferenţe din punctul de vedere al regimului juridic, în sensul că rezilierea se aplică în cazul contractelor cu executare succesivă şi produce efecte numai pentru viitor, rămânând neatinse prestaţiile efectuate până la data rezilierii, iar rezoluţiunea se aplică contractelor cu execuţie instantanee, având ca efect desfiinţarea, atât pentru prestaţiile efectuate anterior, cât şi pentru viitor.
Numai că, instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 1020 -1021 C. civ., în condiţiile în care, deşi a reţinut că a operat rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare, a făcut aplicarea prevederilor referitoare la reziliere, în privinţa efectelor sancţiunii.
In realitate, instanţa fondului a făcut o aplicare corectă a sancţiunii aplicabile contractului părţilor, aceea a rezoluţiunii pentru neîndepli-nirea culpabilă a obligaţiilor asumate de către reclamantă, cu conse
cinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, chiar dacă în dispozitivul sentinţei această somaţie a fost numită greşit „reziliere”.
Din punctul de vedere al naturii contactului – cu execuţie instantanee, al condiţiilor şi al efectelor reţinute, rezultă cu evidenţă că prima instanţă a dat eficienţă prevederilor relative la rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare.
înalta Curte nu a primit criticile aduse de recurentă cu privire la calificarea actului adiţional la contract, în condiţiile în care acestea nu au fost valorificate în calea de atac a apelului (de care a uzat), fiind invocate pentru prima dată în calea de atac a recursului.
Sub acest aspect, statuările primei instanţe au intrat în puterea lucrului judecat.
Cu privire la aplicarea prevederilor art. 1144 C. civ. privitoare la compensaţia legală s-a constatat că susţinerile recurentei sunt fondate.
Astfel, potrivit prevederilor menţionate„compensaţia operează de drept, în puterea legii, şi chiar când debitorii n-ar şti nimic despre aceasta, cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată şi până la concurenţa cotităţilor lor respective”.
Deşi, instanţa apelului a reţinut îndeplinirea condiţiilor compensării legale, faptul că operează de drept, în virtutea legii, în mod nejustificat nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 1144 C. civ. Compensarea legală operează de drept, nefiind la latitudinea părţilor să accepte ori nu producerea efectelor pe care aceasta le presupune.
In consecinţă, conform considerentelor expuse, înalta Curte a considerat că recursul reclamantei este fondat, fiind admis cu consecinţa modificării deciziei atacate, în sensul respingerii apelului societăţii pârâte ca nefondat.
