Legea nr. 31/1990, art. 8, art. 991
Nu este afectat dreptul de preemţiune al acţionarilor prin încheierea unui contract prin care un acţionar a constituit o garanţie reală mobiliară în favoarea altei persoane asupra acţiunilor sale nominative dematerializate, pe de o parte pentru că o astfel de garanţie se poate constitui în lumina dispoziţiilor art. 991 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, iar pe de altă parte pentru că gaja-rea acţiunilor nu reprezintă un transfer al respectivelor acţiuni, nefiind nici o vânzare cumpărare sub condiţie suspensivă a acţiunilor în cauză, nici un de vânzare-cumpărare a lor şi nicio cesiune a acestora.
Pentru a se putea invoca încălcarea dreptului de preemţiune al acţionarilor reglementat de actul constitutiv al societăţii emitente, trebuie făcută dovada că scopul contractului în litigiu constă în fraudarea acţionarilor prin încălcarea menţionatului drept de preemţiune.
I.C.C.J., Secţia comercială, decizia nr. 1003 din 11 martie 2010,
www.scj.ro
Reclamanta SC R.G. SA a chemat în judecată pe pârâţii N.F.B., SC A.B. România SA Bucureşti şi SC A.B. România SA – Sucursala Unirii solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a contractelor de garanţie reală mobiliară nr. 123/2008 şi 124/2008, încheiate de pârâţi şi înscrise în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare asupra celor 35.909 acţiuni nominative deţinute de pârâtul N.F.B. la SC R.G. SA (fostă R.H. SA), până la concurenţa sumei de 123.116,34 de Euro, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 13842/2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, a respins ca nefondată excepţia lipsei de interes a reclamantei, invocată de pârâtă, a respins cererea principală formulată de reclamantă ca nefondată şi a respins ca nefondate şi cererile de intervenţie principală formulate de intervenienţii P.N. şi C.O., reţinând că dreptul de preemţiune al acţionarilor reclamantei, înscris în actul constitutiv al acesteia, reprezintă o restricţie în transmiterea acţiunilor către terţi, dar că simpla publicare a actului constitutiv nu reprezintă dovada că pârâta a cunoscut existenţa menţionatei restricţii statutare, iar gajul, ca mijloc de garantare a obligaţiei civile a acţionarului pârât N.F.B., face ca acţiunile sale să fi fost afectate despăgubirilor pe care pârâta le are de încasat de la pârâtul menţionat, răspunderea acestuia pentru nerespectarea cu rea-credinţă a actului
constitutiv al reclamantei neputând lovi de nulitate contractele de garanţie legal înscrise la A.E.G.R.M.
Apelul declarat de reclamantă şi de intervenienţi împotriva sentinţei primei instanţe a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 174/2009 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VI a comercială, care a reţinut, în acest sens, că dreptul de preemţiune în cazul vânzării acţiunilor, prevăzut de actul constitutiv al reclamantei apelante, nu are legătură cu constituirea de garanţii reale mobiliare asupra respectivelor acţiuni, acesta fiind o condiţionare a vânzării sau cesionării şi nu o interdicţie pentru constituirea de garanţii reale mobiliare asupra acţiunilor, restricţia neputând fi extinsă la situaţii neavute în vedere expres de părţile actului constitutiv, dispoziţiile art. 10 şi 11 din actul constitutiv neinterzicând, de altfel, constituirea de către acţionari a garanţiilor reale mobiliare asupra acţiunilor lor, o eventuală silită neaducând – prin ea însăşi – atingere dreptului de preemţiune al celorlalţi acţionari, iar art. 12 din acelaşi act interzicând doar gajarea acţiunilor de către societatea emitentă fară acordul AGEA. A mai reţinut instanţa de apel că intimata-pârâtă, care nu este parte în actul constitutiv al reclamantei-apelante, şi care, deci, nu-i creează obligaţii acesteia, nu era ţinută să-l cunoască, iar publicarea respectivului act nu face dovada că pârâta avea cunoştinţă de conţinutul său, precum şi că reaua-credinţă a acţionarului intimat pârât nu loveşte de nulitate contractele de garanţie, cum nici încheierea unei cesiuni a acţiunilor cu încălcarea dreptului de preemţiune nu dă dreptul părţii lezate de a intenta acţiune în nulitatea cesiunii decât dacă se dovedeşte complicitatea la fraudă a terţului achizitor. A reţinut, de asemenea, instanţa de apel că înregistrarea garanţiei la A.E.G.R.M. nu este condiţionată de prealabila înregistrare a gajului în registrul acţionarilor societăţii emitente, care are doar rolul de a asigura opozabilitatea şi valabilitatea garanţiei, precum şi că o cesiune a drepturilor de creanţă derivând din calitatea de acţionar nu reprezintă un gaj asupra acţiunilor, neafectând dreptul de proprietate al intimatului pârât asupra acestora şi, deci, nefiind susceptibilă de a fi calificată ca o încălcare a dreptului de preemţiune al acţionarilor.
împotriva deciziei nr. 174/2009 reclamanta şi intervenienţii în interes propriu au declarat recurs cu invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenţii, reluând aserţiunile din apel, au criticat decizia pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 10 şi 11 din Actul constitutiv al recurentei reclamante, încălcate prin încheierea de către intimaţii pârâţi, între ei, a contractelor de garanţie reală mobiliară care pot avea ca efect vânzarea sau cesionarea acţiunilor gajate în ipoteza executării
garanţiei respective de către intimata garantată, contracte care, de altfel, indisponibilizează acţiunile gajate, instanţa făcând şi o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 8 pct. f1) din Legea nr. 31/1990, ca şi a dispoziţiilor art. 991 alin. (2) şi (3) din Lege, fiind ignorat, în stabilirea relei-credinţe a intimatului pârât, faptul că prin Ordonanţa Parchetului din 20 martie 2008 s-a instituit un sechestru asigurător asupra acţiunilor acestuia care produsese reclamantei recurente un prejudiciu.
Examinând recursul recurenţilor prin prisma motivului de nele-galitate invocat s-a constatat că acesta nu este fondat, decizia recurată fiind pronunţată cu corecta aplicare a dispoziţiilor de lege invocate de recurenţi, ca şi a prevederilor actului constitutiv al reclamantei recurente.
S-a constatat, în acest sens, că nu este fondată critica recurenţilor vizând greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 8 pct. f1) din Legea nr. 31/1990 care nu sunt incidente în cauză întrucât se referă la ipoteza în care în societatea emitentă sunt mai multe categorii de acţiuni, ceea ce nu rezultă cu privire la societatea recurentă.
Nu sunt fondate – şi au fost respinse nici criticile referitoare la greşita aplicare a prevederilor art. 991 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 31/1990, care, aşa cum judicios a stabilit şi instanţa de apel, nu condiţionează înregistrarea garanţiei reale mobiliare asupra acţiunilor – permisă oricărui acţionar potrivit art. 991 alin. (1) din Lege – la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare de prealabila înregistrare în registrul acţionarilor, aceasta din urmă fiind de natură doar să ofere creditorului garantat un plus de protecţie, fară ca ea să condiţioneze în vreun mod valabilitatea constituirii respectivei garanţii şi nici opozabilitatea acesteia faţă de terţi, realizată prin înregistrarea în A.E.G.R.M.
S-a reţinut, de asemenea, că în mod corect a stabilit instanţa de apel că în speţă nu sunt incidente prevederile art. 12 din Actul constitutiv al recurentei reclamante, care condiţionează aprobarea AGEA, la propunerea – în acest sens – a Consiliului de Administraţie, numai gajarea acţiunilor de către societate şi nu gajarea lor de către acţionarul proprietar, criticile formulate de recurenţi în acest sens nefiind fondate.
Tot astfel, s-a constatat că şi prevederile art. 10 şi 11 din actul constitutiv au fost corect interpretate de instanţa de apel care a reţinut judicios că prin cele două contracte de garanţii reale mobiliare dintre intimaţii-pârâţi nu s-au încălcat drepturile celorlalţi acţionari şi nici ale societăţii emitente. Mai mult, chiar în art. 10.5 din Actul constitutiv se menţionează că un creditor al unui acţionar poate formula pretenţii asupra părţii din beneficiul societăţii ce i se va repartiza sub formă de
dividende de către AGA, sau asupra cotei părţi cuvenite acestuia la lichidarea societăţii, astfel că în mod judicios instanţa de apel a apreciat că nu este afectat dreptul de preemţiune al acţionarilor prin contractul de garanţie nr. 123/2008 având ca obiect cesiunea drepturilor de creanţă – încasare derivând din calitatea de acţionar a pârâtului-intimat – prezente şi viitoare, inclusiv dreptul la dividende, criticile formulate în acest sens de către recurenţi urmând a fi respinse.
în sfârşit, s-a constatat că în mod judicios a stabilit instanţa că nu este afectat dreptul de preemţiune al acţionarilor nici prin încheierea contractului nr. 124/2008 prin care acţionarul pârât intimat a constituit o garanţie reală mobiliară în favoarea pârâtei intimate asupra acţiunilor sale nominative dematerializate, pe de o parte – pentru că o astfel de garanţie se poate constitui în lumina dispoziţiilor art. 991 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, iar pe de altă parte pentru că gajarea acţiunilor nu reprezintă un transfer al respectivelor acţiuni, nefiind nicio vânzare-cumpărare sub condiţie suspensivă a acţiunilor în cauză, niciun antecontract de vânzare-cumpărare a lor şi nicio cesiune a acestora, spre a se putea invoca încălcarea dreptului de preemţiune al acţionarilor reglementat de art. 11 din Actul constitutiv al societăţii emitente, recurenţii nefacând dovada că scopul contractului în litigiu ar fi constat în fraudarea acţionarilor prin încălcarea menţionatului drept de preemţiune şi nici că pârâta intimată a cunoscut conţinutul Actului constitutiv al recurentei, intimata neavând nici obligaţia să se informeze asupra acestuia, dispoziţiile sale putând fi invocate numai în raporturile cu intimatul pârât-acţionar al recurentei, dar a cărui rea-credinţă nu este de natură să atragă nulitatea contractului de garanţie menţionat, nefiind relevant pentru cauză nici sechestrul asigurător instituit asupra acţiunilor pârâtului intimat prin Ordonanţa procurorului de pe lângă Judecătoria Sector 6 Bucureşti din 20 martie 2008, întrucât acesta a fost instituit ulterior datei de 19 februarie 2008, data încheierii contractului nr. 124/2008 dintre pârâţii intimaţi privind gajarea aceloraşi acţiuni.
Astfel fiind, decizia recurată constatându-se a fi legală şi temeinică şi pronunţată cu corecta aplicare a legii şi a prevederilor Actului constitutiv al recurentei reclamante, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul recurenţilor împotriva menţionatei decizii a fost respins ca nefondat.
