Legea nr. 31/1990, art. 229 alin. (1) art. 227 alin. (1) lit. e)
Moştenitorii asociatului majoritar decedat au interes să promoveze o acţiune în dizolvare judiciară, dacă există în actul constitutiv clauză de continuare a activităţii cu moştenitorii.
C.A. Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, decizia comercială nr. 316 din 29 iunie 2009,
Prin sentinţa comercială nr. 154 din 6 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială a fost admisă excepţia lipsei de interes şi a fost respinsă ca lipsită de interes acţiunea formulată de reclamanţii E.O., E.F. şi E.D. în contradictoriu cu pârâţii E.F., E.D. şi SC E.E.S.T.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a arătat că reclamanţii E.O., E.F. şi E.D. au chemat în judecată pe pârâţii E.F., prin mandatar E.N. şi E.D., solicitând instanţei să dispună dizolvarea SC E.E.S.T., deoarece fondatorul şi administratorul cu puteri depline, E.E., ce deţinea 99% din capitalul social a decedat la data de 20 februarie 2008, iar între moştenitori şi celălalt asociat au apărut neînţelegeri
grave, care împiedică funcţionarea societăţii. In motivarea cererii s-a arătat că SC E.E. S.T. a fost înfiinţată la data de 26 septembrie 2002, având doi asociaţi, E.E. şi E.D., primul deţinând 99% din capitalul
social, iar celălalt 1%. In urma decesului asociatului E.E. la data de 20 februarie 2008, reclamanţii împreună cu pârâta E.F. au acceptat succesiunea, conform certificatului de moştenitor nr. 10 din 13 martie 2008, fiecare având câte o cotă de 1/4 din masa succesorală, alcătuită din capitalul social de 99% al SC E.E.S.T. Reclamanţii au susţinut că de la decesul fondatorului majoritar au apărut neînţelegeri grave cu privire la preluarea bunurilor societăţii, motiv pentru care au hotărât să dizol
ve societatea, având în vedere şi că nu s-a reuşit îndeplinirea cerinţelor
de actualizare a actului constitutiv. In drept au fost invocate dispoziţiile art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990.
Din oficiu, tribunalul a invocat excepţia lipsei de interes a acţiunii.
Analizând cu prioritate această excepţie, tribunalul a reţinut că potrivit certificatului constatator nr. (…) din 29 decembrie 2008 emis de ORCT.B., SC E.E.S.T. a fost înmatriculată în la data de 27 septembrie 2002, având doi asociaţi: E.E. cu o cotă de 99% din capitalul social şi E.D. cu o cotă de 1% din capital.
In urma decesului asociatului E.E. la data de 20 februarie 2008, moştenitorilor acestuia, conform certificatului de moştenitor nr. 10 din 13 martie 2008, respectiv reclamanţii E.O., E.F. şi E.D. şi pârâta E.F., i-au revenit fiecăruia câte o cotă de 1/4 din masa succesorală.
Au fost redate prevederile art. 229 din Legea nr. 31/1990 care la alin. (1) dispune că societăţile în nume colectiv se dizolvă prin decesul unuia dintre asociaţi, când, datorită acestor cauze, numărul asociaţilor s-a redus la unul singur, iar la alin. (2) că se exceptează cazul când în actul constitutiv există clauză de continuare cu moştenitorii sau când asociatul rămas hotărăşte continuarea existenţei societăţii sub forma societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic. Totodată potrivit art. 230 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în societăţile în nume colectiv, dacă un asociat decedează şi dacă nu există convenţie contrară, societatea trebuie să plătească ce se cuvine moştenitorilor, după ultimul bilanţ aprobat, în termen de 3 luni de la notificarea decesului asociatului, dacă asociaţii rămaşi nu preferă să continue societatea cu moştenitorii care consimt la aceasta.
Au fost expuse şi prevederile actului constitutiv care la art. 37 lit. d) prevede că societatea se dizolvă prin decesul fondatorilor, dacă moştenitorii legali nu consimt la continuarea activităţii, iar la art. 43 dispun că moştenitorii de drept ai fondatorilor pot continua activitatea societăţii, dacă aceştia consimt şi după acceptarea acestui lucru de ceilalţi
asociaţi.
S-a arătat că la data de 15 aprilie 2008 a avut loc Adunarea Generală Extraordinară a SC E.E.S.T., a fost discutată dizolvarea societăţii, asociatul E.D. şi moştenitoarea E.F. au fost de acord cu dizolvarea societăţii. Ceilalţi moştenitori, reclamanţi în prezenta cauză, au participat la o a doua adunare generală la data de 17 aprilie 2008, exprimându-şi acordul pentru dizolvarea societăţii.
Instanţa a constatat că reclamanţii nu justifică un interes legitim în formularea cererii de dizolvare pe cale judecătorească a societăţii pârâte pentru motivul prevăzut de art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea
nr. 31/1990, anume neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii.
In argumentarea acestei constatări, a arătat că, în urma decesului asociatului E.E., numărul asociaţilor s-a redus la unul singur şi că, în această situaţie, societatea pârâtă se dizolvă în temeiul art. 229 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 coroborat cu art. 37 din actul constitutiv. Pentru înlăturarea acestui caz de dizolvare era necesar ca atât moştenitorii asociatului decedat, cât şi asociatul rămas să consimtă la
continuarea activităţii. In cauză nu a existat cumulativ acordul asociatului rămas şi a tuturor moştenitorilor pentru continuarea activităţii societăţii. Această împrejurare rezultă din procesele-verbale ale adunărilor generale extraordinare din 15 aprilie 2008 şi 17 aprilie 2008, în care asociatul rămas şi moştenitorii asociatului decedat nu au decis continuarea societăţii, ci au fost de acord cu dizolvarea.
S-a considerat că modul de dizolvare arătat operează de drept şi poate fi numai constatat de către instanţă, astfel că este lipsită de interes o cerere pentru pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de dizolvare a societăţii.
De asemenea, s-a apreciat că, întrucât nu a existat acordul părţilor pentru continuarea funcţionării societăţii, moştenitorii asociatului decedat nu au dobândit calitatea de asociaţi, iar art. 11 alin. (2) din actul constitutiv prevede condiţia exprimării opţiunilor celorlalţi asociaţi, asociatul rămas exprimându-şi opţiune pentru dizolvarea societăţii.
Instanţa a considerat că, nefiind asociaţi, reclamanţii nu au nici interes şi nici legitimare procesuală pentru a cere dizolvarea societăţi în temeiul art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990.
S-a mai considerat că, hotărârea adunării generale extraordinare din 15 aprilie 2008 a fost adoptată în condiţii de cvorum legal de singurul asociat rămas şi are ca efect dizolvarea societăţii pârâte, astfel că nu se justifică introducerea unei acţiuni în justiţie cu acelaşi obiect, asociaţii fiind obligaţi să înregistreze hotărârea A.G.A. în registrul comerţului şi neputând renunţa la efectele acesteia.
Un alt argument a constat în faptul că reclamanţii, în calitate de moştenitori ai asociatului decedat, îşi pot realiza drepturile în condiţiile art. 230 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, societatea fiind obligată să plătească partea ce se cuvine moştenitorilor.
împotriva sentinţei comerciale nr. 154 din 6 ianuarie 2009 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială au declarat apel
în termen legal reclamanţii E.O., E.F. şi E.D. In motivele apelului s-a invocat faptul că art. 229 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 prevede o regulă specială pentru societatea comercială în nume colectiv, însă sunt incidente prevederile de excepţie ale articolului conform cărora
se exceptează cazul când în actul constitutiv există clauze de continuare cu moştenitorii. Societatea în nume colectiv nu poate să funcţioneze cu un singur asociat, asociatul rămas în viaţă hotărând să nu mai continue activitatea societăţii. Reclamanţii susţin că au un interes real, legitim, existent şi concret de a promova această acţiune.
Analizând apelul prin prisma motivului de apel redat, se constată că este fondat.
Alin (1) al art. 229 din Legea nr. 31/1990 instituie o serie de cazuri de dizolvare a societăţilor în nume colectiv sau cu răspundere limitată, dizolvare care operează de drept. Potrivit acestui articol, societăţile în nume colectiv se dizolvă prin decesul unuia dintre asociaţi, când, datorită acestei cauze, numărul asociaţilor s-a redus la unul singur. Alin. (2) prevede că se exceptează cazul când în actul constitutiv există clauză de continuare cu moştenitorii sau când asociatul rămas hotărăşte continuarea existenţei societăţii sub forma societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic.
în actul constitutiv al SC E.E.S.T. există clauză de continuare a societăţii cu moştenitorii în situaţia decesului unuia dintre asociaţi, clauze cuprinse la art. 11 alin. (2), art. 37 lit. d) şi art. 43 din act. Totodată asociatul rămas nu a hotărât continuarea existenţei societăţii, solicitând dizolvarea acesteia.
Deoarece în actul constitutiv al societăţii în nume colectiv există clauză de continuare a acesteia cu moştenitorii asociatului decedat, situaţie în care nu operează dizolvarea de drept a societăţii, se constată că moştenitorii asociatului decedat au interes să formuleze prezenta acţiune având ca obiect dizolvarea pe cale judecătorească a SC E.E.S.T.
Se apreciază astfel că în mod eronat a considerat prima instanţă că reclamanţii, care au calitatea de moştenitori ai asociatului decedat, nu au interes să formuleze prezenta acţiune de dizolvare a societăţii şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea ca lipsită de interes.
Faţă de aceste considerente, se constată că apelul este fondat, astfel că a fost admis şi, în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a fost desfiinţată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.