Dosar nr- – Conflict de drepturi –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 334
Ședința publică din 25 martie 2008
PREȘEDINTE: Andrianu Virgil
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 3: Apetroaie Eufrosina
Grefier – –
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta UNIVERSITATEA ” “, cu sediul în mun. I,-, județul I, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 1191 din 21 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava – secția civilă (dosar nr-).
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 18 martie 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitatea apărătoarelor părților să depună la dosar concluzii scrise, în baza art. 260 al. 1. pr. civ. pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, 25 martie 2008.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Iași, înregistrată sub nr- din 7.03.2007, contestatorul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu intimata Universitatea ” ” I, să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 6 din 26.07.2007 și, în subsidiar, anularea acesteia, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată aferente.
Motivând contestația a arătat că la data de 26.01.2007 a fost emisă decizia criticată, pe considerentul că ar fi săvârșit abateri disciplinare deosebit de grave, astfel încât, invocându-se dispozițiile art. 116 lit. f din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă. A susținut că decizia emisă este lovită de nulitate absolută, întrucât nu au fost respectate dispozițiile legale privind obligativitatea cercetării prealabile, cu respectarea dispozițiilor art. 119 și 120 din Statutul personalului didactic, care prevede convocarea și audierea persoanei, fiindu-i încălcat dreptul la apărare.
În subsidiar, a susținut nelegalitatea deciziei emise, faptul că împrejurările invocate ca temei pentru desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nu sunt dovedite, arătând că a desfășurat activitatea de cadru didactic cu profesionalism.
În completarea contestației, după depunerea de către intimată a documentației care a stat la baza emiterii deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, contestatorul a reiterat excepția nulității deciziei pentru nerespectarea procedurii cercetării disciplinare, lipsa calității de reprezentant al unității intimate a semnatarului deciziei contestate, în raport de decizia nr. 1072/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, lipsa mențiunilor cu privire la abaterile săvârșite prin indicarea dispozițiilor din regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă, nedatarea procesului verbal al comisiei de cercetare disciplinară, precum și nesemnarea acestuia de toți membrii comisiei, precum și neefectuarea acestei cercetări cu participarea reprezentantului sindicatului.
Unitatea intimată, prin întâmpinarea formulată, a invocat prescrierea dreptului la acțiune, susținând că decizia nr. 6 din 26.01.2007 a fost comunicată contestatorului la data de 2.02.2007, iar în raport de prevederile art. 283 alin. 1 lit. a din Codul muncii, termenul de 30 de zile calendaristice a fost depășit, instanța de judecată fiind sesizată după depășirea acestuia.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea ca nefondată a contestației, întrucât, așa cum rezultă din documentația care a stat la baza emiterii deciziei nr. 6 din 26.09.2007, contestatorul a fost convocat pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile, comisia fiind formată din Colegiul de onoare al universității și președintele sindicatului cu reprezentativitate în instituție, dar contestatorul a refuzat să se prezinte atât în fața comisiei, cât și în fața Colegiului Senatului din care făcea parte și a fost invitat împreună cu Comisia de cercetare disciplinară prealabilă la data de 15.01.2007.
În consecință, a susținut intimatul că a fost respectată procedura stabilită prin Legea nr. 128/1997, iar față de gravitatea abaterilor disciplinare pe deplin dovedite, decizia de desfacere a contractului individual de muncă a fost corect emisă.
Cu privire la lipsa calității de rector a persoanei semnatare a deciziei contestate, intimata a susținut că, la data emiterii acestui act nu a fost pronunțată decizia invocată, iar ordinul emis de a avut o durată limitată în timp, iar urmarea organizării unor noi alegeri, aceeași persoană, respectiv a fost reales în funcția de rector în luna aprilie 2005, Legea nr. 180/2006 conferind autonomie universităților particulare.
A mai susținut legalitatea procesului verbal de cercetare disciplinară semnat de majoritatea membrilor comisiei de disciplină, invocând și inexistența unor dispoziții în ce privește participarea reprezentantului sindicatului la desfășurarea cercetării disciplinare.
Prin încheierea din 2 mai 2007, Tribunalul Iași, în complet specializat pentru soluționarea conflictelor de muncă, a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune, în considerarea dispozițiilor art. 283 lit. b din Codul muncii, coroborate cu dispozițiile art. 101 și 104. pr.civ.
Totodată, prin încheierea din 6.06.2007 a aceleiași instanțe, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Tribunalului Iași și înaintarea dosarului spre soluționare Tribunalului Suceava, ca urmare a admiterii cererii de strămutare de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr-.
Astfel învestit, Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 1191 din 21.09.2007, pronunțată în dosarul nr-, a dispus următoarele:
– a admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Universitatea ” ” I;
– a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 6 din 26.01.2007 emisă de intimată;
– a respins cererea contestatorului privind plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Prin considerentele sentinței, Tribunalul Suceavaa reținut, în esență, că prin decizia nr. 6 din 26.01.2007 emisă de unitatea intimată, s-a luat față de contestator măsura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, în temeiul art. 119 alin. 3 lit. c și art. 123 alin. 4 lit. c din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, reținându-se ca abateri disciplinare, faptele constând în:
– poziția obstrucționistă față de activitatea organismelor de conducere și neparticiparea la acțiunile acestora;
– desfășurarea de alegeri și constituirea unui “” de către reprezentanții de Psihologie și Științe politice, separat de Senatul Unic al Universității;
– organizarea de examene de licență de către cele două facultăți, fără aprobările necesare din partea Senatului și fără respectarea regulamentului corespunzător;
– școlarizarea unor tineri fără ca unele dintre specializări (Pedagogie – învățământ preșcolar și școlar) să fie autorizate legal sau fără ca altele (Științe politice și ) să aibă cifre de școlarizare aprobate de și Senatul Universității;
– semnarea unor acte de studii, cum ar fi foile matricole, adeverințele de absolvire de către și Cr. și eliberarea acestora fără semnătura rectorului universității, ca și faptul că, pentru absolvenții Facultății de Psihologie, nu a înaintat formele legale către rectorat pentru patru promoții (2003, 2004, 2005 și 2006);
– deschiderea abuzivă și ilegală a conturilor de decontare la I și I;
– închiderea anului bugetar 2005 cu un deficit nejustificat în sumă de 251.127 RON;
– înregistrarea unor restanțe la plata obligațiilor fiscale pe parcursul anului bugetar 2005 în sumă de 181.117 RON;
– angajarea de credite în sumă de 45.376 RON de la persoane fizice și juridice (, FAPA I);
– angajarea de cheltuieli din conturile bancare deschise, fără a avea calitatea de ordonator de credite sau o împuternicire expresă din partea Universității din I;
– semnarea de contracte de muncă și acte adiționale la aceste contracte, fără a avea calitatea de angajator;
– nedepunerea la Serviciul al Universității ” ” din Iab alanțelor de verificare sintetică și a celor analitice pentru fiecare lună de gestiune;
– refuzul de a pune la dispoziția Serviciului de al Universității și a Comisiei de Cenzori a documentelor primare care reflectă mișcările de valori bănești și materiale angajate abuziv de;
– contabilitate paralelă, efectuată de persoane care nu sunt angajate ale Universității ” “;
– a sabotat activitatea generală a universității, prin refuzul sistematic (vreme de cca. 2 ani și J) de a participa la alegeri și la ședințele de și de;
– a reclamat, atât personal, cât și prin ceilalți asociați (Cr., ) diferite aspecte din activitatea universității care, deși s-au dovedit a fi doar “pretins” ilegale, au adus grave prejudicii de imagine și de prestigiu instituției;
– prin influențe, fals și uz de fals, corupție a determinat funcționari din să solicite, în două rânduri, ridicarea acreditării și chiar înaintarea către Guvern a proiectului de lege privind desființarea Universității ” “;
– în același cadru al demersurilor distructive și destabilizatoare realizate de se înscriu și numeroasele acțiuni în justiție, care au generat mai bine de 12 procese pe aspecte care s-au dovedit a fi sau colaterale față de problemele de fond ale instituției (procesele de calomnie, insultă) sau au evidențiat nonsensul acțiunii;
– acțiuni defăimătoare la adresa unor personalități din conducerea universității și din rândul corpului profesoral;
– în susținerea demersurilor sale distructive, s-a folosit de o campanie mediatică furibundă, susținută vreme de cca. 2 ani și finanțată abuziv din resursele universității;
– refuzul, timp de mai bine de doi ani și J, de a participa la activitatea generală a universității, în acest fel, cele două facultăți s-au autoizolat de mecanismul funcțional al universității;
– activitatea lor didactică și științifică a ieșit de sub controlul instituției;
– cele două facultăți nu s-au integrat în eforturile generale ale structurilor universității îndreptate spre implementarea procesului;
– refuzul de a participa la activitățile și acțiunile Biroului Senatului;
– în toată perioada scursă din aprilie 2004 încoace, a refuzat sistematic să comunice cu Rectoratul și Administrația centrală a instituției;
– gestionarea separată, prin contul ilegal deschis la cele două bănci, a resurselor financiare, activitate care se desfășoară nu doar ilegal, dar și falimentar, evidența contabilă paralelă (cu încălcarea Legii contabilității) ținută sumar și neprofesionist, de persoane care nu au contract de muncă legal cu universitatea.
Instanța de fond a reținut că, în raport de prevederile art. 63 din Codul muncii, concedierea pentru săvârșirea unor abateri grave sau a unor abateri grave de la disciplina muncii poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile, această procedură fiind prevăzută sub sancțiunea nulității absolute, conform art. 267 din Codul muncii, iar potrivit art. 267 alin. 4, salariatul are dreptul de a fi asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.
A fost evocată adresa nr. 1248 din 9.11.2006, prin care salariatul a fost invitat, pentru data de 15.12.2006, ora 10, la Senatului Universității, pentru lămurirea problemelor comunicate prin adresa nr. 1202 din 2.11.2006, dar nu s-a făcut dovada comunicării acestei convocări salariatului, iar în lipsa acestui proces verbal de cercetare disciplinară nu se poate face dovada că această procedură s-a îndeplinit la data convocării. În raport de cele constatate, s-a reținut că, la emiterea deciziei nr. 6 din 26.01.2007 au fost nesocotite dispozițiile art. 267 din Codul muncii, dar și a dispozițiilor privind dreptul de a fi asistat de un reprezentant al Sindicatului.
Sub alt aspect, instanța de fond a avut în vedere art. 268 din Codul muncii, care stabilește, sub sancțiunea nulității absolute, că decizia de sancționare trebuie să cuprindă atât descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, dar și precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, precum și temeiul de drept în baza căruia a fost aplicată sancțiunea.
S-a constatat că, deși în cuprinsul deciziei, intimata a făcut o amplă enumerare a faptelor săvârșite de contestator ca abateri disciplinare, nu a făcut nici o referire la dispozițiile legale încălcate, stabilite prin statut, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă, enunțând doar temeiul legal al încetării raporturilor de muncă, respectiv art. 119 alin. 3 lit. c din Legea nr. 128/1997, cu privire la comisia de cercetare, precum și art. 116 lit. f și art. 123 alin. 4 lit. c din Legea nr. 128/1997, care se referă la desfacerea contractului de muncă ca sancțiune disciplinară.
Drept consecință, tribunalul a constatat că, nefiind indicate dispozițiile încălcate, decizia este lovită de nulitate absolută.
Cât privește aspectul de nulitate referitor la semnarea deciziei contestate de către persoana competentă să aplice sancțiunea disciplinară, tribunalul a reținut că, pentru a fi valabilă decizia de sancționare, trebuia semnată de persoana competentă, respectiv rectorul universității, conform art. 123 alin. 1 raportat la art. 119 alin. 3 lit. c din Legea nr. 128/1997. S-a arătat încă că prin. 4320 din 20.07.2004, rectorul nu a fost confirmat în funcție, acest ordin fiind menținut ca valabil prin decizia nr. 1072 din 2.02.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind respinse și apărările intimatei privind evocarea dispozițiilor din Legea nr. 480/2006 pentru modificarea Legii nr. 84/1995, cu motivarea că instituțiile de învățământ fac parte din sistemul național de învățământ și educație, așa încât orice rector trebuia confirmat de Ministerul Educației și Cercetării.
În consecință, s-a reținut că decizia contestată este lovită de nulitate absolută, fiind încălcate dispozițiile legale.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata Universitatea ” ” I, criticând-o pentru nelegalitate.
Astfel, recurenta a susținut că în mod eronat instanța de fond a apreciat că decizia de concediere nr. 6 din 26.01.2007 este lovită de nulitate absolută, pe motiv că nu s-a făcut dovada comunicării adresei nr. 11751 din 9.11.2006, situație, întrucât contestatorul a fost invitat la cercetarea disciplinară prealabilă, situație confirmată prin ștampila de primire a Facultății de Psihologie și Asistență Socială a cărui decan era la momentul respectiv, dar și prin faptul că a răspuns acestei convocări, în sensul că la data stabilită pentru prezentarea în fața Comisiei de cercetare disciplinară, prin adresa nr. 11767 din 15.11.2007 a înaintat fiecărui membru al comisiei referiri la convocarea disciplinară.
A mai susținut recurenta că cercetarea disciplinară prealabilă a fost efectuată în două etape, începând la data de 15.11.2007, fiind încheiat un proces verbal olograf și a continuat la data de 22.11.2007, dată la care s-a întrunit din nou comisia, conform adresei nr. 1318 din 20.11.2006 în vederea finalizării dosarului de cercetare, încheindu-se procesul verbal din acea dată.Ori refuzul nejustificat de a se prezenta la convocare dă dreptul angajatorului de a dispune sancționarea chiar fără efectuarea cercetării prealabile.
Recurenta a mai susținut că, din moment ce contestatorul a avut cunoștință de efectuarea cercetării prealabile, dar nu și-a manifestat dorința de a fi reprezentat de un reprezentant al sindicatului decizia nu poate fi sancționată cu nulitatea absolută, întrucât contestatorul nu a uzat de drepturile conferite de lege.
Totodată, s-a invocat și faptul că, în mod greșit a reținut tribunalul că nu s-au indicat dispozițiile din Statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate de contestator, întrucât contestatorul îndeplinea funcția de decan al Facultății de Psihologie și Asistență Socială, obligațiile acestuia nu sunt enunțate în aceste reglementări, iar din conținutul deciziei rezultă în mod expres încălcarea gravă a Cartei Universitare și a tuturor principiilor care guvernează activitatea universității, iar abaterile săvârșite de contestator întrunesc elementele unor infracțiuni pentru care au fost sesizate organele de urmărire penală.
Aceleași critici de nelegalitate au fost invocate și cu privire la motivul de nulitate constatat de instanța de fond, referitor la calitatea de rector al semnatarului deciziei de concediere, cu precizarea faptului că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat ulterior emiterii deciziei contestate, că alte instanțe au apreciat ca fiind valabilă semnătura rectorului, iar prevederile Legii nr. 480/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 84/1995, universitățile particulare își stabilesc organele de conducere prin carta universitară, procedura de confirmare a rectorului de către fiind valabilă doar pentru universitățile de stat.
Recursul, nemotivat în drept, dar care poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9. pr. civ. este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate:
Potrivit dispozițiilor titlului VI din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic care reglementează răspunderea disciplinară și materială a personalului didactic, didactic auxiliar, a personalului de conducere, de îndrumare și de control, care-și desfășoară activitatea în unitățile de învățământ, inclusiv cele din domeniul privat, sancțiunile disciplinare ce pot fi aplicate, în raport de gravitatea abaterilor disciplinare săvârșite sunt enunțate în cuprinsul art. 116, din acesta făcând parte și desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Procedura de aplicare a sancțiunilor disciplinare a fost stabilită de legiuitor atât în cuprinsul Legii nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, dar și în cuprinsul Codului muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, act normativ care reglementează totalitatea raporturilor individuale și colective de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, dar și jurisdicția muncii și care, prin art. 1 alin. 2 prevede în mod expres că acest cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, în măsura în care nu conțin dispoziții specifice derogatorii.
Din analiza dispoz. art. 119 din Legea nr. 128/1997 se constată că și pentru unitățile de învățământ superior, se prevede că sancțiunea disciplinară, deci și cea a desfacerii contractului de muncă, se aplică numai după efectuarea cercetării faptei sesizate în scris, audierea celui în cauză și verificarea susținerilor făcute de acesta în apărare.
Potrivit art. 119 alin. 2, pentru cercetarea abaterilor săvârșite de personalul didactic se constituie comisii formate din 3-5 membri, dintre care unul reprezintă organizația sindicală din care face parte persoana în discuție sau un reprezentant al salariaților, iar ceilalți sunt cadre didactice care au funcția didactică cel puțin egală cu a celui care a săvârșit abaterea, iar conform art. 120 din Legea nr. 128/1997, audierea celui cercetat și verificarea apărărilor acestuia sunt obligatorii, refuzul celui cercetat de a se prezenta la audieri, deși a fost convocat în scris cu numai 48 de ore înainte, precum și de a da declarații scrise, se constată prin procesul verbal și nu împiedică finalizarea cercetării.
Totodată, prin art. 122 din legea enunțată, se prevede în mod expres faptul că cercetarea propunerii de sancționare și comunicarea deciziei de sancționare se face în termen de cel mult 30 de zile de la data constatării abaterii.
Dispoziții similare sunt stabilite și în capitolul II privind răspunderea disciplinară din Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, prin art. 267 alin. 1 și 2, legiuitorul stabilește că, sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția avertismentului, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile, salariatul fiind în mod obligatoriu convocat în scris, cu precizarea obiectului, datei, orei și locului întrevederii, acesta având dreptul de a formula și a susține apărările pe care le considera necesare și de a fi asistat la cerere de un reprezentant al sindicatului.
Totodată, prin art. 268 alin. 1 din Codul muncii, se prevede că angajatorul va dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea, temeiul de drept în baza căruia sancțiunea se aplică, temeiul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă la care se depune contestația.
Curtea Constituțională a statuat în mod constant că textul art. 267 din Codul munciia impus, sub sancțiunea nulității absolute, efectuarea cercetării disciplinare prealabile, fără de care nu poate fi dispusă măsura sancționării salariatului și reglementează procedura efectuării acestei cercetări, dispoziții similare celor stabilite prin art. 119 din Legea nr. 128/1997, această cercetare disciplinară fiind menită să asigure stabilirea corectă a abaterii disciplinare, a împrejurărilor concrete în care a fost săvârșită fapta, a gravității sale și a vinovăției în raport de care se poate aprecia și asupra sancțiunii aplicate, dar în același timp și asupra exercitării dreptului la apărare.
În aceeași măsură, textul art. 268 din Codul muncii, echivalent cu art. 122 din Legea nr. 128/1997, stabilește termenul în care poate fi emisă, în formă scrisă, decizia de sancționare, precum și elementele și mențiunile pe care trebuie să le cuprindă decizia, sub sancțiunea nulității absolute, mențiuni necesare atât salariatului sancționat pentru a-și putea pregăti apărarea, dar și instanței judecătorești chemată să hotărască în privința legalității și temeiniciei măsurii contestate (decizia 608/2007, decizia 95/2008 a Curții Constituționale).
Ori în cauză, deși atât Statutul personalului didactic aprobat prin Legea nr. 128/1997, cât și Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, prevede, pentru aplicarea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, în termen de 30 de zile calendaristice, care începe să curgă de la data la care reprezentantul angajatorului a luat cunoștință de săvârșirea abaterii, decizia de sancționare nr. 6 din 26.01.2007 a fost emisă deci cu depășirea termenului expres prevăzut de lege.
Astfel, atât în cuprinsul convocării de care se prevalează intimata recurentă, adresa nr. 1248 din 9.11.2006, depusă în copie la fila 35 (dosar nr- al Tribunalului Iași ), înregistrată sub nr. 11751 din 9.11.2006 la Facultatea de și Asistență Socială, se face referire la adresa nr. 1202 din 2.11.2006, depusă în copie la filele 42, 43 (dosar nr- al Tribunalului Iași ).
Aceeași situație rezultă și prin întâmpinările formulate din procesul verbal al comisiei de Cercetare disciplinară, așa încât din documentația depusă rezultă că abaterile disciplinare au fost aduse la cunoștința conducerii unității intimate prin adresa nr. 1202 din 2.11.2006, înregistrată la nivelul universității intimate – motiv pentru care a și fost convocat pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Ori, această cercetare disciplinară, dar și emiterea în formă scrisă a deciziei de încetare a raporturilor de muncă trebuia efectuată în forma prescrisă de lege și în cadrul termenului legal de 30 de zile, prevăzut de lege, neavând nici o relevanță faptul că cercetarea prealabilă s-a efectuat în mai multe etape, respectiv la data de 15 octombrie 2006, 22 noiembrie 2006 sau 15 ianuarie 2007, că a fost finalizată în cursul lunii ianuarie, actul depus la dosar nefiind înregistrat și datat, neputând produce efecte juridice (filele 49 – 54 dosar – al Tribunalului Suceava ).
Potrivit art. 101. pr. civ. termenul de 30 de zile calendaristice stabilit prin prevederile Codului muncii sau termenul de 30 de zile stabilit prin art. 120 din Legea 128/1997 se calculează pe zile libere, nefiind luată în calcul ziua de înregistrare a actului de sesizare, respectiv adresa nr. 1202 din 2.- și nici ziua în care se sfârșește termenul.
Se constată însă că, în raport de data înregistrării adresei nr. 1202 din 2.11.2006, actul care a stat la baza începerii procedurii cercetării prealabile, menționat și în cuprinsul deciziei de desfacere a contractului de muncă, această decizie a fost tardiv emisă, cu depășirea termenului de prescripție de 30 de zile, prevăzut expres de lege, respectiv art. 122 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, care stabilește că “cercetarea propunerii de sancționare și comunicarea deciziei se face în termen de cel mult 30 de zile de la data constatării abaterii, consemnată în registratura generală a instituției de învățământ superior”, dispoziție completată și cu prevederile Codului muncii în această materie.
În raport de prevederile art. 137. pr. civ. se va reține această excepție privind prescripția emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă invocată din oficiu se instanța de control judiciar, fiind o excepție dirimantă și absolută, care privește încălcarea unor norme cu caracter imperativ, putând fi invocată în orice moment al procesului și chiar direct în căile de atac.
În considerarea acestor dispoziții, excepția reținută este o excepție de procedură, care face de prisos cercetarea fondului cauzei, cu atât mai mult cu cât și instanța de fond a reținut excepțiile de nulitate absolută a deciziei de concediere, pe motiv că nu a fost respectată procedura de efectuare a cercetării disciplinare prealabile, conform dispozițiilor imperative ale Codului muncii, lege care completează dispozițiile legii speciale, că nu au fost prevăzute în cuprinsul dispoziției reglementate din cadrul statutului, regulamentului intern sau a contractului colectiv de muncă sau cele legate de semnarea deciziei contestate.
Deși prin recursul formulat se contestă reținerea nulității absolute a deciziei de desfacere a contractului de muncă de către instanța de fond, care, în mod corect a subliniat faptul că era suficient doar constatarea unui singur motiv de nulitate absolută, nu sunt date motive de nelegalitate ale sentinței, din moment ce procesul verbal de cercetare disciplinară de la filele 49-54 dosar – al Tribunalului Iași nu a fost înregistrat și datat, deci această procedură a fost viciată și nu poate fi primită susținerea recurentei că toate principiile ce guvernează activitatea universității au fost încălcate de contestator, întrucât legea este foarte clară și trebuie respectată întocmai, fiind necesară indicarea prevederilor ce au fost încălcate de angajat.
Fiind de prisos analizarea celorlalte motive și a fondului cauzei, sentința fiind legală, cu substituirea și completarea considerentelor, nefiind date motive de casare de ordine publică, în temeiul art. 312. pr. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta UNIVERSITATEA ” ” I, împotriva sentinței nr. 1191 din 21 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava – secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 martie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehored.
Ex.2
Jud.fond:;
24.04.2008
