Recurs –Contestaţie în anulare-art.318 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă Cereri


DECIZIA CIVILĂ NR.92

Şedinţa publică din data de 05 februarie 2009

Prin cererea înregistrată sub nr.2425/88/24.09.2008 S.C………. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr.585/10.09.2008 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dos.nr.3970/327/2007.

În motivarea contestaţiei, s-a arătat că instanţa de recurs avea obligaţia de a examina cauza sub toate aspectele, având în vedere disp.art.3041 C.proc.civ., sentinţa recurată nefiind susceptibilă de calea de atac a apelului, precum şi având în vedere temeiul legal al cererii.

Prin urmare, instanţa de recurs trebuia să aibă în vedere actele din dosarul de fond, respectiv plângerea contravenţională, întâmpinarea şi sentinţa recurată şi să observe că s-a invocat o excepţie asupra căreia instanţa de fond nu s-a pronunţat, aceasta fiind o excepţie de ordine publică.

Instanţa de recurs, analizând cauza sub toate aspectele, trebuia să constate existenţa unei omisiuni de pronunţare, situaţie în care potrivit prevederilor art.312 al.2 teza a doua cod proc.civ. urma să caseze hotărârea şi să trimită cauza spre rejudecare instanţei de fond cu recomandarea de a se pronunţa şi pe excepţia de ordine publică invocată în plângerea contravenţională.

Instanţa de recurs nu se putea pronunţa pentru prima dată cu privire cu o excepţie cu care a fost investită instanţa de fond, respectiv excepţia nulităţii procesului verbal invocată prin însăşi plângerea contravenţională în raport de disp.art.16 al.1 din OG nr.2/2001 având în vedere gravele omisiuni şi anume: lipsa împrejurărilor ce servesc la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea pagubelor pricinuite şi încălcarea dreptului contravenientului de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare.

Apreciază contestatoarea că, contestaţia în anulare este admisibilă în condiţiile în care instanţa de recurs avea obligaţia de a cerceta cauza sub toate aspectele potrivit prevederilor art.3041 C.proc.civ., 304 C.proc.civ. şi OG nr.2/2001.

În drept, cererea este întemeiată pe disp.art.318 al.1 teza a doua C.proc.civ.

Examinând contestaţia în anulare formulată, se reţin următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.178/23.01.2008 Judecătoria Tulcea a admis în parte plângerea contravenţională şi a dispus reducerea cuantumului amenzii de la 20.000 lei la 15.000 lei.

Împotriva acestei sentinţe civile, în termen legal, a formulat recurs petenta S.C………. Frecăţei jud.Tulcea şi prin decizia civilă nr.585/10.09.2008 pronunţată de Tribunalul Tulcea, s-a respins recursul ca nefondat.

Pentru a se pronunţa în acest sens, tribunalul a reţinut că, în ceea ce priveşte legalitatea şi temeinicia procesului verbal de contravenţie, instanţa de fond a apreciat în mod corect că el a fost întocmit cu respectarea dispoz.OG nr.2/2001. Relativ la dispoz.art.16 din OG nr.2/2001 a căror nerespectare a fost invocată de către petentă s-a reţinut că, procesul verbal conţine o descriere a faptei ce constituie contravenţie, prin urmare şi a împrejurărilor ce servesc la aprecierea gravităţii faptei, iar în ce priveşte dreptul de a formula obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare, s-a reţinut că procesul verbal a fost încheiat în lipsa reprezentantului petentei, fapt atestat de martorul ……… care a şi fost audiat.

Potrivit prevederilor art.318 C.proc.civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Prin urmare, în raport de prevederile art.318 teza a doua C.proc.civ. se reţine că, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de recurs au analizat excepţiile invocate de către contestatoarea petentă şi care priveau nelegalitatea procesului verbal de contravenţie în raport de dispoz.art.16 din OG nr.2/2001, instanţa de recurs examinând sentinţa civilă atacată sub toate aspectele potrivit dispoz. art.3041 C.proc.,civ.

Pentru aceste considerente, urmează a respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.