Legea nr. 31/1990, art. 237 alin. (1) lit. a)
Lipsa organelor statutare determină pronunţarea dizolvării sancţiune. Raţiunea acestui caz de dizolvare-sanctiune este aceea a evitării implicării societăţii în circuitul civil, în condiţiile inexistenţei persoanei care reprezintă şi administrează societatea conform dispoziţiilor legale, impunându-se dizolvarea societăţii în vederea eliminării din câmpul relaţiilor comerciale a unor societăţi „fantomă”.
C.A. Timişoara, Secţia comercială, decizia nr. 1468/R din 12 noiembrie 2009,
www jurisprudenţă. org
Prin sentinţa civilă nr. 254/PI din 17 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş s-a admis cererea formulată de reclamanta E.R.T. SRL T. în contradictoriu cu pârâtele J. SRL T., F. SRL T. şi ORC de pe lângă Tribunalul Timiş, s-a dispus dizolvarea societăţii comerciale pârâta J. SRL T – J, înregistrarea hotărârii în registrul comerţului, comunicarea către DGFP T. şi publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala reclamantei, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit încheierii nr. 438 din 27 mai 1999 pronunţată de judecătorul delegat la ORC la data de 27 mai 1999 s-a dispus înmatricularea pârâtei J. SRL în registrul comerţului, prin actul constitutiv fiind numit în funcţia de administrator unic al societăţii numitul M.E.M.; la data de 4 aprilie 2007 administratorul societăţii a decedat.
Art. 237 lit. a) şi b) din Legea nr. 31/1990 prevede că „La cererea oricărei persoane interesate, precum şi a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situaţiile financiare anual sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerţului”.
Prima instanţă a constatat că în cauză, societatea pârâtă J. SRL T. nu are organe statutare în sensul art. 7 lit. e) din Legea nr. 31/1990, ce obligă la identificarea administratorului societăţii, astfel cum în mod corect a apreciat reclamanta. Raţiunea acestui caz de dizolvare-sanc-ţiune este aceea a evitării implicării societăţii în circuitul civil, în condiţiile inexistenţei persoanei care reprezintă şi administrează socie
tatea conform dispoziţiilor legale, impunându-se dizolvarea societăţii în vederea eliminării din câmpul relaţiilor comerciale a unor societăţi „fantomă”.
In ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 237 lit. b) din Legea nr. 31/1990, se constată că situaţia de fapt afirmată de către reclamantă, respectiv depunerea situaţiilor financiare de către o persoană fară atribuţii legale, reprezintă o ipoteză ce nu se circumscrie prevederilor legale invocate, nefiind de natură a atrage sancţiunea dizolvării.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta F. SRL T., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Timiş pentru a soluţiona cauza cu respectarea dreptului său la apărare şi a se pronunţa asupra excepţiei puterii lucrului judecat, iar pentru ipoteza în care se va aprecia că nu se impune soluţia casării cu trimitere spre rejudecare a cauzei, solicită a se modifica sentinţa recurată în sensul respingerii cererii introductive, cu cheltuieli de judecată.
în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 1201 C. civ., art. 166 C. proc. civ., art. 237 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990 modificată şi republicată, art. 3041 C. proc. civ. La termenul de judecată din 11 iunie 2009 părţile, prin reprezentanţi, au cerut acordarea unui nou termen de judecată pentru a stinge litigiul comercial pe cale amiabilă. La termenul de judecată din 12 noiembrie 2009, aceleaşi părţi, prin reprezentanţi, s-au prezentat în cauză şi au depus înscrisul intitulat „Declaraţie” autentificat de către BNP H.M. sub încheierea nr. 1998 din 23 noiembrie 2009, prin care E.R.T. SRL T. arată în mod clar, necondiţionat şi fară echivoc că renunţă în temeiul art. 246 C. proc. civ. la judecată în litigiul care face obiectul dosarului aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, precum şi la dreptul pretins prin acţiunea principală având ca obiect dizolvarea (…) J. SRL T., în temeiul art. 247 C. proc. civ.
Acelaşi înscris face referire şi la încetarea altor conflicte juridice existente între părţi dar care nu fac obiectul prezentei cauzei, motiv pentru care vor fi omise aspectele nerelevante,
Potrivit art. 246 şi 247 C. proc. civ., reclamantul poate să renunţe oricând la judecată sau la însuşi dreptul pretins.
In ultima ipoteză renunţarea se poate face oricând atât în prima instanţă cât şi în apel (recurs).
Având în vedere că din înscrisul depus la dosar la acest termen de judecată, în prezenţa reprezentanţilor ambelor părţi, rezultă în mod neîndoielnic manifestarea de voinţă a reclamantei E.R.T. SRL T. de a renunţa atât la dreptul pretins prin acţiunea principală, şi anume la dreptul de a cere dizolvarea J. SRL T., precum şi la continuarea jude
căţii în prezentul recurs, Curtea de Apel urmează a lua act de această manifestare de voinţă, constatând că există şi acordul celeilalte părţi F. SRL T., în sensul încetării judecăţii în prezenta cauză.
Astfel fiind, instanţa a luat act de manifestarea de voinţă a reclamantei intimate precum şi de acordul pârâtei, iar conform art. 247 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 316 C. proc. civ., a admis recursul şi a anulat în tot sentinţa atacată cu recurs.
De asemenea, Curtea a luat act de renunţarea la dreptul pretins prin acţiunea de chemare în judecată formulată de reclamanta E.R.T. SRL T. având ca obiect dizolvarea J. SRL T.
