Dosar nr- – contestație în anulare –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 73
Ședința publică din 20 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Apetroaie Eufrosina
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 3: Bârsescu Nicolae
Grefier – –
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de, cu domiciliul în comuna, sat de nr. 645, județul S, împotriva deciziei nr. 1071 din 10 iulie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava – în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat , pentru intimatul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră R, lipsă fiind contestatorul-recurent.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând contestația în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic, pentru intimat, a cerut respingerea contestației în anulare ca nefondată, întrucât nu a fost motivată în drept contestatorul neindicând în concret motivul de drept al contestației în anulare, acestea fiind în mod limitativ prevăzute în cuprinsul art. 317 și 318 din Codul d e procedură civilă.
După închiderea dezbaterilor dar înainte de terminarea ședinței de judecată, s-a prezentat contestatorul și a cerut admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată.
După deliberare,
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față, constată:
Prin sentința nr. 507 din 19.03.2008 a Tribunalului Suceava – Secția civilă, s- admis contestația formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră
S-a anulat decizia de concediere disciplinară nr. 2.- din 21.09.2007 emisă de pârât.
S-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția avută anterior emiterii deciziei.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea sa în funcție.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
S-a reținut că reclamantul a avut calitatea de angajat al unității pârâte, începând cu anul 1991 până la data de 20.09.2007, când s- dispus desfacerea contractului de muncă prin decizia nr. 2.- din 21.09.2007, ca măsură disciplinară, în temeiul art. 61 lit. a din Codul muncii.
În cuprinsul deciziei de sancționare se arată că această măsură a fost luată ca urmare a încălcării de către reclamant a prevederilor art. 13 lit. e, art. 145lit. a din OMIRA nr. 582/2005 pentru modificarea și completarea OMIRA nr. 458/2003, prin aceea că în data de 10.08.2007 a dat dovadă de un comportament incorect și lipsit de respect față de lucrătorii poliției de frontieră din cadrul Departamentului de intervenție, aflați în executarea atribuțiilor de serviciu și în rezolvarea unei situații concrete, în sensul că în loc să dea explicații cu privire la proveniența materialului lemnos ce-i aparținea din camionul cu nr. B-66-, condus de și oprit în trafic de echipajul detașamentului de intervenție al S, a preferat să rezolve situația în mod ilegal, prin încercarea de marcare ilegală a lemnului cu un silvic.
Instanța de fond, din probele administrate în cauză, a reținut că faptele reținute prin decizia de sancționare nu au nici o legătură cu munca, fiind petrecută în timpul cât reclamantul se afla în concediu de odihnă, nefiind așadar îndeplinite condițiile impuse de prevederile art. 263 alin. 2 din Codul muncii.
Urmare recursului declarat de Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră S împotriva sentinței nr. 507 din 19.03.2008 a Tribunalului Suceava – Secția civilă, Curtea de Apel Suceava – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 1071 din 10.07.2008, admis recursul declarat de S împotriva sentinței nr. 507 din 19.03.2008 a Tribunalului Suceava – Secția civilă și, în rejudecare, a modificat în totalitate sentința recurată în sensul că a respins contestația reclamantului, ca nefondată.
Instanța de recurs, din examinarea întregului material probator administrat în cauză, a reținut, fără putință de tăgadă, că reclamantul a săvârșit dezbaterile disciplinare pentru care i s-a desfăcut contractul de muncă. Că interpretarea dată de instanța de fond prevederilor art. 263 alin. 2 din Codul muncii este una formală, fără a avea în considerare faptul că prin prevederile OMIRA nr. 458/2003, invocată de pârât, reclamantul avea obligația unui comportament civilizat în relațiile cu colegii de serviciu în contextul dat, indiferent că acesta se afla sau nu, la data respectivă, în concediu legal de odihnă.
Instanța de recurs, a apreciat că faptele săvârșite de reclamant, chiar în timpul în care se afla în concediu de odihnă, constituie abateri disciplinare grave, care justifică măsura luată de pârât, aceea de desfacere disciplinară a contractului de muncă al acestuia.
Împotriva deciziei nr. 1071 din 10.07.2008 a Curții de Apel Suceava – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul a formulat prezenta contestație în anulare, susținând că decizia sus-menționată este nelegală și netemeinică și este rezultatul unei greșite interpretări a probatoriului administrat în cauză, aspect ce poate echivala cu prevederile art. 318 din Codul d e procedură civilă, în sensul că dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greșeli materiale.
În susținerea acestui punct de vedere contestatorul a reiterat, în esență, cele arătate în contestația adresată instanței de fond și în întâmpinarea la recursul declarat de S împotriva sentinței nr. 507 din 19.03.2007 a Tribunalului Suceava – Secția civilă.
Examinând contestația în anulare, curtea o constată neîntemeiată.
Astfel, plecând de la temeiul juridic pe care contestatorul și-a întemeiat contestația în anulare, este de observat că, potrivit art. 318 teza I din Codul d e procedură civilă “hotărârea instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale “.
În interpretarea dată sus-menționatelor prevederi legale, atât literatura cât și practica judiciară în mod constant s-a pronunțat în sensul că prevederea cuprinsă în art. 318 din Codul d e procedură civilă, potrivit căreia o hotărâre în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cu respingerea greșită a unui recurs tardiv, anularea greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și actele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Prin urmare, greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, la aprecierea probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.
Se constată că, în cauză, în mod evident nu sunt incidente prevederile art. 318 teza I din Codul d e procedură civilă, invocate de contestator, dar nici un alt motiv de contestație în anulare din cele expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318 teza II din același cod, motiv pentru care curtea va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei nr. 1071 din 10 iulie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava – în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Jud. recurs
–
Tehnored.
Ex.2/02.02.2009
