Legea nr. 31/1990, art. 229 alin. (2), art. 237 alin. (1) lit. a)
în caz de deces al asociatului unic, toţi moştenitorii au calitatea procesuală ale persoanelor îndreptăţite să formuleze acţiunea în dizolvare a societătii. în acest caz instanta trebuie să verifice dacă niciunul dintre ei nu doreşte continuarea activităţii.
C.A. Piteşti, Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizie nr. 1145/R-com. din 4 ianuarie 2009, Jurindex
La data de 6 mai 2009, reclamanta D.D. a solicitat dizolvarea SC U.D. SRL în temeiul art. 237 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 31/1990.
In motivarea acţiunii a susţinut că este moştenitoarea asociatului unic
D.G. care a decedat la data de 15 iunie 2006, dată de la care societatea nu mai are organe statutare; deosebit, societatea nu are situaţiile financiare anuale depuse pe perioada 2006-2007, acte ce nu pot fi întocmite şi semnate de către moştenitori cu o dată anterioară.
Tribunalul Vâlcea, Secţia comercială şi contencios administrativ fiscal, prin sentinţa nr. 986 din 1 iulie 2009 a respins cererea, reţinând că nu sunt incidente dispoziţiile legale pe care reclamanta şi-a întemeiat susţinerile, respectiv societatea nu mai are organe statutare şi nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situaţiile financiare anuale.
Decesul asociatului unic al unei de tipul celor cu răspundere limitată, invocat de asemenea, conduce la dizolvarea acesteia potrivit art. 229 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
In această situaţie, moştenitorii asociatului unic decedat, reclamanta şi sora sa H.H., urmează să solicite ORC de pe lângă Tribunalul Vâlcea dizolvarea societăţii, conform art. 153 din Ordinul nr. 2594/C din 10 octombrie 2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de ţinere a registrului comerţului, de efectuare a înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei de mai sus, pe care a criticat-o pentru nelegal itate şi netemeinicie, critici le formulate putând fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
In dezvoltarea motivelor de recurs a susţinut în esenţă, că deşi sunt întrunite cerinţele art. 237 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 31/1990, deoarece prin decesul tatălui său, asociat unic, societatea a rămas fară organe statutare, iar moştenitorii nu doresc preluarea acesteia, pe de altă parte s-a făcut dovada că nu s-au depus situaţiile financiare pe anii 2006-2007, instanţa a respins greşit acţiunea.
Recursul este fondat. Reclamanta a solicitat în calitate de moştenitoare a asociatului unic, decedat la data de 15 iunie 2006, dizolvarea societăţii potrivit art. 237 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 31/1990, motivând că urinare a survenirii acestui eveniment, societatea nu mai are organe statutare, iar pe de altă parte nu a depus de cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situaţiile financiare anuale sau alte acte, care potrivit legii se depun la ORC.
Instanţa de fond a respins acţiunea reţinând că cele două situaţii invocate nu subzistă, acestea fiind cazuri speciale de dizolvare judiciară, care intervin în cazul constatării neregularităţilor la care se
referă textul reglementării. In altă ordine de idei, instanţa a mai reţinut că asociatul unic, decedat, a lăsat doi moştenitori, reclamanta şi sora acesteia H.H.
Statuând astfel, instanţa a greşit, în primul rând deoarece în pofida aprecierii sale, în cauză dispoziţiile art. 237 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 31/1990 sunt întrunite, prin decesul asociatului unic societatea în discuţie rămânând fară organe statutare, iar pe de altă parte, s-a făcut dovada nedepunerii situaţiilor financiare pe perioada 2006-2007.
In al doilea rând, instanţa nu a lămurit calitatea procesuală a persoanelor îndreptăţite să formuleze acţiunea în dizolvare a societăţii, pentru că a reţinut, numai pe baza susţinerii reclamantei, nedovedită, că au rămas doi moştenitori.
Din acest punct de vedere, se impunea ca reclamanta să facă dovada pretinsă, cu certificatul de naştere al surorii sale, eventual cu certificatul de căsătorie dacă este cazul, după care instanţa să clarifice dacă şi aceasta stăruie pentru dizolvarea societăţii, faţă şi de conţinutul art. 33 din actul constitutiv care prevede că în cazul decesului asociatului unic, societatea îşi va putea continua activitatea cu moştenitorii, potrivit art. 229 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Cu alte cuvinte, susţinerea reclamantei, potrivit căreia moştenitorii nu doresc continuarea activităţii societăţii, trebuia verificată prin introducerea în cauză a celeilalte eventuale moştenitoare, pentru a evita posibile divergenţe între moştenitori, dacă unul ar dori, continuarea activităţii societăţii.
In concluzie, soluţionând cauza fară elucidarea acestor aspecte, instanţa a pronunţat o sentinţă nelegală şi netemeinică, care a fost casată prin admiterea recursului potrivit art. 312 alin. (2) C. proc. civ., cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Vâlcea, în sensul celor de mai sus.