Numirea lichidatorului înainte de rămânerea irevocabilă a sentintei de dizolvare. Consecinţe


Legea nr. 31/1990, art. 237 alin. (1)

Sentinta de numire a lichidatorului înainte de rămânerea irevocabilă a sentinţei de dizolvare este nelegală, cu atât mai mult cu cât a fost admis recursul împotriva sentinţei de dizolvare, iar numirea lichidatorului nu mai este fondată.

C.A. Craiova, Secţia comercială, decizia nr. 46,

www.jurisprudentă. org

Prin sentinţa nr. 2211 din 3 noiembrie 2009 a Tribunalului Dolj, Secţia comercială a fost admisă cererea formulată de reclamanta Administraţia Finanţelor Publice C., în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL C. şi a fost desemnat lichidator S.R.T., cu atribuţiile prevăzute de art. 252-2701 din Legea nr. 31/1990, cu o remuneraţie lunară de 1.000 lei ce se va plăti din averea debitorului, iar în lipsa acesteia, din fondul de lichidare prevăzut de Legea nr. 85/2006.

S-a dispus comunicarea sentinţei ORC de pe lângă Tribunalul Dolj pentru efectuarea din oficiu a cuvenitelor menţiuni.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a avut în vedere că prin încheierea nr. 1357 din 5 septembrie 2001 pronunţată de judecătorul delegat la ORC D., s-a dispus dizolvarea societăţii SC B. SRL, ca urmare a nemajorării capitalului social conform Legii nr. 314/2001.

împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs pârâta SC B. SRL C., criticând-o pentru nelegalitate.

Prin motivele de recurs, pârâta a invocat faptul că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că societatea a fost dizolvată la data de 5 septembrie 2001, în condiţiile în care din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că a fost înregistrată şi funcţionează de la data 6 august 2002.

S-a mai invocat faptul că în sentinţa atacată se face referire la o societate comercială străină cauzei deduse judecăţii, SC N.U.D. SRL.

In susţinerea recursului, pârâta a depus la dosar, în copie xerox decizia nr. 737 din 4 septembrie 2007 a Curţii de Apel Craiova prin care s-a dispus respingerea cererii şi radierea menţiunii de dizolvare a SC B. SRL C. din şi decizia nr. 227 din 12 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova prin care s-a admis recursul petentei a fost modificată sentinţa nr. 187 din 10 ianuarie 2008 a judecătorului delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Dolj, în sensul că a fost respinsă cererea DGFP şi a dispus radierea menţiunii de numire a lichidatorului din registrul comerţului.

Recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 237 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, persoana juridică intră în lichidare la data rămânerii irevocabile a hotărârii de dizolvare

a societăţii. In speţă, societatea a fost dizolvată în temeiul art. 237 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, prin sentinţa Tribunalului Dolj nr. 2340 din 17 mai 2007, însă, judecătorul delegat la ORC a procedat la numirea lichidatorului care să efectueze operaţiunile de lichidare mai înainte de rămânerea irevocabilă a acestei sentinţe. Cu atât mai mult, se reţine că în recursul exercitat de societate împotriva hotărârii de dizolvare s-a schimbat soluţia tribunalului. Prin decizia Curţii de Apel Craiova nr. 737 4 septembrie 2007 s-a admis recursul, s-a modificat sentinţa nr. 2340 din 17 mai 2007 şi s-a respins sesizarea ORC având ca obiect cererea de dizolvare a SC B. SRL C., în prezent societatea nefiind dizolvată, ci în curs de funcţionare.

Faţă de aceste considerente, Curtea apreciază că judecătorul delegat la ORC a pronunţat o soluţie nelegală, întemeiată pe aplicarea greşită a legii, încât, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a admis recursul, a modificat sentinţa recurată şi a respins cererea reclamantei Administraţia Finanţelor Publice C pentru desemnarea lichidatorului la SC B. SRL C.