Decăderea din dreptul de numire a lichidatorului


Legea nr. 31/1990, art. 237 alin. (7) şi (8)

Potrivit prevederilor legale, dacă în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de dizolvare nu se procedează la numirea lichidatorului, judecătorul delegat, la cererea oricărei persoane interesate, numeşte un lichidator de pe lista practicienilor în .

Cererea trebuie formulată în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut de art. 237 alin. (7) din lege, acesta fiind un termen de decădere, nu de recomandare, astfel că judecătorul

delegat, în mod corect, a respins ca tardivă cererea creditoarei de numire a unui lichidator.

C.A. Ploieşti, Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr. 901 din 9 iunie 2009, Jurindex

Prin cererea înregistrată la ORC de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa sub nr. 11913 din 24 martie 2009, creditoarea D.G.F.P. D.A.F.P. Târ-govişte a solicitat numirea unui lichidator de pe lista practicienilor în insolvenţă pentru debitoarea SC D.E. SRL.

Prin încheierea nr. 1210 din data de 24 martie 2009, judecătorul-delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a respins ca tardiv formulată cererea creditorului, reţinând că sentinţa de dizolvare a fost publicată în Monitorul Oficial, Parteaa IV-a nr. 3153 din 9 iunie 2008, iar cererea a fost formulată la data de 19 martie 2009, peste termenul prevăzut de art. 237 alin. (8), din Legea nr. 31/1990, respectiv 3 luni de la data expirării termenului prevăzut de art. 237 alin. (7).

împotriva încheierii a declarat recurs creditoarea A.F.P. Târgovişte criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că alin. (8) al art. 237 din Legea nr. 31/1990 prevede că dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat, în condiţiile alin. (7), cu nicio cerere de numire a lichidatorului în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. (7), persoana juridică se radiază din oficiu din registrul comerţului, prin încheierea judecătorului delegat, pronunţată la cererea ONRC, cu citarea părţilor, conform dreptului comun.

Având în vedere că la momentul la care cererea creditoarei a fost soluţionată prin încheierea recurată, nu exista o încheiere a judecătorului delegat de radiere a societăţii, prevederile alin. (8) al art. 237 nefiind îndeplinite, nimic nu împiedică numirea lichidatorului pentru o societate dizolvată. Consideră recurenta că decăderea din dreptul de a formula o astfel de cerere era îndreptăţită în situaţia în care se solicita numirea lichidatorului pentru o societate radiată.

Se solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi trimiterea spre rejudecare, în vederea numirii unui lichidator.

Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate şi a temeiurilor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., precum şi sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea a reţinut că recursul este nefondat, astfel cum se va arăta în continuare:

Judecătorul delegat a aplicat corect sancţiunea decăderii creditorului şi a respins cererea acestuia ca tardivă, având în vedere dispoziţiile art. 237 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 31/1990, privind societăţile comerciale.

Potrivit art. 237 alin. (6) din legea mai sus menţionată, persoana juridică intră în dizolvare de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de dizolvare.

Dacă în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de dizolvare nu se procedează la numirea lichidatorului, judecătorul delegat, la cererea oricărei persoane interesate, numeşte un lichidator de pe lista practicienilor în insolvenţă.

Cererea trebuie formulată în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut de art. 237 alin. (7) din lege, acesta fiind un termen de decădere, nu de recomandare, astfel că judecătorul delegat, în mod corect, a respins ca tardivă cererea creditoarei.

In cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, iar termenul prevăzut de lege pentru formularea cererii trebuie respectat, neavând relevanţă faptul că societatea nu a fost radiată.

Reţinând că judecătorul delegat a pronunţat încheierea recurată cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat, în cauză nefiind incident niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.