Inculpaţii, mai ales cei arestaţi preventiv, au dreptul de a fi judecaţi într-un termen rezonabil. Trecerea unei perioade de 1 an şi 9 luni de la data arestării preventive a inculpaţilor, timp în care cauza nu s-a judecat în fond, echivalează cu o depăşire a perioadei rezonabile.
Secţia pentru cauze cu minori şi de familie – Decizia penală nr. 60/27 aprilie 2007.
În cauză prin încheierea penală din 23.04.2007 pronunţată de Tribunalul Alba – secţia penală în dosarul nr. 7825/117/2005 s-a dispus în baza art. 300/2 rap. la art. 160/b al.3 Cod procedură penală menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor B.ID. , T.F. , M.Z. , G.V.A. , C.I. , B.N.L. şi L.C.C. , deţinuţi în Penitenciarul Aiud.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de fond a reţinut că inculpatul B.I.D. a fost arestat preventiv în cauză începând cu data de 25.06.2005 prin încheierea nr.67/C/2005 a Tribunalului Cluj, inculpaţii T.F., M.Z. şi G.V. A. au fost arestaţi preventiv începând cu data de 9.07.2005 prin încheierea nr.78/C/2005 a Tribunalului Cluj, iar inculpaţii L.C.C., B.N.L. şi C.I. au fost arestaţi preventiv începând cu data de 23.08.2005 prin încheierea nr.122/2005 a Curţii de Apel Cluj, reţinându-se întrunirea cerinţelor art.143 şi 148 lit.”h” Cod procedură penală, respectiv literele „i”, a aceluiaşi articol pentru inculpaţii T.F., M.Z., G.V. şi B.I.D., litera „d” pentru inculpaţii T.F. şi G.V. şi respectiv lit.”f” pentru inculpatul T.F., măsură prelungită şi menţinută ulterior în condiţiile legii, apreciindu-se că temeiurile care au stat la baza măsurii subzistă şi impun în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Tribunalul Alba a reţinut că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor subzistă şi în prezent şi impun în continuare privarea acestora de libertate.
Astfel, din probele şi mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale şi a judecăţii în ce-i priveşte pe fiecare dintre inculpaţi rezultă existenţa indiciilor temeinice, respectiv presupunerea, bănuiala, că fiecare dintre inculpaţi a săvârşit faptele pentru care sunt trimişi în judecată pentru care legea prevede pedepse mai mari de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, fiind întrunite cerinţele art.143 şi art.148 lit.f Cod procedură penală pentru toţi inculpaţii, respectiv art.148 lit.e Cod procedură penală în ce-i priveşte pe inculpaţii T.F., M.Z., G.V. şi B.I. şi respectiv art.148 lit.b Cod procedură penală pentru inculpaţii T.F. şi G.V., existând date că inculpaţii au încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea vreunui martor sau expert, distrugerea ori alterarea mijloacelor materiale de probă sau prin alte asemenea fapte, existând date sau indicii suficiente care justifică temerea că inculpaţii vor exercita presiuni asupra persoanei vătămate sau că vor încerca o înţelegere frauduloasă cu aceasta, în ce-i priveşte pe inculpaţii pentru care s-au reţinut aceste temeiuri.
Lăsarea în libertate a inculpaţilor ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică determinat de crearea unei stări de nelinişte în rândul societăţii civile generat de rezonanţa socială negativă a faptului că persoane asupra cărora planează acuzaţia săvârşirii unor infracţiuni grave , comise în grup organizat , în formă continuată , fapte sancţionate ca atare de lege cu pedepse mari , sunt cercetate în stare de libertate , existând riscul apariţiei unui sentiment de neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei.
Tribunalul a apreciat că în raport de prevederile CEDO cu privire la durată rezonabilă a arestării, termenul rezonabil nu a fost depăşit în cauză, dată fiind complexitatea cauzei, numărul mare al inculpaţilor, al martorilor audiaţi în cauză precum şi a martorilor ce urmează a fi audiaţi în continuare, iar pericolul pentru odinea publică al lăsării în libertate a inculpaţilor nu s-a diluat în timp de la data arestării preventive a acestora.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii, criticând încheierea atacată sub aspectul depăşirii termenului rezonabil, precum şi a împrejurării că în prezent nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive , durata arestului preventiv este prea mare şi că aceasta s-a transformat în pedeapsă , iar cercetarea judecătorească fiind avansată nu se mai justifică menţinerea măsurii.
Curtea de Apel a admis recursurile inculpaţilor din următoarele considerente:
Conform art. 160/b al. 1 Cod procedură penală în cursul judecăţii , instanţa verifică periodic , dar nu mai târziu de 60 de zile , legalitatea şi temeinicia arestării preventive. În art. 139 al. 1 Cod procedură penală se arată că măsura preventivă se înlocuieşte cu altă măsură preventivă , când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii iar în al. 3/5 al aceluiaşi articol se arată că măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu una dintre măsurile prev. de art. 136 al. 1 lit. b şi c.
S-a constatat că până la acest moment al judecăţii măsura arestului preventiv a fost justificată dar faţă de actualul stadiu, în care probaţiunea este în mare parte administrată, se consideră că măsura arestării preventive nu mai este oportună,depăşind termenul rezonabil. S-a considerat că pericolul social concret prezentat de către inculpaţii recurenţi s-a diminuat în timp , iar pentru inculpaţii cărora li s-au reţinut şi alte temeiuri ale art. 148 Cod procedură penală, acestea nu mai sunt de actualitate tocmai datorită faptului că probaţiunea în faţa instanţei este în mare parte epuizată.
Totuşi, Curtea constatând că în speţă sunt îndeplinite în continuare cerinţele art. 143 Cod procedură penală referitoare la existenţa indiciilor temeinice sau probelor că inculpaţii recurenţi ar fi săvârşit faptele pentru care sunt judecaţi , a considerat că înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea asigură buna desfăşurare în continuare a judecăţii în fond a faptelor presupus a fi săvârşite de către inculpaţii recurenţi.
